Rămâi conectat

Actualitate

Îşi donează indemnizaţia de consilier copiilor de romi

Publicat

în

consilierUn consilier local din Aiud îşi donează în fiecare lună indemnizaţia pentru a asigura hrana unui centru de zi amenajat într-un cartier de romi. Acesta spune că gestul i se pare a fi unul firesc şi că doreşte ca în acest fel să demonstreze aiudenilor că impozitele şi taxele locale pe care aceştia le plătesc nu se duc în van.

Majoritatea dintre noi ştim că în ziua de astăzi binefacerile sunt puţine între oameni şi aceasta mai cu seamă în cazul persoanelor care au o postură socială din care nu resimt traiul greu al omului aflat într-o situaţie dificilă. Chiar dacă şi lui îi mai lipseşte câte ceva din punct de vedere material, consilierul local Mircea Ciprian Bogdan se poate pune cu uşurinţă în locul unui nevoiaş, iar atunci când o face nu rămâne doar cu senzaţia generată de imaginaţie, ci recurge la fapte de omenie demne de apreciat şi de arătat. Chiar dacă nu se laudă cu actele de caritate pe care le realizează, nu puţine, conform apropiaţilor, consilierul PNL din Consiliul Local al Municipiului Aiud nu stă indiferent la auzul necazurilor celor din jur, fiind impresionat mai cu seamă de oamenii care trăiesc de pe o zi pe alta.

Am aflat cu încântare că liberalul Ciprian Mircea Bogdan nu îşi pune în contul propriu indemnizaţia care i se cuvine din postura de consilier local al municipalităţii aiudene. Acesta a luat decizia de a dona banii pentru o cauză nobilă, pentru a-şi ajuta, aşa cum poate şi cât poate, comunitatea de romi din care s-a ridicat. „Mi-am promis încă din momentul în care am ajuns în funcţia de consilier local, să fac ceva util pentru comunitatea mea. De fapt lupt de ani de zile pentru această comunitate. Deocamdată mi-am donat şi îmi voi dona toate indemnizaţiile pe care le-am primit şi le voi primi centrului de zi deschis în cadrul „Casei Nădejdei” din cartierul Aiudul de Sus, centru care are nevoie de ajutor”, ne-a declarat tânărul Ciprian Mircea Bogdan, care a mai specificat: „Pe lângă aceasta
m-am gândit să le dau un exemplu celor care judecă omul înainte să-l cunoască cu adevărat şi să sprijin cum pot oamenii aflaţi în situaţii deosebite, arătând altora, în acest fel, cum poţi să ajuţi dacă şi vrei cu adevărat să o faci”. Când i-am făcut vizita la Centrul de zi, consilierul aiudean tocmai plătea reprezentantului unei firme de catering contravaloarea sandvich-urilor ce constituiau, poate, singura hrană pentru mulţi dintre cei 18 copii de care se ocupă centrul de zi. „Astăzi avem o zi specială. După ce copiii termină de făcut temele şi de învăţat, vom avea sărbătoare. Vom sărbători copiii care sunt născuţi în această lună”, ne-a spus consilierul aiudean.
Cei patru voluntari împreună cu domnul Ciucur Rostaş, omul care a avut ideea construirii acestui centru de zi, sunt ocupaţi cu copiii. Îi meditează şi-i ajută să-şi facă lecţiile pentru şcoală. Nu se plâng şi cu răbdare trec de la matematică la limba română şi la celelalte materii la care copiii au nevoie de ajutor. Unora dintre cei meditaţi nici nu le mai poţi spune copii. La vârsta de 14 ani să fii în clasa a cincea sau a şasea nu este o ruşine pentru mulţi din cei ce alcătuiesc comunitatea romilor din Aiudul de Sus. Unii nici nu au fost vreodată la şcoală şi acum spun că regretă acest lucru.
Marcarea zilelor de naştere a celor trei copii a fost simplă, dar expresivă. S-a cântat „La Mulţi Ani!”, s-a tăiat şi s-a mâncat un tort imens adus de consilierul liberal, s-a băut suc şi s-a glumit. „Ei, cei pe care-i vedeţi aici, sau cel puţin o parte din cei 18 copii care sunt ajutaţi astăzi aici, la Centrul de zi „Casa Nădejdei”, sunt viitorii noştri reprezentanţi, viitorii noştri voluntari care se vor ocupa de copiii comunităţii. Pentru ei merită să-ţi dai indemnizaţia”, ne-a mărturisit Ciprian Mircea Bogdan. El ne-a spus că este mândru că poate să facă ceva pentru comunitatea din care s-a ridicat şi că acest centru de zi pentru care-şi donează integral indemnizaţia de şedinţă are drept scop o cauză nobilă, cea de integrare a romilor şi a altor persoane defavorizate în societate şi formarea unor baze socio-educaţionale şi spirituale pentru a deveni cetăţeni responsabili ai societăţii, şi că se ocupă în mod special de copiii romilor.
Asociaţia „Casa Nădejdei” Aiud lucrează în domeniul socio-educaţional şi spiritual, derulând o serie de proiecte menite să crească nivelul de educaţie în rândul comunităţii de romi şi să o sprjine material atunci când poate şi este nevoie, iar tânărul Ciprian Mircea Bogdan este unul dintre pilonii pe care această comunitate se poate baza.

