Rămâi conectat

Administrație

Aiudul vrea să cheltuiască 45 de milioane de lei pentru modernizarea centrului istoric

Publicat

în

aiudAdministraţia publică locală a municipiului Aiud a anunţat demararea discuţiilor publice în vederea adoptării celei mai bune variante de revitalizare a zonei vechi a Aiudului. Primele demersuri pentru această acţiune de importanţă şi de amploare au fost făcute încă din anul 2003.

Potrivit edililor aiudeni, ca urmare a stabilirii investiţiilor prioritare pentru municipiul Aiud, în anul 2013 s-a decis prin programul anual al investiţiilor publice actualizarea documentaţiilor tehnice existente. În vederea transpunerii în practică a proiectului, considerat unul reprezentantiv pentru municipiul Aiud, la această oră mai este necesară doar completarea resurselor financiare locale prin atragerea de fonduri din programe sau proiecte de finanţare interne sau externe.
În elaborarea documentaţiei tehnice s-au avut în vedere lucrări de reabilitare a spaţiului public, îngroparea reţelelor edilitare în subteran, dotarea cu mobilier urban de calitate şi cu obiecte de iluminat public ce vor pune în valoare Zona Cetăţii Medievale, reabilitarea şi reorganizarea spaţiilor publice şi a spaţiilor verzi, plantarea acestora cu material vegetal adaptat pentru mediul urban şi care să creeze o imagine ambientală plăcută în zona centrală protejată. S-a avut în vedere, de asemenea, sistematizarea verticală a zonei, echipare tehnico-edilitară, amenajarea zonelor de circulaţie auto şi pietonală, amenajarea de parcări publice şi a zonelor publice destinate evenimentelor culturale organizate la nivelul localităţii cu scopul de a atrage turiştii înspre centrul istoric. Zona studiată de către arhitecţi cuprinde aproximativ 15 ha care înglobează în interior Cetatea Aiudului şi zona istorică centrală adiacentă acesteia. Din această suprafaţă, aproximativ 5,6 ha sunt ocupate cu spaţii publice, pentru care s-au realizat propunerile cuprinse în această documentaţie care este pusă în dezbatere publică. Potrivit edililor, principalele obiective urmărite prin acest proiect sunt: lConturarea unei identităţi proprii a municipiului Aiud – restructurarea şi revitalizarea spaţiului public din zona istorică centrală a oraşului, pentru a scoate în evidenţă Cetatea Aiudului ca obiectiv turistic de interes naţional şi internaţional; lRe­structurarea sistemului stradal în zona centrală pentru a facilita circulaţia carosabilă, pistele de biciclete, circulaţia pietonală, asigurarea de spaţii de parcare, toate aceste elemente fiind esenţiale pentru dezvoltarea turismului şi a funcţionării optime a dotărilor specifice adiacente spaţiilor publice; lConturarea traseelor pietonale şi spaţiilor publice în zona centrală şi crearea unui ambient deosebit care să atragă pietonii, locuitorii şi turiştii şi să încurajeze viaţa socială în centrul istoric; lMobilarea urbană a tuturor spaţiilor publice propuse, conformă cu nevoile respective ale fiecărui spaţiu definit, şi dotarea tehnico-edilitară pentru oglinzi de apă, iluminat public, iluminat arhitectural, toalete publice, colectare selectivă a deşeurilor; lEtapizarea intervenţiei, pentru a asigura o implementare facilă a proiectului, şi o execuţie conformă cu proiectul în sine. În al doilea rând, prin această investiţie se propune trecerea la străzi cu îmbrăcăminte modernă, pentru asigurarea în bune condiţii a transportului rutier: lsporirea capacităţilor de aprovizionare a populaţiei cu alimente, materiale şi alte produse; lasigurarea legăturii cu reţeaua drumurilor judeţene şi naţionale; lîmbunătăţirea condiţiilor de transport în accesarea zonelor locuite permanent; lcreşterea potenţialului economic şi turistic al zonei; lflux normal al circulaţiei pe străzi conform standardelor europene; lcreşterea nivelului de trai al locuitorilor oraşului; lcreşterea atractivităţii zonei din punct de vedere al accesibilităţii.
Proiectul “Reabilitare Zonă Centrală Protejată Municipiul Aiud, Judeţul Alba”, este supus atenţiei cetăţenilor şi face obiectul unei dezbateri publice, iar eventualele completări sau propuneri vor fi discutate în cadrul comisiilor de specialitate şi în plenul Consiliului Local Aiud, cu participarea proiectanţilor şi a altor specialişti în domeniu.
Valoarea totală a investiţiei propuse (lei şi euro, inclusiv TVA) este de 44.951.871 de lei, reprezentând 10.024.337 de euro, din care C+M 37.567.166 de lei, reprezentând 8.372.463 de euro, la un curs leu/euro de 4,4705 la data de 9.09.2013.

