Rămâi conectat

Actualitate

Birou al avocaţilor în incinta Judecătoriei Aiud

Publicat

în

avocati AiudJudecătoria Aiud găzduieşte de câteva zile un birou al avocaţilor din localitate, materializare a unui proiect pe care av. Ioan Rus l-a propus colegilor săi la preluarea mandatului de decan al Baroului Alba.

La inaugurarea biroului au participat pe lângă domnia sa şi prodecanul baroului Alba, av. Armand Boer şi, desigur, avocaţii din Aiud. Noul birou asigură avocaţilor şi justiţiabililor condiţii decente, civilizate pentru înfăptuirea actului de justiţie. Biroul avocaţilor din Aiud se adaugă celor deja deschise în Alba Iulia, Sebeş şi Câmpeni.

M. D.




Actualitate

Bărbat din Aiud, reținut după ce a distrus două uși, o cameră de supraveghere și instalația de apă dintr-un bloc

Publicat

în

Un bărbat de 38 de ani, din municipiul Aiud, a fost reținut pentru 24 de ore de polițiștii de investigații criminale, fiind cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de distrugere.

Potrivit informațiilor transmise de Inspectoratul de Poliție Județean Alba, incidentul s-a petrecut în noaptea de 19 spre 20 iulie 2026, în intervalul orar 00:30 – 01:30, într-un bloc situat pe strada Axente Sever din Aiud.

Din primele cercetări a reieșit că bărbatul, aflat sub influența băuturilor alcoolice, ar fi provocat mai multe distrugeri folosind un obiect contondent. Acesta ar fi avariat două uși de acces în apartamente, camera de supraveghere montată pe holul imobilului, precum și ansamblul de branșament al apei care face legătura dintre rețeaua publică și unul dintre apartamente.

Polițiștii au dispus măsura reținerii pentru 24 de ore, iar în cursul zilei de 21 iulie 2026 bărbatul urmează să fie prezentat procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Aiud, în vederea dispunerii măsurilor legale.




Citește mai mult

Actualitate

Noile biciclete de închiriat din Aiud, tot mai aproape de lansare. Sistemul de bike-sharing se află în etapa finală de testare

Publicat

în

Sistemul public de închiriere a bicicletelor din municipiul Aiud se apropie de momentul inaugurării. În această perioadă sunt efectuate ultimele teste și verificări tehnice, înainte ca bicicletele să fie puse la dispoziția publicului.

Proiectul face parte din investițiile realizate pentru modernizarea transportului urban și promovarea mobilității sustenabile. Acesta presupune amenajarea unui sistem public de bike-sharing, cu stații amplasate în mai multe zone ale municipiului și acces la biciclete prin intermediul unei aplicații dedicate.

Prin implementarea acestui sistem, administrația locală urmărește să ofere locuitorilor o alternativă de transport nepoluantă, contribuind la reducerea traficului auto și la încurajarea deplasărilor pe distanțe scurte cu bicicleta.

Investiția este inclusă într-un proiect mai amplu de mobilitate urbană, care a cuprins și achiziția de autobuze electrice, instalarea stațiilor de încărcare și modernizarea infrastructurii de transport din municipiu.

Dacă testele finale se vor încheia fără probleme, sistemul de bike-sharing ar urma să fie inaugurat în perioada următoare, iar locuitorii din Aiud vor putea utiliza bicicletele pentru deplasările zilnice.




Citește mai mult

Actualitate

Acces mai sigur la Ambulatoriul Spitalului Municipal Aiud. Balustrada a fost reparată și modernizată printr-o sponsorizare

Publicat

în

Accesul către Ambulatoriul Spitalului Municipal Aiud este, începând de astăzi, mai sigur pentru pacienți, după finalizarea lucrărilor de reparație și modernizare a balustradei de pe aleea de acces.

Intervenția a inclus repararea structurii existente, revopsirea acesteia și montarea unei mâini curente noi, contribuind la creșterea siguranței și a confortului persoanelor care ajung zilnic la ambulatoriu.

Lucrările au fost realizate prin sponsorizarea oferită de SC Real Doc Forest SRL, companie căreia reprezentanții spitalului i-au transmis mulțumiri pentru implicarea în sprijinul comunității locale.

Reprezentanții unității medicale subliniază că, deși poate părea o intervenție de mici dimensiuni, astfel de investiții au un impact important asupra pacienților, în special pentru persoanele în vârstă sau cu mobilitate redusă. Fiecare îmbunătățire contribuie la crearea unui mediu mai sigur și mai primitor pentru cei care beneficiază de serviciile medicale oferite de Spitalul Municipal Aiud.




Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Stiri din Alba

Politică

Știrea ta

Societate

Sport

Economie

Din Județ

Articole Similare

aiudinfo, stiri aiud, informatii aiud