Dorel LAZĂR


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Aiud Info și pe GOOGLE NEWS


Publicitate
43 Comentarii

Un comentariu

  1. mogaros

    25.12.2013 la 23:31

    Este un gest admirabil . Imi pare bine sa vad ca nu stau cu mana intinsa ci isi iau soarta in maini si fac ceva pentru comunitatea lor. Acest om merita respectul nostru pentru ce face. Bravo si jos palaria !

    • crisan ioan

      29.12.2013 la 16:36

      Una e una, alta e alta! Atata timp cat voteaza proiectele lui Josan si pune umarul la sustinerea acestuia, practic anuleaza orice.Poate isi aminteste si cum transporta cu masina personala votantii la alegerile locale. Asa ne-am ales inco o data cu Josan. Poate sa-si doneze indemnizatia non-stop ca tot nu-si spala pacatele!

  2. sorinel

    25.12.2013 la 23:35

    imi pare bine ca mai aud si eu prin aiudul nostru ca se face ceva frumos , ca m-am saturat frate de vesti rele
    si inca ceva, omul asta ar trebui sprijinit .

  3. coros vasile

    28.12.2013 la 9:49

    felicitari . ar trebui luat exemplu .admirabil .un consilier local care isi merita locul. ar fi bine sa fie mai multi ca el…

  4. CETATEAN

    28.12.2013 la 9:57

    altii nu fac binefaceri pana nu primesc buget urias ,dar uite ca se poate face lucruri faine si fara sa ai bugete de la primarie si de la judet,sau de la oameni.pune mana in buzunarul tau daca vrei sa faci ceva ,asa cum face acest domn, nu trebuie stat cu mana intinsa.

  5. RONALDHINO

    29.12.2013 la 15:13

    IATA O DOVADA CA ESTE MAI FERICE SA DAI DECAI SA PRIMESTI. ESTE ADMIRABIL CE FACE ASOCIATIA CASA NADEJDEI IN AIUD. OAMENI IMPLICATI SI DE NADEJDE CARE SE LUPTA SA FACA CEVA . LA MULTI ANI 2014 .

  6. SPINU ANA-MARIA

    30.12.2013 la 11:18

    Eu il cunosc pe acest domn si frumoasa sa familie! Sunt niste oameni extraordinari care au hotarat sa se intoarca aici in zona Aiudului si sa sprijine pe multi oameni, in special Romi, care se afla in situatii dezavantajate. Eu am tot respectul pentru dansul si familia sa care il sprijina in tot ce face! Nu pentru ca ii cunosc de multi ani, ci pentru ca respectul se castiga. O inima pusa in slujba comunitatii este ceva de admirat, desigur si gestul de a-si dona indemnizatia de consilier. Felicitari si Dumnezeu sa il ajute in tot ce intreprinde si munca sa da sprijin pentru cei aflati in nevoie!

  7. magda dinulache

    30.12.2013 la 14:54

    va dati seama daca toti alesii nostrii ar face la fel ,unde am ajunge ? respect pt ceeea ce face acest domn. respect.

  8. iepure daniel

    30.12.2013 la 14:59

    Mai rar ,dar uite ca se intampla. Oricum , va spun ca se vede ceva in urma acestei Asociatii. Poate printe fruntasele organizatii din Aiud , care uite ca nu sta cu mana intansa ci se autogospodaresc cum pot… foarte bine , poate ca nu ar strica sa sprijinim astfel de oameni!

