Sport
Aiudeanul Sandor Ioo, două medalii da aur la cea de-a XIII-a ediție a WUKF ,,European Karate Chamiponship” – Antibes, Franța
Sportivul aiudean Sandor Ioo a urcat, din nou, pe podium, la cea de-a XIII-a ediție a WUKF „European Karate Chamiponship” desfășurată la Antibes, în Franța, acesta reușind să cucerească două medalii de aur.

România este prezentă cu peste 200 de sportivi la cea de a XIII-a ediție a Campionatului European de Karate, Kobudo și Karate Adaptat, care se desfășoară între 15 și 18 noiembrie.
Pe parcursul celor 5 zile de concurs, peste 2000 de concurenți din toate colțurile Europei vor fi prezenți la Antibes (Franța), pentru competiția continentală care reunește cei mai buni luptători și tehnicieni kata din karate și karate adaptat, cei mai buni tehnicieni în manipularea armelor kobudo, de la cadeți, la veterani.
România are a doua cea mai numeroasă delegație din toate cele 25 de țări participante la competiția care se va desfășura la Azur Arena Antibes, un complex sportiv modern, de 13600 m², care poate găzdui până la 5.000 de spectatori.
Le dorim succes sportivilor noștri, de la Federația Română de Karate WUKF! Hai, România!
Sport
Aiudul, primul punct în SuperLiga Alba: CSM Aiud – ACS Industria Galda 1-1 (0-1)
CSM Aiud a terminat la egalitate, scor 1-1 (0-1), partida disputată sâmbătă, pe propriul teren, împotriva formației ACS Industria Galda. Meciul a fost echilibrat, ambele echipe având ocazii de a marca.

Industria Galda a profitat de o eroare a formației gazdă și a reușit să înscrie în prima repriză, intrând în avantaj la vestiare. Însă aiudenii au reușit să furnizeze surpriza etapei și au egalat în cursul celei de-a doua reprize. ACS Industria Galda este una dintre echipele cu rezultate bune în sezonul precedent, când a încheiat campionatul pe locul al doilea.
Pentru CSM Aiud, partida a reprezentat o evoluție mai bună comparativ cu primele două meciuri ale sezonului. Formația aiudeană a arătat o organizare mai bună și a pus în mai multe rânduri probleme defensivei oaspeților.
La finalul jocului, reprezentanții CSM Aiud le-au mulțumit suporterilor prezenți la stadion pentru susținerea acordată echipei.
Sport
Aiudenii, înfrângere în prima deplasare din SuperLiga Alba: Școala de Fotbal Valea Frumoasei – CSM Aiud 3-0 (1-0)
CSM Aiud a debutat cu stângul în prima deplasare din acest sezon al SuperLigii Alba, cedând cu scorul de 3-0 (1-0) pe terenul formației Școala de Fotbal Valea Frumoasei, într-o partidă în care gazdele au reușit să își construiască avantajul și să îl păstreze până la final.

Prima repriză a fost una echilibrată, însă formația din Valea Frumoasei a reușit să deschidă scorul prin Geapcă (min. 42) și să intre la cabine în avantaj, 1-0.
După pauză, gazdele au profitat de oportunitățile avute și au mai înscris de două ori prin același Geapcă (min. 50), respectiv Sava (min. 70), care a stabilit scorul final al partidei.
CSM Aiud nu a reușit să exploateze superioritatea numerică pe care a avut-o din minutul 65, când Mian a fost eliminat, iar partida s-a încheiat cu victoria Școlii de Fotbal Valea Frumoasei, scor 3-0.
Pentru formația din Aiud urmează o nouă provocare în campionat, iar obiectivul va fi revenirea rapidă și obținerea primelor puncte după două înfrângeri consecutive. Un rezultat care trebuie lăsat în urmă cât mai repede de aiudeni, care vor încerca să își repare moralul și să ofere o replică mai bună în următoarea etapă a SuperLigii Alba.
Sport
Dragoș Crișan, după ce CSM Aiud a disputat primul meci în SuperLiga Alba: „Un moment pe care Aiudul îl aștepta de ani de zile”
CSM Aiud a disputat sâmbătă, 29 august 2026, primul meci oficial pe teren propriu în SuperLiga, într-o atmosferă specială, creată de cei peste 500 de spectatori prezenți în tribune. Partida, considerată un adevărat duel al orgoliilor și al rivalităților locale, s-a încheiat cu victoria formației CS Ocna Mureș, scor 4-1, după ce la pauză tabela indica 1-2.

