Rămâi conectat

Actualitate

Acțiune de ecologizare la Aiud, în cadrul Zilei Naționale de Curățenie 2026

Publicat

în

O amplă acțiune de curățenie a avut loc sâmbătă, 19 septembrie, la Aiud, în cadrul programului „Săptămâna Europeană a Mobilității” și cu ocazia Zilei Naționale de Curățenie 2026. Acțiunea a fost organizată în parteneriat cu Asociația „Let’s Do It, Romania!”, sub mesajul campaniei din acest an: „Tu ce lași în urma ta?”.

La activitate au participat elevi ai unităților de învățământ din Aiud, voluntari, reprezentanți ai Poliției Municipiului Aiud, Poliției Locale Aiud, Secției de Jandarmi Aiud și Detașamentului de Pompieri Aiud. Lor li s-au alăturat angajați ai Poliției din cadrul Penitenciarului Aiud, precum și persoane private de libertate din cadrul aceleiași unități.

Acțiunile de salubrizare s-au desfășurat în mai multe zone ale municipiului, printre care Pădurea Sloboda, Pădurea Legheleu și Pădurea Bichiș. De asemenea, au fost igienizate malurile Văii Aiudului aferente străzilor Abrudului, Codrului și Gorunului, precum și un afluent al Văii Aiudului din zona străzii Dorului.

Activitatea a urmărit implicarea comunității în menținerea unui mediu curat și responsabilizarea locuitorilor cu privire la protejarea spațiilor naturale și a zonelor publice.

Programul „Săptămâna Europeană a Mobilității” continuă la Aiud cu noi activități dedicate promovării unui oraș mai curat, mai sănătos și mai accesibil pentru toate generațiile.

Organizatorii au transmis mulțumiri tuturor celor care au participat la acțiune și au contribuit la igienizarea mai multor zone ale municipiului.




Actualitate

Sâmbătă, 3 octombrie 2026: Ziua Recoltei și Festivalul Vin și Trandafiri, la Aiud

Publicat

în

Sâmbătă, 3 octombrie 2026, Aiudul găzduiește evenimentele Ziua Recoltei și Fesativalul Vin și Trandafiri, la care locuitorii și turiștii sunt invitați să descopere produsele locale de sezon, vinurile din zona Ciumbrud-Aiud și să participe la recitaluri muzicale.

Începând cu ora 08.00, Piața agroalimentară „Dr. Constantin Hagea” va găzdui Ziua Recoltei. Producătorii locali vor pune la vânzare legume și fructe de sezon, produse pentru cămara de toamnă și iarnă, precum și diverse produse artizanale. Evenimentul se va desfășura până la ora 14.00.

Programul continuă, de la ora 17.00, în Parcul Municipal Aiud, cu o nouă ediție a Festivalului Vin și Trandafiri. Pe scena evenimentului este programat un moment artistic susținut de Marius Moga, de la Centrul Multicultural Aiud, urmat de un recital de jazz al formației Laura Orian Trio.

Festivalul va pune în valoare și vinurile locale produse în zona Ciumbrud-Aiud, una dintre zonele viticole cunoscute din județul Alba.

Astfel, cei care aleg să petreacă ziua de sâmbătă la Aiud vor avea parte de o combinație între tradițiile toamnei, produse locale, vinuri și muzică.




Citește mai mult

Actualitate

Penitenciarul Aiud s-a alăturat campaniei „Let’s Do It, România!”

Publicat

în

Penitenciarul Aiud s-a alăturat sâmbătă, 19 septembrie 2026, campaniei naționale „Let’s Do It, România!”, răspunzând invitației Primăriei Municipiului Aiud. Acțiunea a reunit reprezentanți ai comunității locale și ai structurilor de ordine și siguranță publică, între care polițiști, jandarmi, pompieri și personal din cadrul penitenciarului.

Activitățile de ecologizare s-au desfășurat în mai multe zone din municipiul Aiud și din împrejurimi. Echipele participante au colectat deșeurile abandonate și au contribuit la igienizarea și îmbunătățirea aspectului spațiilor afectate.

La acțiune au participat și persoane private de libertate din cadrul Penitenciarului Aiud, implicate în activitățile de ecologizare desfășurate în comunitate.

Potrivit reprezentanților penitenciarului, astfel de activități au și o componentă educativă și de responsabilizare, oferindu-le persoanelor private de libertate posibilitatea de a contribui concret la viața comunității. Participarea la activități civice și comunitare poate sprijini dezvoltarea responsabilității individuale, a spiritului civic și a respectului față de mediul înconjurător.

Implicarea în astfel de demersuri face parte din activitățile care urmăresc sprijinirea procesului de reintegrare și reinserție socială a persoanelor private de libertate, prin încurajarea unor comportamente responsabile și a participării la acțiuni cu beneficii pentru comunitate.

Acțiunea de la Aiud a reunit, astfel, persoane și instituții cu atribuții diferite, dar cu un obiectiv comun: menținerea unui mediu curat și consolidarea implicării civice la nivelul comunității locale.




Citește mai mult

Actualitate

Acțiune cu efective mărite a polițiștilor în Aiud: amenzi de peste 9.500 de lei în urma controalelor

Publicat

în

Polițiștii din Aiud au desfășurat, duminică seara, o acțiune pentru menținerea ordinii și siguranței publice și prevenirea faptelor comise cu violență. În urma verificărilor, au fost aplicate 26 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 9.515 lei.

Acțiunea a avut loc în data de 13 septembrie 2026, în intervalul 17:00–20:00, pe raza municipiului Aiud.

În cadrul activităților, polițiștii au efectuat, prin intermediul aplicației eDAC, peste 50 de verificări de persoane și mai mult de 30 de verificări de autovehicule. Controalele au urmărit prevenirea și combaterea faptelor ilegale, precum și creșterea gradului de siguranță în municipiu.

În urma verificărilor, au fost constatate 26 de abateri contravenționale. Cele mai multe dintre acestea au vizat încălcarea normelor privind circulația pe drumurile publice. Pentru neregulile constatate, polițiștii au aplicat amenzi în valoare totală de 9.515 lei.

La acțiune au participat și jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean „Avram Iancu” Alba.




Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Stiri din Alba

Politică

Știrea ta

Societate

Sport

Economie

Din Județ

Articole Similare

aiudinfo, stiri aiud, informatii aiud