Dorel LAZĂR




Publicitate
19 Comentarii

Un comentariu

  1. Vasile din gara

    26.04.2014 la 13:35

    Foarte bine ! Trebuie modernizat centru ca noi suntem sighisoara!!! O sa vine mii de turiști pe săptămana ! La ce Șomaj si ce probleme are aiudu tâmpit trebuie sa fi sa faci așa investiți cand oamenii se duc sa muncească prin alba Iulia si mai știu eu pe unde ! Cu banii aia de ce nu se încearcă atragerea unor investitori , sau de ce nu se face ceva într-adevăr benefic pt societatea aiudeana ?? Răspunsul e : pt ca in cetate nu știe nimeni exact că-ți banii se cheltuie (poti baga gât vrei .,,,) pe acte se poate trece , tot ce vor ei ! SI SE POATE FURA CAT SE DOREȘTE , si de la băncuțe si de la pavaje si de la tot ce vrei….

  2. Vasile din gara

    26.04.2014 la 13:37

    HOTIII

    • popa vesel

      26.04.2014 la 23:00

      pe zi ce trece, vedem de ce respect se bucura aiudenii din partea ”administratiei”- de ce merge zilnic si cine-l primeste la primarie pe un personaj care, pe vremea impuscatului, a petrecut ani la rind in fata politiei si primariei,ore intregi pe zi , aparent fara rost, parca nu avea servici sau alta ocupatie decit sa stea acolo, iar acum, sa fie coincidenta intre zilnicele aparitii in institutie si ideile marete care se expun-si din pacate se si transpun in practica?

  3. Minunatele minciuni Josan!

    26.04.2014 la 17:12

    Bai fratilor iarasi va sedeaza cu minciuni administratia Josan,USL,UDMR din Aiud ,de 24 de ani Josan nu a fost in stare de nimic in afara de minciuni si chefuri pe banii aiudenilor iar acum exact odata cu demararea campaniei electorale pt europarlamentare se intoarce domnul Minciuna Josan cu aceeleasi Bla Blauri de mai demult de ce am crede ca ceva ce nu a facut in 16 ani va face in urmatorii 2 chiar in articol se spune ca planurile ar fii de prin 2003 dar de atunci si pana azi nimic!…am pastrat d la alegerile din 2012 o scrisoare trimisa d PNL&Josan tuturor aiudenilor prin care ne era promis ca pana la terminarea mandatului actual dl.Josan va asfalta si pava toate strazile si trotuarele din Aiud ,ce sanse credeti ca sunt pt indeplinirea acestei promisiuni cand deja 2 ani d mandat au trecut iar strazile din Aiud arata mai rau ca in 2012?…hai sictir nene Minciuna Josan.

    • semaphor

      26.04.2014 la 22:45

      Brincusi, a grait ceva de stiut-”cand am plecat, v-am lasat prosti si saraci; acum ca m-am intors, v-am gasit si mai prosti si mai saraci”; sigur, el se referea la jienii lui

    • semafor 2

      03.05.2014 la 8:14

      basist infect.Vad ca-ti refulezi dejecțiile, peste tot.Ba chiar mă plagiezi. Bai infecție umana.Ce vrei tu? Iar boci, udre….etc iar voi,frustrați în viața, cu un neuron activ și ăla năclait în .uci, sa fiți corul cântecacilor și lacheilor basisti? Niciodată! Nu dau 2 bani pe josan sau pe lacheii lui.Da’ pe unu ca tine, așa las, mizer, șobolanos,da’ anonim basist și neapărat frate, as vrea sa te cunosc.Si sa te intreb doar,cu cine ești „frate” flegmoane”?Unde mai ai „frati”?Ești aiudean? Da’ cum ești las….nu cred.Flegmon basist, scârba și lehamitea mea, sa fie cu tine.Hai sictir, flegmoane.
      PS Dacă tot te .aci pe tine, așa ca un basist autentic,nu mă mai plagia.

