Actualitate
Alegeri prezidențiale 2014: Interes mai mare pentru vot în zona Aiud – Ocna Mureș în cel de-al doilea tur de scrutin
Față de primul tur de scrutin al alegerilor prezidențiale, prezența electoratului din zona Aiud-Ocna Mureș a fost ceva mai mare, dar sub așteptările celor două alianțe.
La ora 11.00, prezența la vot în municipiul Aiud a fost de 11.41% cu aproximativ trei procente mai mult decât în primul tur de scrutin. Potrivit datelor statistice până la ora respectivă s-au prezentat în fața urnelor pentru a-și exercita dreptul constituțional 2.568 de cetățeni, în primul tur la urne fiind prezenți 2.014 dintre electorii înscriși pe liste.
Se pare că la Ocna Mureș, la fel ca și în primul tur interesul elctoratului a fost mai mare. Până la aceeași oră, procentual în Ocna Mureș s-a realizat o prezență de 12,43% față de 9,35% cât a fost în primul tur. Altfel spus în turul al doilea, până la ora 11,00 au fost prezenți la urne un număr de 1.529 cetățeni cu aproape 400 mai mulți decât în primul tur de scrutin.
În comunele din jurul celor două localități urbane, situația nu a diferit cu mult, interesul pentru alegeri fiind crescător. Ca de obicei cel mai mare procentaj s-a realizat în comuna Hopârta, unde la ora 11 au votat 217 cetățeni (23,25%) față de cei 172 (18,42%) care au participat la procesul electoral în primul tur. Evidențele paralele realizate de partide arată că prezența la vor în comunele din jurul municipiului Aiud și a orașului Ocna Mureș a fost: la Mirăslău 11,25%, adică 206 electori prezenți la urne, la Unirea un procent de 14,31% (600 electori), la Lunca Mureș 10,25% (211 electori), la Noșlac 11,80% (178 electori), Fărău 14,02 (190 electori), Rădești 12,89% (142 electori).
În mediul rural din apropierea celor două orașe, la ora 11,00, cea mai mică prezență la vot a fost înregistrată în comuna Lopadea Nouă, comună cu o populație majoritar maghiară, unde la ora respectivă și-au exprimat opțiunile doar 6,66% din populație, adică 154 electori.
Potrivit celor declarate de reprezentanții principalelor partide implicate în procesul electoral, cu toate că cifrele arată un interes mai mare al populației pentru aceste alegeri prezidențiale și se speră ca până la ora închiderii secțiilor de votare să se realizeze o prezență record.
Dorel Lazăr


Actualitate
Un bărbat de 43 de ani din Aiud a decedat, după ce ar fi căzut de pe plafonul unui autoturism și s-a lovit la cap
În cursul serii de miercuri, 27 mai 2026, Poliția Orașului Cugir a fost sesizată, prin SNUAU 112, de către un bărbat în vârstă de 37 de ani, din comuna Șpring, cu privire la faptul că, în zona Râul Mic, pe un drum forestier, o persoană s-ar fi lovit la cap și este inconștientă.


Polițiștii s-au deplasat la fața locului și au constatat că este vorba despre un bărbat în vârstă de 43 de ani, din municipiul Aiud. Acesta, în timp ce se afla pe plafonul unui autoturism, s-ar fi dezechilibrat și a căzut.
Din nefericire, bărbatul a suferit leziuni la nivelul capului, iar echipajul medical sosit la fața locului a constatat decesul acestuia.
Trupul neînsuflețit al bărbatului urmează să fie transportat la Serviciul Județean de Medicină Legală Alba pentru efectuarea examenului necroptic și stabilirea cauzei decesului.
În cauză, polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, în vederea stabilirii tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul.
Actualitate
Tânăr de 23 de ani REȚINUT de polițiști, după ce a lovit cu o sticla un bărbat, într-un local public din Aiud
Un tânăr de 23 de ani, din Aiud, a fost reținut de oamenii legii după ce l-ar fi lovit pe un bărbat, în vârstă de 40 de ani, din același oraș, cu o sticlă în zona feței, în timp ce se aflau într-un local.


Bărbatul de 40 de ani a fost transportat la spital pentru a-i fi acordate îngrijiri medicale de specialitate. Tânărul de 23 de ani este cercetat de oamenii legii.
Potrivit IPJ Alba, la data de 25 mai 2026, polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției Municipiului Aiud au luat măsura reținerii, pentru 24 de ore, față de un bărbat, în vârstă de 23 de ani, din municipiul Aiud, cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de lovirea sau alte violențe.
Din cercetări a reieșit că, în seara zilei de 25 mai 2026, tânărul de 23 de ani, în timp ce se afla în incinta unui local public din municipiul Aiud, pe fondul unor discuții purtate în contradictoriu, l-ar fi lovit pe un bărbat, în vârstă de 40 de ani, din municipiul Aiud, cu o sticlă, în zona feței, provocându-i leziuni corporale.
Bărbatul de 40 de ani a fost transportat la spital pentru a-i fi acordate îngrijiri medicale de specialitate. Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovirea sau alte violențe.
Actualitate
Sâmbătă, 23 mai 2026: „Noaptea Muzeelor”, la Muzeul de Științele Naturii din Aiud
Sâmbătă, 23 mai 2026, evenimentul „Noaptea Muzeelor” va fi organizat la Muzeul de Științele Naturii Aiud, între orele 16.00 și 22.00, iar intrarea va fi liberă.


„Dragi aiudeni și vizitatori, vă invităm la „Noaptea Muzeelor” – o seară specială dedicată istoriei, culturii și descoperirii. Vă așteptăm sâmbătă, între orele 16:00 – 22:00, la Muzeul de Științele Naturii Aiud, cel mai vechi muzeu de acest tip din România, pentru o experiență aparte, într-o atmosferă de poveste. Intrarea este liberă!”, au transmis reprezentanții Muzeului Științele Naturii Aiud.
-



Din Județacum o lunăCând pică Paștele ortodox și cel catolic 2027, dar și în următorii ani | aiudinfo.ro
-



Din Județacum 2 luniMesaje de Florii 2026. SMS-uri, urări și felicitări care pot fi transmise persoanelor care îşi sărbătoresc onomastica | aiudinfo.ro
-



Mondenacum 10 luniMesaje de Sfânta Maria 2025. URĂRI, FELICITĂRI și SMS-uri care pot fi trimise persoanelor care își serbează onomastica | aiudinfo.ro
-



Mondenacum 2 luniMESAJE de PASTELE ORTODOX 2026. URARI și FELICITARI frumoase de Învierea Domnului | aiudinfo.ro
-



Actualitateacum 2 luniNume de femei și bărbați care se sărbătoresc de Florii 2026 | aiudinfo.ro
-



Actualitateacum 7 luniMESAJE, URĂRI și FELICITĂRI de Sfinții Mihail și Gavrill 2025. Trimite-le un SMS celor care își sărbătoresc onomastica | aiudinfo.ro
-



Mondenacum 10 luniNume care se sărbătoresc de Sfânta Maria | aiudinfo.ro
-



Actualitateacum 7 luniMuncitor din Sri Lanka reținut de polițiștii din Aiud, după ce a furat banii angajatorului

































