Aiudeni
Aiudeanul Sergiu Pașca a pus la punct o metodă revoluţionară de generare în laborator a unui cortex uman funcţional
Tânărul cercetător Sergiu Paşca, cunoscut pentru studiile sale în domeniul autismului, ne surprinde din nou.
În luna mai a acestui an, prestigioasa revistă ştiinţifică Nature Methods a publicat un studiu al tânărului cercetător în care prezintă o metodă revoluţionară de generare în laborator a unui cortex uman funcţional.
Cortexurile sferoidale generate din celule stem sînt active electric şi pot fi obţinute de la orice pacient, deschizînd noi orizonturi de cercetare a tulburărilor neuropsihiatrice ca autismul şi schizofrenia.
În 2011, Sergiu Paşca a făcut parte din echipa de cercetători care a reuşit în premieră să obţină în laborator neuroni din celule stem induse din piele pentru a studia anomaliile neuronale asociate cu autismul.
Recent, cercetătorul român, profesor şi investigator principal la Stanford, unde conduce propriul laborator – „Pasca Lab“ –, a obţinut, pe lângă numeroase alte recunoaşteri internaţionale, MQ Fellow Award for Transforming Mental Health şi Baxter Faculty Scholar Award.
Forţa şi promisiunea acestei noi metode, salutate şi de Institutul Naţional de Sănătate Mintală din Statele Unite, sînt extraordinare, avînd potenţial direct de a lărgi sfera opţiunilor terapeutice oferite pacienţilor cu tulburări mintale. Datorită muncii echipei conduse de dr. Sergiu Paşca, alţi cercetători vor putea, prelevînd celule epiteliale de la orice pacient, să reconstruiască dezvoltarea creierului pacienţilor în laborator pentru a-şi da seama exact ce paşi ai dezvoltării au fost diferiţi şi cum ar putea fi corectaţi.
”În studiul publicat în Nature Methods (prin autorii Anca Paşca şi Steven Sloan), am arătat că, pornind de la celule pluripotente, putem obţine în plăcuţe de laborator ţesut uman cerebral funcţional. Celulele pluripotente sînt celule care au capacitatea de a se diferenţia în orice ţesut atunci cînd sînt crescute în anumite condiţii. Datorită noilor tehnici de reprogramare celulară, putem acum obţine celule pluripotente pornind de la orice celulă din organism. Cu alte cuvinte, putem lua sînge sau o mică biopsie din piele şi, utilizînd o serie de factori de transcripţie genetici, putem „întoarce înapoi în timp“ celulele respective, astfel încît să dobîndească proprietăţi de celule stem”, a precizat tânărul cercetător.
Sergiu a mai spus că ”pentru boli de neurodegenerare, precum demenţa Alzheimer, boala Parkinson sau bolile asociate cu leziuni localizate, ar putea exista în viitor și aplicații de tip transplant.
Sergiu Paşca este unul dintre cei mai renumiţi cercetători români, care prin activitatea ştiinţifică deosebit de laborioasă, a reuşit să contribuie din plin la progresul medicinii umane.
Sergiu Paşca s-a născut şi a crescut în Aiud, unde s-a remarcat încă din anii şcolii generale şi ai liceului, prin inteligenţa, ambiţia, perseverenţa şi seriozitatea de care a dat dovadă atât ca elev, cât şi ca tânăr în devenire. El a terminat Colegiul Naţional “Titu Maiorescu” ca şef de promoţie în anul 2001, având media generală 10 în cei patru ani de studiu. În acelaşi an, 2001, a beneficiat de admiterea onorifică (media 10) la Facultatea de Medicină din cadrul Universităţii de Medicină şi Farmacie „Iuliu Haţieganu”, Cluj-Napoca.
După ce în 2007 a primit diploma de doctor, în anul 2009 pleacă din România şi ajunge la Universitatea americană Stanford, acolo unde lucrează în prezent, alături de soţia sa – medic în pediatrie. În urma cercetărilor sale, a publicat articole ştiinţifice medicale în mai multe reviste internaţionale, unul dintre ele în prestigioasa revistă „Nature Medicine“, clasificat de National Institute of Mental Health printre cele mai importante 10 studii ale anului. „În studiile mele de la Stanford am demonstrat pentru prima dată obţinerea neinvazivă, în laborator, de neuroni de la pacienţi cu o formă de autism pornind de la celule din piele. Mai mult, am demonstrat anomalii specifice în aceste celule şi am identificat o substanţă capabilă să le inverseze”, spune Sergiu. În anul 2012, Universitatea Stanford i-a conferit premiul pentru cea mai bună cercetare inovativă postdoctorală (din peste 1.400 de cercetători postdoctorali din Facultatea de Medicină Stanford, premiul Sammy Kuo pentru Cel Mai Bun Articol în Neuroştiinţe la Universitatea Stanford şi prestigiosul premiu-grant internaţional NARSAD.
Tot în 2012, Sergiu a fost declarat „Cel mai bun student român din străinătate” de „Liga studenţilor români din străinătate”. De asemenea, pentru că face cinste comunității lui, a primit titlul de cetățean de onoare al municipiului Aiud.
”Mă consider norocos că fac parte din comunitatea ştiinţifică de la Universitatea Stanford. Este un mediu unic, efervescent, în mijlocul Silicon Valley, unde contează doar performanţa academică. Conduc un grup de aproximativ opt studenţi şi cercetători extrem de talentaţi. Cred că ar fi fost greu să finalizăm altundeva un astfel de proiect. Situaţia finanţării cercetării în România a atins un nivel critic. Dacă nu se face ceva imediat, mă tem că cercetarea românească va dispărea şi că noua generaţie va fi complet descurajată să urmeze o astfel de carieră”, a declrat Sergiu Pașca.
sursa: dilemaveche.ro


