Învățământ-Cultură
Bianca Chiorean din Aiud a câștigat premiul de popularitate la Concursul Naţional “Tinereţe pe portativ”
În 26 și 27 octombrie, în municipiul Cluj-Napoca a avut loc Concursul Naţional de muzică uşoară “Tinereţe pe portativ”, pentru elevi şi absolvenţi ai şcolilor de arte din România, ediţia a VII-a 2013.
La competiţie au participat un număr de 14 concurenţi din mai multe judeţe ale ţării, printre aceştia numărându-se şi aiudeanca Bianca Chiorean. Au fost acordate 4 premii – locurile I, II, III şi un Premiu de Popularitate. Tânără şi la început de drum, cursantă la clasa de canto muzică – uşoară la Centrul de Cultură “Augustin Bena” Alba, Bianca Chiorean a cucerit publicul şi s-a întors acasă cu premiul de popularitate.
Concurenţi din judeţele Mureş, Bihor, Satu Mare, Cluj şi Alba au urcat pe scena sălii de spectacole a Şcolii Populare de Artă “Tudor Jarda” din Cluj-Napoca, acolo unde s-a desfăşurat concursul. Piesele cu care Bianca a reuşit să impresioneze publicul au fost “Prin ochii tăi pot visa”, din repertoriul Paulei Seling şi “Ain’t no other man”-Cristina Aguilera.
Bianca Chiorean are 16 ani şi este elevă în clasa a X-a la Colegiul Naţional “Titu Maiorescu” din Aiud. De doi ani de zile, ea urmează şi cursurile clasei de canto-muzică uşoară a Centrului de Cultură “Augustin Bena” din Alba Iulia, unde este urmărită şi îndrumată îndeaproape de către doamna profesoară Marinela Popa.
“Bianca se află la început de drum, dar e foarte talentată. Muzica înseamnă totul pentru ea. Pe lângă participarea la diferite evenimente locale, Bianca a mai participat anul acesta la concursul Vocile Cetăţii şi a obţinut o menţiune la Concursul Naţional de muzică uşoară “Alba-Star” – ediţia 2013, desfăşurat la Alba Iulia. A studiat şi chitara la Centrul Cultural din Aiud”, ne-a declarat profesoara ei, Marinela Popa.


Învățământ-Cultură
Școala Gimnazială „Axente Sever” Aiud, locul I la concursul județean „Educație pentru Viață”
Luni, 8 iunie 2026, în Cetatea Alba Carolina din municipiul Alba Iulia, s-a desfășurat etapa județeană a concursului „Educație Rutieră – Educație pentru Viață”, o competiție prin care elevii de gimnaziu ai județului Alba și-au testat cunoștințele și abilitățile practice privind circulația pe drumurile publice și au demonstrat că siguranța rutieră începe cu educația.


Competiția a cuprins probe teoretice și practice, eleviii fiind evaluați atât în ceea ce privește cunoșterea legislației rutiere, dar și modul de aplicare a acesteia în situații concrete.
Clasamentul pe echipe:
– Locul I – Școala Gimnazială „Axente Sever” Aiud
– Locul II – Școala Gimnazială „Ion Breazu” Mihalț
– Locul III – Școala Gimnazială „Axente Sever” Aiud
Fiecare participant a fost recompensat cu premii din partea Consiliului Județean Alba.
Prin respectarea regulilor și adoptarea unui comportament preventiv, fiecare dintre noi contribuie la menținerea siguranței rutere.
Adresăm felicitări tuturor participanților și cadrelor didactice pentru implicare și rezultatele obținute!
Învățământ-Cultură
Stan Georgiana, elevă a Liceului Tehnologic Aiud, locul I Locul I la Concursul Național de Proiecte „SAM ÎMPREUNĂ CU AGENȚII 272 REDUC ABANDONUL ȘCOLAR”
Eleva Stan Georgiana, din clasa a XI-a A a Liceului Tehnologic Aiud, a câștigat Locul I la Concursul Național de Proiecte „SAM ÎMPREUNĂ CU AGENȚII 272 REDUC ABANDONUL ȘCOLAR”.


Competiția s-a desfășurat la Liceul Teoretic „Petru Rareș” din Târgu Lăpuș, reunind elevi și cadre didactice din întreaga țară, preocupați de identificarea și promovarea unor soluții eficiente pentru prevenirea și combaterea abandonului școlar.
Rezultatul deosebit a fost obținut prin proiectul intitulat „Locul meu, unde am învățat să fiu mare”, un demers educațional care a evidențiat rolul esențial al școlii în formarea tinerilor, în dezvoltarea personală a elevilor și în crearea unui mediu care să îi motiveze să își continue parcursul educațional. Proiectul a pus în valoare experiențe, activități și exemple de bune practici menite să contribuie la reducerea riscului de abandon școlar și la consolidarea sentimentului de apartenență la comunitatea școlară.
Eleva a fost coordonată de d-l. profesor Antal Victor, care a îndrumat și susținut întregul proces de elaborare și prezentare a proiectului, contribuind la transformarea unei idei valoroase într-un proiect apreciat la nivel național.
„Această performanță reprezintă o recunoaștere a muncii, perseverenței și creativității de care Georgiana a dat dovadă și confirmă preocuparea constantă a Liceului Tehnologic Aiud pentru promovarea educației de calitate și pentru implicarea elevilor în proiecte cu impact real asupra comunității. Felicităm participanții pentru această realizare deosebită, care aduce prestigiu școlii noastre și demonstrează că implicarea, seriozitatea și pasiunea pot conduce la rezultate remarcabile”, au transmis reprezentanții Liceului Tehnologic Aiud .
Învățământ-Cultură
Eroii neamului românesc, comemorați de elevii și cadrele didactice de la Liceul Tehnologic Aiud și Liceul Tehnologic „Alexandru Borza” Ciumbrud
Joi, 21 mai 2026, la Liceul Tehnologic Aiud și la Liceului Tehnologic „Alexandru Borza” Ciumbrud s-au desfășurat activități cu ocazia Zilei Eroilor, în care, atât elevii, cât și cadrele didactice, au prezentat importanța comemorării soldaților căzuți la datorie, dar și legătura ființială dintre Ziua Înălțării Domnului și Ziua Eroilor.