  9. marian ursu

    30.12.2013 la 22:28

    un exemplu de urmat! imi place! sa nu uite usl ca sta pe scaunele lor caldute si datorita acestor oamenii. si apropo , haideti sa nu-i mai blamam ca au si ei dreptul la optinuni ,chiar si politice.

  10. MARIUSICA SEBESANUL

    30.12.2013 la 22:56

    foarte fain . pai asa trebuie. vrei sa faci ceva ? pai fa frate fara sa stai cu poala’n brate .uite ca se poate. tot orasul apreciaza ceea ce se face Asociatia Casa Nadejdei . Bravo lor. Felicitari si
    Doamne ajuta !

  11. molnar seba

    30.12.2013 la 23:01

    suntem alaturi cu sufletul la tot ce faceti… sper ca 2014 sa ne aduca numai bine . spor sa aveti . va apreciem .LA MULTI ANI !

  12. costan norti

    01.01.2014 la 21:26

    merita aprecieri si sprijin

  13. mate ionica

    01.01.2014 la 21:31

    felicitari. sunteti un model .bravo!

  14. rosza marian

    01.01.2014 la 21:38

    sigur ca ceea ce se face la aceea organizatie ,nu se vede acum , dar putem simti efectele. sa stiti ca se vede o schimbare la romi , si asta cred ca se datoreaza eforturilor acestei organizatii

  15. nepartizanul aiudean

    01.01.2014 la 21:53

    FELICITARI DOMNULUI DOREL LAZAR,NU PREA MA OMOR DUPA ARTICOLELE DVS , DAR ACESTA ESTE UNUL REUSIT . FOARTE FRUMOS RELATAT , USOR DE CITIT , PARCA TE FACE SA TE SIMTI CA AI FOST SI TU ACOLO SI AI VAZUT ACELE LUCRURI FRUMOASE CARE SE PETREC LA ASOCIATIE. MULTUMIM D-LE LAZAR, CA NE MAI ARATATI SI LUCRURI BUNE CARE SE FAC IN ACEST ORAS. CHIAR MA BUCUR CA ACEI OAMENI SUNT UN EXEMPLU .

  16. Ciprian Bogdan

    03.01.2014 la 12:04

    Va multumesc tuturor pentru mesajele si comentariile trimise.
    In egala masura multumesc echipei mele si voua tuturor pentru sprijin. Tot ceea ce facem noi este facut din iubire fata de semenul nostru ,indiferent de etnie /religie/ culoare, si din dragoste pentru orasul in care ne-am nascut. Pana la urma D-zeu ne-a creat pe toti, si toti ar trebui sa traim in pace si armonie. Nu ma asteptam sa existe un asemenea interes pentru activitatile noastre , insa este bine ca orasul sa cunoasca mai bine ceea ce facem pe plan educational si social pt integrarea persoanelor defavorizate in societate.
    Va doresc tuturor un AN NOU FERICIT , SI FIE CA D-ZEU SA BINECUVANTEZE ORASUL NOSTRU !
    AL DVS,
    Ciprian

  17. Dinu Gheorghe

    03.01.2014 la 12:19

    Vorbiti foarte frumos,faceti lucruri frumoase pt oras,si iubiti orasul, asa ca v-as sustine pentru o candidatura la o functie mai inalta. Americanii au reusit sa aibe un negru presedinte, noi de ce am fi mai catolici decat Papa. Trebuie propulsati oameni care iubesc acest oras ,si nu cei care il distrug si isi bat joc de oameni.
    Doamne ajuta!

  18. popa laurentiu

    04.01.2014 la 23:32

    cred ca sunteti de acord cu mine ca ar trebui facut mult mai mult astfel ca sa-i integram pe aceasti oameni. imi place !

  19. felizanu

    05.01.2014 la 23:27

    degeaba ascundem murdaria sub pres. trebuie cautate solutii ,si facut ceva acum pentru etnia roma, nu mai tarziu.
    oricum se vede o schimbare majora in ultimii ani. felicitari celor care se implica si nu stau cu mana intinsa.

  20. marutz

    05.01.2014 la 23:36

    imi place acest reportaj. superb!