  4. Oly

    26.04.2014 la 17:55

    OZN-urile mai lipsesc din poza si e totul ok…
    pe ce bani ma? il mai crede cineva???

  5. joSAN BOSS

    30.04.2014 la 11:37

    Bine sa nu facem in aiud baza spatiala …auzi ca 45 milioane…asfalteaza feleudul si restul strazilor prima data dupa !!!
    HOTULEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEE

    cum poti dormi noaptea ?

  6. buda din piata

    30.04.2014 la 11:49

    pai ia 45 mil. din banca si l-a gatat pe viitorul primar-ii poate scote cat vrea ochii in presa sau politic ca nu face nimic pentru oras-ca el va trebui sa plateasca ratele si dobanzile la banci;

    • Oly

      03.05.2014 la 12:53

      oricum are datorii de peste 100 de miliarde pe 30 de ani…asa ca…is asigurati urmatorii 50 de ani! datori vanduti! asa va trebe daca l-ati ales atatea mandate…el face numa ce stie…si poate.

  7. un aiudean

    30.04.2014 la 12:24

    Nu stiu de ce va scandalizati in halul asta! Deocamdata eu nu vad nici o miscare in Aiud: avem aceeasi zona centrala „gri sobolan” care arata la fel de cand ma stiu! (cu exceptia catorva clairi care dupa renovare arata ca dupa bombardamentul cu oua:)))
    Am ramas cu mult in urma fata de celelalte orase din jud. Alba; uitati-va la Blaj ce frumos arata…
    Sincer abia astept sa se renoveze centrul, dar de data asta sper sa fie mai inspirati. Sunt foarte multe case vechi care sunt in paragina, dar daca si-ar pune putin capul la contributie si nu ar mai zugravi tot centrul in culorile curcubeului ar fii un progres!
    Cat despre bani si investitori este alta poveste…din pacate ne adancim tot mai mult in rahat 🙁
    Apreciez proiectul de modernizare al centrului,sper ca rezultatul sa se vada cat de curand (nu peste 30 de ani)si na nu fie ceva chicios!

  8. din aiud

    30.04.2014 la 14:26

    Tare as vrea sa o mai vad si pe asta dragii mei…no asta ii ultima bomba in materie de Aiud si minciunile administratiei locale eu nu stiu cine crede asa ceva…Doamne si fereste ca suntem de pomina

  9. mihaela

    30.04.2014 la 16:06

    eu nu cred ca se varealiza ceva ….prea multe promisiuni s-au facut pana acum si prea putine realizari vizibile…
    as pune pariu ca nu…..

  10. Radu Dobra

    01.05.2014 la 10:15

    Eu nu stiu ce sa mai spun: cred ca d-l Josan incepe sa se joace cu focul…iar focul suntem noi alegatorii! Cand chiar credeam ca o sa poata face ceva bun pentru oraselul nostru…pacat… 🙁

  11. Iulian

    01.05.2014 la 13:36

    Este o tema care se pare isca confuzii. Somajul si lipsa locurilor de munca este o situatie grava, dar sa nu amestecam ciorbele. Aiudul are dreptul la o imagine binemeritata si cred ca trebuie inceput cu centrul vechi.Sa vedem insa raportul pret-calitate….

    • popa vesel

      01.05.2014 la 15:13

      pai daca si meterezele cetatii nu le-au refacut dupa o tehnica macar aparent originala ci le-au turnat din beton, iti dai seama ca in centrul vechi nu o sa puna piatra cubica care a fost ci dale si se va folosi orice metoda de constructie care sa coste dezechilibrat; si apoi, banii aia nu pot fii investiti in ceva ce aduce un minim de locuri de munca? face sera si nu mai trebuie aduse flori din Ungaria, ci vinde flori altor primarii – ete locuri de munca ;ce e acum, e gluma , oricum

  12. Diana

    03.05.2014 la 9:51

    Aiudul are intr-adevăr nevoie de o imagine mai buna, si nu e o idee rea sa scoată in evidentă partea medievală dar trebuie ss ne uitam la prioritati. Înainte de toate părinții mei trebuie sa muncească, la 55-50 de ani tu sa îți tot cauti de munca, pt ca nu te mai ia nimeni ca ai o vârsta….. Cred ca aici trebuie sa muncească dl primar, nu sa le facă pietonala sa aibă pe unde sa se plimbe, ca au timp…. Aceasta pietonala nu tine de foame…..eu mi-am propus sa ii spun de noroc primarului de fiecare data când ma voi intâlni cu el…… Inca nu s-a ivit ocazia si sper in continuare sa o am….