La Liceul Tehnologic Aiud, elevii liceeni au adus un omagiu eroilor neamului românesc prin prezentări, lecturi și momente de reflecție. Elevii au demonstrat că memoria eroilor rămâne vie în inimile tinerei generații. Activitatea a avut rolul de a cultiva respectul pentru valorile naționale, patriotismul și cunoașterea istoriei noastre. Manifestarea a fost coordonată de către prof. Corina Voicu, cadru didactic pentru disciplina Istorie la Liceul Tehnologic Aiud, care a îndrumat elevii în realizarea acestui moment comemorativ deosebit.
La Liceul Tehnologic „Alexandru Borza” din Ciumbrud, activitățile desfășurate cu prilejul comemorării ostașilor căzuți pe fronturile de luptă a debutat printr-o prelegere despre importanța de a nu-i uita pe eroii comunității locale, susținută de către prof. Adriana Cordoș, cadru didactic pentru disciplina Limba și literatura română: „Poate că pentru mulți dintre voi războiul pare doar un capitol dintr-un manual de istorie sau un scenariu de film. Însă, pentru tinerii din Ciumbrud de acum un veac, a fost o realitate cruntă. Ei erau la fel ca voi – aveau visuri, iubeau, își doreau un viitor liniștit. Cu toate acestea, când istoria le-a bătut la ușă, au lăsat totul în urmă și au plecat pe front. Mulți nu s-au mai întors, iar numele lor sunt săpate în piatra monumentelor noastre. Importanța lor nu stă doar în faptele de arme, ci în faptul că ne-au lăsat moștenire o identitate, o limbă și libertatea de a ne decide singuri destinul. Ei sunt rădăcinile noastre, iar un copac fără rădăcini se prăbușește la prima furtună”.
Mai apoi, în continuarea activităților, au urmat două prezentări. „Înălțarea Domnului – sărbătoarea eroilor români”, susținută de subsemnatul, profesor pentru disciplina Religie, în care am dorit să subliniez relația dintre sărbătoarea religioasă și momentul comemorativ al eroilor. Prin materialul prezentat am dorit să răspund unei întrebări pe care, probabil, mulți dintre noi ne-am pus-o: de ce comemorăm cele două sărbători concomitent? Răspunsul ar fi simplu: jertfa!
„Ziua Eroilor – Omagiu secular eroilor căzuți pentru glia noastră” a fost a doua prezentare pe care tinerii Darius Bradea, Alexandru Degan, Sebastian Iepure si Andrei Lazăr, elevi în clasa a XI-a, au susținut-o. Un element inedit al prezentării a fost o listă cu nume de ostași căzuți în cele două Războaie Mondiale, eroi a căror jertfă nu a fost descoperită până în prezent. Cercetările recente au revelat noi nume de soldați ciumbrudeni care nu s-au mai întors de pe fronturile de luptă și care vor fi pomeniți de acum an de an, alături de camarazii lor.
Activitatea a fost completată și de colaje ale copiilor de gimnaziu, care, prin spiritul artistic și dragostea față de înaintașii lor, au realizat desene și scrisori ale căror mesaje s-au înălțat, asemeni unei rugăciuni, în înaltul cerului. În memoria lor, trăim liberi! În datoria noastră, nu uităm!
Prof. Victor Antal,
Liceul Tehnologic Aiud
-



Din Județacum 2 luniCând pică Paștele ortodox și cel catolic 2027, dar și în următorii ani | aiudinfo.ro
-



Din Județacum 2 luniMesaje de Florii 2026. SMS-uri, urări și felicitări care pot fi transmise persoanelor care îşi sărbătoresc onomastica | aiudinfo.ro
-



Mondenacum 10 luniMesaje de Sfânta Maria 2025. URĂRI, FELICITĂRI și SMS-uri care pot fi trimise persoanelor care își serbează onomastica | aiudinfo.ro
-



Mondenacum 2 luniMESAJE de PASTELE ORTODOX 2026. URARI și FELICITARI frumoase de Învierea Domnului | aiudinfo.ro
-



Actualitateacum 2 luniNume de femei și bărbați care se sărbătoresc de Florii 2026 | aiudinfo.ro
-



Actualitateacum 7 luniMESAJE, URĂRI și FELICITĂRI de Sfinții Mihail și Gavrill 2025. Trimite-le un SMS celor care își sărbătoresc onomastica | aiudinfo.ro
-



Mondenacum 10 luniNume care se sărbătoresc de Sfânta Maria | aiudinfo.ro
-



Actualitateacum 8 luniMuncitor din Sri Lanka reținut de polițiștii din Aiud, după ce a furat banii angajatorului







































