Știri din zonă
CJSU Alba a decis să prelungească cu încă 7 zile carantina în Comuna Rîmetea, începând de mâine 16 aprilie 2021
Carantinarea localității Rimetea urmează să fie prelungită cu încă 7 zile, din cauza numărului ridicat de cazuri active de infectare cu COVID-19 din interiorul acesteia.
Având în vedere situația epidemiologică din comuna Rimetea, județul Alba, generată de virusul SARS-CoV-2, unde se înregistrează o rată de incidență de 8,01 la 1000 de locuitori, riscul epidemiologic este de o gravitate crescută, la nivelul unității administrativ-teritoriale în ultimele 14 zile fiind înregistrate 8 cazuri de îmbolnăvire la o populație de 999 de locuitori;
În conformitate cu prevederile:
-art. 5 alin. (3) lit. a), b), c), d) și f) din Legea 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, cu modificările şi completările ulterioare;
-art. 3 lit. b), art. 6 lit. b), art. 7 alin. (5) şi art. 12 alin. (1) din Legea nr. 136/2020 privind instituirea unor măsuri în domeniul sănătății publice în situații de risc epidemiologic şi biologic;
-art. 3 din H.G. nr. 432/08.04.2021 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 13 aprilie 2021, precum și stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19;
-art. 11 alin. (3) din Hotărârea Guvernului nr. 557/2016 privind managementul tipurilor de risc;
-art. 3 alin. (4) din Ordinul Ministrului Sănătății nr. 1309/2020 privind modalitatea de aplicare a măsurilor de prevenire şi limitare a îmbolnăvirilor cu SARS-CoV-2;
În temeiul drepturilor conferite de Hotărârea Guvernului nr. 1491/2004 pentru aprobarea Regulamentului-cadru privind structura organizatorică, atribuțiile, funcționarea şi dotarea comitetelor şi centrelor pentru situații de urgență.
Ținând cont de prevederile O.U.G. nr. 21/2004 privind Sistemul Național de Management al Situațiilor de Urgență, aprobată prin Legea nr. 15/2005, cu modificările și completările ulterioare;
Văzând analiza de risc, pentru prelungirea măsurii de carantină zonală în comuna Rimetea, județul Alba, nr. 4530 la data de 14 aprilie 2021 a Direcției de Sănătate Publică Alba;
Luând în considerare Avizul de prelungire a carantinei zonale emis de Institutului Național de Sănătate Publică cu nr. 695/14.04.2021 pentru comuna Rimetea;
În baza prevederilor art. 23 alin. (1) din Regulamentul de Organizare și Funcționare a C.J.S.U. Alba, aprobat prin
Ordinul Prefectului județului Alba nr. 336/25.07.2017, cu modificările și completările ulterioare;
Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Alba, convocat în ședință extraordinară în data de 15.04.2021,
HOTĂRĂȘTE:
Art.1. (1) Propunem prelungirea măsurii de carantinare zonală pe o perioadă de 7 zile a comunei Rimetea, județul Alba, începând cu data de 16.04.2021 ora 06:00, sens în care se solicită Centrului Național de Coordonare și Conducere a Intervenției emiterea ordinului șefului Departamentului pentru Situații de Urgență.
(2) Perimetrul vizat de măsura prevăzută la alin. 1 este delimitat de următoarele coordonate geografice:
– 46.416767, 23.558156 – DJ 107M Colțești – Vălișoara;
– 46.424833, 23.544535 – Cetatea Trascăului;
– 46.481307, 23.553718;
– 46.494288, 23.580816 – DJ 107M Rimetea – Buru;
– 46.491515, 23.585622;
– 46.476113, 23.593214;
– 46.452846, 23.585022 – Colții Trascăului;
– 46.413157, 23.577311;
ART.2. Este strict interzisă intrarea / ieșirea din zona carantinată prin alte zone și căi de acces decât cele deschise circulației publice de pe drumurile naționale, județene, comunale și forestiere.
ART.3. Circulația și staționarea în spații publice a persoanelor este interzisă, cu excepția motivelor bine justificate, pe baza Declarației pe proprie răspundere (Anexă), legitimație de serviciu sau a adeverinței eliberate de angajator.
ART.4. În zona prevăzută la art. 1 alin. (2), se propune instituirea următoarelor măsuri obligatorii pentru toate persoanele care se află permanent sau tranzitează zona menționată la art. 1:
1.identificarea persoanelor cu domiciliul, reședința ori adresa declarată în zona menționată la art. 1 alin. (2) și introducerea acestora în bazele de date dedicate;
2.limitarea la maximum a deplasării persoanelor şi monitorizarea permanentă a respectării acestei măsuri. Ieșirea persoanelor din locuință este permisă doar pe bază de Declarație pe proprie răspundere (Anexă), legitimație de serviciu sau adeverință eliberată de angajator, după caz;
3.în intervalul orar 05.00-20.00, în interiorul zonei menționată la art. 1 alin. (2), se interzice circulația tuturor persoanelor în afara locuinței/gospodăriei, cu următoarele excepții:
a)deplasarea în interes profesional, inclusiv între locuință/gospodărie și locul/locurile de desfășurare a activității profesionale și înapoi;
b)deplasarea pentru asigurarea de bunuri care acoperă necesitățile de bază ale persoanelor și animalelor de companie/domestice, precum și bunuri necesare desfășurării activității profesionale;
c)deplasarea pentru asistență medicală care nu poate fi amânată și nici realizată de la distanță, inclusiv pentru vaccinarea împotriva COVID – 19;
