Rămâi conectat

Administrație

Aiudul a aprobat calendarul principalelor evenimente organizate în anul 2022

Publicat

în

Consiliul Local Aiud a aprobat recent, calendarul principalelor evenimente care vor fi organizate direct de către Primăria şi Consiliul Local al municipiului Aiud în anul 2022.

Astfel, în perioada ianuarie – decembrie 2022 va avea loc sărbătorirea veteranilor de război și a persoanelor de pe raza municipiului Aiud care împlinesc 100 de ani în cursul anului viitor.

Conform hotărârii adoptate, pe 3 martie se va desfășura Sărbătoarea Primăverii, eveniment organizat de Primăria şi Consiliul Local al municipiului Aiud în colaborare cu Centrul Multicultural „Liviu Rebreanu” Aiud, Direcție municipală de cultură.

Perioada 15 martie – 15 aprilie va marca ,,Luna Pădurii”, manifestare organizată de Primăria şi Consiliul Local al municipiului Aiud în colaborare cu Ocolul Silvic Aiud.

În data de 27 martie va avea loc ,,Ora Pământului” (Earth Hour) activitate organizată de Primăria şi Consiliul Local al municipiului Aiud, iar pe data de 7 aprilie, Aiudul sărbătorește Ziua Sănătății.

Administrația și Consiliul Local celebrează pe 12 mai, ,,Ziua familiei” („O jumătate de secol împreună”), organizat de în colaborare cu Serviciul de Ajutor Maltez din România – filiala Aiud.

Pe data de 21 mai va avea loc Cupa Tineretului la Fotbal „Cireși de Mai”, iar pe 1 Iunie: Ziua Internațională a Copilului.

Ziua Rozelor va fi marcată pe data de 25 iunie, activitate organizată de Primăria şi Consiliul Local al municipiului Aiud în parteneriat cu Asociația ,,Amicii Rozelor” și Consiliul Județean Alba.

Timp de cinci zile, în perioada 22 – 26 august se va desfășura ,,Săptămâna” în mișcare, iar pe 24 septembrie – ,,Ziua Recoltei”.

Municipiul Aiud sărbătorește pe 5 octombrie ,,Ziua Educatorului”, în perioada 25 octombrie – 1 noiembrie se va desfășura ,,Toamna Crizantemelor”.

Ziua de 10 noiembrie este dedicată evenimentului caritabil: „Dăruind vei dobândi”.

Urmează ultima lună din an când, pe 9 decembrie va avea loc ,,Gala performerilor” și perioada Târgului de Crăciun, evenimente organizate de Primăria şi Consiliul Local al municipiului Aiud în colaborare cu Centrul Multicultural „Liviu Rebreanu” Aiud, Direcție municipală de cultură.

Constantin PREDESCU


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Aiud Info și pe GOOGLE NEWS


Administrație

Dragoș Crișan, primar Aiud: „Autobuzele electrice vor intra în curând pe trasele din Municipiu”

Publicat

în

Transportul public local din municipiul Aiud este pe punctul să intre într-o nouă eră. Autobuzele electrice vor intra pe trasele din Municipiu, până la sfârșitul lunii iunie, după ce marți, 26 mai 2026, a fost semnat contractul de delegare a gestiunii serviciului de transport public cu operatorul care va administra transportul public local.

„După mulți ani de așteptare, am făcut ultimul pas necesar pentru ca transportul public din Aiud să devină, în sfârșit, funcțional. Am semnat contractul de delegare a gestiunii serviciului de transport public cu operatorul care va administra transportul public local”, a anunțat, marți, 26 mai 2026, primarul Dragoș Crișan.

Până la sfârșitul lunii iunie, autobuzele electrice vor intra în circulație și vor putea fi folosite de aiudeni, a precizat edilul aiudean.

„Nu evit să spun un lucru clar: proiectul transportului public ecologic este cel mai costisitor proiect implementat vreodată în Aiud, consumând milioane de lei din bugetul local”, a mai spus primarul municipiului Aiud, Dragoș Crișan.

Delegarea gestiunii serviciului de transport public local din municipiul Aiud reprezintă un proces administrativ prin care autoritatea locală transferă operarea transportului public către un operator specializat, în baza unui contract de servicii.

Prin această măsură, administrația locală urmărește modernizarea transportului urban, creșterea calității serviciilor oferite cetățenilor și reducerea impactului asupra mediului. Contractul de delegare va permite operatorului desemnat să administreze traseele, programul de circulație, întreținerea vehiculelor și relația cu călătorii, în conformitate cu standardele stabilite de autoritatea publică.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Aiud Info și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Administrație

Dragoș Crișan: „Înființarea Clubului Sportiv Municipal reprezintă un pas esențial pentru viitorul sportului din Aiud”

Publicat

în

Un nou început pentru sportul aiudean a avut loc ieri, 21 mai 2026, când Proiectul privind înființarea Clubului Sportiv Municipal Aiud a trecut în unanimitate de votul Consiliului Local.

„Înființarea Clubului Sportiv Municipal reprezintă un pas esențial pentru viitorul sportului din Aiud și pentru susținerea tinerilor din orașului nostru. Ne dorim să oferim copiilor și sportivilor condiții mai bune, sprijin real și șansa de a performa acasă, la Aiud. Îl felicit pe colegul meu consilier, Ursa Ionut Claudiu, pentru implicarea și munca depusă în realizarea acestui proiect important pentru comunitatea noastră. Sportul aiudean renaște, iar împreună construim un Club durabil pentru generațiile viitoare!”, a transmis primarul Municipiului Aiud, Dragoș Crișan.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Aiud Info și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Administrație

Administrația locală din Aiud a obținut o finanțare de 9 milioane de euro pentru reabilitarea Spitalului Municipal

Publicat

în

Administrația locală aiudeană a obținut o finanțare majoră de 9 milioane de euro pentru reabilitarea Spitalul Municipal Aiud. Este cea mai mare investiție din istoria spitalului aiudean, de la finalizarea construcției corpului nou în anul 1993. 

Proiectul vizează modernizarea completă a corpului vechi al unității medicale. Fondurile provin de la Ministerul Dezvoltării.

„Investiția va duce la îmbunătățirea semnificativă a condițiilor medicale și a infrastructurii spitalicești.Este o etapă majoră în procesul de modernizare a sistemului de sănătate local”, a transmis primarul Municipiului Aiud, Dragoș Crișan.

Acesta transmite mulțumiri ministrului dezvoltării Cseke Attila pentru sprijinul acordat și ministrului sănătății Alexandru Rogobete pentru implicare și susținere.

„Aceasta este a doua victorie majoră recentă, după obținerea a 4,5 milioane de euro pentru modernizarea cartierului Micro. Aiudul continuă să atragă investiții și proiecte importante de dezvoltare”, a mai afirmat edilul din Aiud.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Aiud Info și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Stiri din Alba

Politică

Știrea ta

Societate

Sport

Economie

Din Județ

Articole Similare

aiudinfo, stiri aiud, informatii aiud