Actualitate
Burse de merit şi sociale acordate de municipalitatea din Aiud

Aproape 600 de elevi vor beneficia de bunăvoinţa şi milostenia administraţiei locale şi a Consiliului Local Aiud. La propunerea primarului Mihai Horaţiu Josan, Consiliul Local al municipiului Aiud a aprobat modul în care se acordă numărul de burse de merit şi sociale de care pot beneficia elevii care frecventează cursurile şcolilor din municipiu. Potrivit noilor reglementări aprobate în miniparlamentul aiudean, burse de merit se acordă începând cu semestrul al II-lea, pentru elevii aflaţi în clasele de început ale învăţământului gimnazial, liceal sau profesional, respectiv începând cu semestrul I, pentru elevii aflaţi în celelalte clase ale învăţământului gimnazial, liceal sau profesional care au rezultate deosebite la învăţătură.
Iniţiativa administraţiei locale, faptul că s-a gândit să acorde astfel de burse pentru elevii silitori este de toată lauda, numai că pentru a obţine aceste burse, elevii trebuie să pună serios osul la muncă şi să stea multă vreme cu burta pe carte având în vedere că pentru a primi fantastica bursă ce are un cuantum de… 45 de lei, trebuie să obţină media generală de cel puţin 9,80 şi nota 10 la purtare în anul şcolar anterior, respectiv în primul semestru al anului şcolar, pentru elevii aflaţi în clasele de început ale învăţământului gimnazial, liceal sau profesional. Nu contestă nimeni faptul că administraţia poate să pună nişte condiţii pentru obţinerea acestor burse, dar comentarii pe marginea acestora sunt multe, mai ales în rândurile celor care ar putea beneficia de ele. „Cred că este o glumă. Cum adică, doar 45 de lei? Păi asta nu este bursă, este un fel de
mărunţiş dat de pomană unui cerşetor. Hai să fim serioşi, cine ar fi motivat la o aşa sumă „imensă”?”, ne-a declarat Adrian T., elev la una dintre şcolile aiudene. La rândul său, Maria M., elevă în anul doi de liceu, ne-a spus: „Acuma, să nu credeţi că pentru unii 45 de lei nu sunt bani. Din contră, există familii care chiar au nevoie de aceşti bani pentru a se descurca. Ca şi bursă, să avem pardon, dar eu nu cred că m-ar motiva să trag tare să obţin medii peste 9,80. Pentru aşa o medie este muncă, nu glumă, şi mult timp. Nu este motivantă în niciun fel, din contră, cred că atunci când ţi se dau banii aceia, te uiţi la ei şi te întrebi ce poţi face cu “ditamai” suma. Am şi socotit. Poţi cumpăra vreo 11 sau 12 sucuri”.
Cele 332 de burse de merit propuse de primarul Josan şi aprobate de consilieri sunt riguros repartizate pe şcoli, fiecare instituţie de învăţământ ştiind ce sumă are la dispoziţie şi câte asemenea „atrăgătoare” burse au la dispoziţie. În cazul în care numărul de burse aprobate este mai mic decât numărul elevilor care îndeplinesc condiţiile de acordare a acestora, consiliile de administraţie ale unităţilor de învăţământ vor putea stabili criterii specifice de acordare a acestor burse. Treaba cu celelalte 245 de burse, cele de ajutor social, este şi mai interesantă. În nemărginita sa mărinimie, administraţia locală s-a gândit să acorde unui număr de 10 elevi, câte o bursă în cuantum de… 25 de lei pe lună de elev, în funcţie de situaţia materială a familiei sau susţinătorilor legali şi aceasta nu oricui, ci numai celor orfani sau bolnavi de TBC ori bolnavi de diabet, boli maligne, sindromuri de malabsorbţie grave, insuficienţe renale cronice, astm bronşic, epilepsie, cardiopatii congenitale, hepatită cronică, glaucom, miopie gravă, boli imunologice sau infestaţi cu virusul HIV ori bolnavi de SIDA sau care suferă de poliartrită juvenilă, spondilită anchilozantă ori reumatism articular, handicap locomotor. Acordarea burselor pentru motive medicale se face pe baza certificatului eliberat de medicul specialist şi avizat de medicul de familie sau medicul de la cabinetul şcolar. Restul burselor de ajutor social, adică celelalte 235, vor fi acordate lunar într-un cuantum care îţi taie răsuflarea… 13 lei.