  13. Aiudeanul

    12.05.2016 la 11:21

    Mai 2016- still waiting

  14. @AIUDEANUL

    12.05.2016 la 11:27

    Keep wainting….

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Administrație

Transport gratuit pentru elevi în întreg municipiul Aiud, inclusiv în localitățile aparținătoare

Publicat

în

Elevii din municipiul Aiud beneficiază de transport public gratuit, inclusiv în localitățile aparținătoare. Reprezentanții administrației locale anunță că, în colaborare cu Compania de Transport Public Local, continuă demersurile pentru adaptarea traseelor și optimizarea frecvenței autobuzelor.

Scopul acestor măsuri este îmbunătățirea serviciilor de transport public, astfel încât acestea să răspundă mai bine nevoilor locuitorilor, atât ale elevilor, cât și ale persoanelor care folosesc zilnic autobuzele pentru a ajunge la serviciu sau pentru a-și desfășura activitățile cotidiene.

„Ne dorim un transport public accesibil, eficient și adaptat programului elevilor, dar și tuturor celor care folosesc zilnic autobuzele pentru a ajunge la serviciu sau pentru a-și rezolva activitățile de zi cu zi”, a declarat primarul municipiului Aiud, Dragoș Crișan.

Administrația locală urmărește, prin colaborarea cu operatorul de transport, să îmbunătățească organizarea curselor și să ofere servicii de transport public mai bine adaptate cerințelor comunității.




Citește mai mult

Administrație

Joi, 22 octombrie 2026: Ședință ordinară a Consiliului Local Aiud. Vezi proiectul ordinii de zi

Publicat

în

Joi, 22 octombrie 2024, începând cu ora 14:00, în Sala „Ion I.C. Brătianu” va avea loc ședința ordinară a Consiliului Local Aiud. Ordinea de zi a ședinței este următoarea:

1. Proiect de hotărâre nr. 241 din 29.09.2026 privind încetarea contractului de închiriere nr. 5871/29.04.2009, încheiat între Consiliul Local al Municipiului Aiud și SC Dani&Ramo SRL, având ca obiect închirierea terenului (Lot 21) în suprafață de 17 mp, parte componentă a imobilului „Construcție Corp A și teren aferent”, situat în Municipiul Aiud, Piața Agroalimentară Dr. Constantin Hagea. (Proiectul de hotărâre va fi transmis spre avizare Comisiilor de specialitate nr. I și III ale Consiliului Local Aiud).
Inițiator: Primar Dragoș-Ionuț Crișan

2. Proiect de hotărâre nr. 242 din 29.09.2026 privind închirierea prin licitație publică a lotului de teren nr. 21, cu suprafața de 17 mp, parte componentă a imobilului „Construcție Corp A și teren aferent”, identificat în CF nr. 76330 Aiud, nr. top. 486/2/8, în suprafață totală de 407 mp (măsurată: 408 mp), situat în Municipiul Aiud, Piața Agroalimentară Dr. Constantin Hagea. (Proiectul de hotărâre va fi transmis spre avizare Comisiilor de specialitate nr. I și III ale Consiliului Local Aiud).
Inițiator: Primar Dragoș-Ionuț Crișan

3. Proiect de hotărâre nr. 243 din 06.10.2026 privind aprobarea contului de execuție al bugetului Clubului Sportiv Municipal Aiud, cumulat la 30.09.2026. (Proiectul de hotărâre va fi transmis spre avizare Comisiilor de specialitate nr. I, II, III și V ale Consiliului Local Aiud).
Inițiator: Primar Dragoș-Ionuț Crișan

4. Proiect de hotărâre nr. 244 din 06.10.2026 privind aprobarea contului de execuție al bugetului Serviciului Public Administrația Patrimoniului Local Aiud, cumulat la 30.09.2026. (Proiectul de hotărâre va fi transmis spre avizare Comisiilor de specialitate nr. I, III și V ale Consiliului Local Aiud).
Inițiator: Primar Dragoș-Ionuț Crișan

