Administrație
Adio parc fotovoltaic în municipiul Aiud
Nici cea de a doua încercare de a aproba documentația tehnică de modificare a suprafeței, parcelarea și schimbarea categoriei de foloisință a terenului situat în intravilanul municipiului Aiud pe care administrația locală intenționa să amplaseze un parc fotovoltaic nu a trecut de votul consilierilor locali.
La prima încercare, care a avut loc în aprilie, consilierii au dat din colț în colț iar proiectul de hotărâre inițiat de viceprimarul Liviu Octavian Rusu nu a fost aprobat. Același lucru s-a întâmplat și la cea de a doua încercare, în ședința extraordinară de Consiliu Local al Municipiului Aiud de săptămâna trecută. La această ședință, un număr de șase consilieri au preferat să nu participe la lucrări. În aceste condiții, dacă totul mergea „ca pe roate” ceilalți treisprezece prezenți în sală erau suficienți pentru acoperirea celor două treimi din voturile necesare, însă unul dintre aceștia s-a abținut. Astfel proiectul nu a fost aprobat, obținând doar douăsprezece voturi “pentru” în loc de treisprezece cât era necesar. Consilierii care nu au fost prezenți în sala de ședințe spun că nu au vrut să participe deoarece „nu li s-a părut normal ca singurul și cel mai bun teren care ar putea fi folosit pentru crearea unui parc industrial să primească o astfel de destinație, în timp ce alte terenuri degradate și aflate la distanță de căile de comunicații și utilități să fie «ocrotite» de edili”.
Potrivit raportului de specialitate care a însoțit proiectul respectiv, investiția ar urma să fie făcută de către municipalitate și să aibă implicații directe în cea ce privește iluminatul public, fapt care-ar reduce bine sumele cheltuite în acest sens. Trebuie specificat faptul că în urmă cu câțiva ani, la Aiud, administrația locală și Consiliul Local al Municipiului Aiud și-a dat acordul amenajării unor parcuri fotovoltaice două astfel de suprafețe, unul în apropiere de pădurea „Herja”, pe un teren propietatea primăriei municipale și unul pe un teren aparținând parohiei ortodoxe, însă se pare că investitorii respectivi s-au dat bătuți și au renunțat la dezvoltarea proiectelor respective.
Dorel LAZĂR
Administrație
Locuri de parcare pentru persoanele cu dizabilități, asigurate pe durata lucrărilor din Microraion
Persoanele încadrate în grad de handicap vor beneficia de locuri de parcare sigure pe toată perioada desfășurării proiectului de regenerare urbană din cartierul Microraion.

Angajamentul a fost făcut public în cadrul unei întâlniri cu locuitorii, unde reprezentanții administrației au subliniat necesitatea ca lucrările de amploare să fie însoțite de măsuri care să reducă impactul asupra persoanelor vulnerabile.
„Toate persoanele încadrate în grad de handicap vor beneficia de un loc de parcare sigur, pe toată durata implementării proiectului de regenerare urbană a cartierului Microraion. Este un angajament pe care mi l-am asumat astăzi, în fața tuturor celor prezenți”, a fost mesajul transmis de primarul Dragoș Crișan, în cadrul întâlnirii.
Reprezentanții administrației au precizat că proiectele majore de dezvoltare urbană aduc beneficii importante pentru comunitate, dar pot genera și o serie de provocări în perioada lucrărilor. Gestionarea acestora și identificarea unor soluții pentru locuitori reprezintă, potrivit administrației, o prioritate pe durata implementării proiectului.
Administrație
Takács Albert Csaba, fost președinte executiv al UDMR, propus post-mortem Cetățean de onoare al Municipiului Aiud
Pe ordinea de zi a ședinței ordinare de joi, 17 septembrie 2026, a Consiliului Local Aiud se află un proiect de hotărâre privind acordarea, post-mortem, a titlului de Cetățean de onoare al Municipiului Aiud lui Takács Albert Csaba.

