Rămâi conectat

Actualitate

Bărbat de 36 de ani din Aiud reținut de polițiști pentru înșelaciune

Publicat

în

Miercuri, 5 iunie 2024, polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției Municipiului Aiud au luat măsura reținerii, pentru 24 de ore, față de un bărbat de 36 de ani, din municipiul Aiud, care este cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunii de înșelăciune.

În sarcina acestuia s-a reținut faptul că, în luna iunie 2023 ar fi încasat, de la un bărbat din Alba Iulia, suma de 1.000 de lei, cu titlu de avans pentru achiziționarea unui autoturism postat la vânzare, în mediul online, contra sumei de 3.450 euro.

Ulterior, autoturismul nu a mai fost predat potențialului cumpărător dar nici avansul încasat nu a mai fost restituit.

Bărbatul reținut nu ar fi la prima faptă de acest fel, la Poliția Municipiului Aiud fiind depuse alte 7 plângeri de către persoane care ar fi fost prejudiciate cu peste 100.000 de lei.

În cursul zilei de azi, 6 iunie, bărbatul reținut va fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Aiud, pentru dispunerea măsurilor legale.

Cercetările sunt continuate.




Actualitate

ÎPS Irineu a slujit la biserica „Sfinții Trei Ierarhi” din Aiud. Ierodiaconul Nicodim a fost hirotonit ieromonah

Publicat

în

Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Alba Iuliei, a oficiat duminică, 2 august 2026, Sfânta Liturghie la biserica „Sfinții Trei Ierarhi” din Parohia Aiud II, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi. La slujbă au participat numeroși credincioși, precum și reprezentanți ai autorităților județene și locale.

Comunitatea parohială este păstorită de părintele protopop Ioan Bogdan și părintele Mihai Ciurtin. În cadrul Sfintei Liturghii, la momentul rânduit, ierodiaconul Nicodim a fost hirotonit ieromonah pe seama Schitului Hăpria, din Protopopiatul Alba Iulia.

În cuvântul de învățătură adresat credincioșilor, Înaltpreasfințitul Părinte Irineu a vorbit despre încercările și suferințele vieții, îndemnând la păstrarea credinței și a speranței în Hristos.

„Tuturor ni se întâmplă să fim uneori zguduiți de o întâmplare personală, de o încercare personală, de suferința semenilor și de tragediile din lumea aceasta degradată. Toate aceste realități crude pot ajunge până la a slăbi credința, a stinge speranța și a ne împinge în haosul debusolării și al zbuciumului. Însă oricât de grele și mari ar fi frământările, pe marea existenței noastre efemere să nu ne lăsăm deznădăjduiți, ci să privim la Hristos Cel răstignit, încununat cu spini și străpuns de cuie. El zice clar: «Și Eu am suferit»; «Și duhul Meu s-a întristat»; «În lume necazuri veți avea; dar îndrăzniți. Eu am biruit lumea»”, a transmis Arhiepiscopul Alba Iuliei.

Biserica „Sfinții Trei Ierarhi” din municipiul Aiud a fost construită între anii 1938 și 1957, prin strădania protopopului Iosif Pop, primul protoiereu al Aiudului. Lăcașul de cult a fost redat cultului divin în anul 1957, iar de-a lungul timpului a beneficiat de numeroase lucrări de reabilitare și înfrumusețare.

Slujba de târnosire a bisericii a fost oficiată la 27 octombrie 1974 de Mitropolitul Nicolae Mladin, în perioada în care paroh era părintele Ioan Oniga. Tot atunci, în cadrul Sfintei Liturghii, a fost hirotonit întru preot părintele Emil Gâlea, cel care avea să slujească în Parohia Aiud II între anii 1990 și 2017.

 

Claudiu-Daniel Popa




Citește mai mult

Actualitate

Tânăr de 25 de ani, transportat la spital după ce a fost lovit de un microbuz în Aiudul de Sus

Publicat

în

Un accident rutier soldat cu rănirea unui pieton s-a produs vineri, 31 iulie 2026, în jurul orei 17:49, pe strada Abrudului din localitatea Aiudul de Sus.

Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean Alba, un bărbat de 59 de ani, din municipiul Aiud, aflat la volanul unui microbuz, ar fi acroșat un pieton în vârstă de 25 de ani, din Aiudul de Sus, care se deplasa pe partea carosabilă.

În urma impactului, tânărul a suferit leziuni corporale ușoare și a fost transportat la spital pentru îngrijiri medicale.

Polițiștii i-au testat cu aparatul etilotest atât pe șofer, cât și pe pieton, rezultatele fiind negative în ambele cazuri.

Oamenii legii continuă cercetările în acest caz, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.




Citește mai mult

Actualitate

Motociclist de 17 ani, rănit într-un accident la intersecția străzilor Mihai Viteazul și Ion Creangă din Aiud

Publicat

în

Un tânăr de 17 ani a fost rănit în urma unui accident rutier produs joi, 30 iulie 2026, în jurul orei 19:18, la intersecția străzilor Mihai Viteazul și Ion Creangă din municipiul Aiud.

Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean Alba, un bărbat în vârstă de 41 de ani, din Aiud, aflat la volanul unui autoturism care circula pe strada Mihai Viteazul, nu ar fi acordat prioritate de trecere unei motociclete conduse de un adolescent de 17 ani, din localitatea Aiudul de Sus, cele două vehicule intrând în coliziune.

În urma impactului, motociclistul a suferit leziuni corporale și a fost transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale. Acesta nu a rămas internat sub supraveghere medicală.

Atât șoferul autoturismului, cât și motociclistul au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.

Polițiștii continuă cercetările în acest caz, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.




Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Stiri din Alba

Politică

Știrea ta

Societate

Sport

Economie

Din Județ

Articole Similare

aiudinfo, stiri aiud, informatii aiud