5. Proiect de hotărâre nr. 245 din 06.10.2026 privind aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare a Comisiei locale de avizare integrată a documentațiilor de amenajare a teritoriului și de urbanism a Municipiului Aiud. (Proiectul de hotărâre va fi transmis spre avizare Comisiilor de specialitate nr. I, III și V ale Consiliului Local Aiud).
Inițiator: Primar Dragoș-Ionuț Crișan

6. Proiect de hotărâre nr. 246 din 06.10.2026 privind aprobarea contului de execuție al bugetului Spitalului Municipal Aiud la 30.09.2026. (Proiectul de hotărâre va fi transmis spre avizare Comisiilor de specialitate nr. I și IV ale Consiliului Local Aiud).
Inițiator: Primar Dragoș-Ionuț Crișan

7. Proiect de hotărâre nr. 247 din 06.10.2026 privind aprobarea execuției bugetelor la secțiunea de funcționare și secțiunea de dezvoltare la 30.09.2026 pentru Municipiul Aiud. (Proiectul de hotărâre va fi transmis spre avizare Comisiilor de specialitate nr. I, II, III, IV, V și VI ale Consiliului Local Aiud).
Inițiator: Primar Dragoș-Ionuț Crișan

8. Proiect de hotărâre nr. 249 din 08.10.2026 privind actualizarea Inventarului bunurilor care alcătuiesc domeniul privat al Municipiului Aiud, aprobat prin HCL nr. 17 din 28.01.2021, cu modificările și completările ulterioare, cu imobilul înscris în CF nr. 98092 Aiud. (Proiectul de hotărâre va fi transmis spre avizare Comisiilor de specialitate nr. I, III și V ale Consiliului Local Aiud).
Inițiator: Primar Dragoș-Ionuț Crișan

9. Proiect de hotărâre nr. 250 din 09.10.2026 privind aprobarea încheierii unui acord de cooperare între Municipiul Aiud și Asociația Aiud Bikers. (Proiectul de hotărâre va fi transmis spre avizare Comisiilor de specialitate nr. I, II și IV ale Consiliului Local Aiud).
Inițiator: Primar Dragoș-Ionuț Crișan

10. Proiect de hotărâre nr. 251 din 09.10.2026 privind completarea Calendarului principalelor evenimente și manifestări culturale pentru anul 2026, aprobat prin Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Aiud nr. 281 din 15.12.2025, cu manifestarea „Seara Muzicii Folk la Aiud”, ediția a XXII-a, programată în data de 28 noiembrie 2026, precum și aprobarea organizării acesteia. (Proiectul de hotărâre va fi transmis spre avizare Comisiilor de specialitate nr. I și II ale Consiliului Local Aiud).
Inițiator: Primar Dragoș-Ionuț Crișan

11. Proiect de hotărâre nr. 252 din 09.10.2026 privind organizarea proiectului Zilele Culturale „Liviu Rebreanu”, ediția a XXXV-a, în data de 25 noiembrie 2026. (Proiectul de hotărâre va fi transmis spre avizare Comisiilor de specialitate nr. I și II ale Consiliului Local Aiud).
Inițiator: Primar Dragoș-Ionuț Crișan

12. Proiect de hotărâre nr. 254 din 12.10.2026 privind aprobarea rectificării bugetului de venituri și cheltuieli al Serviciului Public Administrația Patrimoniului Local Aiud. (Proiectul de hotărâre va fi transmis spre avizare Comisiilor de specialitate nr. I, III și V ale Consiliului Local Aiud).
Inițiator: Primar Dragoș-Ionuț Crișan

13. Proiect de hotărâre nr. 255 din 12.10.2026 privind stadiul înscrierii datelor în Registrul agricol pe trimestrul III al anului 2026 și aprobarea Programului de măsuri pentru eficientizarea activității de înscriere a datelor în Registrul agricol și remedierea deficiențelor. (Proiectul de hotărâre va fi transmis spre avizare Comisiilor de specialitate nr. I și III ale Consiliului Local Aiud).
Inițiator: Primar Dragoș-Ionuț Crișan

