aiudinfo, stiri aiud, informatii aiud

Acasă » Știri din zonă » Bărbat din comuna Rădești trimis în judecată pentru tentativă de omor, după ce și-a snopit în bătaie un consătean

Bărbat din comuna Rădești trimis în judecată pentru tentativă de omor, după ce și-a snopit în bătaie un consătean

Publicat în 15.05.2019 la ora 15:11

Varga Zachei a fost trimis în judecată pentru tentativă de omor, fiind acuzat că și-a snopit în bătaie un consătean, după un conflict mai vechi. Dosarul a fost înregistrat la Tribunalul Alba în 13 mai 2019, iar scandalul a avut loc în 22 martie.

Potrivit Parchetului de pe lângă Tribunalul Alba, pe fondul unui conflict mai vechi şi în prezenţa mai multor persoane, în timp ce se afla în faţa unui local din satul Meşcreac, comuna Rădeşti, judeţul Alba, inculpatul i-a aplicat persoanei vătămate, cu intensitate, cu pumnii, picioarele şi cu un obiect contondent, mai multe lovituri care i-au vizat zone anatomice vitale ale corpului (cap şi abdomen).

Loviturile i-au cauzat victimei leziuni traumatice (un politraumatism cu fracturi multiple ale membrelor şi leziuni la nivelul membrelor superioare cu caracteristice de apărare), care i-au pus în primejdie viaţa şi necesită pentru vindecare un număr de 50-55 zile de îngrijiri medicale.

Agresorul a fost reţinut şi prezentat instanţei de judecată cu propunere de arestare preventivă. Tribunalul Alba a decis plasarea bărbatului în arest la domiciliu. Pentru fapta s-a, inculpatul Varga Zachei riscă până la 10 ani de închisoare.

Facebook 

Acest articol a fost citit de 586 ori

Acordă o notă articolului

Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.