Rămâi conectat

Actualitate

Expozitie de artă plastică organizată de Inter-Art Aiud în onoarea Zilei Mondiale a Diversității Culturale

Publicat

în

expozitie-afis-interart-mai-2016Sâmbătă, 21 mai 2016, sărbătorim Ziua Mondială a Diversităţii Culturale şi cu această ocazie propunem organizarea in data de 19 mai 2016 a unei importante expoziţii internaţionale pentru a marca acest eveniment.
Dorim sa aducem în atenţia publicului din Bucureşti o expoziţie internaţională de artă plastică, sinteză a proiectelor Inter-Art, cuprinzând lucrări de pictură, grafică şi sculptură de la 56 de artişti de talie internaţională din 23 de ţări de pe toate continentele lumii.
Acestă expoziţie va face parte dintr-un şir de manifestări – organizate de-a lungul timpului la Istanbul (Turcia), Bombay (India), Washington D.C. (SUA), New York (SUA), Kutztown (SUA), Rabat (Maroc), Viena (Austria), Gyomaendrőd (Ungaria), Geneva (Elveţia), Bucureşti, Alba Iulia, Cluj Napoca, Aiud – unde au fost prezentaţi artişti plastici cu cotă internaţională care au participat la proiectele Inter-Art de la Aiud.
După una din cele mai importante expoziţii care am realizat-o în septembrie 2013 cand am fost invitaţi a doua oară să expunem la la sediul ONU din New York unde am reprezentat 322 de artişti din 110 ţări, în decembrie 2015 am revenit a treia oară în cel mai important loc al Planetei pentru a sărbatori 60 de ani de când România este stat membru ONU; moment sărbătorit la înalt nivel şi la Palatul ONU din Geneva în martie 2015.
Această nouă manifestare va reprezenta o altă mare realizare- de această dată pe pământ românesc -unde interculturalitatea Fundaţiei „Inter-Art” va sublinia mesajul propus.
Totodată putem demonstra încă odată la nivelul Organizaţiei Naţiunilor Unite valoarea artei contemporane din ţara noastră în context mondial şi implicarea unei fundaţii din România în promovarea artei contemporane universale.
Manifestare desfășurată sub egida Alianţei Civilizaţiilor – ONU (ACONU), va avea loc la Parlamentul României – Sala Constantin Brâncuși, în data de 19 mai 2016, orele 11.00 – 14.00.
Programul include alocuțiuni ale reprezentanților Administrației Prezidențiale, Parlamentului României – Camera Deputaților, Ministerului Afacerilor Externe și Departamentului pentru Relații Interetnice – Guvernul României, precum și vernisajul expoziției Arta – spațiu al dialogului interculturalExpoziția va fi prezentată de domnul Ștefan Balog, artist plastic, președintele Fundației Inter-Art Aiud.
Vor urma ceremonia de acordare a diplomelor de merit ”Dimitrie Cantemir”, pentru perioada acoperită de cel de-al treilea Plan național pentru Alianța Civilizațiilor și un moment artistic simbolic susținut de câteva ansambluri ale minorităților naționale.
Programul se va încheia cu un cocktail – bufet în onoarea oaspeților oferit de Departamentul pentru Relații Interetnice – Guvernul României.
 
56 de artişti – 23 de ţări
Albania : Elsa Martini , Armenia : Mariam Marukyan, Austria : Eva Mazzucco, Bulgaria : Dimitar Velichkov, Temenuga Hristova, Croația : Irena Gayatri Horvat, Željko Hudek, Cehia : Teodor Buzu, Germania : Elisabeth Ochsenfeld, Gerd Messmann, Grecia : Iorgos Iliopoulos, Ungaria : Damó István, Horváth Attila, India : Chiru Chakravarty, Israel : Karmela Berg, Italia : Giuseppe Strano Spitu, Gianfranco Scafidi, Luxemburg : Serge Koch, Macedonia : Burhan Ahmeti, Republica Moldova : Gheorghe Știrbu, Polonia : Jacek Cichon, Lukasz Cywicki, Rusia : Ludmila Baitsaeva, Serbia : Jelena Gojsović, Slovacia : Roland Neupauer, Elveția : Vera Staub, Turcia : Özlem Kalkan Erenus, Ucraina : Oleh Nedoshytko, Romania, Aiud : Andrei Bako, Ioan Hădărig, Mena Zapotoţchi, Mihaela Bako, Robert Lixandru, Sándor Albert, Ștefan Balog, Victor Cacovean, Zoltán Balog, Alba Iulia : Ana Pantea, Anca Sas, Elena Cristea, Blaj : Maximilian Boeriu, București : Angela Tomaselli, Letiţia Oprişan, Elena Dăscălescu, Gabriel Dinu, Georgiana Cozma, Ion Sălişteanu, Kléh Gyöngyvér, Oana Ionel, Cluj Napoca : Ada Muntean, Andor Kömives, Claudiu Presecan, Dorel Găină, Horváth Gyöngyvér, Petroşani : Cristian Ianza, Sebeş : Eugen Măcinic, Sovata : Fülöp Mária

