Actualitate
Astăzi, 19 martie 2023, Înaltpreasfințitul Părinte Irineu a poposit la Mănăstirea „Sfânta Cruce”, din Aiud
În cursul dimineții de astăzi, 19 martie 2023, Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Arhiepiscop al Alba Iuliei, a poposit la Mănăstirea „Sfânta Cruce” din Aiud.
Acesta, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, a oficiat Dumnezeiasca Liturghie a Sfântului Vasile cel Mare și a rostit cuvântul de învățătură în biserica nouă a Mănăstirii. Obștea monahală de aici se află sub oblăduirea părintelui protosinghel Gavriil Vărvăruc, exarh al Mănăstirilor și Schiturilor din Eparhia Alba Iuliei. În cadrul slujbei, la momentul rânduit, ierodiaconul Nectarie a fost hirotonit ieromonah pe seama Mănăstirii „Sfântul Ierarh Nectarie” de la Ponor.
În cuvântul rostit cu acest prilej, ÎPS Irineu i-a omagiat pe cei ce au suferit pentru libertatea, unitatea și demnitatea neamului românesc: „În Duminica Sfintei Cruci, ne amintim cu veneraţie de cei care, în timpul regimului comunist, au cunoscut la Aiud durerea Crucii. Atunci, cei mai buni fii ai Ţării, de la elita intelectuală până la ţăranii care îşi munceau pământul, şi-au mărturisit credinţa străbună cu demnitate, curaj şi viaţă sfântă. Românii din detenţie au îndurat eroic umilinţe şi privaţiuni, izolare şi tortură, transformând iadul carceral comunist în spaţiu al unui urcuş duhovnicesc. Prin jertfa şi devotamentul lor faţă de Biserică şi Neam, ei au devenit candele vii ale adevărului a căror lumină luminează tuturor”.
Evenimentul din această zi a marcat încheierea celei de-a IX-a ediții a Simpozionului Național de Martirologie. Manifestarea, derulată în acest an sub genericul „Poeții și poezia detenției. Traduceri culturale ale suferinței în temnițele comuniste”, a debutat vineri, 17 martie, și s-a desfășurat exclusiv în mediul online. Bazele acestui eveniment academic deosebit, organizat anual în Eparhia noastră, au fost puse tocmai la
Mănăstirea „Sfânta Cruce” de la Aiud, în urmă cu mai bine de un deceniu, cu ocazia organizării unei întruniri restrânse ce a avut ca scop promovarea imaginii mărturisitorilor din temnițele comuniste.
Ridicat în semn de aleasă cinstire a memoriei celor ce au mărturisit dreapta credință în Penitenciarul din Aiud, așezământul monahal din municipiu reprezintă un loc al întâlnirii cu toți cei care, în timpul regimului comunist, s-au dovedit biruitori fervenți asupra chinurilor și asupririlor venite din partea prigonitorilor. Înființat în anul 2001 de către părintele Iustin Pârvu, Schitul „Înălțarea Sfintei Cruci” de la Aiud a fost ridicat la rangul de Mănăstire în urma deciziei Sinodului Mitropolitan al Mitropoliei Ardealului din data de 12 octombrie 2020, la propunerea Părintelui Arhiepiscop Irineu.
Actualitate
Motociclist de 17 ani, rănit într-un accident la intersecția străzilor Mihai Viteazul și Ion Creangă din Aiud
Un tânăr de 17 ani a fost rănit în urma unui accident rutier produs joi, 30 iulie 2026, în jurul orei 19:18, la intersecția străzilor Mihai Viteazul și Ion Creangă din municipiul Aiud.

Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean Alba, un bărbat în vârstă de 41 de ani, din Aiud, aflat la volanul unui autoturism care circula pe strada Mihai Viteazul, nu ar fi acordat prioritate de trecere unei motociclete conduse de un adolescent de 17 ani, din localitatea Aiudul de Sus, cele două vehicule intrând în coliziune.
În urma impactului, motociclistul a suferit leziuni corporale și a fost transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale. Acesta nu a rămas internat sub supraveghere medicală.
Atât șoferul autoturismului, cât și motociclistul au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.
Polițiștii continuă cercetările în acest caz, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.
Actualitate
Artistul vizual Andrei Damian din New York expune la Galeriile Inter-Art din Aiud
Galeriile de Artă Contemporană Inter-Art din Aiud au găzduit expoziția de fotografie artistică „Praguri”, semnată de artistul vizual Andrei Damian. Evenimentul a avut loc în cadrul celei de-a XXXI-a ediții a Colocviilor de Literatură și Arte de la Aiud.