14. Proiect de hotărâre nr. 256 din 13.10.2026 privind aprobarea documentelor necesare demarării procedurii de atribuire a contractului de delegare prin concesiune a activității de salubrizare privind colectarea separată și transportul separat al deșeurilor menajere și al deșeurilor similare provenind din activități comerciale, din industrie și instituții, inclusiv fracții colectate separat, pentru unitățile administrativ-teritoriale membre ale Asociației de Dezvoltare Intercomunitară Salubris Alba din Zona 1 Alba Iulia. (Proiectul de hotărâre va fi transmis spre avizare Comisiilor de specialitate nr. I, III și V ale Consiliului Local Aiud).
Inițiator: Primar Dragoș-Ionuț Crișan

15. Proiect de hotărâre nr. 257 din 13.10.2026 privind rectificarea bugetului de venituri și cheltuieli al Spitalului Municipal Aiud pentru anul 2026. (Proiectul de hotărâre va fi transmis spre avizare Comisiilor de specialitate nr. I și IV ale Consiliului Local Aiud).
Inițiator: Primar Dragoș-Ionuț Crișan

16. Proiect de hotărâre nr. 258 din 13.10.2026 privind rectificarea bugetului local al Municipiului Aiud pentru anul 2026. (Proiectul de hotărâre va fi transmis spre avizare Comisiilor de specialitate nr. I, II, III, IV, V și VI ale Consiliului Local Aiud).
Inițiator: Primar Dragoș-Ionuț Crișan

17. Proiect de hotărâre nr. 259 din 13.10.2026 privind prelungirea termenului contractului de concesiune nr. 12875/02.12.2003, încheiat între Consiliul Local al Municipiului Aiud și SC AGROCHIM SRL. (Proiectul de hotărâre va fi transmis spre avizare Comisiilor de specialitate nr. I, III și V ale Consiliului Local Aiud).
Inițiator: Primar Dragoș-Ionuț Crișan

18. Proiect de hotărâre nr. 260 din 14.10.2026 privind organizarea și desfășurarea evenimentului „Târgul de Crăciun” 2026 în Municipiul Aiud. (Proiectul de hotărâre va fi transmis spre avizare Comisiilor de specialitate nr. I și II ale Consiliului Local Aiud).
Inițiator: Primar Dragoș-Ionuț Crișan

19. Proiect de hotărâre nr. 261 din 14.10.2026 privind aprobarea organigramei și a statului de funcții ale Spitalului Municipal Aiud. (Proiectul de hotărâre va fi transmis spre avizare Comisiilor de specialitate nr. I și IV ale Consiliului Local Aiud).
Inițiator: Primar Dragoș-Ionuț Crișan

20. Proiect de hotărâre nr. 262 din 15.10.2026 privind actualizarea Inventarului bunurilor care alcătuiesc domeniul privat al Municipiului Aiud, aprobat prin HCL nr. 17 din 28.01.2021, cu modificările și completările ulterioare, cu imobilul înscris în CF nr. 101396 Aiud și transmiterea dreptului de administrare al acestuia către Serviciul Public Administrația Patrimoniului Local Aiud. (Proiectul de hotărâre va fi transmis spre avizare Comisiilor de specialitate nr. I, III și V ale Consiliului Local Aiud).
Inițiator: Primar Dragoș-Ionuț Crișan

21. Proiect de hotărâre nr. 263 din 16.10.2026 privind însușirea documentației cadastrale de identificare şi măsurare a imobilului înscris în CF 73010 Aiud cu nr. top. 949/2, Centrul Cultural „Liviu Rebreanu” Aiud, situat în Aiud, str. Transilvaniei, nr. 35. (Proiectul de hotărâre va fi transmis spre avizare Comisiilor de specialitate nr. I, III și V ale Consiliului Local Aiud).
Inițiator: Primar Dragoș-Ionuț Crișan

22. Proiect de hotărâre nr. 264 din 16.10.2026privind însușirea documentației tehnice de identificare şi măsurare a imobilului înscris în CF 95911 Aiud, nr. cad 95911, situat în Aiud, str. Ostașilor 16D. (Proiectul de hotărâre va fi transmis spre avizare Comisiilor de specialitate nr. I, III și V ale Consiliului Local Aiud).
Inițiator: Primar Dragoș-Ionuț Crișan

23. Proiect de hotărâre nr. 265 din 16.10.2026 privind aprobarea Procedurii „Acordarea de facilități la transportul public local destinat elevilor pe raza Municipiului Aiud”. (Proiectul de hotărâre va fi transmis spre avizare Comisiilor de specialitate nr. I, II, III și IV ale Consiliului Local Aiud).
Inițiator: Primar Dragoș-Ionuț Crișan

Diverse. Interpelări – Întrebări.

