Actualitate
29 de zile va avea timp să reflecteze la faptele sale un scandalagiu din Aiud reținut după ce a „încins” atmosfera într-un bar
Poliţiştii Biroului de Ordine Publică din cadrul Poliţiei Municipiului Aiud au intervenit, ieri dimineață, pentru aplanarea unui scandal produs într-un local public situat pe strada Stadionului din Aiud, de către B.M., de 37 de ani, din acelaşi municipiu.
Bărbatul, fiind sub influenţa alcoolului, a adresat injurii şi cuvinte jignitoare clienţilor aflaţi în local iar după intervenţia polițiștilor a continuat să se manifeste violent, înjurând şi ameninţând, inclusiv poliţiştii sosiţi la faţa locului.
Scandalagiul a fost imobilizat, încătușat şi condus la sediul Poliţiei Municipiului Aiud unde, pe numele său, au fost întocmite actele premergătoare cercetării sub aspectul comiterii infracțiunilor de „ultraj” şi „ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea liniştii publice”, totodată fiind sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Aiud.
La data de 31.08.2013, parchetul a luat faţă de B.M. măsura reţinerii şi l-a prezentat instanţei de judecată din cadrul Judecătoriei Aiud cu propunere de arestare preventivă.
Instanţa a emis pe numele inculpatului mandat de arestare preventivă, pe o perioadă de 29 de zile iar B.M. a fost depus în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Alba pentru executarea mandatului.


Actualitate
Un bărbat de 43 de ani din Aiud a decedat, după ce ar fi căzut de pe plafonul unui autoturism și s-a lovit la cap
În cursul serii de miercuri, 27 mai 2026, Poliția Orașului Cugir a fost sesizată, prin SNUAU 112, de către un bărbat în vârstă de 37 de ani, din comuna Șpring, cu privire la faptul că, în zona Râul Mic, pe un drum forestier, o persoană s-ar fi lovit la cap și este inconștientă.


Polițiștii s-au deplasat la fața locului și au constatat că este vorba despre un bărbat în vârstă de 43 de ani, din municipiul Aiud. Acesta, în timp ce se afla pe plafonul unui autoturism, s-ar fi dezechilibrat și a căzut.
Din nefericire, bărbatul a suferit leziuni la nivelul capului, iar echipajul medical sosit la fața locului a constatat decesul acestuia.
Trupul neînsuflețit al bărbatului urmează să fie transportat la Serviciul Județean de Medicină Legală Alba pentru efectuarea examenului necroptic și stabilirea cauzei decesului.
În cauză, polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, în vederea stabilirii tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul.
Actualitate
Tânăr de 23 de ani REȚINUT de polițiști, după ce a lovit cu o sticla un bărbat, într-un local public din Aiud
Un tânăr de 23 de ani, din Aiud, a fost reținut de oamenii legii după ce l-ar fi lovit pe un bărbat, în vârstă de 40 de ani, din același oraș, cu o sticlă în zona feței, în timp ce se aflau într-un local.


Bărbatul de 40 de ani a fost transportat la spital pentru a-i fi acordate îngrijiri medicale de specialitate. Tânărul de 23 de ani este cercetat de oamenii legii.
Potrivit IPJ Alba, la data de 25 mai 2026, polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției Municipiului Aiud au luat măsura reținerii, pentru 24 de ore, față de un bărbat, în vârstă de 23 de ani, din municipiul Aiud, cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de lovirea sau alte violențe.
Din cercetări a reieșit că, în seara zilei de 25 mai 2026, tânărul de 23 de ani, în timp ce se afla în incinta unui local public din municipiul Aiud, pe fondul unor discuții purtate în contradictoriu, l-ar fi lovit pe un bărbat, în vârstă de 40 de ani, din municipiul Aiud, cu o sticlă, în zona feței, provocându-i leziuni corporale.
Bărbatul de 40 de ani a fost transportat la spital pentru a-i fi acordate îngrijiri medicale de specialitate. Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovirea sau alte violențe.
Actualitate
Sâmbătă, 23 mai 2026: „Noaptea Muzeelor”, la Muzeul de Științele Naturii din Aiud
Sâmbătă, 23 mai 2026, evenimentul „Noaptea Muzeelor” va fi organizat la Muzeul de Științele Naturii Aiud, între orele 16.00 și 22.00, iar intrarea va fi liberă.


„Dragi aiudeni și vizitatori, vă invităm la „Noaptea Muzeelor” – o seară specială dedicată istoriei, culturii și descoperirii. Vă așteptăm sâmbătă, între orele 16:00 – 22:00, la Muzeul de Științele Naturii Aiud, cel mai vechi muzeu de acest tip din România, pentru o experiență aparte, într-o atmosferă de poveste. Intrarea este liberă!”, au transmis reprezentanții Muzeului Științele Naturii Aiud.
-



Din Județacum o lunăCând pică Paștele ortodox și cel catolic 2027, dar și în următorii ani | aiudinfo.ro
-



Din Județacum 2 luniMesaje de Florii 2026. SMS-uri, urări și felicitări care pot fi transmise persoanelor care îşi sărbătoresc onomastica | aiudinfo.ro
-



Mondenacum 10 luniMesaje de Sfânta Maria 2025. URĂRI, FELICITĂRI și SMS-uri care pot fi trimise persoanelor care își serbează onomastica | aiudinfo.ro
-



Mondenacum 2 luniMESAJE de PASTELE ORTODOX 2026. URARI și FELICITARI frumoase de Învierea Domnului | aiudinfo.ro
-



Actualitateacum 2 luniNume de femei și bărbați care se sărbătoresc de Florii 2026 | aiudinfo.ro
-



Actualitateacum 7 luniMESAJE, URĂRI și FELICITĂRI de Sfinții Mihail și Gavrill 2025. Trimite-le un SMS celor care își sărbătoresc onomastica | aiudinfo.ro
-



Mondenacum 10 luniNume care se sărbătoresc de Sfânta Maria | aiudinfo.ro
-



Actualitateacum 7 luniMuncitor din Sri Lanka reținut de polițiștii din Aiud, după ce a furat banii angajatorului

































