Monden
Balul Bobobocilor 2012 – Colegiului Naţional Titu Maiorescu din Aiud
Sâmbătă seara, la Centrul Cultural Liviu Rebreanu din Aiud, a avut loc Balul Bobocilor al Colegiului Naţional Titu Maiorescu.Cu sala arhiplină, de colegi, foşti absolvenţi, părinţi şi profesori, dar şi membri ai administraţiei locale şi chiar şi de politicieni, 16 cei mai frumoşi şi mai curajoşi boboci ai liceului au urcat pe scenă şi s-au întrecut pentru titlul de Miss şi Mister Boboc.
Mai bine de 4 ore, cei prezenţi în sală au putut urmări un spectacol pe cinste, cu momente artistice şi de divertisment deosebite.
Bobocii au avut de trecut prin 7 probe de foc. Prima probă a fost cea de prezentare, în care concurenţii au avut ocazia de a-şi pune în valoare calităţile proprii prin susţinerea unor teme liber alese. Cea de-a doua probă, de cultură generală a fost ceva mai haioasă, pe placul tuturor, deoarece atât întrebările cât şi răspunsurile au fost destul de deocheate. Ceva de genul…”De unde are Ştefan cel Mare cizmele?”, răspuns: “de la genunchi în jos!,” sau ” Când va spune un eschimos bună ziua?” răspuns: “când va învăţa limba română!”.
A urmat proba artistică, în care bobocii au încercat să-şi dovedească fiecare calităţile de dansatori, la cântat, sau la jucat teatru şi pantomimă. Proba de dans nu a fost una normală. Aceştia au trebuit să danseze pe ritmuri antrenante cu un măr între ei, fără a-l scăpa pe jos. Una dintre cele mai hazlii probe, şi care i-a distrat pe cei prezenţi la maxim, a fost cea de imitare a personalităţilor politice sau a vedetelor, în care întreaga asistenţă i-a putut vedea pe scenă pe Andreea Tonciu, Gigi Becali, Tudor Vadim, Mihai Petre, Horia Brenciu, Mitică Dragomir, Traian Băsescu sau Peppe, imitaţi de aceştia. Ultima probă, surpriză, a fost cea de karaoke, în care bobocii au avut de interpretat câteva piese selectate de organizatori.
Publicul prezent le-a răsplătit din plin cu aplauze efortul depus cele 8 perechi de boboci.
În pauzele dintre cele şapte probe de concurs au avut loc câteva momente artistice: dansuri de societate oferite de membrii Clubului “Top Dance” din Aiud, antrenor Alin Crişan Roşa, paradă de modă cu îmbrăcăminte şi accesorii oferite de magazinul J’asmin Lux, scenete şi momente muzicale cu elevii liceului, Emanuela Lasca, Bianca Chiorean, Andreea Roşian, Cordoş Emanuil şi Roxana Caluşer.
La final, elevii au invitat-o în scenă, şi au ţinut să-i mulţumească în mod deosebit pentru sprijinul acordat doamnei prof. Ioana Costea, oferindu-i şi un frumos buchet de flori. Cei prezenţi s-au bucurat de fiecare clipă petrecută împreună şi au aşteptat nerăbdători aflarea rezultatelor.
Au fost desemnaţi ca Miss şi Mister Boboc 2012 ai Colegiului Naţional Titu Maiorescu, Ştefania Alba şi Aurelian Ciorbea iar Miss şi Mister Popularitate Daiana Popa şi Paul Han. Locul II a fost ocupat de Carina Dumitru şi Bogdan Fufezan iar locul III de Ema Ilea şi Raul Popa.
Impresionat de prestaţia scenică şi nu numai a bobocilor, juriul s-a dovedit a fi destul de generos premiindu-i şi pe ceilalţi înscrişi în concurs. Astfel s-au mai acordat următoarele titluri: Miss şi Mister Iubibilii: Alex Avram şi Oana Dragomir; Miss şi Mister Spontaneitate: Andra Takacs şi Bogdan Gruiţă; Miss şi Mister Eleganţă: Renata Meteş şi Sebastian Man; Miss şi Mister Originalitate Andrada Godri şi Eduard Balog.
Balul a fost onorat şi de prezenţa câtorva politicieni. Printre cei aflaţi în sală au putut fi văzuţi primarul municipiului Aiud, Horaţiu Mihai Josan, viceprimarul Octavian Liviu Rusu, deputatul Radu Coclici , senatorul Nicolae Dobra. De asemenea au mai luat parte şi directorul liceului Dorin Fulea şi directoarea adj. Antonela Rădoiescu.