Referindu-se la aceste cuantumuri ale burselor de ajutor social, cei doi elevi cu care am discutat ne-au declarat că nu le prea vine să creadă că acestea sunt sumele aprobate. „Cred că este o glumă. Ce fel de ajutor social este ăla de 13 lei? La o socoteală atentă, cel care ia bursă de 13 lei pe lună cheltuieşte aproape toată suma încasată într-un an şcolar pentru a aduce dovezile cerute de această hotărâre. Eu una nu m-aş strădui să fac o cerere şi un dosar pentru aşa ceva. Mai uşor este să ceri unor trecători, pe stradă, câte 10 lei. Este umilitor, dar eşti mai câştigat”, ne-a declarat Maria M. La rândul său, Adrian T. a afirmat: „Ce sunt ăia 13 lei? Există oameni cărora dacă le cad pe jos 10 lei nici nu se mai apleacă să-i recupereze. Ce cumperi cu 13 lei? O pâine, o jumătate de kilogram de carne, le-ai mâncat la o masă şi ai păpat ajutorul social. Pa, pe luna viitoare!”
Actualitate
Trandafirii din Ciumbrud și vinurile din Aiud, promovate în județul Hunedoara
Trandafirii din Ciumbrud și vinurile din Aiud vor contribui la promovarea Castelului Nopcsa din Săcel, în urma unui nou protocol de colaborare semnat cu Primăria Deva și Consiliul Județean Hunedoara.
Reprezentanții comunității din Aiud, alături de producătorii locali din Ciumbrud, au participat la Balul Vânătorilor, organizat la Castelul Nopcsa din Săcel, județul Hunedoara. Evenimentul a prilejuit semnarea unui nou protocol de colaborare cu Primăria Municipiului Deva și Consiliul Județean Hunedoara, în vederea promovării valorilor și produselor locale.
Unul dintre momentele importante ale întâlnirii a fost plantarea primilor trandafiri în grădinile castelului, florile fiind oferite de Asociația Amicii Rozelor din Ciumbrud. Consiliul Județean Hunedoara intenționează să redea farmecul grădinilor istorice ale monumentului recent reabilitat, prin amenajarea acestora cu trandafiri proveniți din Ciumbrud. Aceste flori contribuie deja la înfrumusețarea străzilor municipiului Deva.
Prezența comunității din Aiud a fost marcată și de promovarea vinurilor locale. În acest context, Crama Takács a devenit crama oficială a Castelului Nopcsa, o recunoaștere a potențialului producătorilor din zonă și a contribuției acestora la promovarea identității locale.
Inițiativa consolidează vizibilitatea unor branduri precum Sărbătoarea Rozelor și Tărâmul Vinului și al Trandafirilor, care contribuie la promovarea Aiudului și a Ciumbrudului dincolo de granițele județului Alba. Prin valorificarea tradițiilor, a experienței producătorilor și a resurselor locale, aceste proiecte pot deveni puncte de sprijin pentru dezvoltarea turismului de nișă.
Reprezentanții comunității consideră că parteneriatele dintre administrațiile publice și producătorii locali pot deschide noi oportunități de promovare și dezvoltare turistică. Colaborarea dintre Aiud, Ciumbrud și partenerii din județul Hunedoara urmărește să aducă în prim-plan patrimoniul, produsele și tradițiile locale, transformându-le în resurse pentru viitor.
Actualitate
Levente Polgar, invitat la ceremonia de acordare a titlului de Cetățean de onoare al municipiului Aiud. Va participa ultramaratonistul?
Ultramaratonistul aiudean Levente Polgar ar urma să primească titlul de „Cetățean de onoare al municipiului Aiud” în cadrul unei ceremonii programate pentru 29 octombrie 2026. Sportivul nu a decis, însă, dacă va participa la eveniment, invocând timpul îndelungat scurs de la aprobarea distincției până la organizarea ceremoniei oficiale.
