Actualitate
În semn de protest față de creșterea aberantă a taxelor și impozitelor locale, un aiudean le-a plătit cu două găleți de monede
Un aiudean a ales o metodă inedită pentru a-și achita impozitele. A adus două găleți pline cu monede la Serviciul impozite și taxe locale pentru a-și plăti dările la stat.
Bărbatul a anunțat funcționarii publici că în cele două găleți se află suma necesară pentru a achita impozitele pe care le are de plătit, suma totală fiind de peste 1.000 de lei.
Întrebat de ce a recurs la acest gest, bărbatul a spus că motivul este scumpirea taxelor de către Guvernul Bolojan și acceptate de primari din zonă.
„Să-mi plătesc taxele mărite de Guvernul Bolojan, sprijinite de primari”, a explicat bărbaul.
În filmarea publicată pe o rețea de socializare, se poate auzi cum o funcționară publică vorbește la telefon despre situația creată de bărbat.
Actualitate
Astra – Despărțământul „Ovidiu Hulea” Aiud, la ora bilanțului. Proiectele culturale și prioritățile pentru 2027
Adunarea generală a Astrei – Despărțământul „Ovidiu Hulea” Aiud a avut loc recent în sala I.I.C. Brătianu din cadrul Primăriei municipiului Aiud, reuniunea fiind prezidată de prof. Despina Stanciu, președintele organizației.
Manifestarea a debutat cu intonarea Imnului Național al României și a Imnului Astrei, după care au fost prezentate rapoartele de activitate și financiar, precum și direcțiile de acțiune pentru anul viitor.
Prof. Gheorghe Georgescu a prezentat raportul de activitate al Despărțământului, iar Dana Grigoriță a dat citire raportului financiar. În continuare, prof. Despina Stanciu a prezentat programul manifestărilor și proiectelor propuse pentru anul 2027.
Un punct important al întâlnirii l-au constituit discuțiile privind implicarea elevilor în promovarea culturii și participarea acestora la concursuri și olimpiade naționale și internaționale.
În cadrul bilanțului au fost evidențiate și bursele școlare „Prof. Iacob Buta”, acordate de Despărțământul aiudean elevilor cu rezultate deosebite, activitatea editorială concretizată prin publicarea de cărți și publicații, precum și proiectele culturale și educative derulate în comunitate.
De asemenea, a fost subliniată importanța păstrării și promovării valorilor satului tradițional românesc, un exemplu în acest sens fiind Expoziția etnografică Astra de la Gârbova de Jos.
Un partener important în desfășurarea proiectelor și programelor culturale ale organizației a fost Direcția de Cultură – Centrul Multicultural „Liviu Rebreanu”, din cadrul Primăriei municipiului Aiud.
Adunarea generală a reprezentat un prilej de evaluare a activității desfășurate, dar și de conturare a noilor obiective prin care Astra – Despărțământul „Ovidiu Hulea” Aiud își propune să contribuie la promovarea culturii, educației și valorilor identitare românești.
Constantin PREDESCU
Actualitate
Aiudul împlinește 733 de ani de atestare documentară. O istorie de peste șapte secole, între patrimoniu, cultură și tradiție
Municipiul Aiud marchează sâmbătă, 7 noiembrie 2026, împlinirea a 733 de ani de la prima atestare documentară. Cu o istorie de peste șapte secole, orașul din județul Alba păstrează mărturii importante ale trecutului medieval, dar și o identitate culturală construită de-a lungul generațiilor.
Prima menționare documentară a Aiudului datează din 7 noiembrie 1293 și reprezintă un moment de referință în evoluția uneia dintre cele mai vechi așezări urbane din Transilvania.
Aiudul medieval și istoria cetății
De-a lungul secolelor, Aiudul s-a dezvoltat ca un important centru urban, economic și administrativ. Unul dintre cele mai reprezentative simboluri ale trecutului său este Cetatea Aiudului, ansamblu fortificat care păstrează urmele organizării comunității medievale.
Bastioanele care purtau numele breslelor meșteșugărești reflectă rolul important pe care aceste organizații profesionale îl aveau în viața economică și în apărarea orașului.
În secolul al XV-lea, Aiudul avea deja o structură urbană bine conturată, iar în anul 1462 a primit statutul de oraș-târg, confirmând dezvoltarea sa economică și administrativă.
Cetatea rămâne și astăzi o mărturie valoroasă a vieții comunitare din Transilvania medievală, a organizării economice și a diversității culturale care au caracterizat această regiune.
