Rămâi conectat

Știri din zonă

Cinci persoane rănite, dintre care una încarcerată, după o coliziune între două autoturisme petrecută pe DN1, la Mirăslău

Publicat

în

Un accident rutier grav, cu cinci victime, dintre care una încarcerată, s-a produs astăzi, 18 septembrie 2017, în jurul orei 16.00, pe DN 1, la Mirăslău.

Din primele informații, este vorba despre o coliziune între două autoturisme.

La fața locului s-a deplasat și un echipaj de descarcerare de la ISU Alba.

UPDATE 1: Traficul este îngreunat pe DN1, zona Decea, unde a avut loc accidentul. Se circulă alternativ, pe un singur sens.

Accidentul a avut loc din cauza unei neacordări de prioritate la intersecția cu drumul secundar din Miraslău. Conducătorul auto care a ieșit pe DN1 nu a dat prioritate  unei mașini care circula regulamentar.

UPDATE 2: La  data de 18.09.2017, în jurul orei 16.00, un bărbat în vârstă de 64 de ani, din comuna Miraslău, în timp ce conducea un autoturism pe DC 82, la pătrunderea pe DN1, la kilometrul 415, nu a acordat prioritate de trecere unui autoturism condus de un bărbat de 46 de ani, din judeţul Sibiu, intrând în coliziune cu acesta.

În urma accidentului, conducătorul primului autoturism a suferit o fractură de membru inferior, iar şoferul celui de-al doilea autoturism precum şi două femei de 43 şi 63 de ani, pasagere în autoturismul condus de acesta, au suferit leziuni uşoare.

Cercetările sunt continuate.




Știri din zonă

Tânăr de 19 ani din Rădești, prins la volan fără permis, în localitatea Râmeț

Publicat

în

Un tânăr în vârstă de 19 ani, din Rădești, a fost depistat de polițiști conducând un autoturism fără a deține permis de conducere. Acesta a fost oprit pentru control pe DJ 107I, pe raza localității Râmeț.

Potrivit IPJ Alba, incidentul a avut loc în seara zilei de 27 octombrie 2026, în jurul orei 23:00, când polițiștii Secției 3 de Poliție Rurală Aiud au oprit autoturismul pentru verificări.

În urma controlului, oamenii legii au constatat că tânărul nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

Polițiștii continuă cercetările într-un dosar penal pentru conducerea unui vehicul fără permis de conducere.




Citește mai mult

Știri din zonă

Hram la Mănăstirea Dumbrava: Arhiepiscopul Irineu a oficiat Sfânta Liturghie de Sfântul Dimitrie

Publicat

în

Mănăstirea Dumbrava, din protopopiatul Aiud, a îmbrăcat haine de sărbătoare luni, 26 octombrie 2026, cu prilejul hramului vechii biserici, închinate Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir.

Sfânta Liturghie a fost oficiată de Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Alba Iuliei, înconjurat de un sobor numeros de preoți și diaconi, în prezența obștii monahale și a credincioșilor veniți să participe la sărbătoare.

În cadrul slujbei, ierarhul a rostit un cuvânt de învățătură, în care a subliniat importanța asumării credinței creștine prin fapte și prin respectarea poruncilor dumnezeiești. Acesta i-a îndemnat pe credincioși să se apropie de Hristos și să evite indiferența spirituală.

„Dacă vreunul dintre noi este creștin nominal sau creștin cu numele, să căutăm a ne preda lui Hristos chiar astăzi, lui Hristos, «Păstorul Cel bun», «Lumina lumii», «Vița cea adevărată»”, a transmis Arhiepiscopul Irineu, atrăgând atenția asupra necesității unei vieți trăite în acord cu învățătura Evangheliei.

Răspunsurile liturgice au fost oferite de Grupul vocal „Enosis” al Arhiepiscopiei Alba Iuliei. La momentul chinonicului, copiii ocrotiți în cadrul Așezământului social „Sfânta Veronica” de la Mănăstirea Dumbrava au susținut un moment muzical religios.

La finalul slujbei, părintele arhimandrit Vasile Crișan, vicar eparhial și duhovnic al mănăstirii, i-a mulțumit ierarhului pentru prezență și binecuvântare, evidențiind totodată participarea numeroasă a credincioșilor la sărbătoarea așezământului monahal.

Obștea Mănăstirii Dumbrava se află sub îndrumarea maicii starețe stavrofora Mina Cerceș și sub îndrumarea duhovnicească a arhimandritului Vasile Crișan.

O mănăstire ridicată pe locul martiriului unui preot ortodox

Situată în nord-estul județului Alba, Mănăstirea Dumbrava a fost ridicată pe un teren donat de localnici. Potrivit tradiției istorice consemnate despre acest loc, aici, la începutul secolului al XVIII-lea, preotul ortodox Ioan ar fi fost martirizat în contextul prozelitismului uniatist, fiind ars de viu într-o căpiță de fân pentru apărarea credinței ortodoxe.

Piatra de temelie a vechii biserici, având hramul Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, a fost pusă la 26 octombrie 1996. Ansamblul monahal a fost construit sub forma unei cetăți, cu o clopotniță amplasată la intrare, iar pictura bisericii cuprinde numeroase elemente neobizantine.

Lăcașul de cult a fost târnosit la 26 octombrie 2002, în prezența unui număr mare de credincioși. De atunci, sărbătoarea Sfântului Mare Mucenic Dimitrie reprezintă un moment important pentru comunitatea monahală și pentru credincioșii care participă anual la hramul vechii biserici.




Citește mai mult

Știri din zonă

Turist de 22 de ani, salvat de Salvamont după ce a rămas blocat în abruptul Colților Trascăului

Publicat

în

Un tânăr în vârstă de 22 de ani, din Cluj-Napoca, a fost salvat duminică după-amiază, 25 octombrie 2026, de echipa Salvamont aflată în serviciu la Punctul de Lucru Rimetea, după ce a rămas blocat în abruptul Colților Trascăului.

Potrivit salvatorilor montani, tânărul pornise singur pe munte, iar la un moment dat s-a aflat în imposibilitatea de a-și continua deplasarea. Acesta a solicitat ajutor printr-un apel la numărul unic de urgență 112.

Echipa Salvamont a intervenit în cel mai scurt timp, a localizat turistul și a reușit să îl evacueze în siguranță, printr-o coborâre în rapel. Tânărul a fost adus la baza muntelui, unde îl aștepta familia.

În urma incidentului, salvatorii montani reamintesc turiștilor importanța respectării regulilor de siguranță pe munte. Aceștia recomandă evitarea drumețiilor solitare și respectarea traseelor turistice marcate, pentru a reduce riscul unor situații periculoase.

De asemenea, având în vedere condițiile meteorologice specifice perioadei, turiștii sunt sfătuiți să urmărească prognozele meteo și să se echipeze corespunzător pentru ploaie și temperaturi scăzute. Echipamentul de schimb și lanterna nu ar trebui să lipsească din rucsac, mai ales în contextul reducerii duratei zilei.

În cazul unei situații de urgență pe munte, solicitați ajutor apelând numărul unic de urgență 112.




Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Stiri din Alba

Politică

Știrea ta

Societate

Sport

Economie

Din Județ

Articole Similare

aiudinfo, stiri aiud, informatii aiud