Rămâi conectat

Politică

Av. Ladislau KOBLE: „De-acum românii au ce să aleagă: ALDE!”

Publicat

în

aldeÎntr-o sală arhiplină, cu peste 3.000 de delegaţi din întrega ţară, a avut loc, la sfârşitul săptămânii trecute, Congresul Partidului Conservator.

Delegaţii au votat rezoluţia privind fuziunea Partidului Conservator cu Partidul Liberal Reformator. Noua formaţiune politică se numeşte Partidul Alianţa Liberalilor şi Democraţilor (ALDE). La acest eveniment au participat şi membri ai Biroului politic judeţean al PC Alba, în frunte cu preşedintele Daniel Nariţa, precum şi o delegaţie a PLR Alba, condusă de preşedintele partidului, Ioan Uţiu. „Azi s-a constituit a treia forţă politică din România. Suntem bucuroşi şi mândri că am avut ocazia de a fi alături de membrii Partidului Liberal Reformator la constituirea ALDE”, ne-a declarat preşedintele PC Alba, Daniel Nariţa. Potrivit av. dr. Ladislau Levente Koble, preşedintele PC Aiud, „forţa motrică a fiecărui partid o reprezintă oamenii. În ALDE sunt oameni de calitate! Nu pot să nu remarc faptul că politica românească începe să se însănătoşească. De azi, liberalismul autentic are o denumire – ALDE. Acum românii au ce să aleagă – ALDE!”. Programul politic şi statutul partidului Alianţa Liberalilor şi Democraţilor (ALDE) au fost aprobate prin vot, de membrii fostelor partide PLR şi PC, în cadrul congresului de fuziune. De asemenea, preşedinţii PLR şi PC, Călin Popescu Tăriceanu, respectiv Daniel Constantin, au semnat protocolul de fuziune prin contopire, aceştia urmând să împartă preşedinţia noului partid. Reprezentarea grafică a semnului electoral al ALDE este o pasăre în zbor şi textul „ALDE” încadrat în 12 pentagrame de culoare galbenă, care formează o elipsă incompletă, iar sub ea, separat de o dungă orizontală, va fi inscripţionat textul „Alianţa Democraţilor şi Liberalilor”. Alegerile interne din cadrul ALDE vor avea loc începând cu data 1 ianuarie 2017, urmând ca până atunci noul partid ALDE să funcţioneze pe baza statutului şi a protocolului care au fost votate în cadrul congresului reunit. Reprezentanţii noii formaţiuni politice au stabilit că la alegerile parlamentare şi la cele locale vor participa independent, iar candidaţii vor fi stabiliţi prin alegeri interne. Noua formaţiune politică va reprezenta clasa de mijloc, întreprinzătorii, profesiile liberale, pe cei care lucrează în serviciul public, în economie, noul partid urmând să apere şi să promoveze drepturile şi libertăţile individului, care au fost puse la grea încercare de instituţii ale statului, poate şi pentru că în ţara noastră, aşa cum remarcau cei prezenţi la congres, democraţia nu este suficient consolidată. Identitatea europeană a noii formaţiuni politice – ALDE nu poate fi pusă la îndoială. ALDE este un partid de centru dreapta, parte a partidului european ALDE, care luptă la nivel european pentru o democraţie autentică, pentru respectarea drepturilor cetăţeneşti.

Adriana DURIGĂ




Politică

Fostul viceprimar al Municipiului Aiud, Lörincz Helga, numită președinte cu rang de secretar de stat, al Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților

Publicat

în

Lörincz Helga (UDMR), fost viceprimar al Municipiului Aiud, a fost numită președinte, cu rang de secretar de stat, al Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților. Decizia a fost publicată, vineri, 4 iunie 2026, în „Monitorul Oficial”.

Lörincz Helga (54 de ani) o înlocuiește în funcție pe Cristina Florentina Stanca.

„Având în vedere Adresa Cancelariei Prim-Ministrului nr. 3.104 din 28 mai 2026, înregistrată la Cabinetul prim-ministrului cu nr. 5/6.604 din 28 mai 2026 și la Secretariatul General al Guvernului cu nr. 20/15.921/DR din 29 mai 2026, în temeiul art. 29 și al art. 31 lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, și al art. 4 alin. (1) și (11) din Hotărârea Guvernului nr. 572/2013 privind organizarea și funcționarea Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților, cu modificările și completările ulterioare, prim-ministrul emite prezenta decizie.

Articol unic. — Începând cu data intrării în vigoare a prezentei decizii, doamna Lörincz Helga se numește în funcția de președinte, cu rang de secretar de stat, al Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților”, se arată în decizia de numire.




Citește mai mult

Politică

Spitalul Municipal Aiud primește un milion de lei pentru achiziționarea de echipamente medicale noi

Publicat

în

Spitalul Municipal Aiud a primit o primă tranșă de 1.000.000 de lei pentru achiziția unor echipamente medicale esențiale, menite să crească calitatea îngrijirilor oferite pacienților. Fondurile au fost alocate de Ministerul Sănătății, condus de social-democratul Alexandru Rogobete, în cadrul unui proiect de modernizare a unității medicale, care include atât secțiile spitalului, cât și ambulatoriul.

