Actualitate
Bărbat de 36 de ani din Aiud cercetat de polițiști, după ce a încălcat ordinul de protecție provizoriu și și-a amenințat concubina
Luni, 7 august 2023, în jurul orei 20.00, o femeie de 31 de ani, din Aiud, a reclamat la Poliția Municipiului Aiud faptul că a fost amenințată de către concubinul său.
Din primele cercetări efectuate de polițiști, a rezultat că, în timp ce se aflau în locuința comună, femeia a fost amenințată, cu acte de violență și cu moartea, de către concubinul său, în vârstă de 36 de ani, care se afla sub influența băuturilor alcoolice.
În urma aplicării formularului de evaluare a riscului, polițiștii au emis, față de bărbat, ordin de protecție provizoriu prin care bărbatul a fost evacuat din locuință și i-au interzis să se apropie de partenera sa, iar față de acesta a fost întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de amenințare.
În aceeași seară, în jurul orei 23.00, polițiștii au constatat că bărbatul a încălcat ordinul de protecție provizoriu, acesta fiind identificat în imobilul din care a fost evacuat.
Față de acesta, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de nerespectarea măsurilor impuse prin ordinul de protecție provizoriu, faptă prevăzută și pedepsită de art. 47 alin. 2 din Legea 217 din 2003.
Actualitate
Tânără din Aiud, bătută și amenințată cu un cuțit de iubitul său, în Geoagiu. Agresorul și-a atacat și mama fiind ulterior reținut de polițiști
Un tânăr de 18 ani din Geoagiu a fost reținut pentru 24 de ore, după ce și-ar fi agresat fizic concubina, o tânără de 18 ani din Aiud, și ar fi amenințat-o cu un cuțit. În încercarea de a opri conflictul, mama acestuia a fost, la rândul ei, agresată.

Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean Hunedoara, incidentul s-a petrecut în seara zilei de 10 iulie 2026, în jurul orei 19:45, într-o locuință din orașul Geoagiu. Polițiștii au fost sesizați printr-un apel privind un caz de violență în familie.
Din primele cercetări a rezultat că, pe fondul consumului de alcool și al unui conflict izbucnit în familie, tânărul și-ar fi agresat fizic concubina, o tânără de 18 ani din Aiud. Mama acestuia, o femeie de 34 de ani din Geoagiu, a intervenit pentru a aplana conflictul, însă a fost și ea agresată.
Anchetatorii au stabilit că tânărul ar fi luat apoi un cuțit de bucătărie și le-ar fi amenințat pe cele două femei. După incident, acesta a fugit din locuință și s-a ascuns într-o zonă cu vegetație din apropierea râului Mureș.
Polițiștii au demarat imediat căutările și l-au găsit la aproximativ un kilometru de locul faptei, unde a fost imobilizat în condiții de siguranță.
Pe numele său a fost întocmit un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunilor de violență în familie și amenințare, iar față de acesta a fost dispusă măsura preventivă a reținerii pentru 24 de ore.
Polițiștii subliniază că tratează cu maximă seriozitate orice faptă de violență, iar sesizarea promptă a autorităților poate preveni producerea unor tragedii.
Actualitate
Sâmbătă, 11 iulie 2026: „Pe urmele Iancului – Retro Raid pe Transapuseana”, eveniment dedicat automobilelor de epocă organizat la Aiud
Retromobil Club România – Filiala Județeană Alba, în parteneriat cu Primăria Municipiului Aiud, organizează evenimentul „Pe urmele Iancului – Retro Raid pe Transapuseana”, dedicat pasionaților de automobile istorice.

Evenimentul va avea loc sâmbătă, 11 iulie 2026. În intervalul orar 09:00–11:00, în parcarea din fața Primăriei Municipiului Aiud, va fi amenajată o expoziție de automobile de epocă, unde publicul va putea vedea modele istorice aparținând membrilor clubului.
După încheierea expoziției, echipajele participante vor porni într-un retro-raid pe Transapuseana, unul dintre cele mai spectaculoase drumuri din România. Traseul își propune să promoveze atât patrimoniul automobilistic, cât și potențialul turistic al zonei.
Organizatorii transmit că evenimentul este deschis publicului și îi invită pe cei interesați să participe la expoziție și să admire automobilele de colecție înainte de plecarea acestora pe traseul montan.
Actualitate
Accident rutier la ieșirea din Aiud către Mirăslău. Un autoturism a părăsit partea carosabilă
Secția de Pompieri Aiud intervine pentru asigurarea măsurilor specifice de prevenire și stingere a incendiilor, precum și pentru acordarea primului ajutor medical, în urma unui accident rutier produs pe DN 1, la ieșirea din Municipiul Aiud, spre localitatea Mirăslău.

Din primele informații, este vorba despre un autoturism care a părăsit partea carosabilă. Nu sunt persoane încarcerate.
La intervenție au fost alocate o autospecială de stingere cu apă și spumă și un echipaj de prim ajutor.
-



Din Județacum 3 luniCând pică Paștele ortodox și cel catolic 2027, dar și în următorii ani | aiudinfo.ro
-



Din Județacum 3 luniMesaje de Florii 2026. SMS-uri, urări și felicitări care pot fi transmise persoanelor care îşi sărbătoresc onomastica | aiudinfo.ro
-



Mondenacum 11 luniMesaje de Sfânta Maria 2025. URĂRI, FELICITĂRI și SMS-uri care pot fi trimise persoanelor care își serbează onomastica | aiudinfo.ro
-



Mondenacum 3 luniMESAJE de PASTELE ORTODOX 2026. URARI și FELICITARI frumoase de Învierea Domnului | aiudinfo.ro
-



Actualitateacum 3 luniNume de femei și bărbați care se sărbătoresc de Florii 2026 | aiudinfo.ro
-



Actualitateacum 8 luniMESAJE, URĂRI și FELICITĂRI de Sfinții Mihail și Gavrill 2025. Trimite-le un SMS celor care își sărbătoresc onomastica | aiudinfo.ro
-



Mondenacum 11 luniNume care se sărbătoresc de Sfânta Maria | aiudinfo.ro
-



Actualitateacum 9 luniMuncitor din Sri Lanka reținut de polițiștii din Aiud, după ce a furat banii angajatorului

























