aiudinfo, stiri aiud, informatii aiud

Acasă » Actualitate » Bărbat de 42 de ani din Unirea reținut pentru tâlhărie, după ce folosindu-se de violenţă l-ar fi deposedat pe un aiudean de telefonul mobil

Bărbat de 42 de ani din Unirea reținut pentru tâlhărie, după ce folosindu-se de violenţă l-ar fi deposedat pe un aiudean de telefonul mobil

Publicat în 12.06.2018 la ora 11:34

Ieri, 11 iunie 2018, poliţiştii de investigaţii criminale din cadrul Poliţiei Municipiului Aiud au luat măsura preventivă a reţinerii, pentru o perioadă de 24 de ore, faţă de un bărbat de 42 de ani, din comuna Unirea, ce este bănuit de comiterea unei fapte de tâlhărie.

Se pare că, în noaptea de 08/09 iunie a.c., bănuitul, în timp ce se afla pe o stradă din Aiud, l-ar fi urmărit pe un bărbat de 58 de ani, din Aiud, ce se întorcea de la serviciu şi, prin violenţă, l-ar fi deposedat de telefonul mobil.

Cu ocazia activităţilor de cercetare desfăşurate, poliţiştii au reuşit să recupereze telefonul mobil sustras de la victimă.

În cursul zilei de azi, 12 iunie, persoana bănuită de comiterea tâlhăriei va fi prezentată în faţa procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Aiud, pentru dispunerea măsurilor legale.

Cercetările sunt continuate.

FOTO: ARHIVĂ

Acest articol a fost citit de 356 ori

Bărbat de 42 de ani din Unirea reținut pentru tâlhărie, după ce folosindu-se de violenţă l-ar fi deposedat pe un aiudean de telefonul mobil
Acordă o notă articolului

Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.