Rămâi conectat

Actualitate

Când începe Postul Mare al Paștelui Catolic și Ordotox 2020 | aiudinfo.ro

Publicat

în

Calendar creștin: Când începe Postul Pastelui 2020 Catolic și Ordotox | aiudinfo.ro

Anul acesta, Postul Sfintelor Paști începe în data de 2 martie și se încheie în 18 aprilie, potrivit calendarului ortodox. Postul Catolic începe în data de 24 februarie, odată cu Întâia și a doua aflare a capului Sfântului Proroc Ioan Botezătorul, și se încheie pe data de 11 aprilie. Postul Pastelui 2020, adică postul dinaintea Învierii Domnului, este cel mai lung şi mai aspru dintre cele patru posturi de durată ale Bisericii Ortodoxe. Acest Post, în popor, este numit, în general, Postul Mare şi aduce aminte de postul de 40 de zile ţinut de Mântuitor înainte de începerea activităţii sale mesianice.În timpul Postului Paștelui sunt două dezlegări la pește: pe 25 martie, de Buna Vestire, și pe 12 aprilie, de Florii

În fiecare sâmbătă, au loc slujbe pentru pomenirea morților; femeile duc la biserică prescuri. În Sâmbăta Mare, dimineața, duc la biserică o prescură mai mare și o sticlă de vin. Prescura urmează a fi tăiată în bucățele mici, stropite cu vin. Noaptea, după slujba de Înviere, acestea sunt împărțite credincioșilor.

În tradiţia ortodoxă există mai multe obiceiuri de Paste moștenite din vremuri străvechi, în funcție de regiune. O semnificaţie foarte importantă o are Joia Mare din Săptămâna Patimilor. Din această zi, ţăranii încetează lucrul la câmp şi se concentrează asupra casei și curţii, pentru ca totul să fie curat. Tot în Joia Mare, femeile încep să pregătească pasca şi să vopsească ouăle

Câte zile libere avem de Pastele 2020 și cum se calculează data la care se sărbătorește această sfânta sărbătoare a Învierii Domnului

Românii au liber în prima și în a doua zi de Paște, iar începând din anul 2018, și Vinerea Mare este zi liberă.

  • 17 aprilie – Vinerea mare – zi liberă sărbătorită vineri;
  • 19 aprilie – Paște Ortodox – zi liberă sărbătorită duminică;
  • 20 aprilie – A doua zi de Paște Ortodox – zi liberă sărbătorită luni.

Calcularea datei la care creștinii sărbătoresc Paștele ține două fenomene naturale, unul cu dată fixă – echinocțiul de primăvară, iar altul cu data schimbătoare – luna plină. Aceasta din urmă face ca data Paștelui să varieze în fiecare an. În plus, utilizarea a două calendare diferite explică decalajul acestei sărbători la catolici și ortodocși. Biserica Catolică se raportează la echinocțiul de primăvară după calendarul gregorian, în timp ce Biserica Ortodoxă calculează același eveniment astronomic după calendarul iulian, pe stil vechi.

Citește și: Cele mai frumoase mesaje și urări de Paste fericit pe care le poţi trimite celor dragi

De la sfârşitul secolului al III-lea, postul cel mare a fost împărţit în două perioade distincte, cu denumiri diferite: Postul Păresimilor (Patruzecimii), sau postul prepascal, care ţinea până la Duminica Floriilor şi avea o durată variabilă, şi Postul Paştilor (postul pascal), care ţinea o săptămână, din Duminica Floriilor până la cea a Învierii şi era foarte aspru.

În general, preoţii şi scriitorii bisericeşti privesc acest post ca pe o instituţie de origine apostolică. În primele trei secole, durata şi felul postirii nu erau însă uniforme peste tot.  Astfel, după mai multe mărturii, unii posteau numai o zi, în Vinerea Patimilor, alţii două zile, adică în vinerea şi sâmbăta de dinainte de Paşti, alţii trei, o săptămână sau chiar până la şase săptămâni. La Ierusalim, în secolul IV, se postea opt săptămâni înainte de Paşti, pe când în Apus, în aceeaşi vreme, postul dura doar 40 de zile.

Atât catolicii, cât şi ortodocşii pun accentul pe curăţenia sufletească, însă restricţiile alimentare pe care le impune postul ortodox nu se regăsesc la cel catolic, care îi îndeamnă însă la spovedanie pe toţi credincioşii, cu precădere în această perioadă. Practic, în timpul postului, creştinii catolici pot să consume orice fel de alimente, inclusiv carne, cu excepţia a două zile. Prima dintre acestea este la începutul postului şi poartă denumirea de Miercurea cenuşii.




Publicitate
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Actualitate

Aiudul împlinește 733 de ani de atestare documentară. O istorie de peste șapte secole, între patrimoniu, cultură și tradiție

Publicat

în

Municipiul Aiud marchează sâmbătă, 7 noiembrie 2026, împlinirea a 733 de ani de la prima atestare documentară. Cu o istorie de peste șapte secole, orașul din județul Alba păstrează mărturii importante ale trecutului medieval, dar și o identitate culturală construită de-a lungul generațiilor.

Prima menționare documentară a Aiudului datează din 7 noiembrie 1293 și reprezintă un moment de referință în evoluția uneia dintre cele mai vechi așezări urbane din Transilvania.

