Actualitate
Amenzi de 30.000 de lei aplicate unor agenți economici din Aiud, care încălcau prevederile legale aflate în vigoave
Miercuri, 6 august 2025, polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice au organizat o acțiune, pe raza Municipiului Aiud, împreună cu polițiștii din Aiud, pentru identificarea și tragerea la răspundere a agenților economici care încalcă prevederile legale, vizând obligația acestora de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale. De asemenea, polițiștii au acționat pe linia prevenirii și combaterii evaziunii fiscale și în materia transportului de bunuri cu risc fiscal ridicat.

În cadrul acțiunii, au fost verificați 30 de agenți economici, fiind aplicate 7 abateri contravenționale, care au fost sancționate cu amenzi în valoare totală de 30.000 lei.
În cazul unui operator economic, a fost dispusă drept măsură complementară suspendarea activității, până la remedierea deficiențelor constatate.
Acțiunea a beneficiat de sprijinul specialiștilor din cadrul Direcției Regionale Antifraudă Fiscală 7 Sibiu.
Actualitate
În august 2026, Spitalul Municipal Aiud nu eliberează fișe medicale pentru permise auto
Spitalul Municipal Aiud anunță că, pe durata lunii august, nu vor putea fi efectuate examinările medicale necesare pentru eliberarea fișelor medicale destinate obținerii sau preschimbării permisului de conducere.

Potrivit reprezentanților unității medicale, măsura este determinată de programarea concediilor de odihnă ale personalului medical implicat în efectuarea acestor examinări. În această perioadă, spitalul nu poate asigura toate specialitățile medicale prevăzute de legislația în vigoare pentru întocmirea fișelor medicale.
Conducerea Spitalului Municipal Aiud îi sfătuiește pe cetățeni să țină cont de această situație atunci când își planifică demersurile pentru obținerea sau preschimbarea permisului de conducere.
Reprezentanții instituției își cer scuze pentru disconfortul creat și le mulțumesc cetățenilor pentru înțelegere.
Actualitate
Adolescent de 15 ani din Aiud, în stare critică după un accident cu trotineta electrică. A fost transportat la Spitalul Clinic Județean de Urgență Târgu Mureș
Doi adolescenți, în vârstă de 14 și 15 ani, au fost răniți în urma unui accident produs joi seară, 23 iulie 2026, pe strada Bethlen Gabor din municipiul Aiud.

Potrivit informațiilor transmise de Inspectoratul de Poliție Județean Alba, în jurul orei 21:18, polițiștii din Aiud au fost sesizați prin SNUAU 112 cu privire la un eveniment rutier soldat cu victime.
Ajunși la fața locului, oamenii legii au stabilit că cei doi minori se deplasau împreună pe o trotinetă electrică, pe un sector de drum în pantă. La un moment dat, aceștia și-ar fi pierdut echilibrul și au căzut pe partea carosabilă.
În urma impactului, ambii adolescenți au suferit leziuni și au fost transportați la spital pentru îngrijiri medicale. Băiatul de 15 ani, care conducea trotineta electrică, a fost grav rănit și a fost transferat la Spitalul Clinic Județean de Urgență Târgu Mureș pentru tratament de specialitate.
Polițiștii continuă cercetările în acest caz, fiind întocmit un dosar penal pentru infracțiunea de vătămare corporală din culpă.
Actualitate
Doi minori răniți după ce au căzut cu o trotinetă electrică, la Aiud. Unul dintre ei este inconștient
Polițiștii au fost sesizați joi, prin SNUAU 112, cu privire la producerea unui accident rutier în municipiul Aiud.

Potrivit primelor informații, doi minori, în vârstă de 14 și 15 ani, au căzut în timp ce se deplasau cu o trotinetă electrică, suferind leziuni corporale.
La fața locului au intervenit echipaje SMURD din cadrul Secției de Pompieri Aiud, pe strada B. Gabor, pentru acordarea primului ajutor medical.
Conform datelor transmise de ISU Alba, unul dintre cei doi minori este inconștient, însă respiră. Pentru gestionarea intervenției au fost mobilizate un echipaj SMURD de prim ajutor și două ambulanțe ale Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ).
Polițiștii desfășoară cercetări pentru a stabili cu exactitate împrejurările în care s-a produs accidentul. Până în acest moment, autoritățile nu au comunicat alte informații privind starea victimelor.
UPDATE: Ambii minori vor fi transportați la spital pentru îngrijiri și investigații medicale. Potrivit ultimelor informații, unul dintre aceștia este în continuare în stare de inconștiență.
-



Din Județacum 3 luniCând pică Paștele ortodox și cel catolic 2027, dar și în următorii ani | aiudinfo.ro
-



Din Județacum 4 luniMesaje de Florii 2026. SMS-uri, urări și felicitări care pot fi transmise persoanelor care îşi sărbătoresc onomastica | aiudinfo.ro
-



Mondenacum 11 luniMesaje de Sfânta Maria 2025. URĂRI, FELICITĂRI și SMS-uri care pot fi trimise persoanelor care își serbează onomastica | aiudinfo.ro
-



Mondenacum 4 luniMESAJE de PASTELE ORTODOX 2026. URARI și FELICITARI frumoase de Învierea Domnului | aiudinfo.ro
-



Actualitateacum 4 luniNume de femei și bărbați care se sărbătoresc de Florii 2026 | aiudinfo.ro
-



Actualitateacum 9 luniMESAJE, URĂRI și FELICITĂRI de Sfinții Mihail și Gavrill 2025. Trimite-le un SMS celor care își sărbătoresc onomastica | aiudinfo.ro
-



Mondenacum 11 luniNume care se sărbătoresc de Sfânta Maria | aiudinfo.ro
-



Actualitateacum 9 luniMuncitor din Sri Lanka reținut de polițiștii din Aiud, după ce a furat banii angajatorului




























