Rămâi conectat

Învățământ-Cultură

Alimente colectate de elevii Școlii Gimnaziale „Ovidiu Hulea” din Aiud, pentru persoanele nevoiașe, cu prilejul „Săptămânii legumelor şi a fructelor”

Publicat

în

Şcoala Gimnazială „Ovidiu Hulea” din municipiul Aiud s-a alăturat campaniei sociale „Săptămâna legumelor şi fructelor”, proiect ce face parte din Strategia Naţională de Acţiune Comunitară.

Albert Einstein spunea: „Dacă dorim să continuăm a trăi pe această planetă este nevoie de o schimbare de atitudine!” Pornind de la aceste cuvinte, elevii şi părinţii şcolii noastre alături de cadrele didactice şi personalul didactic auxiliar, au privit viaţa nu ca pe o problemă individuală ci ca una ce priveşte întreaga societate, întorcându-şi privirea spre  persoanele vârstnice  rămase singure sau aflate în cămine şi spre colegii lor instituţionalizaţi.

Ei au donat 1322,9 kg de legume şi fructe  copiilor din  Casa de Tip Familial „Sfântul Ioan Botezătorul” din Aiud , Serviciului socio-medical de îngrijire la domiciliu a persoanelor vârstnice din satul Izvoarele şi Asociaţiei „Sfântul Sava Gotul” – Căminul pentru persoane vârstnice cu sediul în localitatea Copăceni, judeţul Cluj.

Prin intermediul acestei activități elevii au fost sensibilizaţi cu privire la situaţia dificilă în care se află unele persoane. Dăruind din puţinul lor, elevii au adus o rază de soare în sufletele celor rămaşi singuri fără mângâierea celor dragi din familie.

Activitatea a consolidat abilităţile elevilor de a trăi împreună cu ceilalţi, într-o societate unită şi solidară în care contează valenţele umanitare, implicarea, angajamentul şi responsabilitatea.

Consilier educativ, înv. Manole Luminiţa




Învățământ-Cultură

Andreea Dreghiciu, profesor la Liceul Tehnologic Aiud, a obținut singura notă de 10 din județ la Titularizarea 2026

Publicat

în

Andreea Dreghiciu, profesor la Liceul Tehnologic Aiud, a obținut singura notă de 10 din județul Alba la examenul național de Titularizare 2026, reușind cea mai bună performanță înregistrată la nivel județean.

Cadrul didactic a susținut examenul la disciplina Economic, Administrativ, Poștă, obținând punctajul maxim.

Reprezentanții Liceului Tehnologic Aiud au transmis un mesaj de felicitare, apreciind rezultatul excepțional al profesoarei și subliniind că această performanță reflectă profesionalismul, competența și dedicarea sa față de actul educațional.

„Această performanță remarcabilă reflectă excelența profesională, competența și dedicarea față de educație și reprezintă un motiv de mândrie pentru întreaga comunitate a Liceului Tehnologic Aiud”, au transmis reprezentanții unității de învățământ.




Citește mai mult

Învățământ-Cultură

Școala Gimnazială „Axente Sever” Aiud, locul I la concursul județean „Educație pentru Viață”

Publicat

în

Luni, 8 iunie 2026, în Cetatea Alba Carolina din municipiul Alba Iulia, s-a desfășurat etapa județeană a concursului „Educație Rutieră – Educație pentru Viață”, o competiție prin care elevii de gimnaziu ai județului Alba și-au testat cunoștințele și abilitățile practice privind circulația pe drumurile publice și au demonstrat că siguranța rutieră începe cu educația.

Competiția a cuprins probe teoretice și practice, eleviii fiind evaluați atât în ceea ce privește cunoșterea legislației rutiere, dar și modul de aplicare a acesteia în situații concrete.

Clasamentul pe echipe:

– Locul I – Școala Gimnazială „Axente Sever” Aiud
– Locul II – Școala Gimnazială „Ion Breazu” Mihalț
– Locul III – Școala Gimnazială „Axente Sever” Aiud

Fiecare participant a fost recompensat cu premii din partea Consiliului Județean Alba.

Prin respectarea regulilor și adoptarea unui comportament preventiv, fiecare dintre noi contribuie la menținerea siguranței rutere.

Adresăm felicitări tuturor participanților și cadrelor didactice pentru implicare și rezultatele obținute!




Citește mai mult

Învățământ-Cultură

Stan Georgiana, elevă a Liceului Tehnologic Aiud, locul I Locul I la Concursul Național de Proiecte „SAM ÎMPREUNĂ CU AGENȚII 272 REDUC ABANDONUL ȘCOLAR”

Publicat

în

Eleva Stan Georgiana, din clasa a XI-a A a Liceului Tehnologic Aiud, a câștigat Locul I la Concursul Național de Proiecte „SAM ÎMPREUNĂ CU AGENȚII 272 REDUC ABANDONUL ȘCOLAR”.

Competiția s-a desfășurat la Liceul Teoretic „Petru Rareș” din Târgu Lăpuș, reunind elevi și cadre didactice din întreaga țară, preocupați de identificarea și promovarea unor soluții eficiente pentru prevenirea și combaterea abandonului școlar.

Rezultatul deosebit a fost obținut prin proiectul intitulat „Locul meu, unde am învățat să fiu mare”, un demers educațional care a evidențiat rolul esențial al școlii în formarea tinerilor, în dezvoltarea personală a elevilor și în crearea unui mediu care să îi motiveze să își continue parcursul educațional. Proiectul a pus în valoare experiențe, activități și exemple de bune practici menite să contribuie la reducerea riscului de abandon școlar și la consolidarea sentimentului de apartenență la comunitatea școlară.

Eleva a fost coordonată de d-l. profesor Antal Victor, care a îndrumat și susținut întregul proces de elaborare și prezentare a proiectului, contribuind la transformarea unei idei valoroase într-un proiect apreciat la nivel național.

„Această performanță reprezintă o recunoaștere a muncii, perseverenței și creativității de care Georgiana a dat dovadă și confirmă preocuparea constantă a Liceului Tehnologic Aiud pentru promovarea educației de calitate și pentru implicarea elevilor în proiecte cu impact real asupra comunității. Felicităm participanții pentru această realizare deosebită, care aduce prestigiu școlii noastre și demonstrează că implicarea, seriozitatea și pasiunea pot conduce la rezultate remarcabile”, au transmis reprezentanții Liceului Tehnologic Aiud .




Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Stiri din Alba

Politică

Știrea ta

Societate

Sport

Economie

Din Județ

Articole Similare

aiudinfo, stiri aiud, informatii aiud