Monden
MESAJE de PASTELE ORTODOX 2026. URARI și FELICITARI frumoase de Învierea Domnului | aiudinfo.ro
MESAJE de PASTELE ORTODOX 2026 • MESAJE de PASTE • URARI de PASTE • FELICITARI de PASTE | aiudinfo.ro
Urări de Pastele Ortodox
Învierea Domnului să-ți umple sufletul de lumină, ochii de lacrimile bucuriei, mintea de gânduri frumoase și inima de iubire! HRISTOS A INVIAT!
Pomii înfloriți, florile proaspăt deschise și cântecul zglobiu al păsărilor, toate îmi șoptesc că a sosit Paștele. Îți simt sufletul cald și aproape cu prilejul fiecărui Paști, dar și a fiecărei zi din viață. Paște fericit și Hristos a Înviat!
Azi, în zi de sărbătoare să coboare liniştea şi pacea. Minunea Învierii lui Iisus să dăinuie în inimile voastre, să vă lumineze viaţa şi să vă aducă renaşterea credinţei, speranţei şi bucuriei cu bunătate şi căldură în suflet. Hristos a înviat!
Iepuraşul mustăcios, e de Paşte norocos. Nu-ţi lasă cadou în ghete, are el alte secrete: pasca, oul înroşit, cozonacul, mielul fript şi un Paşte fericit!


Iisus a fost un crin printre spini, iar tu, prin dragostea lui, ai devenit un crin printre crini. Hristos a înviat!
Un iepuraș tare drăgălaș a ieșit în cale, cu viteză mare. Și-ți urează neîncetat: să ai Paște Minunat și Hristos a Înviat!
Minunea Învierii Domnului să dăinuie în inimile voastre, să vă lumineze viața și să vă aducă renașterea credinței, speranței, bucuriei cu bunătate și căldură în sufletele voastre! Hristos a Înviat!
Citește și: Mesaje de Paște fericit. SMS-uri urări şi felicitări de Sfintele Pasti pe care le poţi trimite prietenilor
Dumnezeu să vă dea un curcubeu la fiecare furtună, un zâmbet la fiecare lacrimă, o binecuvântare la fiecare pas, o promisiune la fiecare grijă şi un răspuns la fiecare întrebare! Învierea Domnului să îţi aducă în suflet bucurie şi iubire. Paște fericit, alături de cei dragi!
Iepuraşul mustăcios, şi-a luat ciorapii pe dos şi mi-a zis în două şoapte, să-ţi dau un MESAJ DE PAŞTE!
Paștele ne dăruiește veselie, Paștele ne oferă fericire. Paștele ne aduce nemarginita binecuvantare a Domnului, Paștele ne copleșește cu o proaspătă iubire… Un Paște fericit și cele mai sincere urări de bine! Hristos a Înviat!
E totul gol, lipsit de miez. Nu e iubire, nu e crez, ce este bun e aruncat. E-o lume nouă, în păcat că uiţi să ierţi ce-i de iertat chiar de HRISTOS A ÎNVIAT!
Fie ca sărbătorile pascale să vă găsească alături de cei dragi, în armonie și înțelegere. Să vă bucurați de minunea învierii și a iubirii, să vă intre lumina în case și în viață. Paște fericit.
Redescoperă sentimentele sincere ce ţi se adăpostesc în suflet, fii mai bun cu cei ce au nevoie de dragoste şi sprijin şi la fel de iubitor şi plin de caldură cum numai tu ştii să fii! Paște fericit!
Clopotele învierii să vestească o primăvară frumoasă, încărcată de bucurii și de speranțe, energie nouă și lumină caldă. Vă dorim din suflet să aveți parte de minuni și să prețuiți momentele frumoase alături de cei pe care îi iubiți.
Citește și: Mesaje de Paste. SMS-uri, urări şi felicitări pe care le poţi trimite celor dragi de Sfintele Pasti
Un înger blând din cer coboară, Se roagă-n taină, apoi zboară. De-acolo sus el ne trimite: Un zâmbet blând, o rază caldă Şi trei cuvinte: Hristos a Înviat!
Îmi doresc ca primăvara asta să te am aproape și să îmi luminezi viața. Pentru mine, miracolul sărbătorii rămâne iubirea dintre oameni și puterea de a face lumea mai frumoasă prin dragoste. Hristos a Înviat!
Fie că sfânta sărbătoare a Învierii Domnului să-ţi aducă cele 4 taine divine: încredere, lumină, iubire, speranţă. Clipe de neuitat alături de cei dragi şi numai realizări! Hristos a Înviat!
Iubeşte, iartă, cum EL te-a învăţat, Crede şi uită tot ce-ai îndurat. EL ţi-e lumina, căci EL te-a creat. Să nu uităm, numai EL ne-a salvat, Hristos a înviat!
Abia aştept să ajung lângă voi, cei dragi sufletului meu. Până atunci aveţi grijă de voi şi faceţi curăţenie în casă şi în suflete. Să întâmpinăm cum se cuvine Înierea Domnului! Paște fericit și Hristos a Înviat!
Minunea Învierii să îţi aducă în suflet împăcare, armonie, iertare şi iubire! Priveşte cu seninătate înainte şi bucură-te de un nou început alături de tot ceea ce contează pentru tine!
Dumnezeu să vă dea un curcubeu la fiecare furtună, un zâmbet la fiecare lacrimă, o binecuvântare la fiecare pas, o promisiune la fiecare grijă şi un răspuns la fiecare întrebare!
Citește și: Mesaje de Paștele catolic și protestant. Urări, felicitări și SMS-uri pe care le poţi trimite celor dragi de Sfintele Pasti
Sper ca Paştele să-ţi întărească încrederea şi speranţa! Hristos a înviat!
Bucuria vine din lucruri mărunte. Liniştea vine din suflet. Lumină vine din inima fiecăruia. Paşte Fericit!
Sărbătoarea Învierii revarsă speranţă, înţelegere şi bucurie în lăcaşul fiecăruia dintre noi. Deschide-ţi inima şi păşeşte cu pioşenie în acest cadru sacru.
Monden
Onescu Melisa și Șuteu Patrick, Miss și Mister Boboc 2025 la Liceul Tehnologic Aiud
Vineri, 21 noiembrie 2025, la Căminul Cultural din Ciumbrud, a avut loc mult-așteptatul Bal al Bobocilor – „Around the World”, un adevărat spectacol al creativității, emoțiilor și talentului elevilor de la Liceul Tehnologic Aiud.


