Actualitate
Asociația „Casa Nădejdei” se implică în ajutarea persoanelor din Aiud izolate la domiciliu, datorită epidemiei de coronavirus
Asociația „Casa Nădejdei” din Aiud, împreună cu oameni cu suflet mare, au lansat o inițiativă pentru a veni în sprijinul cetățenilor care se află în izolare și care nu au posibilitatea de a-și asigura cele necesare traiului.
Echipa a lansat o linie directă de telefon unde pot fi contactați, iar ei se vor ocupa de cumpărăturile solicitanțilr, dar vor oferi și informații importante celor care le solicită.
Oficial , am intrat în perioada stării de urgență. Odată cu aceasta, anumite lucruri se vor schimba radical. În aceste momente dificile pentru țară, dar și pentru este nevoie de SOLIDARITATE și IMPLICARE pentru a trece cu bine peste aceasta momente de criză.
O asociație din Aiud, dar și cetățeni care li s-au alăturat, și-au suflecat mânecile de la cămață și am trecut la acțiune.
”În acest context, împreună cu o echipă dornică de a face bine, lansăm o linie directă de telefon: 0358.404.012 (telefonul fix de la sediul Asociației Casa Nădejdei Aiud) .
La acest număr de telefon preluăm cazurile care nu se pot deplasa: persoane vârstnice, persoane cu handicap locomotor, familiile monoparentale care nu își pot lăsa singuri în casă copilașii, persoanele autoizolate la domiciliu, familii aflate în diferite nevoi sau orice alte persoane care în această perioadă se simt vulnerabile și chiar au nevoie de sprijin.
Noi ne vom ocupa de fiecare caz în parte, în funcție de nevoi: lista de cumpărături (alimente, medicamente, apă), transport, informații.
Acest voluntariat este GRATUIT! Timpul nostru, motorina noastră și mașina noastră, le vom pune la dispoziția aiudenilor aflați în nevoi. Niciun ban în plus/comision sau alte taxe față de bonul de casă.
Persoanele care nu dețin suficiente resurse, vom încerca să le acoperim noi dacă ne putem permite sau să căutăm soluții de rezolvare.
Așadar, așteptăm să ne contactați fie la numărul de telefon de mai sus, fie prin mesaje private (facebook/messanger sau alte canale de comunicare)”, transmit inițiatorii acțiunii.
Actualitate
Trafic închis spre Ciumbrud între 13 și 15 octombrie 2026. Vezi ruta ocolitoare
În perioada 13 octombrie 2026, ora 10:00 – 15 octombrie 2026, ora 18:00, circulația va fi închisă la trecerea la nivel cu calea ferată, la intersecția străzii Gării cu strada Ion Creangă, pentru lucrări de reabilitare a căii ferate.

Ruta ocolitoare: DJ 107E – strada Ostașilor – DN 1 (spre Rădești) – strada Episcop Demetriu Radu, traversarea căii ferate, apoi Drumul Târgului. Executantul va asigura semnalizarea rutieră corespunzătoare.
Actualitate
Echipa Penitenciarului Aiud a câștigat turneul de minifotbal „Cupa Preieniei”
Penitenciarul Aiud a găzduit vineri, 9 octombrie 2026, turneul de minifotbal „Cupa Prieteniei”, desfășurat la Baza Sportivă a Municipiului Aiud. Competiția a fost organizată la inițiativa IPA 3 Alba, în colaborare cu Sindicatul Liber din Penitenciarul Aiud.

La turneu au participat echipe reprezentând instituții din sistemul de apărare, ordine publică și siguranță națională: Penitenciarul Aiud, Penitenciarul Târgu Mureș, I.P.J. Alba, Poliția Aiud, I.S.U. Alba, Secția de Pompieri Aiud, I.J.J. Alba, U.M. Herja și Batalionul 136 Geniu „Apulum”.
Pe primul loc s-a clasat echipa Penitenciarului Aiud, urmată de I.S.U. Alba și Batalionul 136 Geniu „Apulum”. Distincția pentru cel mai bun jucător al turneului i-a revenit lui Daniel Bucur, angajat al Penitenciarului Aiud.
Organizatorii au descris competiția drept o ocazie de a consolida relațiile de prietenie și colaborare dintre instituțiile participante. După încheierea meciurilor, participanții au continuat să socializeze la Baza Sportivă a Penitenciarului Aiud.
Actualitate
Doliu la Spitalul Municipal Aiud. A murit medicul Azzam Afaneh
Colectivul Spitalului Municipal Aiud este în doliu după moartea medicului specialist în Anestezie și Terapie Intensivă, Azzam Afaneh.

Reprezentanții unității medicale au transmis un mesaj de condoleanțe și au descris medicul drept un profesionist dedicat și un coleg apreciat, care și-a pus întreaga activitate în slujba pacienților.
„Prin întreaga sa activitate medicală, prin devotamentul față de pacienți și prin omenia sa, doctorul Azzam Afaneh a fost o parte importantă a comunității noastre medicale. Plecarea sa lasă un gol profund în inimile celor care l-au cunoscut și apreciat”, au transmis reprezentanții Spitalului Municipal Aiud.
Conducerea și angajații spitalului și-au exprimat solidaritatea față de familia îndoliată și au transmis sincere condoleanțe în aceste momente dificile.
„Suntem alături de familia îndurerată și îi transmitem întreaga noastră compasiune, sincere condoleanțe și putere pentru a trece peste această dureroasă pierdere. Dumnezeu să-l odihnească în pace!”, se mai arată în mesajul transmis de unitatea medicală.
-



Din Județacum 6 luniCând pică Paștele ortodox și cel catolic 2027, dar și în următorii ani | aiudinfo.ro
-



Din Județacum 6 luniMesaje de Florii 2026. SMS-uri, urări și felicitări care pot fi transmise persoanelor care îşi sărbătoresc onomastica | aiudinfo.ro
-



Mondenacum 6 luniMESAJE de PASTELE ORTODOX 2026. URARI și FELICITARI frumoase de Învierea Domnului | aiudinfo.ro
-



Actualitateacum 6 luniNume de femei și bărbați care se sărbătoresc de Florii 2026 | aiudinfo.ro
-



Actualitateacum 11 luniMESAJE, URĂRI și FELICITĂRI de Sfinții Mihail și Gavrill 2025. Trimite-le un SMS celor care își sărbătoresc onomastica | aiudinfo.ro
-



Actualitateacum 12 luniMuncitor din Sri Lanka reținut de polițiștii din Aiud, după ce a furat banii angajatorului
-



Din Județacum 10 luniMesaje de Sfântul Nicolae 2025. Felicitări și urări de Moș Nicolae pentru cei dragi | aiudinfo.ro
-



Actualitateacum 12 luniKaufland Aiud, inaugurat în prezența oficialităților. Deschiderea pentru public va avea loc mâine

