Stabilit în New York, Andrei Damian este un artist de origine română și germană, care lucrează în principal cu fotografia și filmul, completându-și practica artistică prin proiecte de mixed media, pictură și artă digitală.
Artistul este absolvent al programului de licență în Film al Hunter College și urmează în prezent un masterat în Administrarea Artelor la Baruch College, ambele instituții de învățământ din New York.
Premii internaționale și filme prezentate la Aiud
Lucrările lui Andrei Damian au fost publicate în reviste și publicații de specialitate, iar fotografiile sale au fost recompensate cu Premiul Apollo Dionysian al Accademia Internazionale di Significazione Poesia e Arte Contemporanea din Roma, în anii 2024 și 2025.
Totodată, filmele sale experimentale de scurtmetraj au fost proiectate în cadrul Festivalului Internațional de Film și Artă Fotografică organizat de Fundația Inter-Art din Aiud.
Potrivit prezentării artistului, creațiile sale explorează estetica luminii prin formă, spațiu și textură, iar proiectele documentare sunt construite în jurul experiențelor trăite și al observației directe.
O expoziție care propune un dialog cu arta contemporană
În deschiderea expoziției, scriitorul Ioan Hădărig a descris evenimentul drept „o incursiune într-un spațiu vizual inedit și incitant intelectual”.
Curatorul expoziției a fost artistul fotograf Balog Zoltán.
Evenimentul a fost organizat de Fundația Inter-Art și Centrul Multicultural Liviu Rebreanu, în cadrul manifestărilor dedicate celei de-a XXXI-a ediții a Colocviilor de Literatură și Arte de la Aiud.
Actualitate
Accident între un motociclist și un autoturism, pe strada Ion Creangă din Aiud
Pompierii din cadrul Secției Aiud au intervenit joi pentru asigurarea măsurilor specifice de prevenire și stingere a incendiilor, precum și pentru acordarea primului ajutor medical, în urma unui accident rutier produs în municipiul Aiud.

Potrivit informațiilor transmise de Inspectoratul pentru Situații de Urgență Alba, accidentul s-a produs pe strada Ion Creangă și a implicat un motociclist și un autoturism.
Din primele informații, nu sunt persoane încarcerate.
La fața locului au fost mobilizate o autospecială de stingere cu apă și spumă și un echipaj de prim ajutor.
-



Din Județacum 3 luniCând pică Paștele ortodox și cel catolic 2027, dar și în următorii ani | aiudinfo.ro
-



Din Județacum 4 luniMesaje de Florii 2026. SMS-uri, urări și felicitări care pot fi transmise persoanelor care îşi sărbătoresc onomastica | aiudinfo.ro
-



Mondenacum 12 luniMesaje de Sfânta Maria 2025. URĂRI, FELICITĂRI și SMS-uri care pot fi trimise persoanelor care își serbează onomastica | aiudinfo.ro
-



Mondenacum 4 luniMESAJE de PASTELE ORTODOX 2026. URARI și FELICITARI frumoase de Învierea Domnului | aiudinfo.ro
-



Actualitateacum 4 luniNume de femei și bărbați care se sărbătoresc de Florii 2026 | aiudinfo.ro
-



Actualitateacum 9 luniMESAJE, URĂRI și FELICITĂRI de Sfinții Mihail și Gavrill 2025. Trimite-le un SMS celor care își sărbătoresc onomastica | aiudinfo.ro
-



Mondenacum 12 luniNume care se sărbătoresc de Sfânta Maria | aiudinfo.ro
-



Actualitateacum 9 luniMuncitor din Sri Lanka reținut de polițiștii din Aiud, după ce a furat banii angajatorului




























