Rămâi conectat

Administrație

Administrația locală din Aiud preocupată de obținerea unei linii de finanțare dedicată reabilitării infrastructurii din localitățile rurale aparținătoare

Publicat

în

Municipalitatea din Aiud a transmis, astăzi, Agenției pentru Dezvoltare Regională Centru, având în vedere rolul pe care agenția îl are de a contribui la dezvoltarea durabilă și echitabilă a Regiunii Centru prin înlăturarea disparităților și dezechilibrelor dintre zonele regiunii, o propunere cu privire la finanțarea zonelor rurale care aparțin de UAT orașe și municipii.

Stadiul dezvoltării durabile în municipiul Aiud, în ceea ce privește infrastructura subterană și supraterană, a relevat o problemă cu care ne confruntăm și anume inexistența unei linii de cofinanțare, din fonduri ale Uniunii Europene, în vederea realizării unor lucrări, absolut necesare, pentru zonele rurale aparținătoare și componente ale municipiului Aiud.

În fapt, considerăm că exercițiul financiar european 2021-2027 va trebui să asigure, obligatoriu, o linie de finanțare dedicată pentru reabilitarea infrastructurii în zonele rurale (sate) care aparțin, din punct de vedere administrativ, de orașe și municipii. Aceste viitoare oportunități de finanțare trebuie să aibă în vedere dezvoltarea întregii infrastructuri, ca pachet de dezvoltare locală în mediul rural din urban, cu tot ceea ce presupune: lucrări de alimentare cu apă, canalizare, podețe, lucrări de reabilitare a infrastructurii rutiere și pietonale, accesibilizare, accese imobile și terenuri agricole, mobilitate etc.

Mai mult, comparativ cu rurarul autentic (UAT comune), care a beneficiat și beneficiază în continuare de finanțare dedicată, rurarul din mediul urban a fost dezavantajat în procesul de modernizare, ducând la accentuarea disparităților și dezechilibrelor în dezvoltare și modernizare.

De asemenea, acest demers a fost transmis tuturor Primăriilor de orașe și municipii din Regiunea Centru, pentru a conștientiza și susține acest demers în beneficiul locuitorilor comunităților vizate.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Aiud Info și pe GOOGLE NEWS


Administrație

Dragoș Crișan, primar Aiud: „Autobuzele electrice vor intra în curând pe trasele din Municipiu”

Publicat

în

Transportul public local din municipiul Aiud este pe punctul să intre într-o nouă eră. Autobuzele electrice vor intra pe trasele din Municipiu, până la sfârșitul lunii iunie, după ce marți, 26 mai 2026, a fost semnat contractul de delegare a gestiunii serviciului de transport public cu operatorul care va administra transportul public local.

„După mulți ani de așteptare, am făcut ultimul pas necesar pentru ca transportul public din Aiud să devină, în sfârșit, funcțional. Am semnat contractul de delegare a gestiunii serviciului de transport public cu operatorul care va administra transportul public local”, a anunțat, marți, 26 mai 2026, primarul Dragoș Crișan.

Până la sfârșitul lunii iunie, autobuzele electrice vor intra în circulație și vor putea fi folosite de aiudeni, a precizat edilul aiudean.

„Nu evit să spun un lucru clar: proiectul transportului public ecologic este cel mai costisitor proiect implementat vreodată în Aiud, consumând milioane de lei din bugetul local”, a mai spus primarul municipiului Aiud, Dragoș Crișan.

Delegarea gestiunii serviciului de transport public local din municipiul Aiud reprezintă un proces administrativ prin care autoritatea locală transferă operarea transportului public către un operator specializat, în baza unui contract de servicii.

Prin această măsură, administrația locală urmărește modernizarea transportului urban, creșterea calității serviciilor oferite cetățenilor și reducerea impactului asupra mediului. Contractul de delegare va permite operatorului desemnat să administreze traseele, programul de circulație, întreținerea vehiculelor și relația cu călătorii, în conformitate cu standardele stabilite de autoritatea publică.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Aiud Info și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Administrație

Dragoș Crișan: „Înființarea Clubului Sportiv Municipal reprezintă un pas esențial pentru viitorul sportului din Aiud”

Publicat

în

Un nou început pentru sportul aiudean a avut loc ieri, 21 mai 2026, când Proiectul privind înființarea Clubului Sportiv Municipal Aiud a trecut în unanimitate de votul Consiliului Local.

„Înființarea Clubului Sportiv Municipal reprezintă un pas esențial pentru viitorul sportului din Aiud și pentru susținerea tinerilor din orașului nostru. Ne dorim să oferim copiilor și sportivilor condiții mai bune, sprijin real și șansa de a performa acasă, la Aiud. Îl felicit pe colegul meu consilier, Ursa Ionut Claudiu, pentru implicarea și munca depusă în realizarea acestui proiect important pentru comunitatea noastră. Sportul aiudean renaște, iar împreună construim un Club durabil pentru generațiile viitoare!”, a transmis primarul Municipiului Aiud, Dragoș Crișan.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Aiud Info și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Administrație

Administrația locală din Aiud a obținut o finanțare de 9 milioane de euro pentru reabilitarea Spitalului Municipal

Publicat

în

Administrația locală aiudeană a obținut o finanțare majoră de 9 milioane de euro pentru reabilitarea Spitalul Municipal Aiud. Este cea mai mare investiție din istoria spitalului aiudean, de la finalizarea construcției corpului nou în anul 1993. 

Proiectul vizează modernizarea completă a corpului vechi al unității medicale. Fondurile provin de la Ministerul Dezvoltării.

„Investiția va duce la îmbunătățirea semnificativă a condițiilor medicale și a infrastructurii spitalicești.Este o etapă majoră în procesul de modernizare a sistemului de sănătate local”, a transmis primarul Municipiului Aiud, Dragoș Crișan.

Acesta transmite mulțumiri ministrului dezvoltării Cseke Attila pentru sprijinul acordat și ministrului sănătății Alexandru Rogobete pentru implicare și susținere.

„Aceasta este a doua victorie majoră recentă, după obținerea a 4,5 milioane de euro pentru modernizarea cartierului Micro. Aiudul continuă să atragă investiții și proiecte importante de dezvoltare”, a mai afirmat edilul din Aiud.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Aiud Info și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Stiri din Alba

Politică

Știrea ta

Societate

Sport

Economie

Din Județ

Articole Similare

aiudinfo, stiri aiud, informatii aiud