  21. molnar paul

    06.01.2014 la 20:12

    sa faca mai multi asa . vrem fapte ,ca de vorbe ne-am saturat

  22. colega

    06.01.2014 la 20:26

    doamne ajuta ! respect! imi plac oamenii care se implica

  23. garajemoni

    06.01.2014 la 20:37

    bine ca s-au desteptat si s-au unit si ei sub umbrela acestei asociatii. bravo lor. imi place daca s-au implicat in campania electorala , si s-au mobilizat la vot. inseamna ca isi merita locul in consiliu, si au dat dovada ca au putere si influenta. bravo lor.

  24. premarul

    06.01.2014 la 20:43

    la cata influenta are ….sa-l facem primar ca americanii pe obama? numai ca pe la noi nu sunt atatia colorati…asa ca ,pofta in cui.totusi imi pare bine sa aud ca mai exista astfel de oameni in Aiud. sustin astfel de oameni

  25. PATITUL

    08.01.2014 la 0:08

    foarte tare !

  26. ,omseour

    12.01.2014 la 23:09

    superb gest al consilierului bogdan, si frumos articol!

  27. monseour DANY

    13.01.2014 la 20:58

    2000 DE LIKE-URI !!!? FOARTE TARE !!! FELICITARI

  28. un om

    13.01.2014 la 22:29

    Cipriane, nu te-ai saturat sa-ti scrii singur felicitari?

  29. raspuns pt un om

    14.01.2014 la 23:50

    comentariile sunt facute de catre oameni care apreciaza ce face Asociatia Casa Ndejdei , si care apreciaza initiativa lor . Nu apreciem pe cei care stau cu mana intinsa. De aceea suntem atat de multi care ne exprimam aprecierile si incurajarile noastre in mod public.

  30. pensionar aiudean.

    17.01.2014 la 18:27

    la astia cu partidele ,nu le vine sa creada cate like-uri si comentarii afirmative are articolul. pai normal ca sunt invidiosi . ei cred ca e facatura, dar iata ca oamenii apreciaza cand se face ceva frumos pentru orasul nostru.pana la urma ,e dreptul nostru!

  31. jaga jaga

    19.01.2014 la 14:09

    jos palaria!

  32. Fufezan Onelia

    21.01.2014 la 20:14

    Iata ce inseamna sa ai suflet pentru cei din jur .Lucrez si eu in invatamant , si pot spune ca se vede o mare schimbare in cadrul comunitatii de romi. O asociatie , care se implica total si poate fi un exemplu de urmat. De fapt rolul ONG -urilor este de a veni in sprijinul
    administratiei ,insa nu de a face ei totul. Sper ca vor fi sprijiniti sa faca mai multe pentru Aiudul nostru.

  33. STUDENT ROM

    06.02.2014 la 12:38

    ne mandrim si noi ca avem un om care ne aduce onoare!

  34. popica gheza

    08.02.2014 la 13:51

    bai , totusi e o stire ! bravo lor! exista sperantza!

  35. ouachupichu

    12.02.2014 la 6:53

    cati copii de puradei sunt in Aiud? se inmultesc ca iepurii. astia trebuie educati,ca de nu e bai…

  36. oaw aow

    19.02.2014 la 13:21

    BATEM PALMA CA ASTIA PANA LA URMATORUL RECENSAMANT AJUNG LA 20% DIN TOTALUL POPULATIEI, O SA FIE CHIAR MAI MULTI DECAT UNGURII …

  37. raspuns la oaw aow

    19.02.2014 la 13:26

    pai si ce daca ? ei nu e oameni? sa fie sanatosi si sa se integreze intre noi ,ca toti suntem oameni

  38. tovaviu

    31.03.2014 la 22:43

    opre roma!

  39. OVISS

    17.04.2014 la 20:03

    AIUDUL ARE NEVOIE DE ASTFEL DE OAMENI ,CARE SA CAUTE INTERESUL SEMENULUI ,MAI MULT DECAI AL SAU! MACAR 10 DE AR FI LA FEL , AR FI EXTRAORDINAR!

  40. baciu

    24.02.2015 la 21:46

    tot feleudul vorbeste ca sa produs o mare schimbare in comunitatea de romi in ultimii 5-6 ani de cand s-a implicat aceasta organizatie de ei. in 10 ani astia o sa ajunga departe .bravo lor

  41. interesant

    21.08.2015 la 10:23

    interesant articol …

  42. mimica aurita

    11.01.2019 la 0:17

    bravo ,ai stil !

