Știri din zonă
Bărbat din Rădești cercetat de polițiști pentru vionență în familie, după ce nu i-ar fi plăcut mâncarea cu care a fost servit
În după amiaza zilei de vineri, 15 ianuarie 2021, polițiștii Secției 3 Poliție Rurală Aiud au fost sesizați, prin SNUAU 112, de către o femeie de 75 de ani, din comuna Rădești, cu privire la faptul că a fost agresată de fiul său.
Polițiștii deplasați la locuința femeii au constatat că fiul acesteia, un bărbat de 53 de ani, pe fondul consumului de băuturi alcoolice și a nemulțumirii față de mâncarea care i-a fost oferită de mama sa, ar fi agresat-o și amenințat-o. Mai mult, l-a îmbrâncit și pe tatăl său, care ar fi intervenit în sprijinul femeii.
Polițiștii au aplicat formularul de evaluare al riscului, iar în urma interpretării acestuia a rezultat că se impune emiterea unui ordin de protecție provizoriu. Bărbatul a fost îndepărtat din locuința comună cu a părinților săi, iar pe numele său a fost întocmi dosar penal, pentru violență în familie și amenințare.
Cercetările sunt continuate.
Știri din zonă
Turistă din Ungaria, accidentată pe Piatra Secuiului. Salvamontiștii de la punctul Rimetea intervin pentru evacuare
Salvatorii montani intervin, duminică, pe Piatra Secuiului, în zona Rimetea, pentru acordarea primului ajutor unei femei, cetățean maghiar, care ar fi suferit o fractură la un membru inferior.

Apelul de urgență a fost primit prin 112. Incidentul s-a produs pe traseul turistic marcat cu bandă roșie.
La fața locului intervine echipa de salvatori montani aflată în serviciu la Rimetea, care urmează să acorde primul ajutor și să asigure evacuarea persoanei accidentate.
Știri din zonă
Bărbat de 60 de ani din Rimetea, reținut pentru braconaj cinegetic și deținere ilegală de arme
Un bărbat în vârstă de 60 de ani, din Rimetea, a fost reținut pentru 24 de ore de polițiști, fiind cercetat pentru braconaj cinegetic și nerespectarea regimului armelor și munițiilor.

Măsura a fost dispusă în data de 29 august 2026 de polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, împreună cu cei ai Secției 3 de Poliție Rurală Aiud.
Potrivit anchetatorilor, bărbatul a fost identificat în timp ce se afla într-un fond de vânătoare situat în extravilanul localității Rimetea, unde și-ar fi amenajat o zonă destinată practicării vânătorii.
În urma verificărilor, asupra acestuia au fost identificate o armă neletală și una letală, ambele deținute ilegal. Polițiștii au stabilit, de asemenea, că bărbatul nu deținea autorizație de vânătoare.
Cercetările sunt continuate sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Aiud, în vederea documentării întregii activități infracționale.
Știri din zonă
Duminică, 6 septembrie 2026: „Ziua Grădinarului”, sărbătorită la Leorinț-Rădești
Primăria comunei Rădești, Consiliul Local al comunei Rădești și Grupul de Acțiune Locală „Pe Mureș și pe Târnave” organizează în data de 6 septembrie 2026, începând cu ora 14:00, unul dintre cele mai frumoase evenimente ale anului – „Ziua Grădinarului”

Standurile și coșurile de legume, bogat împodobite de către cultivatorii de legume din satele Leorinț și Rădești, amenajate în zona Stadionului „Național Leorinț”, vor aduce în prim-plan munca, priceperea și roadele gospodarilor din comunitatea de pe Mureș.
După cum ne relata primarul comunei, Alin Nicula, atmosfera de sărbătoare va fi completată de un spectacol folcloric deosebit, cu artiști și formații îndrăgite:
Denisa și Nicușor Balu & NexuS Band; Andrei Ciocan & formația Elite Orchestra
Roxana Moldovan; Roxana și Alexandru Bărăștean; Steluțe din GAL-uri; Ansambluri și formații de dansuri populare. Evenimentul se va încheia cu un atractiv foc de tabără și artificii.
„Vă așteptăm cu drag, cu mic, cu mare, să petrecem împreună, să ne bucurăm de muzică, tradiții, oameni dragi și de roadele muncii gospodarilor din comunitatea noastră”, a transmis edilul din Rădești.
Constantin PREDESCU
-



Din Județacum 4 luniCând pică Paștele ortodox și cel catolic 2027, dar și în următorii ani | aiudinfo.ro
-



Din Județacum 5 luniMesaje de Florii 2026. SMS-uri, urări și felicitări care pot fi transmise persoanelor care îşi sărbătoresc onomastica | aiudinfo.ro
-



Mondenacum 5 luniMESAJE de PASTELE ORTODOX 2026. URARI și FELICITARI frumoase de Învierea Domnului | aiudinfo.ro
-



Actualitateacum 5 luniNume de femei și bărbați care se sărbătoresc de Florii 2026 | aiudinfo.ro
-



Actualitateacum 10 luniMESAJE, URĂRI și FELICITĂRI de Sfinții Mihail și Gavrill 2025. Trimite-le un SMS celor care își sărbătoresc onomastica | aiudinfo.ro
-



Actualitateacum 10 luniMuncitor din Sri Lanka reținut de polițiștii din Aiud, după ce a furat banii angajatorului
-



Din Județacum 9 luniMesaje de Sfântul Nicolae 2025. Felicitări și urări de Moș Nicolae pentru cei dragi | aiudinfo.ro
-



Actualitateacum 10 luniKaufland Aiud, inaugurat în prezența oficialităților. Deschiderea pentru public va avea loc mâine






