Atmosfera a fost una extraordinară, iar sala a fost plină de energie, entuziasm și aplauze. În acest an, titlurile de Miss și Mister Boboc au revenit Melisei Onescu și lui Patrick Șuteu.


Întreaga listă a câștigătorilor este următoarea:
Locul 1 – MISS și MISTER BOBOC – Onescu Melisa și Șuteu Patrick
Locul 2 – MISS și MISTER ELEGANŢA – Florea Cristina și Tamaş Darius
Locul 3 – MISS și MISTER FRUMUSEŢE – Florea Daria și Indrei Beniamin
Locul 4 – MISS și MISTER CREATIVITATE – Maier Paula și Muntean Rareş
Locul 5 – MISS și MISTER ORIGINALITATE – Moldovan Estera și Muntean Dumitru
Locul 6 – MISS și MISTER SPONTANEITATE – Larisa Raţiu și Cădan Alexandru
Locul 7 – MISS și MISTER NATURALETE – Dănilă Tabita și Lupea Alexandru
Locul 8 – MISS și MISTER INGENIOZITATE – Szighety Alexandra și Suciu Vasile
Locul 9 – MISS ENTUZIASM – Radu Maria
Pe lângă cele 9 perechi de boboci, atmosfera a fost completată de invitați speciali care au ridicat sala în picioare: Cataleya Crișan, Daniel Opricean, Tobias Lorand, Ansamblul Doina Aiudului și Paulo.
Spectacol a fost organizat de clasele a XII-a A și a XII-a B, de la Liceul Tehnologic Aiud și clasa de clasa a XI-a de la Liceul Tehnologic Agricol „Alexandru Borza” Ciumbrud, sub coordonarea profesorului Căpâlnă Daniela.
Monden
Nume care se sărbătoresc de Sfânta Maria | aiudinfo.ro
Ce nume se sărbătoresc de Sfânta Maria. Variante ale numelui Maria | aiudinfo.ro
Aproximativ 2,2 milioane de români își serbează onomastica de sărbătoarea Sfintei Maria, aproximativ 1,8 milioane dintre aceștia fiind femei.
Dintre femeile care își serbează onomastica – aproximativ 1.400.000 se numesc Maria, aproximativ 270.000, Mariana, și în jur de 51.000 poartă numele de Marinela.
Acest nume a devenit celebru în epoca republicană datorită lui Caius Marius, un vestit om de stat şi comandat militar. Încercând să lămurească pe deplin originea şi semnificaţia acestui nume, cercetătorii au ajuns la concluzia că el se apropie de cuvântul etrusc “maru”, care era numele unei funcţii şi care iniţial a avut înţelesul de “om, individ”.
Există păreri care susţin că el ar putea fi apropiat şi de radicalul indo-european “mer mor”, cu înţelesul de “bărbat tânăr, femeie tânără”, care se întâlneşte şi în limba latină “maritus” (“căsătorit, soţ”, de la verbul “marito” – “a se căsători”).
Contrar aparenţelor, numele de Marius nu are nicio legătură cu binecunoscutul nume de Maria, aşa cum greşit se crede.
Acest nume nu îşi datorează recunoaşterea datorită influenţei creştine, ci mai ales datorită faptului că a fost reluat direct din istoria romană în epoca Renaşterii şi a devenit rapid foarte utilizat în perioada revoluţiilor democratice bugheze (mai ales din Franţa).
Nume care se sărbătoresc de Sf. Maria: Maria (vine din ebraica si înseamnă: cea iubita, cea îndrăgită), Mari, Meri, Marioara, Măriuța, Marița, Mara, Mariana, Marilena, Marina, Marinela, Marița, Marusia, Mariuca, Maricica, Mia, Mioara, Marian, Marin.
Semnificația numelui Maria are numeroase proveniențe
S-au vehiculat multe ipoteze cu privire la acest nume foarte popular și îndrăgit de întreaga lume creștină. Cei mai mulți consideră că acesta ar fi de origine ebraică, având ca exemplu pe sora lui Moise, care a purtat acest nume.
Semnificația numelui Maria: puritate