 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Aiud Info și pe GOOGLE NEWS


Actualitate

Condiții „speciale” de antrenament oferite de Baza Sportivă Multifuncțională, micilor fotbaliști aiudeni

Publicat

în

O nouă ploaie serioasă a cauzat probleme majore terenului Bazei Sportive Multifuncționale Aiud, care s-a „transformat” într-o adevărata băltoacă, spre amuzamentul micilor fotbalști care ar fi trebuit să se antreneze.

Cu toate că Primăria Aiud anunțase, în data de 14 februarie 2024, că a informat constructorul despre problemele de drenare a apei de pe suprafața de jos, se pare că nici după două luni nu s-a rezolvat nimic, iar după fiecare ploaie terenul sintetic este impracticabil.

Reamintim că Baza Sportivă Multifuncțională Aiud a fost inaugurată pe 2 februarie 2024 și are în componență două terenuri de sportive, unul sintetic, de fotbal, omologat de FRF și un teren sportiv din tartan, tușat pentru minifotbal, handbal , baschet și tenis.

După nici două săptămâni de la inaugurare terenul sintetic a fost inundat pentru prima dată, Primăria Aiud dând vina pe constructor, care nu a remediat problemele nici până astăzi.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Aiud Info și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Actualitate

Voluntari din Franța și Germania au construit un parc de joacă pentru copiii din Aiud

Publicat

în

Timp de o săptămână mai mulți voluntari din Franța, Germania, dar și alte state europene s-au aflat la Aiud, unde au construit un loc de joacă pentru copii.

Toate materialele din care s-a realizat parcul de joacă pentru copiii aiudeni au fost donate, aduse și montate de voluntarii străini, pe terenul deținut de asociația „Casa Nădejdii”.

Asociatia Casa Nadejdii este condusă din oameni dedicați și cu pasiune care reprezinta o speranta pentru comunitatea aiudeana de aprox 25 ani de când își desfășoară activitatea socio-educațională.

Chiar dacă e construit pe terenul deținut de asociație, parcul de joacă se adresează tuturor copiilor.

”Un grup de 30 germani/ francezi/ și alte naționalități, au vizitat Asociatia Casa Nadejdii Aiud cu scopul de a construi un parc de joaca pentru copiii aiudeni!

Pasiunea pentru mișcare ar trebui insuflată copiilor încă de la cele mai fragede vârste. Evoluția tehnologică de multe ori îi împiedică pe cei mici să se bucure cu adevărat de minunățiile copilăriei.

Parcul de joacă a fost special construit pentru a oferi copiilor aiudeni un moment de respiro, sa se bucure de copilărie și sa uite de jocurile pe telefoanele mobile.

Atmosfera creată este relaxantă, permite socializarea, și aduce multe zâmbete copiilor!

Pe data de 26 Aprilie 2024 vom avea evenimentul “Ziua Porților Deschise” prilej cu care îi invitam pe cei interesați sa ne viziteze și sa ne bucurăm împreuna de un program special” a scris Ciprian Bogdan, pe o rețea de socializare.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Aiud Info și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Actualitate

Bărbat de 57 de ani din Aiud cercetat de polițiști, după ce și-a amenințat soția și membrii familiei cu acte de violență

Publicat

în

Marți, 16 aprilie 2024, în jurul orei 18.46, o femeie de 55 de ani, din Aiud, a sesizat Poliția Municipiului Aiud, prin 112, cu privire la faptul că soțul său face scandal.

Din primele cercetări efectuate de polițiștii deplasați la locuința celor doi, a rezultat că, pe fondul consumului de băuturi alcoolice și al unor discuții contradictorii,  bărbatul, în vârstă de 57 de ani, ar fi devenit agresiv și ar fi amenințat-o, cu acte de violență, pe soția sa dar și pe alți membri ai familiei.

Față de bărbat, a fost emis ordin de protecție provizoriu prin care i-a fost interzis să se apropie de soția sa și de ceilalți membri ai familiei și a fost întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de amenințare.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Aiud Info și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Stiri din Alba

Politică

Știrea ta

Societate

Sport

Economie

Din Județ

Articole Similare

aiudinfo, stiri aiud, informatii aiud