Corneliu Mureșan, președintele PSD Alba, a declarat: „Ministerul Sănătății, condus de social-democratul Alexandru Rogobete, sprijină dezvoltarea serviciilor medicale de la Spitalul Municipal Aiud. Recent, a fost alocată o primă tranșă de 1.000.000 de lei pentru achiziția unor echipamente medicale esențiale, care vor aduce un plus real în calitatea îngrijirii oferite pacienților.”

Potrivit lui Mureșan, „Cu aceste fonduri vor fi cumpărate ecografe, aparate EKG, monitoare pentru funcții vitale, un artroscop și un computer tomograf, echipamente moderne, necesare atât în secțiile spitalului, cât și în ambulatoriu.”

El a mai subliniat că, odată cu preluarea mandatului de primar de către Dragoș Crișan, „spitalul din Aiud a intrat într-o etapă nouă, în care modernizarea devine o prioritate reală. Timp de ani buni, spitalul a rămas în urmă față de alte unități medicale din județ, iar aiudenii, la fel ca oamenii din localitățile din jur, au nevoie de servicii medicale de calitate, oferite de medici buni și cu dotări pe măsură.”

Primarul municipiului Aiud, Dragoș Crișan, a confirmat sprijinul obținut: „Dragi aiudeni, mă bucur să vă anunț că am reușit să atragem fonduri de peste 1 milion de lei pentru Spitalul Municipal Aiud. Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a identificat sursa de finanțare pentru a dota Spitalul Municipal Aiud cu aparatură nouă, care corespunde standardelor actuale.”

Primarul a detaliat și lista echipamentelor ce vor fi achiziționate: „De la ecografe și EKG-uri, până la colposcop, monitoare pentru funcții vitale, artroscop, autoclav, CT și alte echipamente esențiale – acestea vor sprijini activitatea secțiilor Boli Infecțioase, Obstetrică-Ginecologie, Neurologie, Pediatrie, Ortopedie, Chirurgie și a ambulatoriului.”

El a menționat și contribuția administrației locale: „Pentru a face posibile aceste achiziții, administrația locală aiudeană participă cu o cofinanțare de 10% (100.000 lei). Această finanțare nu ar fi fost posibilă fără contribuția vicepreședintelui Parlamentului European, Victor Negrescu, și a Președintelui PSD Alba, Corneliu Mureșan, cărora țin să le mulțumesc personal pentru tot sprijinul constant oferit orașului nostru.”




Citește mai mult

Politică

Intenția consilierului local Lucian Alba de a-și dona indemnizația se lovește de o… poprire

Publicat

în

Recent, un comunicat al consilierului local PNL din Aiud, Lucian Alba, ne anunța că acesta a renunțat la indemnizația sa lunară de circa 900 de lei pe care o donează Primăriei Aiud, pentru a sprijini reformele Guvernului Bolojan. Practic, acesta a ales să nu o mai încaseze.

„Nu vreau să fac parte dintr-un sistem care oferă beneficii fără responsabilitate,”, declara la data respectivă consilierul local PNL din Aiud, exprimându-și poziția critică față de modul în care e gestionată problema venitului aleșilor locali.

Gestul altruist al consilierului local a fost „faultat” însă de o încheiere judecătorească din 25 februarie 2025 a Judecătoriei Aiud, prin care s-a încuviințat executarea silită împotriva lui pentru o datorie de circa 100.000 lei a uneia din firmele pe care le are și pentru care a garantat personal printr-un contract de fidejusiune.

Potrivit acestei încheieri de încuviințare a executării silite, consilierul are poprire pe venituri, ca urmare a unui credit restant contractat de firma sa, Alba Line Spedition SRL pentru care a garantat și personal.

Poprirea, încuviințată de Judecătoria Aiud și trimisă Primăriei Municipiului Aiud de către un executor judecătoresc din Sibiu, prevede ca o treime din venitul lunar al consilierului local să fie virată direct către Alpha Bank România, până la achitarea unei sume totale de aproape 100.000 lei, reprezentând credit restant, dobânzi și cheltuieli de executare.

Contactat telefonic de ziarulunirea.ro, consilierul local PNL a declarat: „Poprirea aplicată pe persoana mea fizică a fost instituită eronat și urmează a fi corectată prin procedurile legale deja în curs. În cel mai scurt timp măsura va fi ridicată oficial. Momentan, doar două treimi vor rămâne în bugetul local”, a declarat Lucian Alba pentru ziarulunirea.ro.

Gestul altruist, pe care puțini politicieni aleg să îl facă, se împiedică câte-odată și de… popriri, o treime din indemnizația consilierului local fiind folosită pentru a achita datoriile către o bancă!




Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Stiri din Alba

Politică

Știrea ta

Societate

Sport

Economie

Din Județ

Articole Similare

aiudinfo, stiri aiud, informatii aiud