Rămâi conectat

Politică

Adrian Teban, copreședinte PNL Alba: „Oana Badea nu a demonstrat încă că poate face mai mult decât cei pe care i-a contestat”

Publicat

în

Adrian-TebanCopreşedintele PNL Alba, Adrian Teban, pune sub semnul întrebării candidatura Oanei Badea la primăria Aiud din partea organizatiei locale a PNL.

Potrivit lui Adrian Teban „PNL Alba şi-a asumat responsabilitatea de a veni în faţa electoratului din judeţ cu candidaţi de primari credibili și capabili să răspundă nevoilor pe care le au locuitorii oraşelor pe care doresc să le reprezinte. Din punctul meu de vedere, în momentul de față Oana Badea nu corespunde acestui profil” a declarat Adrian Teban care este de părere că atitudinea Oanei Badea nu prea a fost in acord cu viziunea politică promovată de PNL și nici cu interesele aiudenilor. „În loc să își manifeste dorințele de dezvoltare ale Aiudului în interiorul partidului pentru a primii susținerea colegilor din biroul politic, domnia sa a ales să denigreze și să strângă semnături pentru demiterea din funcția de primar a unui coleg liberal. O astfel de atitudine nu poate fi tolerată dacă dorim să promovăm o politică bazată pe principii și bun simț. În plus, nici activitatea doamnei Badea din timpul campaniei pentru prezidenţiale, cand a avut cu totul alte opțiuni decat cele ale partidului, nu convinge ca poate reprezenta PNL la alegerile locale.”

Intrebat de posibila sustinere a aiudenilor la care făcea referire Oana Badea, copresedintele PNL Alba a preferat să spună că „din constatările noastre, aiudenii au nevoie de un primar care să pună punct disputelor şi scandalurilor, care să pună pe primul loc interesele orașului, nu orgoliile, un primar capabil să coalizeze forţele politice în jurul unor proiecte concrete de dezvoltare locală. Oana Badea nu a demonstrat încă că poate face mai mult decât cei pe care i-a contestat” a precizat Adrian Teban.

Referitor la sondajul care o clasează pe Oana Badea în topul preferinţelor electoratului aiudean, copreşedintele PNL Alba a amintit că „şi pe Victor Ponta îl dădeau câştigător sondajele realizate de propriul partid. Cred că societatea are deja destulă experienţă în ceea ce priveşte astfel de acţiuni de influenţare şi manipulare. Sondajul la care faceți referire a fost realizat de oameni din partid, iar un astfel de demers este întotdeauna suspectat de părtinire” a declarat Adrian Teban.

Din spusele sale, PNL Alba intetioneaza să apeleze la sociologi profesioniști pentru a sonda opinia publică atât din Aiud, cât şi din Sebeş, două localităţi în care continuă discuţiile legate de viitorul candidat al PNL: „Este important să avem o imagine corectă asupra preferinţelor oamenilor şi să înlăturăm orice dispute interne pe această temă. Viitoarele sondaje realizate de profesionişti independenţi şi imparţiali vor contribui la stabilirea candidaţilor de primari. Pe cei care doresc să se înscrie în această competiție internă, îi așteptăm cu idei și proiecte politice pentru proprile localități” a concluzionat copreşedintele PNL Alba.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Aiud Info și pe GOOGLE NEWS


Publicitate
2 Comentarii

Un comentariu

  1. tinel

    19.01.2016 la 11:42

    adica in mintea astuia, actualul primar este un fel de etalon ? pai nu e greu sa faci ”ceva mai mult” ca mai mult; ca 0 = zero iar mai mult e 0,1 deci si daca zici buna ziua pe strada cuiva si reusesti sa nu-l pupi, tot e ceva