Născut la 30 martie 1955, la Aiud, într-o familie de confesiune romano-catolică, Takács Albert Csaba a urmat cursurile Liceului „Bethlen Gabor” din municipiu, pe care l-a absolvit în 1974. Și-a continuat studiile la Institutul Politehnic din Timișoara, în cadrul Institutului de Subingineri pentru Construcții Civile și Industriale din Hunedoara, pe care l-a absolvit în 1981.
Între anii 1982 și 1989, a lucrat în cadrul Combinatului Siderurgic Hunedoara, unde a ocupat funcția de mecanic-șef al Șantierului de Construcții-Montaj în Regie.
După izbucnirea Revoluției din Decembrie 1989, Takács Albert Csaba s-a implicat în evenimentele din 22 decembrie, devenind membru al primului comitet al noii puteri locale și unul dintre membrii fondatori ai Frontului Salvării Naționale (FSN) Hunedoara. La 4 ianuarie 1990, s-a numărat, de asemenea, printre membrii fondatori ai filialei Hunedoara a Uniunii Democrate Maghiare din România (UDMR).
Cariera sa politică a continuat în Parlamentul României. A fost ales deputat din partea UDMR în două legislaturi consecutive, în perioada 1990–1992 și 1992–1996. Ulterior, a ocupat pentru mai mulți ani funcția de președinte executiv al UDMR, având un rol important în conducerea formațiunii și în activitatea sa politică.
Takács Albert Csaba a murit în 2026, la vârsta de 71 de ani, în urma unui tragic accident produs în satul Corneni, comuna Aluniș, județul Cluj.
Potrivit informațiilor prezentate în proiectul de hotărâre, acesta obținuse în anul 2025 Conacul Schilling din Corneni. La 1 mai 2026, în timp ce se afla în localitate, a fost prins sub un tractor care avea atașat un dispozitiv de cosit. Accidentul i-a fost fatal.
Prin proiectul aflat pe ordinea de zi, Consiliul Local Aiud propune recunoașterea post-mortem a activității și contribuției lui Takács Albert Csaba prin acordarea titlului de Cetățean de onoare al Municipiului Aiud.
Administrație
Lucrările de modernizare continuă în Aiud: asfaltare pe strada Gheorghe Lazăr și investiții în infrastructură
Lucrările de modernizare a infrastructurii rutiere din Aiud avansează pe mai multe fronturi. Pe strada Gheorghe Lazăr se desfășoară, în prezent, lucrările de așternere a stratului final de asfalt, intervenție care urmează să fie finalizată în perioada următoare.

Proiectul prevede și refacerea și amenajarea spațiilor verzi din zonă, astfel încât, odată cu finalizarea lucrărilor de infrastructură, strada să beneficieze de un aspect modern și îngrijit.
În paralel, sunt în desfășurare lucrări și pe alte străzi incluse în proiectul „Transalpina Nord și Sud”, investiție care vizează modernizarea infrastructurii rutiere și îmbunătățirea condițiilor de circulație în municipiul Aiud.
Lucrările fac parte din seria investițiilor derulate pentru reabilitarea și modernizarea infrastructurii urbane din Aiud.
-



Din Județacum 5 luniCând pică Paștele ortodox și cel catolic 2027, dar și în următorii ani | aiudinfo.ro
-



Din Județacum 6 luniMesaje de Florii 2026. SMS-uri, urări și felicitări care pot fi transmise persoanelor care îşi sărbătoresc onomastica | aiudinfo.ro
-



Mondenacum 5 luniMESAJE de PASTELE ORTODOX 2026. URARI și FELICITARI frumoase de Învierea Domnului | aiudinfo.ro
-



Actualitateacum 6 luniNume de femei și bărbați care se sărbătoresc de Florii 2026 | aiudinfo.ro
-



Actualitateacum 11 luniMESAJE, URĂRI și FELICITĂRI de Sfinții Mihail și Gavrill 2025. Trimite-le un SMS celor care își sărbătoresc onomastica | aiudinfo.ro
-



Actualitateacum 11 luniMuncitor din Sri Lanka reținut de polițiștii din Aiud, după ce a furat banii angajatorului
-



Din Județacum 10 luniMesaje de Sfântul Nicolae 2025. Felicitări și urări de Moș Nicolae pentru cei dragi | aiudinfo.ro
-



