Rămâi conectat

Administrație

Administrația municipală Aiud vrea să transforme noaptea în zi pe bani europeni

Publicat

în

Municipalitatea din Aiud doreşte bani europeni pentru a transforma noaptea în zi şi a face şi economii.

Reuniţi în şedinţă ordinară la sfârşitul lunii februarie, aleşii locali ai municipiului Aiud au aprobat în unanimitate o hotărâre de consiliu local privind scrierea, depunerea şi implementarea unui proiect prin Programul Operaţional Regional (POR) 2014-2020, Axa prioritară 3 – „Sprijinirea tranziţiei către o economie cu emisii scăzute de carbon”; Prioritatea de investiţii 3.1 – „Sprijinirea eficienţei energetice, a gestionării inteligente a energiei şi a utilizării energiei din surse regenerabile în infrastructurile publice, inclusiv în clădirile publice şi în sectorul locuinţelor”, „Operaţiunea Iluminat public”.

Mai pe înţelesul tuturor, administraţia locală vrea să obţină de la Uniunea Europeană suma de 4.538,972,46 de lei pentru a reabilita şi moderniza în totalitate sistemul de iluminat public din municipiul Aiud. Dacă proiectul va primi finanţarea dorită, se vor înlocui toate lămpile cu consum ridicat de energie cu altele cu eficienţă ridicată şi cu durată mare de viaţă folosind tehnologia LED, vor fi reabilitaţi, înlocuiţi la nevoie stâlpii şi reţelele de distribuţie a energiei electrice, se va achiziţiona şi instala un sistem nou de telegestiune a iluminatului public şi se va extinde sistemul de iluminat public în localităţile rurale aparţinătoare sau incluse în municipiu.

Pentru implementarea cât mai rapidă a acestui proiect, municipalitatea, prin Serviciul Public de Administrare a Patrimoniului Local (SPAPL), a contractat Studiul de fezabilitate privind reabilitarea şi modernizarea sistemului de iluminat public.

Şi, pentru că se doreşte să se implementeze cât mai repede acest proiect de transformare a nopţii în zi, pentru demararea primelor etape ale proiectului, care va duce la economii bugetare demne de luat în seamă şi la o creştere calitativă deosebită, administraţia locală aiudeană a aprobat garantarea de către municipiul Aiud a unei finanţări rambursabile interne în valoare de 5.900.000 de lei, inclusiv TVA, cu o maturitate de 5 ani, contractată de către Serviciul Public de Administraţie a Patrimoniului Local Aiud.

Dorel LAZĂR




Administrație

Takács Albert Csaba, fost președinte executiv al UDMR, propus post-mortem Cetățean de onoare al Municipiului Aiud

Publicat

în

Pe ordinea de zi a ședinței ordinare de joi, 17 septembrie 2026, a Consiliului Local Aiud se află un proiect de hotărâre privind acordarea, post-mortem, a titlului de Cetățean de onoare al Municipiului Aiud lui Takács Albert Csaba.

Născut la 30 martie 1955, la Aiud, într-o familie de confesiune romano-catolică, Takács Albert Csaba a urmat cursurile Liceului „Bethlen Gabor” din municipiu, pe care l-a absolvit în 1974. Și-a continuat studiile la Institutul Politehnic din Timișoara, în cadrul Institutului de Subingineri pentru Construcții Civile și Industriale din Hunedoara, pe care l-a absolvit în 1981.

Între anii 1982 și 1989, a lucrat în cadrul Combinatului Siderurgic Hunedoara, unde a ocupat funcția de mecanic-șef al Șantierului de Construcții-Montaj în Regie.

După izbucnirea Revoluției din Decembrie 1989, Takács Albert Csaba s-a implicat în evenimentele din 22 decembrie, devenind membru al primului comitet al noii puteri locale și unul dintre membrii fondatori ai Frontului Salvării Naționale (FSN) Hunedoara. La 4 ianuarie 1990, s-a numărat, de asemenea, printre membrii fondatori ai filialei Hunedoara a Uniunii Democrate Maghiare din România (UDMR).

Cariera sa politică a continuat în Parlamentul României. A fost ales deputat din partea UDMR în două legislaturi consecutive, în perioada 1990–1992 și 1992–1996. Ulterior, a ocupat pentru mai mulți ani funcția de președinte executiv al UDMR, având un rol important în conducerea formațiunii și în activitatea sa politică.

Takács Albert Csaba a murit în 2026, la vârsta de 71 de ani, în urma unui tragic accident produs în satul Corneni, comuna Aluniș, județul Cluj.

Potrivit informațiilor prezentate în proiectul de hotărâre, acesta obținuse în anul 2025 Conacul Schilling din Corneni. La 1 mai 2026, în timp ce se afla în localitate, a fost prins sub un tractor care avea atașat un dispozitiv de cosit. Accidentul i-a fost fatal.

Prin proiectul aflat pe ordinea de zi, Consiliul Local Aiud propune recunoașterea post-mortem a activității și contribuției lui Takács Albert Csaba prin acordarea titlului de Cetățean de onoare al Municipiului Aiud.




