Rămâi conectat

Actualitate

Apa de la robinetele aiudenilor este dură, dar este bună

Publicat

în

apa-robinetDe mai bine de un an, zeci de cetăţeni ai municipiului Aiud reclamă faptul că apa care le curge la robinet le face probleme.

Aceştia spun că nu sunt nemulţumiţi de gustul apei şi că acceptă din când în când, „accidental”, faptul că la robinete vine apa tulbure, însă reclamă faptul că, în permanenţă, pe vasele în care fierb lichidul se depune strat gros de calcar. „Este inadmisibil aşa ceva. De fiecare dată când fierbem apa, pe pereţii vaselor se depune un strat de calcar. Încercaţi şi dumneavoastră să fierbeţi apă de două sau trei ori în acelaşi vas şi o să vedeţi că puteţi rade cu unghia stratul de calcar. Ne este frică de faptul că acest calcar, pe care-l consider excedentar, ne strică maşinile de spălat şi ne colmatează centralele termice”, a declarat doamna Ilona C. La rândul lui, domnul Vasile L. a spus: „Până acum vreo zece sau unsprezece luni nu era o aşa mare problemă. Acum se pare că ceva nu este în ordine cu compoziţia apei care ne este livrată, pe bani grei, la robinete. După ce apa a ajuns să coste peste patru lei metrul cub, acum este şi rea. Are calcar mult, fapt care ne face să ne gândim tot mai des că s-ar putea să ne îmbolnăvim de rinichi, că facem pietre la rinichi şi că ni se colmatează instalaţiile”. „Sunt sigur că maşinile de spălat rufe, cele de spălat vase, boilerele şi centralele termice formează depuneri de calcar şi în timp se vor bloca. Lunar trebuie să cumpăr un duş nou deoarece orificiile sunt obturate de calcarul din apă. Mai mult, crusta de calcar depusă pe conducte nu permite transferul optim de căldură şi ne măreşte consumul”, ne-a declarat domnul Petru P. Ne-am interesat de această problemă la distribuitorul de apă potabilă, Sucursala SC APA CTTA S.A. din Aiud şi le răspundem cititorilor noştri că doamna Maria Răcăşan, directorul sucursalei, ne-a declarat: „Apa pe care o livrăm este în parametrii normali şi conformi cu cerinţele stadardelor de calitate”. Însă doamna Maria Răcăşan nu a avut la dispoziţie un buletin de analiză pentru a ne demonstra cele afirmate, aşa că o credem pe cuvânt, mai ales că întotdeauna a fost cooperantă cu noi. Potrivit celor aflate de noi, apa dură are unele riscuri, dar şi beneficii pentru consumatori. De aceea, dedurizarea ei nu scade sub limita admisă de standardele europene, care iau în calcul păstrarea unei balanţe echilibrate în ceea ce priveşte compoziţia apei pe care o foloseşte populaţia. Apa potabilă este destinată consumului uman. Nu trebuie să fie apă în stare pură. Dimpotrivă, apa sănătoasă nu e doar H2O, ci are în concentraţii adecvate diverse substanţe cu influenţă pozitivă asupra proceselor biologice. Dacă aceste concentraţii sunt prea mari, nu e bine. Dacă sunt prea puţine săruri, apar alte boli. Nu beţi apă de la chiuvetă! Asta se aude tot mai des peste tot, de parcă la robinet ar curge apă otrăvită. Dacă ar fi aşa, am muri pe capete. Iar până acum, nicio persoană n-a ajuns la pat din cauza apei din reţeaua publică a municipiului. Totuşi, într-un pahar cu apă de la robinet lăsată la decantat, în câteva ore, se observă că pe fundul lui se depun particule într-un strat vizibil. Acelaşi lucru se întâmplă şi în vasul în care se fierbe apa. Este adevărat că particulele respective ajung şi în organismul nostru. Să fie acest lucru un pericol? Specialiştii ne asigură că nu. Să ne facă acestea bine? Tot specialiştii spun că nu, în cazul în care nu sunt prea multe. Apa potabilă din casele noastre nu este dăunătoare sănătăţii, are o compoziţie normală şi este permanent monitorizată să respecte indicatorul european de duritate. Care sunt avantajele dedurizării apei? Jetul de apă devine puternic la bateriile de duş şi robinete, după o baie pielea este moale, elastică şi fină. Apa moale ne apără de alergii şi infecţii ale pielii şi elimină senzaţia de uscat, de mâncărime și altele. Şi atunci, de ce avem apă dură (calcaroasă) la robinete, mai ales că furnizorul spune că livrează apă la standarde? Simplu. Conform legilor actuale, dedurizarea se face şi nu se face în România. De ce? Din câte am aflat, aceasta nu ar mai fi obligatorie deoarece nu mai există ca noţiune pentru standardele UE. Nicăieri în România nu se face dedurizare în procesul de fabricare. Legea stabileşte doar valoarea minimă. Dar se urmăreşte creşterea afecţiunilor caracteristice în rândul populaţiei (litiazele renale şi biliare). Aşadar, întâi ne îmbolnăvim şi apoi dedurizăm. Că aşa spun legile europene care, trebuie să recunoaştem, sunt cam ciudate.

