Rămâi conectat

Știri din zonă

Bărbat de 48 de ani din Mirăslău cercetat de polițiștii din Aiud, după ce și-ar fi agresat fizic și amenințat cu moartea soția și fiul

Publicat

în

Ieri, 12 aprilie, în jurul orei 14.00, polițiștii Secției 3 Politie Rurală Aiud au fost sesizați, prin plângere, de către un tânăr de 19 ani, din comuna Mirăslău, cu privire la faptul că, în cursul zilelor de 11 și 12 aprilie, atât el, cât și mama sa, ar fi fost amenințați și agresați de către tatăl său.

Polițiștii deplasați la fața locului au constat faptul că, pe fondul unor discuții în contradictoriu avute cu fiul și concubina sa, bărbatul, în vârstă de 48 de ani, i-ar fi lovit și amenințat cu moartea.

Față de bărbat, a fost întocmit un dosar penal, pentru violență în familie și amenințare, iar în urma aplicării formularului de evaluare a riscului polițiștii au emis un ordin de protecție provizoriu, pentru o perioadă de 5 zile.

După câteva ore, bărbatul s-ar fi întors la domiciliu, încălcând astfel ordinul de protecție provizoriu prin care i-a fost interzis să se apropie de fiul și concubina sa.

Față de acesta, a fost întocmit un nou dosar penal, pentru încălcarea măsurilor prevăzute în ordinul de protecție provizoriu.

FOTO: ARHIVĂ




Publicitate
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Știri din zonă

Primăria Lopadea Nouă scoate la licitație lucrări pentru amenajarea de trotuare și șanțuri de scurgere, pe marginea DJ 107E

Publicat

în

Primăria comunei Lopadea Nouă a lansat în Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP) licitația pentru lucrările de amenajare a șanțurilor și trotuarelor de-a lungul drumului județean DJ 107E, în intravilanul localității.

Contractul, cu o valoare estimată de 899.342,43 lei, fără TVA, vizează tronsonul 1, cu o lungime de 752 de metri. Ofertele pot fi depuse până la 27 octombrie 2026, iar durata estimată a execuției este de aproximativ șase luni.

Proiectul prevede amenajarea a 293 de metri de trotuare, cu lățimea de 1,20 metri, și construirea a circa 699 de metri de șanțuri betonate. Sunt incluse, de asemenea, refacerea a peste 1.000 de metri de acostamente, amenajarea unei rigole carosabile și a unei parcări de 165 de metri pătrați, precum și modernizarea sau repararea podețelor transversale.

Lucrările mai prevăd realizarea a 30 de accese către proprietăți. Trotuarele vor fi pavate cu pavele autoblocante, montate pe fundație din balast și piatră spartă și încadrate cu borduri prefabricate. Soluțiile tehnice sunt proiectate pentru a facilita circulația pietonilor și evacuarea apelor pluviale.

Potrivit documentației, pe sectorul vizat există zone fără trotuare, iar șanțurile sunt, în unele locuri, degradate sau colmatate. Pietonii folosesc acostamentele ori spațiile verzi de la marginea drumului, iar scurgerea necorespunzătoare a apelor poate duce la acumulări în apropierea carosabilului și a proprietăților.

Prin investiție, administrația locală urmărește să îmbunătățească siguranța pietonilor și a traficului, accesul la gospodării și gestionarea apelor pluviale.




Citește mai mult

Știri din zonă

Tentativă de furt la Băgău: doi tineri ar fi forțat rezervorul unui excavator pentru a fura motorină

Publicat

în

Duminică, 11 octombrie 2026, polițiștii Secției 3 de Poliție Rurală Aiud au luat măsura reținerii, pentru 24 de ore, față de doi tineri, ambii în vârstă de 18 ani, din municipiul Orăștie, județul Hunedoara, cercetați pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la furt calificat.

Din cercetări a reieșit că, în noaptea de 7/8 octombrie 2026, cei doi tineri ar fi forțat sistemul de închidere al rezervorului unui excavator, aparținând unei societăți comerciale, care se afla în extravilanul satului Băgău, comuna Lopadea Nouă, cu intenția de a sustrage motorină. Aceștia nu ar fi reușit să sustragă carburant, întrucât rezervorul utilajului era gol.

În cursul zilei de azi, 11 octombrie 2026, în vederea dispunerii măsurilor legale, cei doi tineri vor fi prezentați unității de parchet competente.

Aceștia au fost depuși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Alba.

Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tentativă la furt calificat.




Citește mai mult

Știri din zonă

Semn de avertizare, montat de Salvamont Alba în zona Peșterii Studenților din masivul Piatra Secuiului

Publicat

în

Salvamont Alba a montat vineri, 25 septembrie 2026 un semn de avertizare într-o zonă cu risc situată deasupra Peșterii Studenților, în masivul Piatra Secuiului. Măsura a fost luată pentru semnalizarea suplimentară a unei porțiuni în care, cu câteva săptămâni în urmă, salvatorii montani au intervenit de mai multe ori ca urmare a producerii unor incidente.

Potrivit Salvamont Alba, zona semnalizată se află în afara traseului turistic marcat. Salvatorii le recomandă turiștilor să respecte marcajele și să nu părăsească traseele amenajate, chiar dacă anumite puncte sau variante din apropiere par ușor accesibile.

Reprezentanții Salvamont atrag atenția că terenul din afara traseului poate prezenta porțiuni abrupte, stâncă expusă și zone cu risc de alunecare sau cădere. O abatere de la traseul marcat poate astfel crește semnificativ riscul producerii unor accidente.

Salvamont Alba le recomandă turiștilor să respecte semnele de avertizare, să rămână pe traseele turistice marcate și să evite zonele nemarcate sau expuse.

„Prevenția rămâne cea mai sigură formă de salvare”, transmit salvatorii montani.




Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Stiri din Alba

Politică

Știrea ta

Societate

Sport

Economie

Din Județ

Articole Similare

aiudinfo, stiri aiud, informatii aiud