Rămâi conectat

Învățământ-Cultură

Acte de caritate ale elevilor Școlii Gimnaziale „Ovidiu Hulea” Aiud, în cadrul campaniei sociale „Săptămâna legumelor şi fructelor”

Publicat

în

Între 20 și 24 noiembrie 2023, Şcoala Gimnazială „Ovidiu Hulea” din Aiud s-a alăturat campaniei sociale „Săptămâna legumelor şi fructelor”, proiect ce face parte din Strategia Naţională de Acţiune Comunitară.

Călăuziți de cuvintele lui Albert Einstein: „Dacă dorim să continuăm a trăi pe această planetă, este nevoie de o schimbare de atitudine!”, elevii unității de învățământ, alături de cadrele didactice şi personalul didactic auxiliar și nedidactic, au privit viaţa nu ca pe o problemă individuală, ci ca una ce vizează întreaga societate. Ei și-au întors privirea spre persoanele vârstnice rămase singure şi spre colegii lor proveniți din familii vulnerabile.

Dovedindu-se a fi împlinitori ai faptelor milei trupești, tinerii elevi au donat aproape o tonă de legume şi fructe unor persoane vârstnice din parohiile Aiud I și Aiud III, persoanelor vârstnice de la Așezământul Social „Acoperământul Maicii Domnului” din Unirea și colegilor cu situație materială precară. Prin intermediul acestei activități, elevii au fost sensibilizaţi cu privire la situaţia dificilă în care se află anumite persoane. Dăruind din puţinul lor, elevii au adus o rază de soare în sufletele celor rămaşi singuri, fără mângâierea celor dragi din familie, și celor cu dificultăți materiale. Activitatea de voluntariat a consolidat abilităţile elevilor de a trăi împreună cu ceilalţi într-o societate unită şi solidară în care contează valenţele umanitare, implicarea, angajamentul şi responsabilitatea.

Înv. Luminița Manole
Consilier educativ




Învățământ-Cultură

Două distincții pentru Andra Bunea, elevă a Colegiului Național „Titu Maiorescu” Aiud, la Olimpiada Internațională de Limba Engleză

Publicat

în

Eleva Andra Bunea, de la Colegiul Național „Titu Maiorescu” Aiud, a obținut premiul al II-lea la proba individuală și premiul I la proba de proiect, reprezentând România la IELO 2026 – The International English Language Olympiad, competiție desfășurată la Suceava, în perioada 6–12 septembrie 2026.

Rezultat de excepție pentru învățământul din județul Alba. Eleva Andra Bunea, pregătită de profesoara Andreea Hamorszki, a reprezentat școala și județul Alba la ediția din acest an a Olimpiadei Internaționale de Limba Engleză – IELO 2026, reușind să obțină două distincții importante: premiul al II-lea la proba individuală și premiul I, medalia de aur, la proba de proiect.

Competiția internațională, găzduită de municipiul Suceava în perioada 6–12 septembrie, a reunit elevi din numeroase țări, printre care Belgia, Bulgaria, Georgia, Germania, Grecia, Letonia, Luxemburg, Macedonia de Nord, Republica Moldova, Portugalia, Slovacia, Turkmenistan și Turcia.

Andra Bunea a concurat la nivelul C1, alături de alți trei elevi români. Olimpiada a cuprins trei probe: două individuale – proba scrisă și proba orală – și o probă de proiect. Pentru toate etapele competiției, participanții au avut ca suport literar romanul „The Hate U Give”, semnat de scriitoarea americană Angie Thomas.

La proba individuală, eleva din Alba a obținut media 9,85, rezultat care i-a adus premiul al II-lea. Primele două poziții ale clasamentului au fost ocupate de participanți care au obținut media 9,95. Performanța Andrei este cu atât mai importantă cu cât, la nivelul C1, aceasta a concurat cu 33 de participanți.

Un nou succes a venit la proba de proiect, unde echipa din care a făcut parte Andra Bunea s-a clasat pe primul loc, obținând medalia de aur pentru România.

Rezultatele obținute la IELO 2026 reprezintă încununarea unei pregătiri susținute, bazate pe seriozitate, perseverență și muncă constantă, și confirmă nivelul ridicat de pregătire al elevei.

Performanța Andrei Bunea este, totodată, și rezultatul colaborării cu profesoara Andreea Hamorszki, care a coordonat pregătirea elevei pentru această competiție internațională.

Prin rezultatele sale, Andra Bunea aduce o nouă performanță importantă pentru județul Alba și pentru România, demonstrând că pasiunea pentru studiul limbii engleze, susținută prin muncă și perseverență, poate fi transformată în performanță la nivel internațional.




Citește mai mult

Învățământ-Cultură

Școala Gimnazială „Demetriu Radu” din Rădești, a deschis porțile noului an școlar 2026-2027

Publicat

în

Festivitatea de deschidere a noului an școlar la Rădești a readus în bănci elevii din comună, marcând un nou început plin de emoții, buchete de flori și obiective educaționale reînnoite atât pentru copii, cât și pentru părinți și cadrele didactice.

