Știri din zonă
Bărbat de 47 de ani din Lopadea Nouă condamnat la închisoare cu executare, după ce a condus de 100 de ori autoutilitara firmei unde era angajat, cu toate că avea permisul suspendat

Sentința definitivă în dosar a fost pronunțată la Curtea de Apel Alba Iulia în 12 iulie 2019. Potrivit rechizitoriului, inculpatul a îndeplinit funcția de conducător auto în cadrul unei societăți comerciale până la data de 3 noiembrie 2016, conducând două autoutilitare din localitatea Oiejdea în diverse localități din țară, pentru distribuție marfă.
S. Atila a fost identificat, pentru prima dată, în trafic, în iulie 2015, la volanul unei autoutilitare pe raza comunei Gârbova, unde a fost oprit pentru depășirea vitezei legale. Pentru că nu a putut prezenta permisul de conducere, în condițiile în care documentul era suspendat pentru trei luni încă din aprilie 2015, șoferul a furnizat agentului constatator numele, prenumele și data nașterii unei alte persoane, pe care le cunoștea.
”La data de 12.07.2015, inculpatul a condus pe raza municipiului Aiud autoturismul marca VW, sub influența băuturilor alcoolice, fiind surprins în traficul rutier de către organele de poliție rutieră ce i-au reținut permisul de conducere. Această faptă a constituit obiectul dosarului de urmărire penală nr. 1074/P/2015 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Aiud, dosar preluat apoi de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Alba și devenit ulterior dosarul penal al Judecătoriei Aiud (în care, față de inculpat s-a stabilit pedeapsa de 1 an închisoare pentru comiterea infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului, cu amânarea aplicării pedepsei).
Inculpatul nu a predat însă cu această ocazie permisul de conducere deoarece exercițiul dreptului de a conduce îi era suspendat pentru contravenția rutieră susmenționată. Organele de poliție rutieră i-au învederat însă în mod expres, sub semnătură, obligația de a preda permisul de conducere și de a nu mai conduce vehicule.
În dosarul de urmărire penală mai sus menționat, inculpatului nu i s-a prelungit dreptul de circulație de către procuror. Cu toate acestea, inculpatul, pentru a nu-și pierde calitatea de conducător auto, a nesocotit în mod repetat legea penală, conducând autovehiculele firmei pe drumurile publice, în virtutea atribuțiilor sale de conducător auto, ascunzând în mod evident reprezentanților firmei faptul că exercițiul dreptului de a conduce îi era suspendat”, se precizează în rechizitoriu.
Anchetatorii au reușit, ulterior, să afle că bărbatul a condus în perioada 1 noiembrie 2015 – 1 noiembrie 2016 de 100 de ori autoutilitarele firmei la care lucra, parcurând, fără a fi oprit de polițiști, mii de kilometri aproape în toată țara.
”Instanța reține gradul ridicat de pericol social concret al faptelor, având în vedere că inculpatul, în perfectă cunoștință de cauză referitor la faptul că nu are dreptul de a conduce pe drumurile publice o perioadă de timp, a nesocotit în mod intenționat, fără nicio rezervă această interdicție și nu o dată sau de două ori circumstanțial, ci pur și simplu a condus autovehiculele fără drept pe durata unui an (de 100 de ori), după ce deja fusese sancționat penal pentru alte infracțiuni.
Or, o asemenea atitudine denotă serioase carențe în ceea ce privește responsabilitatea socială și juridică a inculpatului. În plus, inculpatul a manifestat o abordare similară și în ceea ce privește relația cu autoritatea, cu organele de poliție pe care le-a mințit, implicând sancționator o persoană care nu avea nicio vină pentru faptele sale, ulterior determinând altă persoană să mintă în cadrul unui proces penal. Instanța va avea în vedere valorile sociale care au fost puse în pericol (infracțiunile pentru care inculpatul a fost cercetat sunt infracțiuni de pericol și nu au avut drept consecințe și pagube materiale) – viața persoanelor, sănătatea și integritatea fizică și psihică a participanților la trafic, precum și siguranța traficului rutier, împrejurări care impun adoptarea unei conduite prudente pe măsura responsabilității sporite a oricărui conducător auto în trafic.
Nu în ultimul rând, este vorba despre infracțiuni de fals și instigare la mărturie mincinoasă care aduc atingere autorității și siguranței utilizării documentelor oficiale, respectiv necesității de aflare a adevărului pentru stabilirea corectă a răspunderii penale”, se precizează în conținutul deciziei de la Judecătoria Aiud, menținută, ulterior, la Curtea de Apel.
Știri din zonă
Stație de încărcare pentru autovehicule electrice, pusă în funcțiune în comuna Rimetea
O nouă facilitate destinată atât locuitorilor, cât și vizitatorilor comunei Rimetea a devenit disponibilă începând de luni, 2 noiembrie 2026, odată cu punerea în funcțiune a stației de încărcare pentru autovehicule electrice.