Evenimentul este programat să aibă loc de la ora 15:30, la Colegiul Național „Bethlen Gábor” din Aiud, în cadrul Festivalului Internațional de Film și Artă Fotografică 2026.
Invitație din partea primarului municipiului Aiud
Primarul municipiului Aiud, Dragoș Crișan, i-a transmis lui Levente Polgar o invitație oficială pentru a participa la ceremonia de decernare a titlului onorific.
„Acordarea acestei distincții reprezintă o expresie a recunoașterii și aprecierii comunității aiudene pentru meritele și contribuția dumneavoastră deosebită. Ne-ar face o deosebită plăcere să fiți alături de noi la acest moment de recunoaștere și apreciere”, se arată în invitația adresată ultramaratonistului.
În prezent, sportivul înclină să nu participe la ceremonie, nemulțumit de perioada mare de timp care s-a scurs între aprobarea acordării distincției în Consiliul Local Aiud și momentul în care aceasta ar urma să îi fie înmânată oficial.
Levente Polgar cere părerea comunității
Joi, 15 octombrie 2026, Levente Polgar a lansat pe pagina sa personală de Facebook un sondaj de opinie, prin care le solicită urmăritorilor să își exprime punctul de vedere cu privire la participarea sa la eveniment.
Rămâne de văzut dacă opiniile celor care îl susțin îl vor determina să accepte invitația autorităților locale și să fie prezent la ceremonia din 29 octombrie.
Performanțe remarcabile în ultramaratoanele montane
Levente Polgar s-a remarcat de-a lungul anilor prin rezultatele obținute în competițiile de anduranță montană, reușind să depășească limitele impuse de dizabilitatea sa.
Printre participările sale se numără prestigioasa competiție UTMB Mont-Blanc, una dintre cele mai cunoscute întreceri de ultramaraton montan din lume.
De asemenea, sportivul aiudean a reușit o performanță deosebită la TOR330 – Tor des Géants, una dintre cele mai solicitante curse de anduranță montană, pe care a încheiat-o de trei ori consecutiv, în anii 2023, 2024 și 2025.
Acordarea titlului de „Cetățean de onoare al municipiului Aiud” reprezintă o recunoaștere oficială a meritelor sale sportive. Participarea lui Levente Polgar la ceremonia de decernare rămâne, deocamdată, incertă.
Actualitate
Bărbat din Aiud trimis în judecată după ce a folosit un card bancar găsit pe stradă
Tribunalul Alba a încheiat luni, 12 octombrie 2026, procedura de cameră preliminară și a dispus începerea judecății în dosarul unui bărbat acuzat că a folosit la cumpărături un card bancar găsit pe o stradă din Aiud.
Potrivit rechizitoriului, în august 2023, bărbatul ar fi găsit un card bancar pierdut de o persoană din Aiud, l-ar fi păstrat și l-ar fi folosit fără știrea titularului. Procurorii susțin că acesta ar fi făcut zece plăți contactless, prin terminale POS, în magazine din municipiu, în valoare totală de 561,62 lei. Șase tranzacții ar fi fost efectuate la un magazin Profi, iar câte două la alte două unități comerciale.
Inculpatul este trimis în judecată pentru însușirea bunului găsit sau ajuns din eroare la făptuitor, efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos, în formă continuată — zece acte materiale — și acces ilegal la un sistem informatic, tot în formă continuată — zece acte materiale. Faptele sunt reținute în concurs.
Titularul cardului a sesizat poliția
Persoana vătămată a anunțat poliția la 20 august 2023. Aceasta a declarat că își pierduse cardul în împrejurări necunoscute și că a observat a doua zi, în aplicația de mobile banking, mai multe plăți pe care nu le efectuase.
Potrivit rechizitoriului, printre probe se numără declarația persoanei vătămate, imaginile surprinse de camerele de supraveghere, extrasul de cont și detaliile tranzacțiilor, procesul-verbal de identificare a autorului și declarația unei martore.
