Rămâi conectat

Învățământ-Cultură

Activitate educativ-formativă la structura școlară „Liviu Rebreanu” Aiudul de Sus, în cadrul proiectului „Preotul în școală”

Publicat

în

Joi, 7 mai 2026, în cadrul orei de Religie, elevii claselor V-VIII de la Școala Gimnazială „Ovidiu Hulea” din Aiud, structura „Liviu Rebreanu” din Aiudul de Sus, au participat la o activitate educativ-formativă cu un puternic mesaj moral și spiritual, având ca temă: „Cum rămâi tu însuți într-o lume care te împinge să fii altcineva?”, derulată în cadrul proiectului „Preotul în școală”.

Invitatul special al întâlnirii a fost părintele Marius Filip, din parohia Bobohalma, protopopiatul Târnăveni, care, alături de părintele paroh Bazil Popa și de prof. Claudiu Avram (disciplina Religie), au purtat un dialog sincer și apropiat de sufletul copiilor despre presiunile societății actuale, influența rețelelor sociale și adevăratele valori care definesc caracterul unui om.

Prin jocuri interactive, exerciții de reflecție asupra sinelui sau a celorlalți și exemple concrete din viața de zi cu zi, elevii au fost provocați să analizeze mesajele pe care lumea de astăzi le transmite tinerilor: nevoia de popularitate, dorința de validare, presiunea imaginii exterioare sau falsa impresie că valoarea unui om depinde de bunăstarea materială sau de aprecierea celorlalți. Copiii au fost îndrumați să descopere importanța respectului de sine, a curajului de a rămâne autentici și a alegerilor sănătoase în viață, în bună relaționare cu semenii și cu Dumnezeu.

Activitatea s-a desfășurat într-o atmosferă caldă și deschisă, elevii participând activ și exprimându-și sincer și deschis gândurile. Prin această întâlnire s-a urmărit consolidarea relației dintre Școală, Biserică și familie, precum și sprijinirea tinerilor în formarea unui caracter bazat pe credință, responsabilitate și discernământ.

La sfârșitul activității, elevii au fost răsplătiți pentru implicare primind dulciuri și baloane, ca o mică dovadă că valorile discutate nu rămân doar teorie, ci se concretizează în gesturi reale care leagă prietenii potențial mântuitoare.

 

Prof. Claudiu Avram




Învățământ-Cultură

Andreea Dreghiciu, profesor la Liceul Tehnologic Aiud, a obținut singura notă de 10 din județ la Titularizarea 2026

Publicat

în

Andreea Dreghiciu, profesor la Liceul Tehnologic Aiud, a obținut singura notă de 10 din județul Alba la examenul național de Titularizare 2026, reușind cea mai bună performanță înregistrată la nivel județean.

Cadrul didactic a susținut examenul la disciplina Economic, Administrativ, Poștă, obținând punctajul maxim.

Reprezentanții Liceului Tehnologic Aiud au transmis un mesaj de felicitare, apreciind rezultatul excepțional al profesoarei și subliniind că această performanță reflectă profesionalismul, competența și dedicarea sa față de actul educațional.

„Această performanță remarcabilă reflectă excelența profesională, competența și dedicarea față de educație și reprezintă un motiv de mândrie pentru întreaga comunitate a Liceului Tehnologic Aiud”, au transmis reprezentanții unității de învățământ.




Citește mai mult

Învățământ-Cultură

Școala Gimnazială „Axente Sever” Aiud, locul I la concursul județean „Educație pentru Viață”

Publicat

în

Luni, 8 iunie 2026, în Cetatea Alba Carolina din municipiul Alba Iulia, s-a desfășurat etapa județeană a concursului „Educație Rutieră – Educație pentru Viață”, o competiție prin care elevii de gimnaziu ai județului Alba și-au testat cunoștințele și abilitățile practice privind circulația pe drumurile publice și au demonstrat că siguranța rutieră începe cu educația.

Competiția a cuprins probe teoretice și practice, eleviii fiind evaluați atât în ceea ce privește cunoșterea legislației rutiere, dar și modul de aplicare a acesteia în situații concrete.

Clasamentul pe echipe:

– Locul I – Școala Gimnazială „Axente Sever” Aiud
– Locul II – Școala Gimnazială „Ion Breazu” Mihalț
– Locul III – Școala Gimnazială „Axente Sever” Aiud

Fiecare participant a fost recompensat cu premii din partea Consiliului Județean Alba.

Prin respectarea regulilor și adoptarea unui comportament preventiv, fiecare dintre noi contribuie la menținerea siguranței rutere.

Adresăm felicitări tuturor participanților și cadrelor didactice pentru implicare și rezultatele obținute!




Citește mai mult

Învățământ-Cultură

Stan Georgiana, elevă a Liceului Tehnologic Aiud, locul I Locul I la Concursul Național de Proiecte „SAM ÎMPREUNĂ CU AGENȚII 272 REDUC ABANDONUL ȘCOLAR”

Publicat

în

Eleva Stan Georgiana, din clasa a XI-a A a Liceului Tehnologic Aiud, a câștigat Locul I la Concursul Național de Proiecte „SAM ÎMPREUNĂ CU AGENȚII 272 REDUC ABANDONUL ȘCOLAR”.

Competiția s-a desfășurat la Liceul Teoretic „Petru Rareș” din Târgu Lăpuș, reunind elevi și cadre didactice din întreaga țară, preocupați de identificarea și promovarea unor soluții eficiente pentru prevenirea și combaterea abandonului școlar.

Rezultatul deosebit a fost obținut prin proiectul intitulat „Locul meu, unde am învățat să fiu mare”, un demers educațional care a evidențiat rolul esențial al școlii în formarea tinerilor, în dezvoltarea personală a elevilor și în crearea unui mediu care să îi motiveze să își continue parcursul educațional. Proiectul a pus în valoare experiențe, activități și exemple de bune practici menite să contribuie la reducerea riscului de abandon școlar și la consolidarea sentimentului de apartenență la comunitatea școlară.

Eleva a fost coordonată de d-l. profesor Antal Victor, care a îndrumat și susținut întregul proces de elaborare și prezentare a proiectului, contribuind la transformarea unei idei valoroase într-un proiect apreciat la nivel național.

„Această performanță reprezintă o recunoaștere a muncii, perseverenței și creativității de care Georgiana a dat dovadă și confirmă preocuparea constantă a Liceului Tehnologic Aiud pentru promovarea educației de calitate și pentru implicarea elevilor în proiecte cu impact real asupra comunității. Felicităm participanții pentru această realizare deosebită, care aduce prestigiu școlii noastre și demonstrează că implicarea, seriozitatea și pasiunea pot conduce la rezultate remarcabile”, au transmis reprezentanții Liceului Tehnologic Aiud .




Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Stiri din Alba

Politică

Știrea ta

Societate

Sport

Economie

Din Județ

Articole Similare

aiudinfo, stiri aiud, informatii aiud