Rămâi conectat

Actualitate

AIUDENI, ATENŢIE LA MATERIALELE PIROTEHNICE!

Publicat

în

Inspectoratul de Poliţie Judeţean Alba desfăşoară activităţi de informare a populaţiei în legătură cu regimul legal al articolelor cu conţinut pirotehnic şi cu riscurile la care se expun prin folosirea necorespunzătoare a acestui tip de articole.    

În această perioadă, poliţiştii Compartimentului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii din IPJ Alba, împreună cu poliţiştii Serviciului Arme, Explozivi, Substanţe Periculoase şi cu poliţiştii de ordine publică, desfășoară o campanie de informare a populaţiei în legătură cu riscurile la care se expun în cazul în care deţin ilegal sau folosesc, în mod necorespunzător, obiecte cu conţinut exploziv.

Pentru prevenirea accidentelor cauzate de folosirea articolelor pirotehnice de natură artizanală, a celor din categorii de risc ridicat, sau de neluarea unor măsuri de siguranță atunci când sunt utilizate articolele pirotehnice, poliţiştii aduc în atenţia cetăţenilor prevederile legale incidente în domeniu şi le recomandă achiziţionarea  obiectele pirotehnice permise de lege, doar de la societăţi autorizate.

Inspectoratul de Poliţie Judeţean Alba reaminteşte cetățenilor că operațiunile cu articole pirotehnice, efectuate fără drept, constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoarea de la trei luni la un an.

Sunt interzise deţinerea, utilizarea şi vânzarea către publicul larg a articolelor pirotehnice de divertisment din categoriile F2, F3 şi F4, a articolelor pirotehnice de scenă (T1 şi T2) şi a altor articole pirotehnice din categoria P2, din motive de ordine și siguranţă publică, securitate şi pentru protecţia integrității persoanelor, dar și a bunurilor care ar putea fi distruse ca urmare a producerii de incendii prin utilizarea necorespunzătoare.

Persoanele fizice sau juridice autorizate pot folosi articolele pirotehnice de divertisment numai cu luarea măsurilor de protejare a persoanelor, bunurilor materiale, animalelor şi a mediului.

Nu este permisă folosirea articolelor pirotehnice în următoarele situaţii:
  1. între orele 24.00 şi 06.00, cu excepţia evenimentelor de interes local, naţional sau internaţional, în baza aprobării autorităţilor locale;
  2. la o distanţă mai mică de 50 de metri de construcţiile de locuinţe cu până la 4 niveluri şi la mai puţin de 100 de metri faţă de cele cu peste 4 niveluri;
  3. la o distanţă mai mică de 500 de metri de instalaţiile electrice de înaltă tensiune, de locurile de depozitare şi livrare a combustibililor lichizi sau solizi, de instalaţiile de gaze.
  4. la o distanță mai mică decât cea prevăzută de reglementările în vigoare pentru obiectivele chimice și petrochimice ori pentru alte obiective care prezintă pericol de incendiu sau explozie;
  5. în locurile în care există riscul producerii de alunecări de teren, avalanșe sau căderi de pietre;
  6. pe drumurile publice deschise circulației rutiere, pe aleile pietonale și în spațiile deschise cu aglomerări de persoane;
  7. la o distanță mai mică de 500 de metri de păduri.

Totodată, comercializarea articolelor pirotehnice din categoriile 1 şi P1 către persoane cu vârsta sub limita prevăzută de lege, respectiv 18 ani, precum şi comercializarea către publicul larg a articolelor pirotehnice destinate a fi utilizate de către pirotehnicieni, constituie infracţiuni şi se pedepsesc cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă.




Actualitate

30 iulie – 2 august 2026: Festivalul Internațional de Folclor Aiud, ediția a XIV-a. Ansambluri din 7 țări și Parada Portului Popular

Publicat

în

Municipiul Aiud se pregătește să găzduiască una dintre cele mai importante manifestări culturale din județul Alba. În perioada 30 iulie – 2 august 2026, va avea loc cea de-a XIV-a ediție a Festivalului Internațional de Folclor Aiud, eveniment organizat sub egida CIOFF.