d)deplasările scurte, în apropierea locuinței/gospodăriei, legate de activitatea fizică individuală a persoanelor (cu excluderea oricăror activități sportive de echipă), cât și pentru nevoile animalelor de companie/domestice;
e)deplasarea în scopul donării de sânge, la centrele de transfuzie sanguină;
f)deplasarea în scop umanitar sau de voluntariat;
g)deplasarea pentru realizarea de activități agricole;
h)deplasarea producătorilor agricoli pentru comercializarea de produse agroalimentare;
i)îngrijirea sau administrarea unei proprietăți din altă localitate;
j)eliberarea de documente necesare pentru obținerea unor drepturi;
k)participare la programe sau proceduri în centrele de tratament;
l)pentru achiziția, service-ul, efectuarea ITP sau alte operațiuni de întreținere a vehiculelor, activități care nu pot fi efectuate în localitatea de domiciliu;
m)alte motive justificative precum: îngrijirea/însoțirea copiilor/membrilor de familie; îngrijirea unei rude/afin sau persoană aflată în întreținere, asistența persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilități ori deces al unui membru de familie, evenimente de stare civilă;
n)participarea la activități religioase;
4.în intervalul orar 20.00 – 5.00, circulația persoanelor în afara locuinței/gospodăriei este permisă numai pentru motivele prevăzute la punctul 3, lit. a), c), d);
5.în/din zona menționată la art. 1 alin. (2) este permisă intrarea / ieșirea pentru:
a)transportul de marfă indiferent de natura acestuia, al materiilor prime și resurselor necesare desfășurării activităților economice în localitatea carantinată, precum și aprovizionarea populației;
b)persoanele care nu locuiesc în zona carantinată, dar care desfășoară activități economice sau în domeniul apărării, ordinii publice, securității naționale, sanitare, veterinare, situațiilor de urgență, administrației publice locale, a asistenței și protecției sociale, judiciare, serviciilor de utilitate publică, agriculturii, alimentației publice, comunicațiilor și transporturilor;
c)persoanele care locuiesc în zona carantinată și desfășoară activitatea profesională în afara zonei carantinate;
d)persoanele care realizează activități agricole sau pentru comercializarea de produse agroalimentare;
e)deplasarea din alte motive justificate, precum îngrijirea / însoțirea copiilor / membrilor de familie, îngrijirea unei / unui rude / afin sau a unei persoane aflate în întreținere, asistența persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilități, decesul unui membru de familie;
f)deplasarea pentru asistență medicală care nu poate fi amânată și nici realizată de la distanță, inclusiv pentru vaccinarea împotriva COVID – 19;
g)urgențe medicale;
h)îngrijirea sau administrarea unei proprietăți din altă localitate;
i)eliberarea de documente necesare pentru obținerea unor drepturi;
j)pentru achiziția, service-ul, efectuarea ITP sau alte operațiuni de întreținere a vehiculelor, activități care nu pot fi efectuate în localitatea de domiciliu;
6.Pentru verificarea motivului deplasării în interes profesional, persoanele sunt obligate să prezinte, la cererea personalului autorităților abilitate, legitimația de serviciu, adeverința eliberată de angajator sau o declarație pe propria răspundere;
7.Pentru verificarea motivului deplasării în interes personal, persoanele sunt obligate să prezinte, la cererea personalului autorităților abilitate, o declarație pe propria răspundere, completată în prealabil;
8.Declarația pe propria răspundere trebuie să cuprindă numele și prenumele, data nașterii, adresa locuinței/gospodăriei/locului activității profesionale, motivul deplasării, data completării și semnătura olografă a declarantului. Declarația poate fi prezentată în format letric (suport hârtie) sau pe un dispozitiv electronic;
9.Se permite tranzitarea localității menționată la art. 1 alin. (2) de către persoanele care nu au domiciliul pe raza acesteia, fiind interzisă staționarea în localitate;
10.Se permite oficierea slujbelor religioase doar în exteriorul clădirilor, cu excepția celor la care participă doar personalul bisericesc. Pentru evenimentele organizate în exterior se va respecta norma de 4 mp/persoană, cu respectarea regulilor de protecție sanitară, stabilite prin Ordinul comun al Ministrului sănătății și al Ministrului afacerilor interne, emis în temeiul art. 45 și al art. 71 alin. (2) din Legea nr. 55/2020, cu modificările și completările ulterioare;
11.Se permite oficierea slujbelor de înmormântare, cu participarea a maxim 8 persoane în interior iar în exterior cu participarea a maxim 20 persoane;
12.Se permite oficierea evenimentelor de stare civilă cu prezența a maxim 10 persoane în interiorul clădirii, iar în exterior cu participarea a maxim 20 persoane, cu respectarea regulilor de protecție sanitară, stabilite prin Ordinul comun al Ministrului sănătății și al Ministrului afacerilor interne, emis în temeiul art. 45 și al art. 71 alin. (2) din Legea nr. 55/2020, cu modificările și completările ulterioare;