Dincolo de rezultatul de pe teren, momentul a avut o încărcătură aparte pentru fotbalul aiudean, reprezentând revenirea orașului într-o competiție importantă și începutul unui nou proiect sportiv.
Primarul municipiului Aiud, Dragoș Crișan, a transmis un mesaj emoționant după partida de debut, subliniind importanța acestui moment pentru comunitate și pentru viitorul sportului local.
„Sportul renaște acasă, la Aiud. Sentimentul de astăzi este copleșitor și greu de descris în cuvinte. Am trăit împreună un moment pe care Aiudul îl aștepta de ani de zile: CSM Aiud a disputat primul meci oficial pe teren propriu în SuperLiga.

Am văzut emoție, am văzut oameni uniți și am simțit din nou acel sentiment de apartenență pe care doar sportul îl poate crea. Pentru mine, nu este doar începutul unui sezon. Este începutul unui nou capitol pentru sportul aiudean”, a transmis edilul Aiudului.
Dragoș Crișan a vorbit, totodată, despre responsabilitatea comunității de a susține dezvoltarea clubului și de a crea oportunități pentru generațiile viitoare.
„După ani de așteptare, Aiudul are din nou o echipă, are o nouă speranță și are un drum pe care trebuie să îl construim împreună. (…) Eu cred în sportul aiudean. Cred în această echipă. Cred în oamenii care pun suflet și cred că împreună putem face ca această poveste să fie doar începutul”, a mai scris primarul Aiudului.
Un proiect construit pentru viitor
CSM Aiud se află într-un amplu proces de formare, conducerea clubului dorind să construiască o echipă competitivă pe termen lung. Lotul este format în jurul unui nucleu de jucători tineri, care beneficiază de aportul unor fotbaliști cu experiență în competițiile județene.

Potrivit reprezentanților clubului, în lot se regăsesc 8-9 jucători cu experiență la nivelul Ligii a IV-a, aceștia urmând să contribuie la creșterea și formarea tinerilor fotbaliști.
„Credem că această combinație dintre tinerețe, ambiție și experiență va pune bazele unei echipe competitive și de viitor”, au transmis oficialii CSM Aiud.
Chiar dacă primul rezultat pe teren propriu nu a fost cel dorit de suporteri, atmosfera din tribune și numărul mare de spectatori prezenți la partida cu CS Ocna Mureș demonstrează că fotbalul are din nou susținere la Aiud. Pentru CSM Aiud, debutul în SuperLiga reprezintă astfel mai mult decât începutul unui sezon – este primul pas într-un nou capitol al sportului aiudean.
-



Din Județacum 5 luniCând pică Paștele ortodox și cel catolic 2027, dar și în următorii ani | aiudinfo.ro
-



Din Județacum 6 luniMesaje de Florii 2026. SMS-uri, urări și felicitări care pot fi transmise persoanelor care îşi sărbătoresc onomastica | aiudinfo.ro
-



Mondenacum 5 luniMESAJE de PASTELE ORTODOX 2026. URARI și FELICITARI frumoase de Învierea Domnului | aiudinfo.ro
-



Actualitateacum 6 luniNume de femei și bărbați care se sărbătoresc de Florii 2026 | aiudinfo.ro
-



Actualitateacum 11 luniMESAJE, URĂRI și FELICITĂRI de Sfinții Mihail și Gavrill 2025. Trimite-le un SMS celor care își sărbătoresc onomastica | aiudinfo.ro
-



Actualitateacum 11 luniMuncitor din Sri Lanka reținut de polițiștii din Aiud, după ce a furat banii angajatorului
-



Din Județacum 10 luniMesaje de Sfântul Nicolae 2025. Felicitări și urări de Moș Nicolae pentru cei dragi | aiudinfo.ro
-



Actualitateacum 11 luniKaufland Aiud, inaugurat în prezența oficialităților. Deschiderea pentru public va avea loc mâine