Lasă un răspuns

Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Actualitate

Ce nume se sărbătoresc de SFANTUL GHEORGHE 2024. Cui îi spunem ”la mulți ani” | aiudinfo.ro

Publicat

în

Nume sărbătorite de Sfântul Gheorghe 2024 • Nume derivate de la Gheorghe • Cui îi spunem ”la mulți ani” de Sf. Gheorghe | aiudinfo.ro

Peste 900.000 de romani își serbează onomastica, în 23 aprilie, cu ocazia Sfântului Gheorghe. Sfântul Mare Mucenic s-a născut în Capadocia într-o familie creștina și a trăit in timpul domniei împăratului Diocletian.

Nume sărbătorite de Sfântul Gheorghe

 Din cei peste 900.000 de romani care poarta numele Sfantului Mare Mucenic Gheorghe peste 700.000 sunt bărbați si peste 180.000 femei.

Din totalul romancelor, peste 130.00 poarta numele de Georgeta, alte peste 33.000 – Gheorghita sau Ghiorghita si peste 14.000 – Geta, in timp ce peste 500 femei poarta numele de Ghita.

 La barbati, numele Gheorghe, Ghiorghe se regaseste in peste 550.000 dintre cazuri, George – peste 140.000, Gheorghita, Ghiorghita – peste 24.00, iar peste 4.800 de romani poarta numele Ghita.

Legenda Sfantului Gheorghe

S-a inrolat in armata romana si, parcurgand ierarhia militara, Sf. Gheorghe s-a facut remarcat prin faptele de arme. In ciuda decretului impotriva crestinilor, emis de Diocletian in 303, Sf. Gheorghe a ales sa-si marturiseasca public credinta crestina. Din ordin imperial, sfantul a fost intemnitat si supus torturii pentru a-si renega credinta. Loviri cu sulita, lespezile de piatra asezate pe piept, trasul pe roata, groapa cu var, incaltamintea cu cuie, bautura otravita, bataia cu vana de bou si toate celelalte torturi nu au reusit sa-l faca sa renunte la credinta sa.

Martorii suferintelor Sfantului Gheorghe, uimiti de puterea sa de a rezista la durere, au renuntat la credinta in zeitati pagane, imbratisand crestinismul. O dovada a sfinteniei sale o reprezinta o minune savarsita de Sf. Gheorghe in timpul intemnitarii sale. Atingand trupul unui detinut mort din celula sa, acesta a inviat, convingand-o astfel chiar pe imparateasa Alexandra, sotia lui Diocletian, sa se crestineze. Intrucat Sf. Gheorghe a respins oferta imparatului de a-i acorda inalte onoruri in schimbul renuntarii la crestinism, Diocletian a ordonat omorarea prin decapitare a Sf. Gheorghe si a sotiei sale.

Citeşte şi: MESAJE de Sfântul Gheorghe. SMS-uri, urări şi felicitări pe care le poţi transmite celor care îşi sărbătoresc onomastica

In constiinta populara romaneasca, Sf. Gheorghe este unul dintre cei mai prezenti sfinti, numeroase biserici purtand hramul sau. Exista numeroase orase in Romania care poarta numele Sfantului Gheorghe si chiar unul dintre cele trei brate ale Dunarii este denumit astfel. Imaginea Sf. Gheorghe ucigand balaurul este prezenta si pe steagul Moldovei medievale trimis de Stefan cel Mare la Manastirea Zografu de la Muntele Athos.

Sfântul Mare Mucenic Gheorghe este unul dintre cei mai preţuiţi sfinţi. De neam bun, a îmbrăţişat de tânăr carierea armelor, distingându-se repede prin curajul şi abilităţile sale. În timpul prigoanei creştinilor, Sfântul şi-a mărturisit şi el cu tărie credinţa şi, după ameninţări şi torturi, a fost executat din porunca aceluiaşi împărat pe care îl servise în lupte şi războaie.

Gheorghe – din greacă: agricultor, lucrător al pământului, acest nume deosebit, atât de răspândit la noi, la români, ne arată că omul trebuie să fie, înainte de toate, harnic şi gospodar. – „Lucrul face sănătate, trândăvia tot păcate.” – Proverb românesc.