Informare privind încheierea Protocolului de colaborare cu Consiliul Județean Hunedoara și Primăria Municipiului Deva pentru organizarea și desfășurarea unor evenimente și proiecte culturale viitoare.




Citește mai mult

Administrație

Parc fotovoltaic de aproape 1 MW la Aiud, în valoare de peste 9,2 milioane de lei. Proiectul ajunge la vot în Consiliul Județean Alba

Publicat

în

Un parc fotovoltaic cu o putere instalată de aproape 1 MW ar putea fi construit în municipiul Aiud, pe un teren aflat în proprietatea publică a județului Alba. Consiliul Județean va analiza, în ședința ordinară de joi, 22 octombrie 2026, două proiecte de hotărâre care vizează aprobarea documentației tehnice și depunerea investiției pentru obținerea unei finanțări nerambursabile prin Fondul pentru Modernizare.

Investiția, denumită „Parc fotovoltaic, județul Alba”, este estimată la 9,28 milioane de lei, cu TVA inclus, și ar urma să asigure o parte din energia electrică necesară instituțiilor aflate în subordinea administrației județene.

Unde va fi construit parcul fotovoltaic din Aiud

Parcul este propus pe un teren intravilan cu suprafața de 15.536 de metri pătrați, situat pe strada Ecaterina Varga nr. 6 din Aiud. Terenul aparține domeniului public al județului Alba și se află în administrarea Consiliului Județean.

Amplasamentul este în imediata vecinătate a Spitalului de Pneumoftiziologie Aiud și a făcut parte, în trecut, din incinta unității medicale, fiind utilizat pentru funcțiuni gospodărești.

Conform documentației, terenul este în prezent neamenajat și neîngrijit, fiind împrejmuit doar parțial, cu un gard degradat. Realizarea investiției ar contribui și la amenajarea acestei zone.

Ce capacitate va avea parcul fotovoltaic

Sistemul propus va avea o putere instalată de 999,24 kWp, echivalentul a aproximativ 0,999 MW. Instalația va cuprinde 1.514 panouri fotovoltaice, fiecare cu o putere de 660 Wp, și opt invertoare de câte 125 kW.

Proiectul include și un sistem de stocare a energiei electrice în baterii, cu o capacitate totală de 2.089,92 kWh, distribuită în opt unități de câte 261,24 kWh.

În cadrul investiției sunt prevăzute și:

  • un post de transformare;
  • gard perimetral;
  • drum de acces și drumuri de incintă;
  • sisteme de supraveghere și monitorizare;
  • sisteme de stingere a incendiilor;
  • o legătură electrică subterană pentru alimentarea de rezervă a consumatorului racordat direct.

Parcul va funcționa în sistem on-grid, fiind conectat la rețeaua națională de energie electrică. Puterea maximă evacuată în rețea va fi limitată la 400 kW.

Producție estimată de peste 1.200 MWh pe an

Potrivit studiului de fezabilitate, simularea realizată cu programul PVGIS estimează o producție medie anuală de aproximativ 1.228 MWh.

Pe durata perioadei de analiză de 20 de ani, producția totală ar urma să ajungă la circa 24.565 MWh. Documentația estimează că funcționarea parcului ar permite evitarea emiterii a aproximativ 723 de tone de dioxid de carbon anual.

Energia produsă ar fi utilizată pentru autoconsumul Consiliului Județean Alba și al instituțiilor subordonate, printre care spitale, instituții de cultură, muzee și Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului.

Ce instituții ar urma să beneficieze de energia produsă

Estimările privind necesarul de energie au la bază consumul înregistrat la 29 de locuri de consum în perioada mai 2025 – aprilie 2026. Acesta a fost de 942.771 kWh, din care au fost scăzuți 6.115 kWh facturați la depozitul de ceramică.

La calcul au fost adăugate și estimările din două audituri energetice: 200.000 kWh pe an pentru bazinul de înot din Sebeș și 10.000 kWh pe an pentru depozitul de ceramică.