Semnificația numelui Maria duce cu gândul la puritate, fiind purtat de mama lui Iisus Hristos. Cu toate acestea, în anumite culturi are interpretări diferite. În accepțiunea egipteană, acest nume ar putea veni de „mry”, care în seamnă iubit sau iubire.
Ce spun lingviștii despre semnificația numelui Maria
Deși este purtat de Maica Domnului, semnificația numelui Maria este alta pentru lingviști. Aceștia cred că el provine de la numele ebraic Maryam, care se traduce prin „picătură de mare” sau „stea de mare”. În interpretarea latină, semnificația numelui Maria este „stea de mare”. În accepțiunea evreiasă semnificația numelui Maria este „mare a amărăciunilor”. Deși semnificația numelui Maria este una foarte specială pentru creștini, începând cu secolul al IV-lea, multă lume a evitat să-l aleagă pentru botezul copiilor, deoarece le era teamă să nu denigreze imaginea Fecioarei Maria.
Semnificația numelui Maria în numerologie
În numerologie, semnificația numelui Maria descrie o persoană altruistă, generoasă și care este înzestrată cu o sensibilitate sufletească special. Femeile care poartă aceste nume sunt mămoase, epmatice și tandre. Tot numerologia descrie semnificația numelui Maria purtat de femeile cu firi idealiste, perfecționiste, care se gândesc la cei din jurul lor.
Semnificația numelui Maria în alte culturi
Pentru creștini, semnificația numelui maria vine din Noul Testament, fiind purtat de mai multe femei, cele mai importante fiind Maica Domnului și Maria Magdalena. Deși acest nume a fost foarte apreciat de creștini, în anumite perioade a fost considerat mult prea sfânt pentru a fi folosit.
În țările vorbitoare de limbile spaniolă, franceză și engleză semnificația numelui Maria și-a păstrat proveniența biblică. Acolo, este foarte popular ca un prenume mijlociu, întrebuințat ocazional de familiile catolice și se crede că un copil ce poartă acest nume este protejat de Sfânta Fecioara Maria.
În lumea arabă, semnificația numelui Maria vine de la forma Mariam, care a predominat în țările musulmane datorită respectului pe care îl are Islamul față de Fecioara Maria, mama lui Iisus. Părinții musulmani își doreau ca fetele lor să semene Preacuratei în modestie, dar și în castitate.
-



Din Județacum 12 luniCând pică Paștele ortodox și cel catolic 2026, dar și în următorii ani | aiudinfo.ro
-



Din Județacum 2 săptămâniMesaje de Florii 2026. SMS-uri, urări și felicitări care pot fi transmise persoanelor care îşi sărbătoresc onomastica | aiudinfo.ro
-



Mondenacum 8 luniMesaje de Sfânta Maria 2025. URĂRI, FELICITĂRI și SMS-uri care pot fi trimise persoanelor care își serbează onomastica | aiudinfo.ro
-



Actualitateacum 12 luniMESAJE de Sfântul Gheorghe 2025. SMS-uri, urări şi felicitări pe care le poţi transmite celor dragi de ziua numelui | aiudinfo.ro
-



Actualitateacum 12 luniCe nume se sărbătoresc de SFANTUL GHEORGHE 2025. Cui îi spunem ”la mulți ani” | aiudinfo.ro
-



Mondenacum 11 luniSfinții Constantin și Elena 2025. FELICITARI, MESAJE și URARI pentru cei care își sărbătoresc onomastica | aiudinfo.ro
-



Mondenacum 6 zileMESAJE de PASTELE ORTODOX 2026. URARI și FELICITARI frumoase de Învierea Domnului | aiudinfo.ro
-



Mondenacum 12 luniMESAJE DE 1 MAI 2025. SMS-uri, FELICITARI şi URĂRI care pot fi trimise de Ziua Internaţională a Muncitorilor | aiudinfo.ro








