Stația este amplasată în apropierea sediului Primăriei Rimetea, lângă postul de transformare, și oferă o soluție de încărcare pentru conducătorii autovehiculelor electrice care tranzitează localitatea sau se află în zonă.
Prin realizarea și operaționalizarea acestui proiect, comuna Rimetea își diversifică serviciile puse la dispoziția cetățenilor și vizitatorilor și face un nou pas în direcția dezvoltării infrastructurii pentru mobilitate electrică.
Administrația locală mulțumește tuturor celor care au contribuit la implementarea proiectului și la realizarea acestei investiții, prin care localitatea beneficiază de un nou serviciu adaptat nevoilor actuale de mobilitate.
Știri din zonă
O adolescentă de 16 ani din Lopadea Nouă a dispărut. Poliția a declanșat căutările
Polițiștii din județul Alba sunt în alertă după dispariția unei adolescente în vârstă de 16 ani, din localitatea Lopadea Nouă. Tânăra a plecat de acasă în urmă cu trei zile și nu a mai revenit, iar familia a anunțat dispariția autorităților.
Potrivit IPJ Alba, în cursul zilei de 31 octombrie 2026, polițiștii Secției 3 de Poliție Rurală Aiud au fost sesizați de tatăl fetei cu privire la faptul că fiica sa, VARZĂ NICOLETA, a plecat de la domiciliu în data de 28 octombrie, în jurul orei 13:00, fără să se mai întoarcă.
Adolescenta are o înălțime de aproximativ 1,65 metri, cântărește 45 de kilograme, are părul brunet și ochii căprui.
La momentul dispariției, aceasta purta o geacă neagră, o bluză neagră, pantaloni negri și adidași maro.
Tânăra a fost dată în urmărire, iar polițiștii au început imediat verificările și activitățile de căutare. Până în prezent, aceasta nu a fost identificată.
Persoanele care dețin informații care pot conduce la găsirea adolescentei sunt rugate să anunțe cea mai apropiată unitate de poliție sau să apeleze de urgență numărul 112.
Orice informație poate fi importantă pentru găsirea tinerei.
ACTUALIZARE – 2 noiembrie 2026: „Ieri, 1 noiembrie 2026, minora a fost identificată pe raza localității Lopadea Nouă, satul Beța. Polițiștii continuă cercetările în vederea stabilirii împrejurărilor în care aceasta a plecat de la domiciliu”, a transmis IPJ Alba.
Știri din zonă
Panouri fotovoltaice pe acoperișul Școlii Gimnaziale „Demetriu Radu” din Rădești
Primăria comunei Rădești a demarat proiectul privind înființarea unei capacități de producere a energiei electrice din sursă solară, destinată acoperirii consumului propriu al administrației locale.
Potrivit primarului comunei Rădești, Alin Nicula, panourile fotovoltaice vor fi montate pe acoperișul unei clădiri care aparține Școlii Gimnaziale „Demetriu Radu” din localitate. Suprafața pe care vor fi amplasate instalațiile este de aproximativ 570 de metri pătrați.
Investiția beneficiază de sprijinul Ministerului Energiei, prin Fondul pentru Modernizare – Programul-cheie 1, iar termenul de finalizare a proiectului este stabilit pentru 20 decembrie 2026.
Producție estimată de peste 158 MWh anual
Conform estimărilor tehnice, centrala fotovoltaică va produce aproximativ 158,15 MWh de energie electrică pe an, contribuind la acoperirea unei părți din necesarul de consum propriu al comunei. Valoarea totală a investiției se ridică la 859.000 de lei.
Prin implementarea proiectului, administrația locală urmărește valorificarea energiei solare și reducerea costurilor cu energia electrică, prin utilizarea unei surse regenerabile.
Constantin PREDESCU
-
Din Județacum 7 luni
Când pică Paștele ortodox și cel catolic 2027, dar și în următorii ani | aiudinfo.ro
-
Din Județacum 7 luni
Mesaje de Florii 2026. SMS-uri, urări și felicitări care pot fi transmise persoanelor care îşi sărbătoresc onomastica | aiudinfo.ro
-
Mondenacum 7 luni
MESAJE de PASTELE ORTODOX 2026. URARI și FELICITARI frumoase de Învierea Domnului | aiudinfo.ro
-
Actualitateacum 7 luni
Nume de femei și bărbați care se sărbătoresc de Florii 2026 | aiudinfo.ro
-
Actualitateacum 12 luni
MESAJE, URĂRI și FELICITĂRI de Sfinții Mihail și Gavrill 2025. Trimite-le un SMS celor care își sărbătoresc onomastica | aiudinfo.ro
-
Din Județacum 11 luni
Mesaje de Sfântul Nicolae 2025. Felicitări și urări de Moș Nicolae pentru cei dragi | aiudinfo.ro
-
Actualitateacum 10 luni
O femeie din Aiud și-a ucis copilașul, imediat după ce l-a născut. L-ar fi pus într-un sac menajer și l-a ascuns în coșul cu haine
-
Aiudeniacum 12 luni
O tânără originară din Aiud i-a cucerit pe jurații de la „Chefi la cuțite”


