Clădirea noului supermarket Kaufland din a Aiud este la un pas de a fi finalizată și urmează să fie inaugurată luna viitoare, potrivit unor surse ziarulunirea.ro....
Transapuseana sau DJ 107I, cea mai mare investiție într-un drum județean din România, cu o valoare totală a proiectului de peste 73 milioane euro, mare parte...
Potrivit președintelui Consiliului Județean Alba, Ion Dumitrel, „Transapuseana”, șoseaua spectaculoasă din sudul Munților Apuseni, este aproape finalizată. Instituția pe care o conduce a făcut demersuri pentru...
Vineri a avut loc o întâlnire de lucru la sediul Primăriei Municipiului Aiud la care au participat reprezentanții administrației publice locale, Vicepreședintele Consiliului Județean Alba –...
Lucrările pe lotul I al „Transalpinei de Apuseni” se află într-un stadiu avansat, fiind necesare doar montarea indicatoarelor și trasarea marcajelor rutiere pentru a fi complet...
Consiliul Județean Alba a anunțat închiderea Transalpinei de Apuseni, timp de două luni, în fiecare zi, între orele 10.00 și 16.00. Decizia este necesară pentru finalizarea...
Lucrările la noua bază sportivă din municipiul Aiud, construită printr-o investiție a CNI sunt tot mai aproape de finalizare. Baza sportivă va cuprinde: – Teren pentru...
La Spitalul de Pneumoftiziologie Aiud s-au finalizat două importante obiective de investiții: „Proiectare și execuție instalații apă rece și canalizare” și „Lucrări de amenajare grupuri sanitare...
Reprezentanții Ministerului Educației Naționale au recepționat astăzi, în calitate de titulari ai proiectului, obiectivul de investiții „Grădinița cu Program Normal Aiud, județul Alba”. În principal, autoritatea...
Primăria Aiud a transmis că că strada Ecaterina Varga va beneficia de reprofilare completă (refacerea carosabilului, amenajarea unor locuri de parcare, redimensionarea spațiilor verzi), după ce...