Actualitate
Cea de-a doua zi a Festivalului de Folclor de la Aiud a oferit publicului un regal folcloric de excepție, cu ansambluri exotice

Organizatorii au încercat să ridice standardele anul acesta şi au reușit chemând ansambluri folclorice din ţări mai exotice, ansambluri care au acaparat atenția și admirația publicului aiudean, ansambluri care sunt cu adevărat exotice venite fiind din țări și depărtări la care în majoritatea lor cetățenii din Aiud pot doar să viseze.
Pe scena amenajată în Piața „Dr. Constantin Hagea” au urcat și au încântat publicul, rând pe rând, ansambluri reprezentative din Ungaria, Spania (Țata bascilor), Kyrgyzstan, Serbia, Slovacia, Turcia, Mexic, Paraguay, Mexic și bineînțeles Ansamblul folcloric „Doina Aiudului”
Credem că nimeni dintre spectatorii prezenți în fața scenei aiudene nu ne poate contrazice când afirmăm că această a doua zi de spectacol, a celei de a cincea ediții a festivalului aiudean, a fost una dintre cele mai gustate de public, mai ales că parte dintre ansambluri nu s-au mulțumit doar cu spațiul scenei și „au coborât în public”. Prin gestul lor, timp de câteva minute, dansatorii oaspeți au întins adevărate punți peste hotare și culturi și s-au apropiat de aiudenii prezenți, invitându-i la dans, printre „victime” s-au numărat doamna Luminița Josan și soția primarului Mihai Horațiu Josan, cel care, împreună cu coregraful ansamblului aiudean, domnul Nicolae Moldovan, a inițiat festivalul în urmă cu cinci ani. Mihai Horațiu Josan fiind obligat să facă față asaltului unor exotice dansatoare, acesta fiind „luat la joc” de tinerele dansatoare mexicane.
Se poate spune că profesionalismul artiștilor care au evoluat pe scena aiudeană, dansurile și cântecele sau făcut deliciul publicului. Remarcabile și de neuitat au fost evoluțiile componenților ansamblurilor fiecărei țări reprezentate. O impresie deosebită au lăsat artiștii din Paraguai, Mexic și Columbia. Nu înseamnă că celelalte ansambluri nu au impresionat. Nici nu se poate pune în discuție așa ceva. Evoluția tuturor a fost extraordinară și a avut priză la public.
Nici aiudenii nu s-au lăsat mai prejos. Membrii ansamblului „Doina Aiudului” au închis programul celei de a doua seri a festivalului, binecunoscutul artist, interpret de muzică Marius Moga făcând, printr-o excelentă interpretare a unui cântec specific bănățean introducerea colegilor lui de ansamblu care au încheiat cea de a doua seara cu o suită de nasuri populare din Banat.
Dorel Lazăr
Actualitate
Alertă extremă în Aiud, după apariția unui urs pe strada Sergent Hațegan. Animalul a fost filmat de un grup de adolescenți
Prezența unui urs a fost semnalată în seara zilei de miercuri, 4 noiembrie 2026, în municipiul Aiud, pe strada Sergent Hațegan, miercuri seara. Autoritățile au emis un mesaj RO-ALERT de tip „Alertă Extremă”, prin care populația a fost avertizată cu privire la pericol.
Ursul a fost filmat de un grup de adolescenți, iar imaginile au fost trimise redacției ziarulunirea.ro.
Prin intermediul mesajului RO-ALERT, cetățenii au fost sfătuiți să evite zona în care fusese observat animalul și să rămână în locuințe.
Potrivit reprezentanților Jandarmeriei Alba, la fața locului s-a deplasat de urgență echipajul de intervenție aflat în serviciu, echipat corespunzător pentru alungarea animalelor de talie mare.
Ajunși la fața locului, jandarmii au constatat că animalul nu se mai afla în zonă.
Pentru a preveni revenirea acestuia, oamenii legii au folosit semnalele acustice ale autospecialei, în scopul descurajării și alungării animalului sălbatic.
Intervenția s-a desfășurat în condiții de siguranță, fără ca populația, echipajul de intervenție sau animalul sălbatic să fie puși în pericol.
Actualitate
Bărbat de 31 de ani din Aiud, reținut după ce ar fi încălcat ordinul de protecție emis în favoarea fostei partenere
Un bărbat în vârstă de 31 de ani, din municipiul Aiud, a fost reținut pentru 24 de ore, fiind cercetat pentru încălcarea măsurilor dispuse printr-un ordin de protecție emis de Judecătoria Aiud.
