Actualitate
Anul trecut la Penitenciarul Aiud, 15 angajați cu merite deosebite și 11 au primit sancțiuni disciplinare
Pentru activitatea bună şi foarte bună depusă în Penitenciarul Aiud în anul 2012, precum şi pentru îndeplinirea exemplară a atribuţiilor de serviciu, 15 funcţionari publici cu statut special (5 ofiţeri şi 10 agenţi) au fost înaintaţi la gradul profesional următor înaintea împlinirii stagiului minim în gradul profesional deţinut. De asemenea, unui număr de 18 funcţionari publici cu statut special (2 ofiţeri şi 16 agenţi) le-au fost conferite ordine sau medalii ale României.
La polul opus se află 11 funcționari care au fost sancționați pentru abateri disciplinare. Potrivit reprezentanților penitenciarului, anul trecut au fost aplicate 13 sancţiuni disciplinare pentru 2 ofiţeri şi 9 agenţi. De asemenea, 3 funcţionari publici cu statut special (1 ofiţer şi 2 agenţi) sunt puşi la dispoziţie (penal).
În cursul anului 2012, la Penitenciarul Aiud au fost încadraţi un număr de 21 funcţionari publici cu statut special (7 ofiţeri şi 14 agenţi), perioadă în care s-a înregistrat şi un număr de 15 pierderi: 2 ofiţeri (1 demisionat şi 1 mutat la cerere) şi 13 agenţi (2 pensionaţi, 2 avansaţi în categorie, 1 destituit din funcţie, 1 demisionat şi 7 mutaţi la cerere).
La data de 31.12.2012, statul de organizare al unităţii era încadrat în procent de 85,48% – 359 persoane din care 357 funcţionari publici cu statut special (56 ofiţeri şi 301 agenţi) şi 2 personal contractual.
În ceea ce priveşte numărul şi procentul total al calificativelor acordate pentru funcţionarii publici cu statut special din unitate, situaţia se prezintă astfel: 15 funcționari cu calificativul ”excepțional”, 261 cu calificativul ”foarte bun”, 55 de funcționari cu calificativul ”bun”, 8 cu calificativul ”satisfăcător”, 2 cu calificativul ”nesatisfăcător” iar 17 funcționari au fost neevaluați.
Actualitate
Bărbat de 67 de ani, găsit decedat într-o mașină, la Aiud. Polițiștii cercetează împrejurările în care s-a produs tragedia
Un bărbat în vârstă de 67 de ani, din Aiud, a fost găsit decedat, joi dimineața, într-un autoturism, după ce familia a sesizat Poliția cu privire la faptul că nu mai putea lua legătura cu acesta.

Potrivit polițiștilor, în jurul orei 08:40, bărbatul ar fi plecat de la domiciliu, iar ulterior membrii familiei au solicitat sprijinul autorităților.
În urma căutărilor desfășurate de polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Aiud, acesta a fost identificat în autoturismul personal, pe raza municipiului.
La fața locului a intervenit un echipaj medical, care a constatat decesul. Trupul bărbatului a fost transportat la Serviciul Județean de Medicină Legală Alba, pentru efectuarea necropsiei și stabilirea cauzei exacte a morții.
Polițiștii continuă cercetările pentru clarificarea tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul, într-un dosar penal deschis pentru ucidere din culpă.
Autoritățile recomandă responsabilitate în prezentarea și distribuirea informațiilor referitoare la astfel de cazuri, în special în ceea ce privește detaliile privind modul producerii decesului, care pot avea un impact negativ asupra persoanelor vulnerabile.
Actualitate
Bărbat trimis în judecată după o agresiune într-un local din Aiud. Victima ar fi fost lovită cu un ciob de sticlă
Judecătoria Aiud a dispus începerea judecății într-un dosar penal în care un bărbat este acuzat că ar fi agresat o persoană într-un local din municipiu, folosind inclusiv un ciob provenit dintr-o sticlă de bere.