  2. Leo

    19.01.2016 la 11:49

    Domnule Teban observam cu tristete ca la Cugir adevarul ajunge distorsionat ,sa luam lucrurile punct cu punct:
    1.In momentul in care doamna Badea aduna voturi pt destituirea actualului primar dansa facea parte din partidul absorbit ulterior de PNL ,deci in concluzie dupa o logica simpla erau adversari politici!
    2.Episodul de acum cateva saptamani in care organizatia PNL Aiud face public ca ,candidatul la primaria Aiud ar fi domnul Alin Florea si critica cu ura pe doamna Badea fara a se consulta conducerea PNL Alba judeteana denota multa rea credinta si dezordine in cadrul filialei locale.
    3.Cel mai bun sondaj in favoarea doamnei Badea sunt alegerile trecute in care pierde la o minima diferenta alegerile in fata unui candidat pus pe val de mai multe partide (pnl,psd,unpr,pc) ,alegeri la care sansele domnului Josan ar fi fost nule fara sprijinul principal al PSD &co
    4.Despre proiecte serioase putem vorbi oriunde mai putin in Aiud si in sprijinul celor spuse argumentez cu minciunile marca pnl era Josan :imediat dupa terminarea lucrarilor de introducere a canalizari vom demara modernizarea tuturor strazilor din oras si in principal a strazii Avram Iancu,am o scrisoare si multe articole din ziarele locale care dovedesc spusele respectivului domn,va invit in Aiud sa vedeti daca a fost implinit ceva in ultimi 3 ani din cele promise asa ca seriozitate zero la vechea garda pnl Aiud…

    Ei bine cine este domnul Florea?…continuatorul de drept al actualului primar care fara a avea dorinta de a jigni pe cineva a ruinat unul din cele mai frumoase orasele din Transilvania.Aiudul merita si altceva iar eu personal ii propun doamne Badea daca nu v-a fi candidatul PNL la Aiud in mod oficial sa isi faca o echipa de consilieri ,oameni seriosi (Cristea,Vultur…) si sa candideze intr-un grup independent si cu siguranta va castiga alegerile pt ca la nivel local oamenii sunt satui de „seriozitatea” echipei Josan&co

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Politică

Fostul viceprimar al Municipiului Aiud, Lörincz Helga, numită președinte cu rang de secretar de stat, al Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților

Publicat

în

Lörincz Helga (UDMR), fost viceprimar al Municipiului Aiud, a fost numită președinte, cu rang de secretar de stat, al Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților. Decizia a fost publicată, vineri, 4 iunie 2026, în „Monitorul Oficial”.

Lörincz Helga (54 de ani) o înlocuiește în funcție pe Cristina Florentina Stanca.

„Având în vedere Adresa Cancelariei Prim-Ministrului nr. 3.104 din 28 mai 2026, înregistrată la Cabinetul prim-ministrului cu nr. 5/6.604 din 28 mai 2026 și la Secretariatul General al Guvernului cu nr. 20/15.921/DR din 29 mai 2026, în temeiul art. 29 și al art. 31 lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, și al art. 4 alin. (1) și (11) din Hotărârea Guvernului nr. 572/2013 privind organizarea și funcționarea Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților, cu modificările și completările ulterioare, prim-ministrul emite prezenta decizie.

Articol unic. — Începând cu data intrării în vigoare a prezentei decizii, doamna Lörincz Helga se numește în funcția de președinte, cu rang de secretar de stat, al Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților”, se arată în decizia de numire.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Aiud Info și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Politică

Spitalul Municipal Aiud primește un milion de lei pentru achiziționarea de echipamente medicale noi

Publicat

în

Spitalul Municipal Aiud a primit o primă tranșă de 1.000.000 de lei pentru achiziția unor echipamente medicale esențiale, menite să crească calitatea îngrijirilor oferite pacienților. Fondurile au fost alocate de Ministerul Sănătății, condus de social-democratul Alexandru Rogobete, în cadrul unui proiect de modernizare a unității medicale, care include atât secțiile spitalului, cât și ambulatoriul.

Corneliu Mureșan, președintele PSD Alba, a declarat: „Ministerul Sănătății, condus de social-democratul Alexandru Rogobete, sprijină dezvoltarea serviciilor medicale de la Spitalul Municipal Aiud. Recent, a fost alocată o primă tranșă de 1.000.000 de lei pentru achiziția unor echipamente medicale esențiale, care vor aduce un plus real în calitatea îngrijirii oferite pacienților.”

Potrivit lui Mureșan, „Cu aceste fonduri vor fi cumpărate ecografe, aparate EKG, monitoare pentru funcții vitale, un artroscop și un computer tomograf, echipamente moderne, necesare atât în secțiile spitalului, cât și în ambulatoriu.”

