Actualitate
Tânără de 24 de ani din Aiud cercetată de polițiști, după ce a fost depistată conducând sub efectul substanțelor psihoactive, pe strada Tribun Tudoran
Marți, 10 octombrie 2023, în jurul orei 10.50, polițiștii din Aiud, în timp ce acționau pe strada Tribun Tudoran din municipiu, au oprit, pentru control, un autoturism condus de o tânără de 24 de ani, din Aiud.
În urma testării conducătoarei auto, cu aparatul din dotare, au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive. Menționăm că aceasta nu reprezintă probă în cadrul dosarului penal, persoana fiind condusă la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a consumului unor substanțe interzise.
Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului sau a altor substanțe.
FOTO: ARHIVĂ
Actualitate
Două persoane, amendate după ce au depozitat ilegal deșeuri pe malul apei, în Aiud. Primăria: „Toleranță zero față de astfel de fapte”
Două persoane au fost sancționate contravențional cu câte 1.500 de lei după ce au fost surprinse în timp ce depozitau ilegal deșeuri pe malul apei, pe strada Abrudului din municipiul Aiud.

Potrivit administrației locale, cei doi au fost identificați de Poliția Locală Aiud, iar autoritățile transmit că astfel de fapte nu vor fi tolerate, verificările urmând să continue și în perioada următoare.
Reprezentanții Primăriei Municipiului Aiud fac apel la cetățeni să sesizeze autoritățile ori de câte ori observă persoane care abandonează deșeuri pe domeniul public, subliniind că implicarea comunității este esențială pentru menținerea unui oraș curat și civilizat.
„Toleranță zero față de abandonarea deșeurilor! Două persoane surprinse în timp ce depozitau ilegal deșeuri pe malul apei, pe strada Abrudului, au fost identificate de Poliția Locală Aiud și sancționate.
Astfel de fapte nu vor fi tolerate. Vom continua verificările și vom aplica sancțiuni tuturor celor care aleg să arunce deșeuri pe domeniul public.
Dacă observați persoane care abandonează deșeuri, vă rugăm să ne sesizați. Implicarea fiecăruia dintre noi este esențială pentru a păstra orașul curat și civilizat”, au transmis reprezentanții Primăriei Municipiului Aiud.
Actualitate
Spitalul Municipal Aiud investește în chirurgie modernă: turn laparoscopic 4K pentru blocul operator
Spitalul Municipal Aiud face un nou pas în procesul de modernizare a serviciilor medicale. Unitatea sanitară a lansat procedura de achiziție pentru un turn complet de chirurgie laparoscopică, un echipament de ultimă generație care va permite realizarea intervențiilor chirurgicale minim invazive cu tehnologii avansate de imagistică.

Valoarea estimată a investiției este de 750.000 de lei, fără TVA, iar noul sistem va fi destinat blocului operator al spitalului.
Potrivit documentației de achiziție, turnul laparoscopic va include 12 componente esențiale, printre care un sistem de procesare video 4K, cameră endoscopică cu tehnologie de fluorescență ICG, monitor 3D/4K UHD, sursă de lumină LED cu tehnologie NIR-ICG, laparoscop compatibil, insuflator cu încălzire, pompe de irigare și sucțiune, platformă electrochirurgicală, sistem de înregistrare video și trusă completă de instrumente laparoscopice.
Tehnologie modernă pentru intervenții mai sigure
Noul echipament va permite utilizarea fluorescenței cu indocianină verde (ICG), o tehnologie folosită în chirurgia laparoscopică pentru o vizualizare mai precisă a vaselor de sânge și a altor structuri anatomice. Aceasta contribuie la creșterea siguranței și preciziei intervențiilor chirurgicale.
Contractul va fi atribuit pe baza criteriului „cel mai bun raport calitate-preț”, iar toate echipamentele ofertate vor trebui să respecte standardele europene privind dispozitivele medicale, să dețină marcaj CE și documentele de conformitate necesare.
Garanție de minimum doi ani
Caietul de sarcini prevede o perioadă minimă de garanție de 24 de luni de la punerea în funcțiune a echipamentului. Furnizorul va avea obligația de a interveni în cel mult 48 de ore în cazul apariției unor defecțiuni și de a asigura piese de schimb și servicii de mentenanță pentru o perioadă de minimum 10 ani după expirarea garanției.
În cadrul contractului sunt incluse transportul, instalarea și punerea în funcțiune a echipamentului, precum și instruirea a cel puțin patru membri ai personalului medical și tehnic din cadrul Spitalului Municipal Aiud. Documentația și manualele de utilizare vor fi livrate în limba română.
Plata va fi efectuată în termen de 60 de zile de la recepția echipamentului și emiterea facturii fiscale.
Prin această investiție, Spitalul Municipal Aiud își continuă programul de modernizare a blocului operator și de îmbunătățire a condițiilor în care sunt tratate persoanele din municipiu și din localitățile învecinate.
Actualitate
ÎPS Irineu a slujit la biserica „Sfinții Trei Ierarhi” din Aiud. Ierodiaconul Nicodim a fost hirotonit ieromonah
Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Alba Iuliei, a oficiat duminică, 2 august 2026, Sfânta Liturghie la biserica „Sfinții Trei Ierarhi” din Parohia Aiud II, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi. La slujbă au participat numeroși credincioși, precum și reprezentanți ai autorităților județene și locale.