Aiudeni
Bogdan Bregar, un tânăr fotbalist din Aiud, protagonist în clipul de promovare al derby-ului dintre „U” și CFR Cluj
Bogdan Bregar, un tânăr din Aiud, apare în clipul de promovare de către „U” Cluj a meciului cu rivala locală CFR din prima etapă a play-off-ului SuperLigii de fotbal.


Meciul de pe „Cluj Arena” se va disputa luni, 16 martie 2026, de la ora 20.30. Cele două echipe din Cluj-Napoca încep play-off-ul cu același număr de puncte, 27.
Atmosfera de pe „Cluj Arena” se anunță senzațională și la ea va contribui și Bogdan Bregar. Tânărul de 13 ani este toboșar în Peluza „Șepcile Roșii”. El e fan al lui „U” Cluj de la frageda vârstă de 6 ani.
Bogdan Bregar se află în galeria lui „U” Cluj nu doar la meciurile de fotbal, ci și la cele de baschet. Bogdan joacă la rândul său fotbal, evoluând pe postul de portar la una dintre grupele Academiei de Fotbal „Bogdan Andone” din Aiud.
Aiudeni
Aiudul are un motiv de mândrie: Cataleya, fata cu chitara
Cataleya Crișan, la doar zece ani și jumate reușește sa facă Aiudul mândru prin talentul și pasiunea ei pentru chitară. Aceasta este elevă a Școlii Gimnaziale Axente Sever.