Decizia a fost luată în procedura de cameră preliminară, printr-o încheiere pronunțată la 27 august 2026. Instanța a constatat că rechizitoriul, probele administrate și actele efectuate în timpul urmăririi penale respectă cerințele legale, astfel că dosarul poate intra în faza de judecată.
Conflictul ar fi pornit pe fondul consumului de alcool
Potrivit situației de fapt reținute în rechizitoriu, incidentul ar fi avut loc în data de 25 mai 2026, într-un local din Aiud. Procurorii susțin că, pe fondul consumului de alcool, între inculpat și persoana vătămată ar fi izbucnit o discuție în contradictoriu, care ulterior ar fi degenerat într-un conflict fizic.
Conform acuzației, bărbatul ar fi lovit victima în zona feței cu pumnul, având în mână un ciob provenit dintr-o sticlă de bere. Anchetatorii susțin că sticla ar fi fost spartă anterior de inculpat, de o bordură aflată în exteriorul localului, iar fragmentul rezultat ar fi fost folosit ulterior în timpul agresiunii.
Rechizitoriul mai arată că agresiunea ar fi continuat și după ce persoana vătămată ar fi căzut la pământ.
În urma incidentului, victima ar fi suferit mai multe plăgi la nivelul feței, inclusiv o plagă penetrantă la obrazul stâng. Potrivit actelor medico-legale aflate la dosar, leziunile ar fi necesitat între 15 și 17 zile de îngrijiri medicale, în cazul unei evoluții favorabile.
Probe administrate în dosar
Pentru susținerea acuzației, procurorii au administrat mai multe mijloace de probă, printre care declarația persoanei vătămate, declarația unui martor, acte medico-legale, procesul-verbal de cercetare la fața locului și o planșă fotografică.
Dosarul mai conține un proces-verbal privind vizionarea unor imagini, informații transmise de Spitalul Municipal Aiud, precum și declarațiile inculpatului.
În cadrul procedurii de cameră preliminară nu au fost formulate cereri sau excepții, iar judecătorul nu a identificat din oficiu motive care să impună verificări suplimentare privind legalitatea administrării probelor sau a actelor de urmărire penală.
Instanța a constatat, totodată, că este competentă să soluționeze cauza și că rechizitoriul îndeplinește condițiile prevăzute de lege.
Dosarul intră în faza de judecată
Prin încheierea pronunțată la 27 august 2026, Judecătoria Aiud a dispus începerea judecății, în baza art. 346 alin. (1) din Codul de procedură penală.
Începerea judecății nu reprezintă o pronunțare asupra vinovăției inculpatului, aceasta urmând să fie stabilită de instanță după analizarea acuzațiilor și a probelor în cadrul procesului.
Încheierea prin care s-a dispus începerea judecății poate fi contestată în termen de trei zile de la comunicare.
Actualitate
Accident rutier pe DJ 107M, între Feleud și Măgina. Pompierii din Aiud au intervenit la fața locului
Secția de Pompieri Aiud a intervenit, marți, pentru asigurarea măsurilor specifice în urma unui accident rutier produs pe DJ 107M, la ieșirea din localitatea Feleud spre Măgina.

Potrivit primelor informații, în accident a fost implicat un autoturism. Din fericire, nu au fost raportate persoane încarcerate.
La locul evenimentului au fost alocate o autospecială de stingere cu apă și spumă din cadrul Secției de Pompieri Aiud, precum și un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ).
Intervenția este în desfășurare, iar autoritățile urmează să stabilească împrejurările în care s-a produs accidentul.
-



Din Județacum 5 luniCând pică Paștele ortodox și cel catolic 2027, dar și în următorii ani | aiudinfo.ro
-



Din Județacum 5 luniMesaje de Florii 2026. SMS-uri, urări și felicitări care pot fi transmise persoanelor care îşi sărbătoresc onomastica | aiudinfo.ro
-



Mondenacum 5 luniMESAJE de PASTELE ORTODOX 2026. URARI și FELICITARI frumoase de Învierea Domnului | aiudinfo.ro
-



Actualitateacum 5 luniNume de femei și bărbați care se sărbătoresc de Florii 2026 | aiudinfo.ro
-



Actualitateacum 10 luniMESAJE, URĂRI și FELICITĂRI de Sfinții Mihail și Gavrill 2025. Trimite-le un SMS celor care își sărbătoresc onomastica | aiudinfo.ro
-



Actualitateacum 11 luniMuncitor din Sri Lanka reținut de polițiștii din Aiud, după ce a furat banii angajatorului
-



Din Județacum 9 luniMesaje de Sfântul Nicolae 2025. Felicitări și urări de Moș Nicolae pentru cei dragi | aiudinfo.ro
-



Actualitateacum 11 luniKaufland Aiud, inaugurat în prezența oficialităților. Deschiderea pentru public va avea loc mâine

