Citește mai mult

Administrație

Lucrările de modernizare continuă în Aiud: asfaltare pe strada Gheorghe Lazăr și investiții în infrastructură

Publicat

în

Lucrările de modernizare a infrastructurii rutiere din Aiud avansează pe mai multe fronturi. Pe strada Gheorghe Lazăr se desfășoară, în prezent, lucrările de așternere a stratului final de asfalt, intervenție care urmează să fie finalizată în perioada următoare.

Proiectul prevede și refacerea și amenajarea spațiilor verzi din zonă, astfel încât, odată cu finalizarea lucrărilor de infrastructură, strada să beneficieze de un aspect modern și îngrijit.

În paralel, sunt în desfășurare lucrări și pe alte străzi incluse în proiectul „Transalpina Nord și Sud”, investiție care vizează modernizarea infrastructurii rutiere și îmbunătățirea condițiilor de circulație în municipiul Aiud.

Lucrările fac parte din seria investițiilor derulate pentru reabilitarea și modernizarea infrastructurii urbane din Aiud.




Citește mai mult

Administrație

Municipiul Aiud a stabilit modul de organizare a evenimentului „Ziua Recoltei” și a Festivalului „Vin și Trandafiri”

Publicat

în

Consiliul Local Aiud a adoptat, în cadrul unei recente ședințe ordinare, o hotărâre privind organizarea evenimentului „Ziua Recoltei” și a Festivalului „Vin și Trandafiri”, programate pentru data de 3 octombrie 2026. Totodată, aleșii locali au aprobat regulamentul privind desfășurarea activităților comerciale în zona publică în care va avea loc manifestarea.

Potrivit hotărârii, activitățile comerciale se vor desfășura în Piața Agroalimentară „Doctor Constantin Hagea” și în Parcul Municipal Aiud. Amenajarea spațiilor va putea începe în data de 2 octombrie 2026, iar dezafectarea standurilor se va realiza după încheierea evenimentului, cel târziu până duminică, 4 octombrie.

Expozanții își vor amenaja propriile standuri

Amenajarea spațiului expozițional va fi asigurată de fiecare expozant, în funcție de suprafața solicitată pentru amplasarea corturilor. Participanții vor fi responsabili și pentru asigurarea mobilierului necesar expunerii produselor, precum mese, scaune, rafturi sau suporți.

Evenimentul este organizat de Primăria și Consiliul Local Aiud. Administrația locală va pune la dispoziție spațiile necesare pentru amplasarea standurilor și corturilor și va amenaja o zonă specială destinată alimentației publice, amplasată la extremitatea târgului, fără a interfera cu activitatea expozanților.

De asemenea, Primăria Aiud intenționează să pregătească și un program artistic și de divertisment, care va include, printre altele, momente de muzică folk, workshop-uri și prezentări, pentru a atrage un număr cât mai mare de vizitatori.

Participarea va fi gratuită

În perioada 2–4 octombrie 2026, inclusiv, ocuparea terenului din Piața Agroalimentară „Doctor Constantin Hagea” de către comercianți și ceilalți participanți va fi gratuită. Participarea la eveniment se va face pe baza completării unui formular care va trebui depus la sediul Primăriei Aiud.

Expozanții vor avea obligația să respecte programul minim de funcționare stabilit de organizatori, între orele 11:00 și 18:00. Standurile vor putea funcționa și în afara programului oficial al evenimentului.

Printre obligațiile participanților se numără asigurarea securității propriilor corturi și standuri, menținerea curățeniei în zona de activitate, respectarea normelor de prevenire și stingere a incendiilor și păstrarea standurilor pe întreaga durată a evenimentului.

Produse locale, artizanale și servicii de alimentație publică

Comercianții vor putea desfășura activități de vânzare cu amănuntul a produselor alimentare, artizanale și meșteșugărești, precum și servicii de alimentație publică și agrement. Activitățile se vor putea desfășura în standuri mobile și demontabile, chioșcuri mobile, rulote sau vehicule special amenajate.

Organizatorii vor pune la dispoziția participanților mai multe facilități, printre care racordarea gratuită la rețeaua electrică, iluminat public, surse de apă potabilă, puncte de colectare a deșeurilor și servicii de salubrizare a zonei.

Comercianții vor avea obligația de a respecta legislația în vigoare privind activitatea comercială, protecția consumatorilor și condițiile igienico-sanitare. De asemenea, aceștia trebuie să dețină documentele care le atestă calitatea de comerciant.

Regulamentul interzice abandonarea deșeurilor pe domeniul public, inclusiv a uleiului alimentar uzat, jarului sau tăciunilor, precum și expunerea sau comercializarea produselor în afara suprafeței alocate. Totodată, este interzisă comercializarea substanțelor toxice, inflamabile sau explozive și a altor produse interzise de lege.

Salubrizarea Pieței Agroalimentare „Doctor Constantin Hagea” va fi asigurată de Serviciul Public de Interes Local Administrația Patrimoniului Local Aiud, iar ordinea publică va fi asigurată de Poliția Locală Aiud.

 

Constantin PREDESCU




Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Stiri din Alba

Politică

Știrea ta

Societate

Sport

Economie

Din Județ

Articole Similare

aiudinfo, stiri aiud, informatii aiud