Rămâi conectat

Actualitate

Bărbat de 34 de ani din Aiud, predat autorităţilor din Spania pentru o condamnare la 6 luni de închisoare

Publicat

în

Un bărbat de 34 de ani din municipiul Aiud a fost arestat de un complet al Curții de Apel Alba Iulia în baza unui mandat european și va fi predat autorităților din Spania în perioada imediat următoare. A. Sebastian Daniel are de executat în această țară o pedeapsă de 6 luni de închisoare.

”Admite cererea formulată de Judecătoria penală nr. 5 din Mostoles, Spania. Consimte ca predarea persoanei solicitate Anyos Sebastian Daniel către autorităţile judiciare spaniole să fie făcută şi în scopul executării pedepsei de 6 luni închisoare ce face obiectul hotărârii executorii penale 75/2016 emisă de Judecătoria penală nr. 05 din Mostoles, Spania.

În baza art. 275 alin. 3 din Codul de procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia”, se afirmă în minuta deciziei instanței române din 19 iulie 2018. În urmă cu un an de zile, același bărbat a fost arestat tot în baza unui mandat european după ce a săvârșit o altă infracțiune.

Curtea de Apel a constatat în iulie 2017 că autoritățile judiciare spaniole au emis un mandat european, emis tot de Judecătoria penală nr. 5 din Mostoles în baza unei sentințe definitive din 2015 pentru săvârșirea infracțiunii de încălcare a măsurii de precauție prevăzute. În fapt s-a reținut că deși avea interdicția judecătorească să nu se apropie mai mult de 100 de metri de un local public din Mostoles, a încălcat interdicția, fiind ridicat din zona interzisă de organele de poliție.

Bărbatul a primit o amendă în valoare de 2.160 de euro, însă pentru că nu a plătit-o a fost arestat și predat autorităților din țara în care a săvârșit infracțiunea.




Publicitate
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Actualitate

Bărbat din Aiud trimis în judecată după ce a folosit un card bancar găsit pe stradă

Publicat

în

Tribunalul Alba a încheiat luni, 12 octombrie 2026, procedura de cameră preliminară și a dispus începerea judecății în dosarul unui bărbat acuzat că a folosit la cumpărături un card bancar găsit pe o stradă din Aiud.

Potrivit rechizitoriului, în august 2023, bărbatul ar fi găsit un card bancar pierdut de o persoană din Aiud, l-ar fi păstrat și l-ar fi folosit fără știrea titularului. Procurorii susțin că acesta ar fi făcut zece plăți contactless, prin terminale POS, în magazine din municipiu, în valoare totală de 561,62 lei. Șase tranzacții ar fi fost efectuate la un magazin Profi, iar câte două la alte două unități comerciale.

Inculpatul este trimis în judecată pentru însușirea bunului găsit sau ajuns din eroare la făptuitor, efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos, în formă continuată — zece acte materiale — și acces ilegal la un sistem informatic, tot în formă continuată — zece acte materiale. Faptele sunt reținute în concurs.

Titularul cardului a sesizat poliția

Persoana vătămată a anunțat poliția la 20 august 2023. Aceasta a declarat că își pierduse cardul în împrejurări necunoscute și că a observat a doua zi, în aplicația de mobile banking, mai multe plăți pe care nu le efectuase.

Potrivit rechizitoriului, printre probe se numără declarația persoanei vătămate, imaginile surprinse de camerele de supraveghere, extrasul de cont și detaliile tranzacțiilor, procesul-verbal de identificare a autorului și declarația unei martore.

Dosarul a fost transferat între parchete

Cauza a trecut de mai multe ori de la un parchet la altul. În decembrie 2023, Parchetul de pe lângă Judecătoria Aiud și-a declinat competența în favoarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Alba. În noiembrie 2024, dosarul a fost trimis înapoi la Aiud, iar în februarie 2026, prim-procurorul parchetului de pe lângă Tribunalul Alba a dispus preluarea cauzei.

Încadrarea juridică s-a modificat, de asemenea, pe parcursul anchetei. Acuzația de acces ilegal la un sistem informatic a fost eliminată temporar, apoi reintrodusă în mai 2026, alături de forma continuată a celorlalte fapte. La 6 mai 2026, procurorul a pus în mișcare acțiunea penală, iar rechizitoriul a fost înregistrat la Tribunalul Alba la 27 iulie 2026.

Nu au fost contestate probele

În camera preliminară, inculpatul și partea civilă au avut la dispoziție 20 de zile pentru a formula cereri și excepții sau pentru a solicita excluderea unor probe. Inculpatului i-a fost comunicat rechizitoriul prin afișare la ușa instanței, la 9 septembrie, și la domiciliu, la 11 septembrie. Partea civilă a fost înștiințată la 16 septembrie.

Niciuna dintre părți nu a formulat cereri sau excepții, iar judecătorul nu a identificat motive pentru a ridica unele din oficiu. Instanța a constatat că Tribunalul Alba este competent să judece cauza și că rechizitoriul îndeplinește cerințele legale și a fost verificat de procurorul ierarhic superior.

În dosar nu au fost dispuse măsuri preventive sau asigurătorii față de inculpat.

Avocatul din oficiu va fi plătit de stat

Inculpatul este reprezentat de un avocat din oficiu, pentru care s-a stabilit un onorariu de 821 de lei, ce va fi achitat din fondurile Ministerului Justiției.

Încheierea poate fi contestată în termen de trei zile de la comunicare. Dacă nu va fi contestată, dosarul va trece la judecata pe fond. Inculpatul beneficiază de prezumția de nevinovăție până la pronunțarea unei eventuale hotărâri definitive de condamnare.




Citește mai mult

Actualitate

Incendiu izbucnit la acoperișul unei locuințe de pe strada Strâmtă. Intervin pompierii militari din Aiud

Publicat

în

Secția de pompieri Aiud intervine pentru stingerea unui incendiu izbucnit la acoperișul unei locuințe de pe strada Strâmtă, din municipiul Aiud.

La fața locului au fost trimise două autospeciale de stingere cu apă și spumă și un echipaj de prim ajutor.

ACTUALIZARE 1: „Forțele de intervenție au ajuns la locul producerii incendiului. Incendiul se manifestă pe o suprafață de aproximativ 100 mp. Se intervine pentru localizarea și stingerea in totalitate a incendiului”, a mai transmis ISU Alba.

ACTUALIZARE 2: „La momentul de față incendiul este localizat, se intervine în continuare pentru stingerea în totalitate a incendiului și înlăturarea efectelor negative produse de acesta. Fară victime”, a treansmis ISU Alba.




Citește mai mult

Actualitate

Trafic închis spre Ciumbrud între 13 și 15 octombrie 2026. Vezi ruta ocolitoare

Publicat

în

În perioada 13 octombrie 2026, ora 10:00 – 15 octombrie 2026, ora 18:00, circulația va fi închisă la trecerea la nivel cu calea ferată, la intersecția străzii Gării cu strada Ion Creangă, pentru lucrări de reabilitare a căii ferate.

Ruta ocolitoare: DJ 107E – strada Ostașilor – DN 1 (spre Rădești) – strada Episcop Demetriu Radu, traversarea căii ferate, apoi Drumul Târgului. Executantul va asigura semnalizarea rutieră corespunzătoare.




Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Stiri din Alba

Politică

Știrea ta

Societate

Sport

Economie

Din Județ

Articole Similare

aiudinfo, stiri aiud, informatii aiud