Potrivit informațiilor transmise de polițiști, incidentul s-ar fi petrecut în seara zilei de 1 noiembrie 2026, când bărbatul s-ar fi deplasat la locuința fostei partenere, în vârstă de 25 de ani. Acesta ar fi încercat să pătrundă în curtea imobilului, fără să reușească, timp în care i-ar fi adresat femeii injurii și expresii jignitoare.
Prin comportamentul său, bărbatul ar fi încălcat măsurile de protecție stabilite prin ordinul emis de Judecătoria Aiud la data de 26 octombrie 2026.
La data de 2 noiembrie, polițiștii de ordine publică din cadrul Poliției Municipiului Aiud au dispus reținerea acestuia pentru 24 de ore.
Cercetările continuă sub supravegherea și coordonarea procurorilor, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs fapta.
Actualitate
Vineri, 20 noiembrie 2026, are loc deschiderea oficială a noului magazin LIDL din Aiud
Locuitorii municipiului Aiud vor avea, începând cu 20 noiembrie 2026, o nouă opțiune pentru cumpărături. Al doilea magazin Lidl din oraș, construit pe strada Transilvaniei nr. 156, se apropie de finalizarea pregătirilor, iar deschiderea oficială este programată pentru a doua jumătate a lunii noiembrie.
Potrivit informațiilor disponibile, aprovizionarea noului supermarket ar urma să înceapă în 16 noiembrie, cu doar câteva zile înainte de inaugurare.
Investiția a intrat în linie dreaptă după mai multe luni de lucrări, iar unul dintre ultimele demersuri administrative importante a fost finalizat în luna octombrie. Agenția pentru Protecția Mediului Alba a emis, la 19 octombrie 2026, Decizia nr. 9497 privind acordarea autorizației de mediu pentru funcționarea magazinului.
Al doilea magazin Lidl din municipiu
Noul supermarket este amplasat pe strada Transilvaniei, la numărul 156, și va fi al doilea magazin Lidl din Aiud, după unitatea deja existentă pe aceeași arteră.
Proiectul presupune construirea unui magazin modern, cu regim de înălțime parter, la care se adaugă amenajări exterioare și facilități destinate clienților. Investiția include bazine subterane, foraje proprii, căi de acces, o parcare și spații verzi.
Conform documentației tehnice, clădirea are o suprafață construită la sol de 2.164,50 metri pătrați, aceeași valoare fiind înregistrată și pentru suprafața construită desfășurată. Imobilul are o înălțime de 5,25 metri la cornișă, iar înălțimea maximă ajunge la 7 metri.
Inaugurare programată în luna noiembrie
Deschiderea noului magazin este programată pentru 20 noiembrie 2026. Până atunci, urmează să fie încheiate ultimele pregătiri, inclusiv aprovizionarea cu produse și organizarea spațiului comercial.
Prin această investiție, Lidl își extinde prezența în municipiul Aiud, oferind locuitorilor încă un punct de acces la oferta comercială a retailerului german.
-
Din Județacum 7 luni
Când pică Paștele ortodox și cel catolic 2027, dar și în următorii ani | aiudinfo.ro
-
Din Județacum 7 luni
Mesaje de Florii 2026. SMS-uri, urări și felicitări care pot fi transmise persoanelor care îşi sărbătoresc onomastica | aiudinfo.ro
-
Mondenacum 7 luni
MESAJE de PASTELE ORTODOX 2026. URARI și FELICITARI frumoase de Învierea Domnului | aiudinfo.ro
-
Actualitateacum 7 luni
Nume de femei și bărbați care se sărbătoresc de Florii 2026 | aiudinfo.ro
-
Actualitateacum 12 luni
MESAJE, URĂRI și FELICITĂRI de Sfinții Mihail și Gavrill 2025. Trimite-le un SMS celor care își sărbătoresc onomastica | aiudinfo.ro
-
Din Județacum 11 luni
Mesaje de Sfântul Nicolae 2025. Felicitări și urări de Moș Nicolae pentru cei dragi | aiudinfo.ro
-
Actualitateacum 10 luni
O femeie din Aiud și-a ucis copilașul, imediat după ce l-a născut. L-ar fi pus într-un sac menajer și l-a ascuns în coșul cu haine
-
Aiudeniacum 12 luni
O tânără originară din Aiud i-a cucerit pe jurații de la „Chefi la cuțite”