Luna trecută, Cataleya a obținut 3 premii I la diferite concursuri importante:
– la Internațional Art Competition a impresionat juriul și a obținut locul I
– la concursul „Credința văzută prin ochii lui Mihai Eminescu” ediția a V-a Tg. Mureș unde a obținut 99 de puncte și locul I
– la Do Christmas Art Oradea a reușit nu doar sa câștige locul I ci și un premiu Special din partea juriului
În spatele acestor rezultate stau ore de muncă, emoție și dedicare, sub îndrumarea profesorului ei Tudor Dragoș din Alba Iulia care o susține la fiecare pas.
Cataleya nu cântă doar la chitara, ea spune povești prin sunete, iar fiecare acord duce mai departe numele orașului ei: AIUD și totodată ea ne arată că sunt tineri talentați ai orașului care merită să fie cunoscuți și apreciați!
Aiudeni
Un aiudean a deszăpezit mai multe străzi din Municipiu pe cheltuială proprie, folosindu-se de un utilaj al firmei la care lucrează
În cursul serii de ieri, 5 ianuarie 2026, un aiudean, care a ales să rămână anonim, le-a amintit oamenilor ce înseamnă solidaritatea. Cu utilajul firmei sale și pe cheltuiala proprie, a deszăpezit mai multe străzi din oraș, pur și simplu din dorința de a ajuta.


Ninsorile abundente din ultimele zile și cantitățile enorme de zăpadă au reamintit în mai multe localități ce înseamnă solidaritatea între oameni, iar comunități întregi și-au dat mâna în aceste zile grele și au deszăpezit localități întregi.
Un astfel de exemplu vine de la Aiud, unde un localnic care a vrut să rămână anonim, a scos pe străzile din municipiu utilajul firmei și a desăpezit pe cheltuiala 5 străzi. Fapta bărbatului a fost lăudată pe rețelele de socializare de primarul Dragoș Crișan.
„Sunt gesturi făcute din inimă, fără așteptări, care spun multe despre oameni și despre comunitatea noastră. Îi mulțumim și le mulțumim tuturor celor care, în aceste zile grele, au ales să fie aproape și să dea o mână de ajutor.
Un gând cald merge către angajații SPAPL, care de peste 72 de ore muncesc neîntrerupt, zi și noapte, lăsând deoparte timpul cu familiile lor pentru ca Aiudul să fie mai sigur și mai curat. Efortul lor se simte în fiecare colț al orașului.
Ne descurcăm prin forțe proprii, fără contracte costisitoare cu firme private, bazându-ne pe oamenii noștri și pe sprijinul voluntarilor.
Mulțumim și persoanelor private de libertate din Penitenciarul Aiud care au ales să se implice.
Aiudul înseamnă oameni. Iar când oamenii se ajută între ei, orice iarnă devine mai ușor de trecut”, a scris pe facebook Dragoș Crișan, primarul Municipiului Aiud.
-



Din Județacum 6 zileCând pică Paștele ortodox și cel catolic 2027, dar și în următorii ani | aiudinfo.ro
-



Din Județacum 3 săptămâniMesaje de Florii 2026. SMS-uri, urări și felicitări care pot fi transmise persoanelor care îşi sărbătoresc onomastica | aiudinfo.ro
-



Mondenacum 8 luniMesaje de Sfânta Maria 2025. URĂRI, FELICITĂRI și SMS-uri care pot fi trimise persoanelor care își serbează onomastica | aiudinfo.ro
-



Mondenacum 2 săptămâniMESAJE de PASTELE ORTODOX 2026. URARI și FELICITARI frumoase de Învierea Domnului | aiudinfo.ro
-



Mondenacum 11 luniSfinții Constantin și Elena 2025. FELICITARI, MESAJE și URARI pentru cei care își sărbătoresc onomastica | aiudinfo.ro
-



Mondenacum 12 luniMESAJE DE 1 MAI 2025. SMS-uri, FELICITARI şi URĂRI care pot fi trimise de Ziua Internaţională a Muncitorilor | aiudinfo.ro
-



Actualitateacum 3 săptămâniNume de femei și bărbați care se sărbătoresc de Florii 2026 | aiudinfo.ro
-



Actualitateacum 6 luniMESAJE, URĂRI și FELICITĂRI de Sfinții Mihail și Gavrill 2025. Trimite-le un SMS celor care își sărbătoresc onomastica | aiudinfo.ro











