Actualitateacum 11 luniKaufland Aiud, inaugurat în prezența oficialităților. Deschiderea pentru public va avea loc mâine


























penibili
10.05.2016 la 14:50
Parc fotovoltaic electoral, la fel ca parcul industrial electoral.toate parcurile lui Rusu sunt gogonate electorale. De ce nu spuneti si ca atunci cand consilierii pnl, fosti pdl, au initiat proiect pentru infiintarea parcului industrial, consilierii psd, inclusiv sau mai ales liviu rusu, si cei 4 corifei ai lui josan, au votat împotriva? Iar acel proiect a fost initiat acum 2 ani, nu in campania electorala! Asta nu se pune? Nu vedeti cat de penibili sunteti?
o aiudean !
10.05.2016 la 17:23
oana, ciocul mic ca nu ai sanse !
doi aiudeni
10.05.2016 la 18:14
va cacati pe voi de frica, nu-i asa? Oana va fi primar, cumparati-va lenjerie de schimb
Ionel
10.05.2016 la 15:00
Cine te-a oprit în ultimii patru ani sa faci parcuri de toate felurile in Aiud, nene Rusule? Ai avut majoritate si in consiliu, ai avut guvern psd, usl. Acolo ai fost, la putere , acum trebuiau sa fie gata! Nu sa ne vinzi iar potcoave de cai morti.
o aiudean !
10.05.2016 la 17:27
pDL-ul nu are dreptul sa vorbeasca intr-o tara distrusa de basescu si ai lui nenorociti !mai ales in Aiud !
cracanel
10.05.2016 la 16:27
Hortensia, se spune ca „orice prost isi gaseste unul mai prost care sa-l admire”
o aiudean !
10.05.2016 la 17:30
cat de spiritual poti fi mai cracanel ! in functie de gradul de prostie , nu? pam pam !
gramatica
10.05.2016 la 17:24
acum inteleg io de ce nu se ia BAC – ul la Ciumbrud. Nici dna director nu stie sa scrie correct romaneste!
o aiudean !
10.05.2016 la 17:28
glumesti ,nu?
doi aiudeni
10.05.2016 la 18:11
Aiudul l-au distus Josan si Rusu, pui de antena 3 ce esti!
Joia Aiudeana
11.05.2016 la 8:40
eu propun ca pe locul unde nu se face parcul voltaic sau cel industrial sa facem un aeroport si in capatul lui punem o eoliana mare sau 3-4 mai mici- si cu aerul miscat de reactoarele avioanelor care pleaca se vor misca moristile si facem curent- noroc ca nu candidez, ca va luam pe toti
Nicu caras
11.05.2016 la 17:05
Sa facem un aeroport de unde sa decoleze in toate directiile lumii avioanele cu aiudenii satui sa munceasca tot cate unul pe doua locuri de munca create de administratia locala in ultimii 26 de ani, satui sa ruleze pe drumurile asfaltate in timpul fiecarei campanii din ultimul sfert de veac, satui de poluarea ”noului” parc industrial, satui de atatea fonduri europene ”accesate” de catre actualii si fostii diriguitori. Al dracu’ de priceputi am fost ca ”am atras” o gramada de fonduri tot catre Sebes, Cugir, Alba, Blaj, Teius, Garbova, numai catre Aiud nu am momit nici unul.Nu stiu cine pe cine trebuia sa momeasca, sau de ce nu a facut-o, cert este ca aiudenii cunosc cum arata euroii doar cand ii primesc prin wester union, ca cei de la FMI s-au voalat.
Joia aiudeana imi pare rau ca nu candidezi, dar dupa cum nici in urmatorii patruani nu se va intampla nimic nou sub sorele ce umbreste Aiudul, te astept cu incredere peste patru ani. Poate ma lipesc la un vice..
Pana atunci…sa fim sanatosi cu totii.
Joia Aiudeana
12.05.2016 la 9:04
multzam de incredere- am face echipa buna, nu ma indoiesc- e trist ca in codurile civil si penal nu exista posibilitatea ca un oras- ca entitate administrativa transformata in parte civila sa dea in judecata administratia orasului pentru dezastrul produs in ultimii 25 de ani- adica sa raspunda cineva cumva pentru lipsa locurilor de munca, pentru depopularea orasului, pentru distrugerea si a ceea ce era functional cat de cat, nu doar sa plece sau sa se pensioneze si gata, raspundere nula- ti-ai batut joc atata vreme , acum plateste- macar cu declarare persona non-grata si sa nu mai aiba ce cauta in zona- dar ar fi multe astfel de persoane si nu le poti interzice sa-si folosesca domiciliul- o scapare a legii- la fel cu cei care distrug intreprinderi sau institutii de interes public prin proasta administrare, nepotism, angajari de partid, etc.