Dosarul a fost transferat între parchete
Cauza a trecut de mai multe ori de la un parchet la altul. În decembrie 2023, Parchetul de pe lângă Judecătoria Aiud și-a declinat competența în favoarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Alba. În noiembrie 2024, dosarul a fost trimis înapoi la Aiud, iar în februarie 2026, prim-procurorul parchetului de pe lângă Tribunalul Alba a dispus preluarea cauzei.
Încadrarea juridică s-a modificat, de asemenea, pe parcursul anchetei. Acuzația de acces ilegal la un sistem informatic a fost eliminată temporar, apoi reintrodusă în mai 2026, alături de forma continuată a celorlalte fapte. La 6 mai 2026, procurorul a pus în mișcare acțiunea penală, iar rechizitoriul a fost înregistrat la Tribunalul Alba la 27 iulie 2026.
Nu au fost contestate probele
În camera preliminară, inculpatul și partea civilă au avut la dispoziție 20 de zile pentru a formula cereri și excepții sau pentru a solicita excluderea unor probe. Inculpatului i-a fost comunicat rechizitoriul prin afișare la ușa instanței, la 9 septembrie, și la domiciliu, la 11 septembrie. Partea civilă a fost înștiințată la 16 septembrie.
Niciuna dintre părți nu a formulat cereri sau excepții, iar judecătorul nu a identificat motive pentru a ridica unele din oficiu. Instanța a constatat că Tribunalul Alba este competent să judece cauza și că rechizitoriul îndeplinește cerințele legale și a fost verificat de procurorul ierarhic superior.
În dosar nu au fost dispuse măsuri preventive sau asigurătorii față de inculpat.
Avocatul din oficiu va fi plătit de stat
Inculpatul este reprezentat de un avocat din oficiu, pentru care s-a stabilit un onorariu de 821 de lei, ce va fi achitat din fondurile Ministerului Justiției.
Încheierea poate fi contestată în termen de trei zile de la comunicare. Dacă nu va fi contestată, dosarul va trece la judecata pe fond. Inculpatul beneficiază de prezumția de nevinovăție până la pronunțarea unei eventuale hotărâri definitive de condamnare.
-
Din Județacum 6 luni
Când pică Paștele ortodox și cel catolic 2027, dar și în următorii ani | aiudinfo.ro
-
Din Județacum 7 luni
Mesaje de Florii 2026. SMS-uri, urări și felicitări care pot fi transmise persoanelor care îşi sărbătoresc onomastica | aiudinfo.ro
-
Mondenacum 6 luni
MESAJE de PASTELE ORTODOX 2026. URARI și FELICITARI frumoase de Învierea Domnului | aiudinfo.ro
-
Actualitateacum 7 luni
Nume de femei și bărbați care se sărbătoresc de Florii 2026 | aiudinfo.ro
-
Actualitateacum 12 luni
MESAJE, URĂRI și FELICITĂRI de Sfinții Mihail și Gavrill 2025. Trimite-le un SMS celor care își sărbătoresc onomastica | aiudinfo.ro
-
Actualitateacum 12 luni
Muncitor din Sri Lanka reținut de polițiștii din Aiud, după ce a furat banii angajatorului
-
Din Județacum 11 luni
Mesaje de Sfântul Nicolae 2025. Felicitări și urări de Moș Nicolae pentru cei dragi | aiudinfo.ro
-
Actualitateacum 12 luni
Kaufland Aiud, inaugurat în prezența oficialităților. Deschiderea pentru public va avea loc mâine



spetznaz
03.04.2014 la 12:42
ziceti-i ma, bursa electorala si se refera doar la asistati- un copil merituos merita o bursa de care sa fie mindru ca si-o merita, de 150 lei de exemplu, atata vreme cat fotbalistilor li se da un buget de invidiat, tot din banii primariei deci tot din impozitele fraierilor; din nou, campania electorala intuneca mintea- copiii sa capete de model fotbalistii ( aflati in divizia F,G,H) care au un venit de cateva sute de ori mai mare decat al uni copil care invata bine