Aiudul, un important centru de educație și cultură
Istoria orașului este strâns legată și de dezvoltarea învățământului și a vieții intelectuale din Transilvania.
Un rol esențial în acest sens l-a avut Colegiul Bethlen Gábor, instituție cu o tradiție îndelungată, asociată cu numele principelui Transilvaniei Gabriel Bethlen, susținător al educației și al dezvoltării instituțiilor culturale.
După mutarea colegiului la Aiud, localitatea a devenit un important centru al învățământului confesional, contribuind la formarea mai multor generații de intelectuali.
Această tradiție educațională a influențat puternic identitatea orașului și a consolidat statutul său de reper cultural în peisajul transilvănean.
Astăzi, patrimoniul arhitectural, clădirile istorice, instituțiile de învățământ și monumentele religioase conturează imaginea unei comunități în care educația, cultura și tradițiile au avut un rol fundamental.
733 de ani de istorie, tradiție și identitate locală
Cu ocazia aniversării, primarul Dragoș Crișan a transmis un mesaj dedicat celor peste șapte secole de existență documentată a orașului: „La 7 noiembrie 1293, Aiudul era menționat pentru prima dată într-un document oficial. De atunci, generații întregi au construit povestea acestui oraș pe care îl numim acasă. Astăzi sărbătorim istoria unui oraș al artelor, al vinului și al trandafirilor, un loc cu tradiții, cultură și oameni care îi dau identitate și valoare.”
La 733 de ani de la prima sa atestare documentară, Aiudul își păstrează moștenirea istorică și culturală, continuând să fie un reper important pentru identitatea locală și pentru patrimoniul județului Alba.
Actualitate
Alertă extremă în Aiud, după apariția unui urs pe strada Sergent Hațegan. Animalul a fost filmat de un grup de adolescenți
Prezența unui urs a fost semnalată în seara zilei de miercuri, 4 noiembrie 2026, în municipiul Aiud, pe strada Sergent Hațegan, miercuri seara. Autoritățile au emis un mesaj RO-ALERT de tip „Alertă Extremă”, prin care populația a fost avertizată cu privire la pericol.
Ursul a fost filmat de un grup de adolescenți, iar imaginile au fost trimise redacției ziarulunirea.ro.
Prin intermediul mesajului RO-ALERT, cetățenii au fost sfătuiți să evite zona în care fusese observat animalul și să rămână în locuințe.
Potrivit reprezentanților Jandarmeriei Alba, la fața locului s-a deplasat de urgență echipajul de intervenție aflat în serviciu, echipat corespunzător pentru alungarea animalelor de talie mare.
Ajunși la fața locului, jandarmii au constatat că animalul nu se mai afla în zonă.
Pentru a preveni revenirea acestuia, oamenii legii au folosit semnalele acustice ale autospecialei, în scopul descurajării și alungării animalului sălbatic.
Intervenția s-a desfășurat în condiții de siguranță, fără ca populația, echipajul de intervenție sau animalul sălbatic să fie puși în pericol.
-
Din Județacum 7 luni
Când pică Paștele ortodox și cel catolic 2027, dar și în următorii ani | aiudinfo.ro
-
Din Județacum 7 luni
Mesaje de Florii 2026. SMS-uri, urări și felicitări care pot fi transmise persoanelor care îşi sărbătoresc onomastica | aiudinfo.ro
-
Mondenacum 7 luni
MESAJE de PASTELE ORTODOX 2026. URARI și FELICITARI frumoase de Învierea Domnului | aiudinfo.ro
-
Actualitateacum 7 luni
Nume de femei și bărbați care se sărbătoresc de Florii 2026 | aiudinfo.ro
-
Din Județacum 11 luni
Mesaje de Sfântul Nicolae 2025. Felicitări și urări de Moș Nicolae pentru cei dragi | aiudinfo.ro
-
Actualitateacum 10 luni
O femeie din Aiud și-a ucis copilașul, imediat după ce l-a născut. L-ar fi pus într-un sac menajer și l-a ascuns în coșul cu haine
-
Aiudeniacum 12 luni
O tânără originară din Aiud i-a cucerit pe jurații de la „Chefi la cuțite”
-
Aiudeniacum 10 luni
Un aiudean a deszăpezit mai multe străzi din Municipiu pe cheltuială proprie, folosindu-se de un utilaj al firmei la care lucrează



