Știri din zonă
A fost sfințită capela mortuară din Rădești
În organizarea Primăriei Rădești și a Bisericii Ortodoxe „Sf. Apostoli ,Petru și Pavel”, duminică, 20 noiembrie 2022 a avut loc evenimentul de sfințire a capelei mortuare situate în incinta cimitirului din localitate.
Capela a fost realizată din fonduri bugetare ale Primăriei din Rădești, locația urmând să deservească toate cultele religioase din localitate. La slujba de binecuvântare oficiată de preotul ortodox al parohiei din Rădști, părintele Ioan Ghibescu s-au aflat: preotul Greco – Catolic din cadru parohiei Rădești, Adrian Bișboacă, Iulian Morar – prot paroh la parohiile ortodoxe Meșcreac și Leorinț, precum și preotul parohiei Reformate din Rădești, părintele Kurti Tamaș.
Din partea autorităților județene și locale au luat parte: senatorul PNL, Sorin Bumb, directorul Instituției Prefectului, Cristian Puie, primarul și viceprimarul comunei Rădești, Alin Nicula, respectiv Tibor Balazs, consilieri locali, în prezența a numeroși credincioși din partea parohiei ortodoxe Rădești și a altor culte.
„Începutul a fost mai greu, dar cu ajutorul lui Dumnezeu am inaugurat prima capelă mortuară din comuna Rădești. Este un moment special, un moment frumos, clădirea cu acestă destinaţie arată foarte bine, un mare merit revenind și constructorului care a realizat lucrarea.
Aș vrea să mulţumesc consilierilor locali, indiferent de culoarea lor politică, pentru modul în care au sprijinit această investiţie. La nivelul comunei, alte două capele vor fi edificate în perioada următorilor ani, în localitățile Meșcreac și Leorinț. Bunul Dumnezeu să reverse, peste zidurile cele noi, dar și peste credincioși, harul drept și sfințitor al Spiritului Sfânt, făcându-ne împreună părtașii unei negrăite bucurii spiritual”, a declarant primarul Alin Nicula.
Constantin PREDESCU
Știri din zonă
Stație de încărcare pentru autovehicule electrice, pusă în funcțiune în comuna Rimetea
O nouă facilitate destinată atât locuitorilor, cât și vizitatorilor comunei Rimetea a devenit disponibilă începând de luni, 2 noiembrie 2026, odată cu punerea în funcțiune a stației de încărcare pentru autovehicule electrice.
Stația este amplasată în apropierea sediului Primăriei Rimetea, lângă postul de transformare, și oferă o soluție de încărcare pentru conducătorii autovehiculelor electrice care tranzitează localitatea sau se află în zonă.
Prin realizarea și operaționalizarea acestui proiect, comuna Rimetea își diversifică serviciile puse la dispoziția cetățenilor și vizitatorilor și face un nou pas în direcția dezvoltării infrastructurii pentru mobilitate electrică.
Administrația locală mulțumește tuturor celor care au contribuit la implementarea proiectului și la realizarea acestei investiții, prin care localitatea beneficiază de un nou serviciu adaptat nevoilor actuale de mobilitate.
Știri din zonă
O adolescentă de 16 ani din Lopadea Nouă a dispărut. Poliția a declanșat căutările
Polițiștii din județul Alba sunt în alertă după dispariția unei adolescente în vârstă de 16 ani, din localitatea Lopadea Nouă. Tânăra a plecat de acasă în urmă cu trei zile și nu a mai revenit, iar familia a anunțat dispariția autorităților.
Potrivit IPJ Alba, în cursul zilei de 31 octombrie 2026, polițiștii Secției 3 de Poliție Rurală Aiud au fost sesizați de tatăl fetei cu privire la faptul că fiica sa, VARZĂ NICOLETA, a plecat de la domiciliu în data de 28 octombrie, în jurul orei 13:00, fără să se mai întoarcă.
Adolescenta are o înălțime de aproximativ 1,65 metri, cântărește 45 de kilograme, are părul brunet și ochii căprui.
La momentul dispariției, aceasta purta o geacă neagră, o bluză neagră, pantaloni negri și adidași maro.
Tânăra a fost dată în urmărire, iar polițiștii au început imediat verificările și activitățile de căutare. Până în prezent, aceasta nu a fost identificată.
Persoanele care dețin informații care pot conduce la găsirea adolescentei sunt rugate să anunțe cea mai apropiată unitate de poliție sau să apeleze de urgență numărul 112.
Orice informație poate fi importantă pentru găsirea tinerei.
ACTUALIZARE – 2 noiembrie 2026: „Ieri, 1 noiembrie 2026, minora a fost identificată pe raza localității Lopadea Nouă, satul Beța. Polițiștii continuă cercetările în vederea stabilirii împrejurărilor în care aceasta a plecat de la domiciliu”, a transmis IPJ Alba.
Știri din zonă
Panouri fotovoltaice pe acoperișul Școlii Gimnaziale „Demetriu Radu” din Rădești
Primăria comunei Rădești a demarat proiectul privind înființarea unei capacități de producere a energiei electrice din sursă solară, destinată acoperirii consumului propriu al administrației locale.
Potrivit primarului comunei Rădești, Alin Nicula, panourile fotovoltaice vor fi montate pe acoperișul unei clădiri care aparține Școlii Gimnaziale „Demetriu Radu” din localitate. Suprafața pe care vor fi amplasate instalațiile este de aproximativ 570 de metri pătrați.
Investiția beneficiază de sprijinul Ministerului Energiei, prin Fondul pentru Modernizare – Programul-cheie 1, iar termenul de finalizare a proiectului este stabilit pentru 20 decembrie 2026.
Producție estimată de peste 158 MWh anual
Conform estimărilor tehnice, centrala fotovoltaică va produce aproximativ 158,15 MWh de energie electrică pe an, contribuind la acoperirea unei părți din necesarul de consum propriu al comunei. Valoarea totală a investiției se ridică la 859.000 de lei.
Prin implementarea proiectului, administrația locală urmărește valorificarea energiei solare și reducerea costurilor cu energia electrică, prin utilizarea unei surse regenerabile.
Constantin PREDESCU
-
Din Județacum 7 luni
Când pică Paștele ortodox și cel catolic 2027, dar și în următorii ani | aiudinfo.ro
-
Din Județacum 7 luni
Mesaje de Florii 2026. SMS-uri, urări și felicitări care pot fi transmise persoanelor care îşi sărbătoresc onomastica | aiudinfo.ro
-
Mondenacum 7 luni
MESAJE de PASTELE ORTODOX 2026. URARI și FELICITARI frumoase de Învierea Domnului | aiudinfo.ro
-
Actualitateacum 7 luni
Nume de femei și bărbați care se sărbătoresc de Florii 2026 | aiudinfo.ro
-
Actualitateacum 12 luni
MESAJE, URĂRI și FELICITĂRI de Sfinții Mihail și Gavrill 2025. Trimite-le un SMS celor care își sărbătoresc onomastica | aiudinfo.ro
-
Din Județacum 11 luni
Mesaje de Sfântul Nicolae 2025. Felicitări și urări de Moș Nicolae pentru cei dragi | aiudinfo.ro
-
Actualitateacum 10 luni
O femeie din Aiud și-a ucis copilașul, imediat după ce l-a născut. L-ar fi pus într-un sac menajer și l-a ascuns în coșul cu haine
-
Aiudeniacum 12 luni
O tânără originară din Aiud i-a cucerit pe jurații de la „Chefi la cuțite”