Derivate: George, Georgeta, Georgiana, Geta, Gina, Gelu, Geo, Gică, Gherghina, Ioiga, Iordache ş.a.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Aiud Info și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Actualitate

MESAJE de Sfântul Gheorghe 2024. SMS-uri, urări şi felicitări pe care le poţi transmite celor dragi de ziua numelui | aiudinfo.ro

Publicat

în

MESAJE de Sfântul Gheorghe,  URĂRI de la mulţi ani de Sfântul Gheorghe, SMS și FELICITĂRI de Sfântul Gheorghe 2024 | aiudinfo.ro

În fiecare an, pe 23 aprilie, creştinii îl sărbătoresc pe Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, purtătorul de biruinţă. Peste 900.000 de români, care poartă numele de Gheorghe, Gheorghiţă, George sau Georgeta şi alte nume derivate îşi serbează ziua numelui în această dată.

Cu  această ocazie, poţi trimite un gând frumos şi o urare de bine prietenilor, rudelor, colegilor, cunoştinţelor tale care poartă numele Sfântului Gheorghe.

Iată mai jos câteva mesaje cu urări şi felicitări de Sf. Gheorghe ce pot fi trimise celor dragi ce-şi serbează ziua onomastică:

“Pentru ca astăzi este o zi specială pentru tine, mă alătur şi eu celor ce-ţi doresc din adâncul sufletului să ai parte numai de împliniri, satisfacţii şi multă sănătate. La mulţi ani, de Sfântul Gheorghe!

“Cu ocazia sărbătoririi numelui primiţi un călduros “La mulţi ani”, multă sănătate multe realizări şi tot ce vă doriţi lângă cei dragi”

La mulţi ani şi fie ca Sfântul Gheorghe să te călăuzească mereu!

“Zâmbeşte şi s-aveţi parte de toată distracţia şi emoţia specifică acestei zile, iar întreaga zi să vă fie binecuvântată cu fericire, bucurie, raze de soare şi prietenie.”

“Felicitări cu ocazia aceastei zile. Îţi urez să fii mereu sănătos, energic şi plin de bucurie. La mulţi ani, Gheorghe!”

“Îţi urez “La mulţi ani” pentru că porţi acest nume, şi fie ca Sfântul Gheorghe, pe care îl reprezinţi, să-şi coboare ochii asupra ta şi să îţi dăruiască fericirea dorită şi numai bucurii şi linişte interioară”

“La mulţi ani cu veselie / Sănătate pe vecie / Casa plină de bucate / Dragoste pe săturate / Bani la greu / Noroc cu carul / La mulţi ani şi sus paharul!!”

MESAJE de  Sfantul Gheorghe pentru apropiaţi:

MESAJE de  Sfantul Gheorghe : La Mulţi Ani, Gheorghe, şi sper să se spargă conducta fericirii pe strada vieţii tale!

MESAJE de  Sfantul Gheorghe : Cu ocazia zilei Sfântului tău, îţi doresc o oră de linişte, o zi senină, o săptămână de bucurii, o lună de împliniri, un an de prosperitate, un veac de sănătate, fericire şi iubire. La mulţi ani!

MESAJE de  Sfantul Gheorghe : La mulţi ani şi fie ca Sfântul Gheorghe să te călăuzească mereu!

MESAJE de  Sfantul Gheorghe : “Dragă Gheroghe, de ziua numelui tău îţi dorim un sincer “LA MULŢI ANI” să ai parte de mulţi bani, sănătate şi voie bună. Petrecere frumoasă alături de cei dragi!

MESAJE de  Sfantul Gheorghe : “Felicitări cu ocazia acestei zile, îţi urez să fii mereu sănătos, energic şi plin de bucurie. La mulţi ani, George!”

MESAJE de  Sfantul Gheorghe : De ziua numelui tău, îţi doresc tot binele din lume, noroc, fericire, sănătate şi să ţi se îndeplinească toate dorinţele. La mulţi ani!

MESAJE de  Sfantul Gheorghe : „Fie ca această zi să-şi deschidă poarta unui viitor plin de succese şi realizări. Sfântul Gheorghe al cărui nume îl porţi să te ocrotească şi să te călăuzească mereu. La Mulţi Ani!”

MESAJE de  Sfantul Gheorghe : „Să fii mereu tânăr şi cu acelaşi spirit vesel. Viaţa să-ţi ofere clipe minunate şi bucurii nemaiîntâlnite. La mulţi ani fericiţi, Gheorghe!”

MESAJE de  Sfantul Gheorghe : „În zi de mare sărbătoare a Ortodoxiei, pentru că porţi numele Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, îţi urez multă sănătate şi fericire.

MESAJE de  Sfantul Gheorghe : „Fie ca Dumnezeu să decoreze fiecare rază de soare care ajunge la tine cu succes, fericire şi prosperitate. La mulţi ani, Gheorghe!”