13.Controlul măsurilor privind limitarea deplasării persoanelor în / din unitatea administrativ teritorială menționată la art. 1 alin. (2) și măsurile de ordine publică vor fi organizate și coordonate de către Inspectoratul de Jandarmi Județean Alba cu sprijinul Inspectoratului de Poliție Județean Alba, a Poliției locale, efective din cadrul DSP, DSVSA, ITM, Protecția Consumatorului, ISCTR sau alți funcționari anume desemnați prin dispoziție a primarului unității administrativ teritoriale.
ART. 5. În zona prevăzută la art. 1 alin. (2), se propun interzicerea următoarele activități:
a)organizarea de evenimente private (nunți, botezuri, mese festive, etc.) în spații închise și deschise;
b)organizarea de evenimente și/sau activități private pentru copii în spaţii închise cum ar fi evenimente aniversare, locuri de joacă sau altele asemenea;
c)activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfășoară activități de preparare, comercializare și consum al produselor alimentare și/sau băuturilor alcoolice și nealcoolice, de tipul restaurantelor și cafenelelor, inclusiv al teraselor, în interiorul și exteriorul clădirilor, cu excepția activităților de preparare a hranei și comercializarea produselor alimentare și băuturilor alcoolice și nealcoolice care nu se consumă în spațiile respective;
d)activitatea cu publicul a operatorilor economici licențiați în domeniul jocurilor de noroc;
e)organizarea și desfășurarea adunărilor publice organizate în baza Legii Nr. 60/1991;
f)organizarea cu public în spații închise și deschise cum ar fi, fără a se limita la acestea, desfășurarea activităților de tipul spectacolelor și/sau concertelor, activități culturale, științifice, artistice sau de divertisment;
g)toate activitățile și competițiile sportive, individuale sau colective care se desfășoară în spatii închise sau deschise, cu excepția celor profesioniste organizate de federațiile de profil;
h)organizarea piețelor pentru produse nealimentare, a târgurilor, oboarelor, iarmaroacelor si piețelor de vechituri;
ART. 6. (1) Propunem limitarea programului de lucru cu publicul a operatorilor economici din domeniul comercializării de bunuri alimentare și nealimentare/prestări servicii în spații închise şi/sau deschise, publice şi/sau private în intervalul orar 05.00 – 18.00, cu excepția farmaciilor și a stațiilor de distribuție carburant care pot avea program non-stop.
(2) Propunem limitarea numărului de persoane în incinta magazinelor, la maximum 30% din capacitate, astfel încât să se asigure minim 8 mp/persoană, cu respectarea normelor de distanțare fizică respectiv protecție sanitară;
(3) Propunem ca operatorii economici să afișeze obligatoriu la loc vizibil, la intrarea în unitate, a programului de funcționare precum și a restricțiilor stabilite prin prezenta hotărâre inclusiv numărul maxim de persoane care pot avea acces simultan în interior.
Art. 7. Propunem ca operatorii economici care desfășoară activități de transport persoane și care tranzitează zona carantinată vor putea efectua opriri în stațiile proprii pentru urcarea sau coborârea călătorilor. Operatorii vor lua măsurile necesare pentru limitarea accesului în mijloacele de transport astfel încât să fie respectate măsurile de distanțare fizică.
Art. 8. Direcția de Sănătate Publică a Județului Alba va evalua și prioritiza oportunitatea de testare a persoanelor și va transmite solicitările de sprijin cu materiale sanitare și personal de specialitate către Institutul Național de Sănătate Publică / Ministerul Sănătății;
ART. 9. Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Unirea” al județului Alba va asigura transmiterea mesajelor de avertizare prin sistemul RO-ALERT către populația din zona carantinată, cu măsurile ce trebuie respectate pe timpul instituirii carantinei zonale.
ART. 10. Se deleagă Centrul Județean de Coordonare și Conducere a Intervenției Alba pentru transmitere la Centrul Național de Coordonare și Conducere a Intervenției a documentelor necesare, în vederea emiterii Ordinului Șefului Departamentului pentru Situații de Urgență, pentru prelungirea pe o perioadă de 7 zile, a măsurii de carantinare zonală, pentru comuna Rimetea, județul Alba.
ART. 11. Hotărârile adoptate de CJSU Alba până la data adoptării prezentei hotărâri își mențin aplicabilitatea în măsura în care prevederile acestora nu contravin măsurilor stabilite în prezenta hotărâre.
ART. 12. Prezenta hotărâre se transmite membrilor Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Alba, tuturor UAT-urilor de pe raza județului Alba, în vederea aducerii la cunoștința populației, operatorilor economici și instituțiilor publice, prin toate mijloacele de comunicare avute la dispoziție. De asemenea, prezenta hotărâre se transmite la Inspectoratul General pentru Situații de Urgență și la Departamentul pentru Situații de Urgență de către Inspectoratul pentru Situații de Urgență „UNIREA” al județului Alba. Totodată, hotărârea se va afișa pe site-ul Instituției Prefectului – Județul Alba.