Considerat al doilea cel mai mare festival de folclor din România organizat sub egida CIOFF, după Festivalul Inimilor din Timișoara, evenimentul va aduce la Aiud ansambluri folclorice din șapte țări, care vor prezenta dansuri, muzică și tradiții specifice zonelor din care provin.

Pe parcursul celor patru zile de festival, spectacolele vor avea loc în Piața Dr. Constantin Hagea, unde publicul va putea urmări reprezentații susținute de artiști din România și din străinătate.

Printre cele mai așteptate momente ale ediției din acest an se numără Parada Portului Popular, care va transforma străzile municipiului într-un spectacol al costumelor tradiționale, muzicii și dansului popular.

Festivalul Internațional de Folclor Aiud promovează schimbul cultural și valorificarea tradițiilor autentice, reunind an de an artiști și iubitori ai folclorului din țară și din străinătate.

Organizatorii îi invită pe locuitorii municipiului, dar și pe turiști, să participe la cele patru zile de spectacole și evenimente dedicate patrimoniului cultural, în perioada 30 iulie – 2 august 2026.




Citește mai mult

Actualitate

Tânără din Aiud, bătută și amenințată cu un cuțit de iubitul său, în Geoagiu. Agresorul și-a atacat și mama fiind ulterior reținut de polițiști

Publicat

în

Un tânăr de 18 ani din Geoagiu a fost reținut pentru 24 de ore, după ce și-ar fi agresat fizic concubina, o tânără de 18 ani din Aiud, și ar fi amenințat-o cu un cuțit. În încercarea de a opri conflictul, mama acestuia a fost, la rândul ei, agresată.

Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean Hunedoara, incidentul s-a petrecut în seara zilei de 10 iulie 2026, în jurul orei 19:45, într-o locuință din orașul Geoagiu. Polițiștii au fost sesizați printr-un apel privind un caz de violență în familie.

Din primele cercetări a rezultat că, pe fondul consumului de alcool și al unui conflict izbucnit în familie, tânărul și-ar fi agresat fizic concubina, o tânără de 18 ani din Aiud. Mama acestuia, o femeie de 34 de ani din Geoagiu, a intervenit pentru a aplana conflictul, însă a fost și ea agresată.

Anchetatorii au stabilit că tânărul ar fi luat apoi un cuțit de bucătărie și le-ar fi amenințat pe cele două femei. După incident, acesta a fugit din locuință și s-a ascuns într-o zonă cu vegetație din apropierea râului Mureș.

Polițiștii au demarat imediat căutările și l-au găsit la aproximativ un kilometru de locul faptei, unde a fost imobilizat în condiții de siguranță.

Pe numele său a fost întocmit un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunilor de violență în familie și amenințare, iar față de acesta a fost dispusă măsura preventivă a reținerii pentru 24 de ore.

Polițiștii subliniază că tratează cu maximă seriozitate orice faptă de violență, iar sesizarea promptă a autorităților poate preveni producerea unor tragedii.




Citește mai mult

Actualitate

Sâmbătă, 11 iulie 2026: „Pe urmele Iancului – Retro Raid pe Transapuseana”, eveniment dedicat automobilelor de epocă organizat la Aiud

Publicat

în

Retromobil Club România – Filiala Județeană Alba, în parteneriat cu Primăria Municipiului Aiud, organizează evenimentul „Pe urmele Iancului – Retro Raid pe Transapuseana”, dedicat pasionaților de automobile istorice.

Evenimentul va avea loc sâmbătă, 11 iulie 2026. În intervalul orar 09:00–11:00, în parcarea din fața Primăriei Municipiului Aiud, va fi amenajată o expoziție de automobile de epocă, unde publicul va putea vedea modele istorice aparținând membrilor clubului.

După încheierea expoziției, echipajele participante vor porni într-un retro-raid pe Transapuseana, unul dintre cele mai spectaculoase drumuri din România. Traseul își propune să promoveze atât patrimoniul automobilistic, cât și potențialul turistic al zonei.

Organizatorii transmit că evenimentul este deschis publicului și îi invită pe cei interesați să participe la expoziție și să admire automobilele de colecție înainte de plecarea acestora pe traseul montan.




Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Stiri din Alba

Politică

Știrea ta

Societate

Sport

Economie

Din Județ

Articole Similare

aiudinfo, stiri aiud, informatii aiud