MESAJE de  Sfantul Gheorghe : „Zâmbeşte şi s-aveţi parte de toată distracţia şi emoţia specifică acestei zile, iar întreaga zi să vă fie binecuvântată cu fericire, bucurie, raze de lumină şi sănătate. La munţi ani”

MESAJE de  Sfantul Gheorghe : „Fie ca începând cu această zi toate necazurile să te ocolească, dragostea la tine în suflet să poposească fără să mai plece, să ai doar zile însorite şi pline de bucurie. La muţi ani”

URĂRI de Sfântul Ghoerghe pentru cunoştinţe şi cei dragi

 La mulţi ani şi fie ca Sfântul Gheorghe să te călăuzească mereu!

În zi de mare sărbătoare a Ortodoxiei, pentru că porţi numele Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, îţi urez multă sănătate şi fericire!

Să-ţi dea Domnul sănătate, judecată înţeleaptă, viaţă lungă pământească, ce doreşti să se-mplinească!

La mulţi ani! Fie ca Sfântul Gheorghe să te călăuzească mereu!

Cu ocazia sărbătorii zilei tale de nume, îţi doresc multă sănătate, fericire şi tot binele din lume. Să ai parte numai de zile senine şi însorite!

Îţi urez La mulţi ani, pentru că porţi acest nume şi fie ca Sfântul Gheorghe pe care îl reprezinţi, să-şi coboare ochii asupra ta şi să îţi dăruiască fericirea dorită şi liniştea interioară.

Tot ce-ţi doreşti, tot ce-ţi lipseşte şi-ţi foloseşte, sănătate, prieteni adevăraţi, şi multă bucurie!

Fie ca toate împlinirile frumoase, sănătatea şi spiritul acestei zile să te însoţească pretutindeni. Îţi doresc o zi de Sf. Gheorghe cât mai frumoasă!

La Mulţi Ani Gheorghe şi sper să se spargă conducta fericirii pe strada vieţii tale!

Cu ocazia zilei Sfinţişorului tău, îţi doresc o oră de linişte, o zi senină, o săptămână de bucurii, o lună de împliniri, un an de prosperitate, un veac de sănătate, fericire şi iubire. La mulţi ani!

Alte MESAJE şi URARI de Sfantul Gheorghe

URĂRI de Sfântul Gheorghe : În zi de mare sărbătoare a Ortodoxiei îţi urez multă sănătate şi fericire. La mulţi ani de Sf. Gheorghe.

URĂRI de Sfântul Gheorghe : În zi de mare sărbătoare a Ortodoxiei, pentru că purtaţi numele Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, vă urez multă sănătate şi fericire!

URĂRI de Sfântul Gheorghe : Astăzi este o zi specială pentru tine iar tu eşti special(a) pentru noi în fiecare zi. Îţi doresc din adâncul sufletului să ai parte numai de împliniri, satisfacţii şi multă sănătate. La mulţi ani!

URĂRI de Sfântul Gheorghe : De ziua numelui tău îţi doresc să ai parte de succes, împliniri şi sănătate. Sfântul Gheorghe al cărui nume îl porţi să te ocrotească şi să te călăuzească în viaţă. La mulţi ani!

URĂRI de Sfântul Gheorghe : Dragă George, de ziua numelui tău îţi dorim un sincer La Mulţi Ani, să ai parte de mulţi bani, sănătate şi voie bună. Petrecere frumoasă alături de cei dragi!

URĂRI de Sfântul Gheorghe : Cu ocazia sărbătorii zilei tale de nume, îţi doresc multă sănătate, fericire şi tot binele din lume. Să ai parte numai de zile senine şi însorite!

URĂRI de Sfântul Gheorghe : Cu ocazia sărbătoririi numelui primiţi un călduros La Mulţi Ani, sănătate, multe realizări şi tot ce vă doriţi lângă cei dragi!

URĂRI de Sfântul Gheorghe : Să fii mereu tânăr(a) şi cu acelaşi spirit vesel. Viaţa să-ţi ofere clipe minunate şi bucurii nemaiîntâlnite. La mulţi ani fericiţi.

URĂRI de Sfântul Gheorghe : Să ai parte de sănătate, multe realizări şi să te bucuri de această zi frumoasă mereu! La mulţi ani, de Sfântul Gheorghe!