Dorel LAZĂR




Publicitate
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Actualitate

Trafic închis spre Ciumbrud între 13 și 15 octombrie 2026. Vezi ruta ocolitoare

Publicat

în

În perioada 13 octombrie 2026, ora 10:00 – 15 octombrie 2026, ora 18:00, circulația va fi închisă la trecerea la nivel cu calea ferată, la intersecția străzii Gării cu strada Ion Creangă, pentru lucrări de reabilitare a căii ferate.

Ruta ocolitoare: DJ 107E – strada Ostașilor – DN 1 (spre Rădești) – strada Episcop Demetriu Radu, traversarea căii ferate, apoi Drumul Târgului. Executantul va asigura semnalizarea rutieră corespunzătoare.




Citește mai mult

Actualitate

Echipa Penitenciarului Aiud a câștigat turneul de minifotbal „Cupa Preieniei”

Publicat

în

Penitenciarul Aiud a găzduit vineri, 9 octombrie 2026, turneul de minifotbal „Cupa Prieteniei”, desfășurat la Baza Sportivă a Municipiului Aiud. Competiția a fost organizată la inițiativa IPA 3 Alba, în colaborare cu Sindicatul Liber din Penitenciarul Aiud.

La turneu au participat echipe reprezentând instituții din sistemul de apărare, ordine publică și siguranță națională: Penitenciarul Aiud, Penitenciarul Târgu Mureș, I.P.J. Alba, Poliția Aiud, I.S.U. Alba, Secția de Pompieri Aiud, I.J.J. Alba, U.M. Herja și Batalionul 136 Geniu „Apulum”.

Pe primul loc s-a clasat echipa Penitenciarului Aiud, urmată de I.S.U. Alba și Batalionul 136 Geniu „Apulum”. Distincția pentru cel mai bun jucător al turneului i-a revenit lui Daniel Bucur, angajat al Penitenciarului Aiud.

Organizatorii au descris competiția drept o ocazie de a consolida relațiile de prietenie și colaborare dintre instituțiile participante. După încheierea meciurilor, participanții au continuat să socializeze la Baza Sportivă a Penitenciarului Aiud.




Citește mai mult

Actualitate

Doliu la Spitalul Municipal Aiud. A murit medicul Azzam Afaneh

Publicat

în

Colectivul Spitalului Municipal Aiud este în doliu după moartea medicului specialist în Anestezie și Terapie Intensivă, Azzam Afaneh.

Reprezentanții unității medicale au transmis un mesaj de condoleanțe și au descris medicul drept un profesionist dedicat și un coleg apreciat, care și-a pus întreaga activitate în slujba pacienților.

„Prin întreaga sa activitate medicală, prin devotamentul față de pacienți și prin omenia sa, doctorul Azzam Afaneh a fost o parte importantă a comunității noastre medicale. Plecarea sa lasă un gol profund în inimile celor care l-au cunoscut și apreciat”, au transmis reprezentanții Spitalului Municipal Aiud.

Conducerea și angajații spitalului și-au exprimat solidaritatea față de familia îndoliată și au transmis sincere condoleanțe în aceste momente dificile.

„Suntem alături de familia îndurerată și îi transmitem întreaga noastră compasiune, sincere condoleanțe și putere pentru a trece peste această dureroasă pierdere. Dumnezeu să-l odihnească în pace!”, se mai arată în mesajul transmis de unitatea medicală.




Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Stiri din Alba

Politică

Știrea ta

Societate

Sport

Economie

Din Județ

Articole Similare

aiudinfo, stiri aiud, informatii aiud