Aiudul medieval și istoria cetății

De-a lungul secolelor, Aiudul s-a dezvoltat ca un important centru urban, economic și administrativ. Unul dintre cele mai reprezentative simboluri ale trecutului său este Cetatea Aiudului, ansamblu fortificat care păstrează urmele organizării comunității medievale.

Bastioanele care purtau numele breslelor meșteșugărești reflectă rolul important pe care aceste organizații profesionale îl aveau în viața economică și în apărarea orașului.

În secolul al XV-lea, Aiudul avea deja o structură urbană bine conturată, iar în anul 1462 a primit statutul de oraș-târg, confirmând dezvoltarea sa economică și administrativă.

Cetatea rămâne și astăzi o mărturie valoroasă a vieții comunitare din Transilvania medievală, a organizării economice și a diversității culturale care au caracterizat această regiune.

Aiudul, un important centru de educație și cultură

Istoria orașului este strâns legată și de dezvoltarea învățământului și a vieții intelectuale din Transilvania.

Un rol esențial în acest sens l-a avut Colegiul Bethlen Gábor, instituție cu o tradiție îndelungată, asociată cu numele principelui Transilvaniei Gabriel Bethlen, susținător al educației și al dezvoltării instituțiilor culturale.

După mutarea colegiului la Aiud, localitatea a devenit un important centru al învățământului confesional, contribuind la formarea mai multor generații de intelectuali.

Această tradiție educațională a influențat puternic identitatea orașului și a consolidat statutul său de reper cultural în peisajul transilvănean.

Astăzi, patrimoniul arhitectural, clădirile istorice, instituțiile de învățământ și monumentele religioase conturează imaginea unei comunități în care educația, cultura și tradițiile au avut un rol fundamental.

733 de ani de istorie, tradiție și identitate locală

Cu ocazia aniversării, primarul Dragoș Crișan a transmis un mesaj dedicat celor peste șapte secole de existență documentată a orașului: „La 7 noiembrie 1293, Aiudul era menționat pentru prima dată într-un document oficial. De atunci, generații întregi au construit povestea acestui oraș pe care îl numim acasă. Astăzi sărbătorim istoria unui oraș al artelor, al vinului și al trandafirilor, un loc cu tradiții, cultură și oameni care îi dau identitate și valoare.”

La 733 de ani de la prima sa atestare documentară, Aiudul își păstrează moștenirea istorică și culturală, continuând să fie un reper important pentru identitatea locală și pentru patrimoniul județului Alba.




Citește mai mult

Actualitate

Alertă extremă în Aiud, după apariția unui urs pe strada Sergent Hațegan. Animalul a fost filmat de un grup de adolescenți

Publicat

în

Prezența unui urs a fost semnalată în seara zilei de miercuri, 4 noiembrie 2026, în municipiul Aiud, pe strada Sergent Hațegan, miercuri seara. Autoritățile au emis un mesaj RO-ALERT de tip „Alertă Extremă”, prin care populația a fost avertizată cu privire la pericol.

Ursul a fost filmat de un grup de adolescenți, iar imaginile au fost trimise redacției ziarulunirea.ro.

Prin intermediul mesajului RO-ALERT, cetățenii au fost sfătuiți să evite zona în care fusese observat animalul și să rămână în locuințe.

Potrivit reprezentanților Jandarmeriei Alba, la fața locului s-a deplasat de urgență echipajul de intervenție aflat în serviciu, echipat corespunzător pentru alungarea animalelor de talie mare.

Ajunși la fața locului, jandarmii au constatat că animalul nu se mai afla în zonă.

Pentru a preveni revenirea acestuia, oamenii legii au folosit semnalele acustice ale autospecialei, în scopul descurajării și alungării animalului sălbatic.

Intervenția s-a desfășurat în condiții de siguranță, fără ca populația, echipajul de intervenție sau animalul sălbatic să fie puși în pericol.




Citește mai mult

Actualitate

Bărbat de 31 de ani din Aiud, reținut după ce ar fi încălcat ordinul de protecție emis în favoarea fostei partenere

Publicat

în

Un bărbat în vârstă de 31 de ani, din municipiul Aiud, a fost reținut pentru 24 de ore, fiind cercetat pentru încălcarea măsurilor dispuse printr-un ordin de protecție emis de Judecătoria Aiud.

Potrivit informațiilor transmise de polițiști, incidentul s-ar fi petrecut în seara zilei de 1 noiembrie 2026, când bărbatul s-ar fi deplasat la locuința fostei partenere, în vârstă de 25 de ani. Acesta ar fi încercat să pătrundă în curtea imobilului, fără să reușească, timp în care i-ar fi adresat femeii injurii și expresii jignitoare.

Prin comportamentul său, bărbatul ar fi încălcat măsurile de protecție stabilite prin ordinul emis de Judecătoria Aiud la data de 26 octombrie 2026.

La data de 2 noiembrie, polițiștii de ordine publică din cadrul Poliției Municipiului Aiud au dispus reținerea acestuia pentru 24 de ore.

Cercetările continuă sub supravegherea și coordonarea procurorilor, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs fapta.




Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Stiri din Alba

Politică

Știrea ta

Societate

Sport

Economie

Din Județ

Articole Similare

aiudinfo, stiri aiud, informatii aiud