Administraţia publică locală din municipiul Aiud pune carul înaintea boilor. Aleşilor locali li se cere să înghită şi apoi să aprobe o hotărâre care va motiva,...
Primăria municipiului Aiud nu se joacă atunci când este vorba despre ecologie şi păstrarea curăţeniei în urbe. Aceasta este concluzia care se poate desprinde din cele...
Consilierii locali ai municipiului Aiud se vor întruni, miercuri, 29 octombrie 2014, începând cu ora 14.00, în şedinţă ordinară pentru a dezbate şi a aproba (sau...
După o perioadă în care aiudenii au reproşat administraţiei locale că nu face altceva decât să „mănânce de pomană banii contribuabilului”, o perioadă în care lucrările...
Luni, 13 octombrie, începând cu ora 6.00, se va organiza târgul de animale tradiţional, în locaţia de pe strada Ostaşilor, anunţă Primăria Municipiului Aiud. Accesul în...
Cele două străzi principale ale municipiului Aiud, cu o lungime de 3.482 de metri, se află în atenţia autorităţilor administraţiei publice locale aiudene, care pentru modernizarea...
Primarul municipiului Aiud, inginerul Mihai Horaţiu Josan, a fost pus la colţ şi învinuit de încălcarea legislaţiei, a regulamentelor şi a voinţei cetăţenilor. Mai mult de...
La Aiud, aleşii locali au votat „orbeşte” o rectificare negativă de buget a investiţiilor din cadrul spitalului municipal fără ca măcar să vadă ce se modifică...
Vă scriu aceste rânduri în numele unei majorităţi covârşitoare a locuitorilor din Măgina, localitate componentă a municipiului Aiud. La cererea acestora, în calitatea pe care o...
Având în vedere articolul recent publicat în ziarul Unirea în data de 21 august, intitulat “Aiudul – oraşul artelor – a fost „împodobit” cu nişte lucrări...
Ultimele comentarii