Elevi, părinți, cadre didactice și reprezentanți ai administrației locale (primarul Alin Nicula, respectiv viceprimarulm Tibor Balazs) s-au reunit într-o atmosferă caldă și solemnă, pentru a marca începutul unui nou an de învățământ.

Evenimentul a fost deschis de noul director, prof. Ionuț Ursa care a transmis un mesaj de bun venit celor prezenți, după care l-a rugat pe părintele paroh Ioan Ghibescu de la Biserica Ortodoxă ,,Sfinții Apostoli Petru și Pavel” să rostească un Te- Deum cu prilejul acestui important eveniment din viața comunității.

Cei mai emoționați au fost, fără îndoială, micii elevi ai clasei pregătitoare, care au trecut pentru prima dată pe porțile școlii . Ei au fost întâmpinați cu flori, zâmbete și multă căldură de colegii mai mari, într-un gest simbolic menit să le arate că, de astăzi, fac parte din colectivul de elevi ai Școlii Rădești.

În alocuțiunea sa, primarul Alin Nicula le-a mulțumim tuturora celor care au fost prezenți și au au contribuit la frumusețea acestui moment al zilei.

„V-am primit într-un cadru schimbat, cu o curte a școlii aflată în stadiu de modernizare, lucrările fiind aproape finalizate. Avem așteptări de la toți elevii să obțină rezultate cât mai bune, cel puțin la nivelul condițiilor pe care le oferim. Începând cu anul viitor, Primăria Rădești va reloca grădinița actuală în clădirea localului vechi al școlii, iar în locul acesteia va funcționa o creșă pentru 14 copii, locație care va funcționa în baza unui proiect promovat de primărie”, a spus edilul.

Directorul școlii, prof Ionuț Ursa, a ținut să transmită la rândul său un mesaj care să ajungă la fiecare elev

„Dragi elevi, vă dorim să aveți curajul de a întreba, bucuria de a descoperi și încrederea de a vă urma visurile! Cadrelor didactice le dorim putere, inspirație și împliniri, iar părinților – răbdare și bucuria de a vedea cum fiecare copil crește și se dezvoltă.

Să avem cu toții un an școlar binecuvântat, cu sănătate, reușite și cât mai multe momente frumoase împreună.Mult succes în noul an școlar”!

  Constantin PREDESCU




Citește mai mult

Învățământ-Cultură

Profesoara Corina Voicu, de la Liceul Tehnologic Aiud, prezentă la reuniunea ambasadorilor eTwinning din stațiunea Venus

Publicat

în

Între 3 și 5 august 2026, a avut loc în stațiunea Venus, evaluarea aplicațiilor pentru Certificatul Național de Calitate (NQL) eTwinning 2026, un demers important pentru recunoașterea proiectelor eTwinning de calitate din România.

Astfel, 40 de ambasadori eTwinning au analizat 4700 de aplicații, evaluând proiectele în raport cu criteriile de calitate eTwinning.

Printre evaluatorii implicați s-a numărat și prof. Corina Valentina Voicu de la Liceul Tehnologic Aiud (foto stânga), ambasador eTwinning și membră a Comisiei de evaluare pentru acordarea Certificatului Național de Calitate eTwinning 2026. Prin implicarea în acest proces, evaluatorii contribuie la recunoașterea creativității, colaborării și impactului educațional al proiectelor eTwinning realizate de profesorii români. Rezultatele evaluării sunt așteptate până la sfârșitul lunii septembrie.

Experiența a continuat în perioada 6–7 august 2026, la Venus, unde 72 de ambasadori eTwinning din România s-au reunit pentru „Conferința anuală a ambasadorilor eTwinning”, Județul Alba fiind reprezentat de cei trei ambasadori eTwinning: Corina Valentina Voicu – Liceul Tehnologic Aiud, Georgeta Bădău – Colegiul Național „Horea Cloșca și Crișan” Alba Iulia și Nicoletta Huștiuc – Colegiul Național „David Prodan” Cugir.

„Întâlnirea a oferit un cadru pentru schimb de experiențe, idei și bune practici, dar și pentru elaborarea unor activități și inițiative menite să răspundă mai bine nevoilor profesorilor și să sprijine realizarea unor proiecte eTwinning de calitate. Cele două evenimente au evidențiat, prin evaluare și colaborare, rolul important al ambasadorilor în dezvoltarea unei comunități eTwinning active, conectate și orientate spre inovare și calitate în educație”, a dorit să precizeze prof. Corina Voicu.

 

Constantin PREDESCU




Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Stiri din Alba

Politică

Știrea ta

Societate

Sport

Economie

Din Județ

Articole Similare

aiudinfo, stiri aiud, informatii aiud