El a mai subliniat că, odată cu preluarea mandatului de primar de către Dragoș Crișan, „spitalul din Aiud a intrat într-o etapă nouă, în care modernizarea devine o prioritate reală. Timp de ani buni, spitalul a rămas în urmă față de alte unități medicale din județ, iar aiudenii, la fel ca oamenii din localitățile din jur, au nevoie de servicii medicale de calitate, oferite de medici buni și cu dotări pe măsură.”

Primarul municipiului Aiud, Dragoș Crișan, a confirmat sprijinul obținut: „Dragi aiudeni, mă bucur să vă anunț că am reușit să atragem fonduri de peste 1 milion de lei pentru Spitalul Municipal Aiud. Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a identificat sursa de finanțare pentru a dota Spitalul Municipal Aiud cu aparatură nouă, care corespunde standardelor actuale.”

Primarul a detaliat și lista echipamentelor ce vor fi achiziționate: „De la ecografe și EKG-uri, până la colposcop, monitoare pentru funcții vitale, artroscop, autoclav, CT și alte echipamente esențiale – acestea vor sprijini activitatea secțiilor Boli Infecțioase, Obstetrică-Ginecologie, Neurologie, Pediatrie, Ortopedie, Chirurgie și a ambulatoriului.”

El a menționat și contribuția administrației locale: „Pentru a face posibile aceste achiziții, administrația locală aiudeană participă cu o cofinanțare de 10% (100.000 lei). Această finanțare nu ar fi fost posibilă fără contribuția vicepreședintelui Parlamentului European, Victor Negrescu, și a Președintelui PSD Alba, Corneliu Mureșan, cărora țin să le mulțumesc personal pentru tot sprijinul constant oferit orașului nostru.”


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Aiud Info și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Politică

Intenția consilierului local Lucian Alba de a-și dona indemnizația se lovește de o… poprire

Publicat

în

Recent, un comunicat al consilierului local PNL din Aiud, Lucian Alba, ne anunța că acesta a renunțat la indemnizația sa lunară de circa 900 de lei pe care o donează Primăriei Aiud, pentru a sprijini reformele Guvernului Bolojan. Practic, acesta a ales să nu o mai încaseze.

„Nu vreau să fac parte dintr-un sistem care oferă beneficii fără responsabilitate,”, declara la data respectivă consilierul local PNL din Aiud, exprimându-și poziția critică față de modul în care e gestionată problema venitului aleșilor locali.

Gestul altruist al consilierului local a fost „faultat” însă de o încheiere judecătorească din 25 februarie 2025 a Judecătoriei Aiud, prin care s-a încuviințat executarea silită împotriva lui pentru o datorie de circa 100.000 lei a uneia din firmele pe care le are și pentru care a garantat personal printr-un contract de fidejusiune.

Potrivit acestei încheieri de încuviințare a executării silite, consilierul are poprire pe venituri, ca urmare a unui credit restant contractat de firma sa, Alba Line Spedition SRL pentru care a garantat și personal.

Poprirea, încuviințată de Judecătoria Aiud și trimisă Primăriei Municipiului Aiud de către un executor judecătoresc din Sibiu, prevede ca o treime din venitul lunar al consilierului local să fie virată direct către Alpha Bank România, până la achitarea unei sume totale de aproape 100.000 lei, reprezentând credit restant, dobânzi și cheltuieli de executare.

Contactat telefonic de ziarulunirea.ro, consilierul local PNL a declarat: „Poprirea aplicată pe persoana mea fizică a fost instituită eronat și urmează a fi corectată prin procedurile legale deja în curs. În cel mai scurt timp măsura va fi ridicată oficial. Momentan, doar două treimi vor rămâne în bugetul local”, a declarat Lucian Alba pentru ziarulunirea.ro.

Gestul altruist, pe care puțini politicieni aleg să îl facă, se împiedică câte-odată și de… popriri, o treime din indemnizația consilierului local fiind folosită pentru a achita datoriile către o bancă!


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Aiud Info și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Stiri din Alba

Politică

Știrea ta

Societate

Sport

Economie

Din Județ

Articole Similare

aiudinfo, stiri aiud, informatii aiud