Învățământ-Cultură
Premii pentru elevii Colegiului Național „Titu Maiorescu” Aiud, la cea de-a XXV-a Sesiune de Comunicări Științifice „IN-EXTENSO”, de la Alba Iulia
Doi elevi ai Colegiului Național „Titu Maiorescu” Aiud au fost premiați la cea de-a XXV-a Sesiune de Comunicări Științifice ale studenților și masteranzilor Facultății de Informatică și Inginerie „IN-EXTENSO”, desfășurată vineri, 9 mai 2025, la Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia.

Devenită tradiție în Universitatea albaiuliană, având ca partener Consiliul Județean Alba, Sesiunea anuală de comunicări științifice „In Extenso” s-a bucurat și anul acesta de un real succes, înregistrându-se un număr de 113 participanți, atât din învățământul universitar, cât și din cel preuniversitar, fiind prezentate 60 de lucrări științifice organizate pe 6 secțiuni: Informatică, Electronică Aplicată, Inginerie Geodezică, Ingineria Mediului, Inginerie urbană și dezvoltare regională și Elevi în Parteneriat cu Universitatea. Implicarea studenţilor în activitatea de cercetare, precum şi atragerea elevilor spre colaborarea cu mediul universitar și de cercetare constituie dezideratele facultății gazdă.
Evenimentul s-a adresat tuturor studenților și elevilor cu preocupări în domeniul Informaticii și al Științelor Exacte și Inginerești. Manifestarea s-a încheiat cu premierea în aula A9 a Universității, a celor mai bune lucrări prezentate pe secțiuni, urmând ca lucrările științifice să fie publicate în revista „In Extenso”, cu ISSN.
La secțiunea „Elevi în parteneriat cu Universitatea”, desfășurată online, pe platforma Zoom, de la Colegiul Național „Titu Maiorescu“ Aiud au participat cu lucrări științifico-aplicative elevii: SUCIU ALEXANDRU clasa a IV-a (fiind și cel mai tânăr participant) care a obținut PREMIUL III cu lucrarea „Aplicații Scratch educative pentru clasele gimnaziale” și elevul SUCIU ANDREI, clasa a VII-a, care a obținut PREMIUL I cu lucrarea „Fizică aplicată-idei de proiecte folosind placa Arduino”, elevii fiind coordonați de prof. HUMENIUC RAMONA.
Felicitări echipei de profesori-elevi-părinți pentru performanțe, felicitări organizatorilor pentru oportunitatea de manifestare și expunere a creativității, cercetării și inspirației și continuăm colaborarea pentru o educație de excelență în pregătirea tinerei generații pentru un viitor luminos!
Învățământ-Cultură
Andreea Dreghiciu, profesor la Liceul Tehnologic Aiud, a obținut singura notă de 10 din județ la Titularizarea 2026
Andreea Dreghiciu, profesor la Liceul Tehnologic Aiud, a obținut singura notă de 10 din județul Alba la examenul național de Titularizare 2026, reușind cea mai bună performanță înregistrată la nivel județean.

Cadrul didactic a susținut examenul la disciplina Economic, Administrativ, Poștă, obținând punctajul maxim.
Reprezentanții Liceului Tehnologic Aiud au transmis un mesaj de felicitare, apreciind rezultatul excepțional al profesoarei și subliniind că această performanță reflectă profesionalismul, competența și dedicarea sa față de actul educațional.
„Această performanță remarcabilă reflectă excelența profesională, competența și dedicarea față de educație și reprezintă un motiv de mândrie pentru întreaga comunitate a Liceului Tehnologic Aiud”, au transmis reprezentanții unității de învățământ.
Învățământ-Cultură
Școala Gimnazială „Axente Sever” Aiud, locul I la concursul județean „Educație pentru Viață”
Luni, 8 iunie 2026, în Cetatea Alba Carolina din municipiul Alba Iulia, s-a desfășurat etapa județeană a concursului „Educație Rutieră – Educație pentru Viață”, o competiție prin care elevii de gimnaziu ai județului Alba și-au testat cunoștințele și abilitățile practice privind circulația pe drumurile publice și au demonstrat că siguranța rutieră începe cu educația.