În urma acestor calcule, consumul anual de referință a fost stabilit la 1.146.656 kWh.

Potrivit documentației, sistemul fotovoltaic ar putea crește autonomia energetică a instituțiilor publice, inclusiv a spitalului din Aiud, datorită capacității de stocare care ar putea fi utilizată în cazul întreruperilor din rețea.

Autoritățile estimează și reducerea cheltuielilor cu energia electrică, suportate în prezent din bugetul local al județului. Conform raportului de specialitate, investiția ar putea fi recuperată în cel mult șapte ani.

Cât costă investiția și de unde ar putea veni banii

Valoarea totală estimată a proiectului este de 9.285.322,77 lei, cu TVA inclus. Din această sumă, lucrările de construcții-montaj sunt evaluate la 1.490.696,53 lei, cu TVA.

Durata estimată pentru execuția investiției este de 22 de luni.

Finanțarea ar urma să fie solicitată prin Fondul pentru Modernizare, în cadrul apelului destinat sprijinirii investițiilor în noi capacități de producere a energiei electrice din surse regenerabile solare, cu sisteme de stocare integrate, pentru autoconsumul entităților publice.

Apelul, lansat de Ministerul Energiei, este deschis în perioada 28 septembrie – 20 noiembrie 2026. Potrivit documentației, selecția proiectelor se face după principiul „primul venit, primul evaluat”.

Ajutorul maxim prevăzut este de 900.000 de euro pentru fiecare MW instalat, fără TVA. Pentru proiectul din Aiud, cererea de finanțare menționează o capacitate de 0,999 MW, din cauza limitărilor privind numărul de zecimale acceptate de platforma de depunere.

Valoarea maximă a ajutorului solicitat este de 899.100 de euro fără TVA, echivalentul a 1.087.911 euro cu TVA.

Conform documentelor, finanțarea este împărțită astfel:

  • Valoarea totală a investiției: 9.285.322 lei, cu TVA;
  • Valoarea eligibilă solicitată: 5.727.416 lei, cu TVA;
  • Valoarea neeligibilă: 3.557.906 lei, cu TVA.

Cheltuielile neeligibile ar urma să fie suportate din bugetul propriu al județului Alba. Consiliul Județean își va asuma, de asemenea, eventualele cheltuieli declarate neeligibile pe parcursul implementării, precum și costurile de funcționare și întreținere pe perioada de durabilitate a proiectului.

Obținerea finanțării nerambursabile depinde de declararea proiectului ca eligibil în urma procedurii de selecție.

Ce vor vota consilierii județeni pe 22 octombrie

Pe ordinea de zi a ședinței ordinare din 22 octombrie se află două proiecte de hotărâre, cu numerele 248 și 249.

Primul vizează aprobarea studiului de fezabilitate și a indicatorilor tehnico-economici ai investiției. Al doilea prevede aprobarea depunerii proiectului pentru finanțare prin Fondul pentru Modernizare, stabilirea valorii totale și a surselor de finanțare, precum și asumarea cheltuielilor neeligibile și a celor de întreținere.

Totodată, proiectul de hotărâre nr. 249 prevede mandatarea președintelui Consiliului Județean Alba, Ion Dumitrel, pentru a reprezenta județul în relația cu finanțatorul și pentru a semna documentele aferente.

Aprobarea proiectului de către consilierii județeni este unul dintre documentele necesare pentru depunerea cererii de finanțare.

Documentația a primit avizul Comisiei tehnico-economice a Consiliului Județean Alba, prin avizul nr. 8 din 13 octombrie 2026. De asemenea, Direcția juridică a emis referate de legalitate favorabile pentru ambele proiecte.

Înaintea ședinței, inițiativele urmează să fie analizate de comisiile de specialitate ale Consiliului Județean.

Studiul de fezabilitate poate suferi modificări în funcție de cerințele finanțatorului și de criteriile obligatorii de eligibilitate. Prin urmare, investiția se află în etapa de aprobare a documentației și de pregătire a cererii de finanțare, iar realizarea sa depinde de parcurgerea etapelor administrative și de obținerea fondurilor solicitate.




Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Stiri din Alba

Politică

Știrea ta

Societate

Sport

Economie

Din Județ

Articole Similare

aiudinfo, stiri aiud, informatii aiud