URĂRI de Sfântul Gheorghe : Fie ca această zi să-ţi deschidă poarta unui viitor plin de succese şi realizări. Sfântul Gheorghe al cărui nume îl porţi să te ocrotească şi să te călăuzească mereu. La Mulţi Ani!

URĂRI de Sfântul Gheorghe : Cele mai frumoase flori, cele mai sincere urari pentru o zi minunată şi un an plin de realizări. La mulţi ani de ziua numelui!

URĂRI de Sfântul Gheorghe : În zi de mare sărbătoare a Ortodoxiei îţi urez multă sănătate şi fericire. La mulţi ani de Sf. Gheorghe.

URĂRI de Sfântul Gheorghe : În zi de mare sărbătoare a Ortodoxiei, pentru că purtaţi numele Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, vă urez multă sănătate şi fericire!

URĂRI de Sfântul Gheorghe : Astăzi este o zi specială pentru tine iar tu eşti special(a) pentru noi în fiecare zi. Îţi doresc din adâncul sufletului să ai parte numai de împliniri, satisfacţii şi multă sănătate. La mulţi ani!

URĂRI de Sfântul Gheorghe : De ziua numelui tău îţi doresc să ai parte de succes, împliniri şi sănătate. Sfântul Gheorghe al cărui nume îl porţi să te ocrotească şi să te călăuzească în viaţă. La mulţi ani!

URĂRI de Sfântul Gheorghe : Dragă George, de ziua numelui tău îţi dorim un sincer La Mulţi Ani, să ai parte de mulţi bani, sănătate şi voie bună. Petrecere frumoasă alături de cei dragi!

URĂRI de Sfântul Gheorghe : Cu ocazia sărbătorii zilei tale de nume, îţi doresc multă sănătate, fericire şi tot binele din lume. Să ai parte numai de zile senine şi însorite!

URĂRI de Sfântul Gheorghe : Cu ocazia sărbătoririi numelui primiţi un călduros La Mulţi Ani, sănătate, multe realizări şi tot ce vă doriţi lângă cei dragi!

URĂRI de Sfântul Gheorghe : Să fii mereu tânăr(a) şi cu acelaşi spirit vesel. Viaţa să-ţi ofere clipe minunate şi bucurii nemaiîntâlnite. La mulţi ani fericiţi.

URĂRI de Sfântul Gheorghe : Să ai parte de sănătate, multe realizări şi să te bucuri de această zi frumoasă mereu! La mulţi ani, de Sfântul Gheorghe!

URĂRI de Sfântul Gheorghe : Fie ca această zi să-ţi deschidă poarta unui viitor plin de succese şi realizări. Sfântul Gheorghe al cărui nume îl porţi să te ocrotească şi să te călăuzească mereu. La Mulţi Ani!

URĂRI de Sfântul Gheorghe : Cele mai frumoase flori, cele mai sincere urari pentru o zi minunată şi un an plin de realizări. La mulţi ani de ziua numelui!

URĂRI de Sfântul Gheorghe :Tot ce-ţi doreşti, tot ce-ţi lipseşte şi-ţi foloseşte, sănătate, prieteni adevăraţi şi multă bucurie!

URĂRI de Sfântul Gheorghe : De ziua numelui tău, îţi doresc tot binele din lume, noroc, fericire, sănătate şi să ţi se îndeplinească toate dorinţele. La mulţi ani!


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Aiud Info și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Actualitate

Intervenție a pompierilor militari din Aiud pe Autostrada A10, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la un autoturism

Publicat

în

Pomperii militari din Aiud au fost solicitați să intervină pe Autostrada A10, în după-amiaza zilei de vineri, 19 aprilie 2024, pentru localizarea și stingerea unui incendiu izbucnit la un autoturism.

„Detașamentul de pompieri Aiud intervine pentru localizarea și stingerea unui incendiu izbucnit la un autoturism pe autostrada A10, km 53, sens Turda Aiud. Forțe alocate: 1 x ASAS și 1 x EPA”, a transmis ISU Alba.

UPDATE: „Forțele de intervenție au ajuns la locul producerii incendiului. Arde generalizat un autoturism. Fără victime. Se lucrează la stingerea în totalitate a incendiului”, a mai transmis ISU Alba.

 


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Aiud Info și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Stiri din Alba

Politică

Știrea ta

Societate

Sport

Economie

Din Județ

Articole Similare

aiudinfo, stiri aiud, informatii aiud