Competiția a cuprins probe teoretice și practice, eleviii fiind evaluați atât în ceea ce privește cunoșterea legislației rutiere, dar și modul de aplicare a acesteia în situații concrete.
Clasamentul pe echipe:
– Locul I – Școala Gimnazială „Axente Sever” Aiud
– Locul II – Școala Gimnazială „Ion Breazu” Mihalț
– Locul III – Școala Gimnazială „Axente Sever” Aiud
Fiecare participant a fost recompensat cu premii din partea Consiliului Județean Alba.
Prin respectarea regulilor și adoptarea unui comportament preventiv, fiecare dintre noi contribuie la menținerea siguranței rutere.
Adresăm felicitări tuturor participanților și cadrelor didactice pentru implicare și rezultatele obținute!
Învățământ-Cultură
Stan Georgiana, elevă a Liceului Tehnologic Aiud, locul I Locul I la Concursul Național de Proiecte „SAM ÎMPREUNĂ CU AGENȚII 272 REDUC ABANDONUL ȘCOLAR”
Eleva Stan Georgiana, din clasa a XI-a A a Liceului Tehnologic Aiud, a câștigat Locul I la Concursul Național de Proiecte „SAM ÎMPREUNĂ CU AGENȚII 272 REDUC ABANDONUL ȘCOLAR”.

Competiția s-a desfășurat la Liceul Teoretic „Petru Rareș” din Târgu Lăpuș, reunind elevi și cadre didactice din întreaga țară, preocupați de identificarea și promovarea unor soluții eficiente pentru prevenirea și combaterea abandonului școlar.
Rezultatul deosebit a fost obținut prin proiectul intitulat „Locul meu, unde am învățat să fiu mare”, un demers educațional care a evidențiat rolul esențial al școlii în formarea tinerilor, în dezvoltarea personală a elevilor și în crearea unui mediu care să îi motiveze să își continue parcursul educațional. Proiectul a pus în valoare experiențe, activități și exemple de bune practici menite să contribuie la reducerea riscului de abandon școlar și la consolidarea sentimentului de apartenență la comunitatea școlară.
Eleva a fost coordonată de d-l. profesor Antal Victor, care a îndrumat și susținut întregul proces de elaborare și prezentare a proiectului, contribuind la transformarea unei idei valoroase într-un proiect apreciat la nivel național.
„Această performanță reprezintă o recunoaștere a muncii, perseverenței și creativității de care Georgiana a dat dovadă și confirmă preocuparea constantă a Liceului Tehnologic Aiud pentru promovarea educației de calitate și pentru implicarea elevilor în proiecte cu impact real asupra comunității. Felicităm participanții pentru această realizare deosebită, care aduce prestigiu școlii noastre și demonstrează că implicarea, seriozitatea și pasiunea pot conduce la rezultate remarcabile”, au transmis reprezentanții Liceului Tehnologic Aiud .
-



Din Județacum 3 luniCând pică Paștele ortodox și cel catolic 2027, dar și în următorii ani | aiudinfo.ro
-



Din Județacum 4 luniMesaje de Florii 2026. SMS-uri, urări și felicitări care pot fi transmise persoanelor care îşi sărbătoresc onomastica | aiudinfo.ro
-



Mondenacum 12 luniMesaje de Sfânta Maria 2025. URĂRI, FELICITĂRI și SMS-uri care pot fi trimise persoanelor care își serbează onomastica | aiudinfo.ro
-



Mondenacum 4 luniMESAJE de PASTELE ORTODOX 2026. URARI și FELICITARI frumoase de Învierea Domnului | aiudinfo.ro
-



Actualitateacum 4 luniNume de femei și bărbați care se sărbătoresc de Florii 2026 | aiudinfo.ro
-



Actualitateacum 9 luniMESAJE, URĂRI și FELICITĂRI de Sfinții Mihail și Gavrill 2025. Trimite-le un SMS celor care își sărbătoresc onomastica | aiudinfo.ro
-



Mondenacum 12 luniNume care se sărbătoresc de Sfânta Maria | aiudinfo.ro
-



Actualitateacum 9 luniMuncitor din Sri Lanka reținut de polițiștii din Aiud, după ce a furat banii angajatorului



