Comunitatea parohială este păstorită de părintele protopop Ioan Bogdan și părintele Mihai Ciurtin. În cadrul Sfintei Liturghii, la momentul rânduit, ierodiaconul Nicodim a fost hirotonit ieromonah pe seama Schitului Hăpria, din Protopopiatul Alba Iulia.
În cuvântul de învățătură adresat credincioșilor, Înaltpreasfințitul Părinte Irineu a vorbit despre încercările și suferințele vieții, îndemnând la păstrarea credinței și a speranței în Hristos.

„Tuturor ni se întâmplă să fim uneori zguduiți de o întâmplare personală, de o încercare personală, de suferința semenilor și de tragediile din lumea aceasta degradată. Toate aceste realități crude pot ajunge până la a slăbi credința, a stinge speranța și a ne împinge în haosul debusolării și al zbuciumului. Însă oricât de grele și mari ar fi frământările, pe marea existenței noastre efemere să nu ne lăsăm deznădăjduiți, ci să privim la Hristos Cel răstignit, încununat cu spini și străpuns de cuie. El zice clar: «Și Eu am suferit»; «Și duhul Meu s-a întristat»; «În lume necazuri veți avea; dar îndrăzniți. Eu am biruit lumea»”, a transmis Arhiepiscopul Alba Iuliei.
Biserica „Sfinții Trei Ierarhi” din municipiul Aiud a fost construită între anii 1938 și 1957, prin strădania protopopului Iosif Pop, primul protoiereu al Aiudului. Lăcașul de cult a fost redat cultului divin în anul 1957, iar de-a lungul timpului a beneficiat de numeroase lucrări de reabilitare și înfrumusețare.
Slujba de târnosire a bisericii a fost oficiată la 27 octombrie 1974 de Mitropolitul Nicolae Mladin, în perioada în care paroh era părintele Ioan Oniga. Tot atunci, în cadrul Sfintei Liturghii, a fost hirotonit întru preot părintele Emil Gâlea, cel care avea să slujească în Parohia Aiud II între anii 1990 și 2017.
Claudiu-Daniel Popa
-



Din Județacum 4 luniCând pică Paștele ortodox și cel catolic 2027, dar și în următorii ani | aiudinfo.ro
-



Din Județacum 4 luniMesaje de Florii 2026. SMS-uri, urări și felicitări care pot fi transmise persoanelor care îşi sărbătoresc onomastica | aiudinfo.ro
-



Mondenacum 12 luniMesaje de Sfânta Maria 2025. URĂRI, FELICITĂRI și SMS-uri care pot fi trimise persoanelor care își serbează onomastica | aiudinfo.ro
-



Mondenacum 4 luniMESAJE de PASTELE ORTODOX 2026. URARI și FELICITARI frumoase de Învierea Domnului | aiudinfo.ro
-



Actualitateacum 4 luniNume de femei și bărbați care se sărbătoresc de Florii 2026 | aiudinfo.ro
-



Actualitateacum 9 luniMESAJE, URĂRI și FELICITĂRI de Sfinții Mihail și Gavrill 2025. Trimite-le un SMS celor care își sărbătoresc onomastica | aiudinfo.ro
-



Mondenacum 12 luniNume care se sărbătoresc de Sfânta Maria | aiudinfo.ro
-



Actualitateacum 10 luniMuncitor din Sri Lanka reținut de polițiștii din Aiud, după ce a furat banii angajatorului





