Știri din zonă
Prezența unui URS, semnalată în comuna Rimetea. A fost emis mesaj de avertizare RO-ALERT locuitorilor din zonă
Prezența unui urs a fost semnalată, vineri dimineața, în comuna Rimetea, intervenția jandarmilor în zonă fiind în desfășurare. A fost emis un mesaj de avertizare RO-Alert pentru locuitorii din zonă.


La fața locului se deplasează de urgență echipajul de intervenție al Jandarmeriei Alba, aflat în serviciu, echipat corespunzător pentru alungarea animalelor de talie mare.
Sfaturi care le-ar putea salva viața celor care dau nas în nas cu ursul
În primul rând, și poate cel mai important sfat, este să îți păstrezi, pe cât posibil, calmul. Da, este greu să te menții liniștit înt-o întâlnire cu un potențial vital extrem de crescut, însă trebuie să te mobilizezi, să tragi de câteva ori aer în piept și să fii cât poți de atent la comportamentul ursului.
Observă dacă animalul este agresiv, dacă este pur și simplu în trecere sau dacă mănâncă. Un alt sfat oferit de salvamontiști este următorul: indiferent de comportamentul ursului, încearcă să te retragi cu mișcări cât mai lente, cât mai ușoare și nu bruște, care ar putea fi percepute ca un semn de agresiune din partea ta.
La fel de important este să păstrezi contactul vizual cu animalul sălbatic, pentru a-i vedea mișcările, comportamentul. Evită, însă, pe cât posibil să îl privești țintă în ochi. Acest lucru poate fi interpretat de urs tot ca un semn de agresiune din partea ta.
Toți salvamontiștii atrag atenția asupra faptului că nu este bine să pornești într-o drumeție singur, fără a fi însoțit de măcar 1-2 parteneri de drum. De asemenea, rucsacul tău ar trebui să conțină un fluier și un spray de urs, pe care îl poți cumpăra din magazinele de specialitate.
Totodată, trebuie să știi că, dacă ursul înaintează spre tine, nu este neapărat un semn că urmează un atac, însă e bine să fii precaut. La fel, dacă animalul se ridică pe labele din spate, nu înseamnă că te va ataca, ci că vrea să obțină cât mai multe informații despre situația în care se află.
Știri din zonă
Bărbatul de 36 de ani din Livezile, dat dispărut de familie, găsit spânzurat la câțiva kilometri de locuință
Din nefericire, în urma activităților de căutare desfășurate de echipele mixte formate din polițiști, jandarmi din cadrul Inspectoratului Județean de Jandarmi „Avram Iancu” Alba și Salvamont, bărbatul dispărut a fost găsit decedat, la o distanță de aproximativ 4 kilometri de locuința sa, constatându-se că decesul a survenit prin spânzurare.


