Rămâi conectat

Sport

Doi frați din Mirăslău, performanțe remarcabile în tenisul juvenil românesc

Publicat

în

Laura-Maria și Laurențiu-Mihai Vîlcu, doi tineri sportivi din comuna Mirăslău, se remarcă prin rezultate deosebite în tenisul juvenil românesc. La doar 10, respectiv 8 ani, cei doi frați au acumulat deja un palmares impresionant și se numără printre cei mai bine clasați jucători din țară la categoriile lor de vârstă.

Pasiunea pentru tenis a început devreme pentru Laura-Maria și Laurențiu-Mihai, ambii făcând primii pași în „sportul alb” la vârsta de 5 ani și 7 luni. La începutul carierei sportive au fost legitimați la Clubul Sportiv Dinamo București – Filiala Brașov, iar de atunci au participat fiecare la peste 200 de turnee organizate la nivel național.

De-a lungul competițiilor, cei doi au obținut numeroase clasări pe prima poziție, rezultate care reflectă talentul, perseverența și seriozitatea cu care se pregătesc.

În prezent, Laura-Maria și Laurențiu-Mihai se antrenează la Clubul Tenis Sun din Alba Iulia, sub îndrumarea antrenorilor Călin Moldovan și Radu Contor. În paralel cu activitatea sportivă, cei doi sunt elevi ai Liceului cu Program Sportiv din Alba Iulia, reușind să îmbine pregătirea școlară cu sportul de performanță.

Rezultatele din clasamentele naționale confirmă evoluția lor. La finalul anului 2025, Laura-Maria Vîlcu ocupa locul al treilea în clasamentul național al Federației Române de Tenis, iar fratele său, Laurențiu-Mihai, care a împlinit 8 ani în luna aprilie 2026, se afla pe locul al șaptelea la nivel național.

Cea mai recentă performanță a celor doi frați a fost obținută în weekendul trecut, la un turneu de tenis de câmp desfășurat la Sebeș, unde Laura-Maria și Laurențiu-Mihai au urcat, fiecare, pe cea mai înaltă treaptă a podiumului, obținând locul I la categoriile lor.

„Prin muncă, disciplină și pasiune, Laura-Maria și Laurențiu-Mihai construiesc pas cu pas un frumos parcurs în tenisul de performanță. Le dorim mult succes în continuare, cât mai multe victorii și rezultate deosebite! Felicitări pentru toată munca și ambiția lor!”, au transmis reprezentanții Primăriei Comunei Mirăslău.

La început de drum în sportul de performanță, cei doi tineri tenismeni din Mirăslău demonstrează că pasiunea și pregătirea constantă pot aduce rezultate notabile chiar și la cele mai fragede vârste.




Sport

Aiudeanul Cătălin Chețan, campion la Spartan Fight Arena

Publicat

în

Cătălin Chețan, un sportiv în vârstă de 12 ani din Aiud, a obținut o performanță remarcabilă la gala Spartan Fight Arena, desfășurată la Târgu Mureș.

Tânărul a concurat la categoria „Piramida – 50 kg, 12 ani” și a reușit să câștige centura de campion a competiției.

„Performanță deosebită la Târgu Mureș, în cadrul galei Spartan Fight Arena! La categoria Piramida – 50 kg, 12 ani, aiudeanul Cătălin Chețan a reușit să câștige centura de campion a galei! Multă muncă, disciplină și curaj, răsplătite pe măsură!”, se arată într-o postare publicată pe o rețea de socializare.

Felicitări, Cătălin, și mult succes în competițiile viitoare!




Citește mai mult

Sport

Aiudul, la prima victorie în SupeLiga Alba: CSM Aiud – Spicul Daia Română 4-0 (1-0)

Publicat

în

CSM Aiud a obținut prima victorie din actuala stagiune a SuperLigii Alba, după ce s-a impus cu 4-0 (1-0) în fața formației ACS Spicul Daia Română, pe Stadionul „Aiudel”.

Partida a reprezentat duelul dintre ultimele două clasate, iar succesul le-a adus aiudenilor primele trei puncte ale sezonului. În schimb, Spicul Daia Română a ajuns la patru înfrângeri consecutive și a preluat „lanterna roșie”.

Unul dintre principalii oameni ai partidei a fost veteranul V. Drăgan, în vârstă de 39 de ani, care a înscris de două ori.

Drăgan și-a trecut în cont și ultimul gol al întâlnirii, printr-o execuție spectaculoasă. Veteranul a șutat de la aproximativ 30 de metri, mingea ajungând în colțul lung al porții.




Citește mai mult

Sport

Aiudul, primul punct în SuperLiga Alba: CSM Aiud – ACS Industria Galda 1-1 (0-1)

Publicat

în

CSM Aiud a terminat la egalitate, scor 1-1 (0-1), partida disputată sâmbătă, pe propriul teren, împotriva formației ACS Industria Galda. Meciul a fost echilibrat, ambele echipe având ocazii de a marca.

Industria Galda a profitat de o eroare a formației gazdă și a reușit să înscrie în prima repriză, intrând în avantaj la vestiare. Însă aiudenii au reușit să furnizeze surpriza etapei și au egalat în cursul celei de-a doua reprize. ACS Industria Galda este una dintre echipele cu rezultate bune în sezonul precedent, când a încheiat campionatul pe locul al doilea.

Pentru CSM Aiud, partida a reprezentat o evoluție mai bună comparativ cu primele două meciuri ale sezonului. Formația aiudeană a arătat o organizare mai bună și a pus în mai multe rânduri probleme defensivei oaspeților.

La finalul jocului, reprezentanții CSM Aiud le-au mulțumit suporterilor prezenți la stadion pentru susținerea acordată echipei.




Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Stiri din Alba

Politică

Știrea ta

Societate

Sport

Economie

Din Județ

Articole Similare

aiudinfo, stiri aiud, informatii aiud