Trupul neînsuflețit va fi transportat la Serviciul Județean de Medicină Legală Alba pentru efectuarea examenului necroptic. În cauză, polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă în vederea stabilirii împrejurărilor în care a avut loc acest eveniment.
Având în vedere natura cazului, atragem atenția asupra faptului că prezentarea detaliată a unor astfel de situații poate avea un impact negativ asupra persoanelor vulnerabile. Specialiștii subliniază că expunerea repetată la astfel de informații poate crește riscul de comportamente similare.
Recomandăm tratarea cu responsabilitate a acestor subiecte și încurajăm persoanele care se confruntă cu dificultăți emoționale să solicite sprijin de specialitate sau să apeleze la persoane de încredere.
Știri din zonă
Bărbat de 36 de ani din Livezile căutat de polițiști și familie, după ce a plecat de la domiciliu și nu a mai revenit
Polițiștii din Alba caută un bărbat care a dispărut din localitatea Livezile. Persoanele care pot oferi informații sunt rugate să anunțe cea mai apropiată unitate de poliție sau să sune la 112.


În seara zilei de 18 mai 2026, polițiștii Secției 3 de Poliție Rurală Aiud au fost sesizați de către un bărbat cu privire la faptul că fratele său, GATEA IONAȘ PANFIL, în vârstă de 36 de ani, a plecat de la domiciliul său, respectiv din localitatea Livezile, în dimineața zilei de 18 mai 2026, iar familia nu a mai putut lua legătura cu el.
Bărbatul are următoarele semnalmente:
– 1,70 m înălțime;
– Aproximativ 70 de kilograme;
– Ochi căprui;
– Păr șaten.
La momentul dispariției, purta geacă neagră, tricou verde, pantaloni negri și ghete.
Bărbatul a fost dat în urmărire, iar polițiștii au demarat, imediat după sesizare, activități de căutare, dar, până în prezent, nu a fost găsit.
Persoanele care pot da informații, în vederea identificării sale, sunt rugate să anunțe cea mai apropiată unitate de poliție sau să sune la 112.
UPDATE: „Din nefericire, în urma activităților de căutare desfășurate de echipele mixte formate din polițiști, jandarmi din cadrul Inspectoratului Județean de Jandarmi „Avram Iancu” Alba și Salvamont, bărbatul dispărut a fost găsit decedat, la o distanță de aproximativ 4 kilometri de locuința sa, constatându-se că decesul a survenit prin spânzurare.
Trupul neînsuflețit va fi transportat la Serviciul Județean de Medicină Legală Alba pentru efectuarea examenului necroptic. În cauză, polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă în vederea stabilirii împrejurărilor în care a avut loc acest eveniment.
Având în vedere natura cazului, atragem atenția asupra faptului că prezentarea detaliată a unor astfel de situații poate avea un impact negativ asupra persoanelor vulnerabile. Specialiștii subliniază că expunerea repetată la astfel de informații poate crește riscul de comportamente similare.
Recomandăm tratarea cu responsabilitate a acestor subiecte și încurajăm persoanele care se confruntă cu dificultăți emoționale să solicite sprijin de specialitate sau să apeleze la persoane de încredere”, a mai transmis IPJ Alba.
-



Din Județacum o lunăCând pică Paștele ortodox și cel catolic 2027, dar și în următorii ani | aiudinfo.ro
-



Din Județacum 2 luniMesaje de Florii 2026. SMS-uri, urări și felicitări care pot fi transmise persoanelor care îşi sărbătoresc onomastica | aiudinfo.ro
-



Mondenacum 9 luniMesaje de Sfânta Maria 2025. URĂRI, FELICITĂRI și SMS-uri care pot fi trimise persoanelor care își serbează onomastica | aiudinfo.ro
-



Mondenacum o lunăMESAJE de PASTELE ORTODOX 2026. URARI și FELICITARI frumoase de Învierea Domnului | aiudinfo.ro
-



Actualitateacum 2 luniNume de femei și bărbați care se sărbătoresc de Florii 2026 | aiudinfo.ro
-



Actualitateacum 7 luniMESAJE, URĂRI și FELICITĂRI de Sfinții Mihail și Gavrill 2025. Trimite-le un SMS celor care își sărbătoresc onomastica | aiudinfo.ro
-



Mondenacum 9 luniNume care se sărbătoresc de Sfânta Maria | aiudinfo.ro
-



Actualitateacum 7 luniMuncitor din Sri Lanka reținut de polițiștii din Aiud, după ce a furat banii angajatorului




































