Știri din zonă
Comuna Livezile îşi modernizează drumurile de hotar
Drumul menit să facă legătura între centrul de comună Livezile şi localitatea Lopadea Veche din comuna Mirăslău începe să devină realitate.
Ridicarea gradului de confort pentru populaţie este un deziderat al administraţiei locale a comunei Livezile, şi pentru acest lucru se fac eforturi susţinute, atât materiale, financiare, cât şi umane. În acest sens, punându-şi în gând să-şi construiască o cale nouă de legătură, peste hotare, cu comuna învecinată Mirăslău, administraţia locală a reuşit să obţină o finanţare de 508.000 de lei prin Măsura 3.22 a Programului Naţional de Dezvoltare Rurală, sumă cu care vor fi modernizaţi cei 2.350 de metri de drum vicinal care face legătura între cele două localităţi. „Este un drum de hotar care va face legătura între localitățile Livezile şi Lopadea Nouă din comuna Mirăslău. Noua cale de comunicaţie, în lungime de 2,45 kilometri, va fi construită cu fonduri obţinute prin intermediul Grupului de Acţiune Locală «Munţii Metaliferi», prin proiectul «Dezvoltarea infrastructurii agricole în comuna Livezile prin modernizarea drumului de exploatare agricolă»”, ne-a declarat primarul Daniel Irimie. Potrivit acestuia, prin modernizarea acestui drum se doreşte, pe lângă uşurarea accesului la terenurile agricole din zonă, şi facilitarea legăturii cu comuna vecină prin crearea unui drum care să poată scurta timpul de deplasare, eliminând astfel obligativitatea de a circula prin municipiul Aiud şi pe DN1. Potrivit lui Daniel Irimie, modernizarea drumului constă în pietruirea cu granit a drumului existent şi degradat, construirea podurilor şi podeţelor, precum şi a unor rigole pentru apele pluviale, iar lucrările vor începe în cel mult două săptămâni.
Dorel LAZĂR


Știri din zonă
Bărbat de 48 de ani rănit după ce a căzut cu deltaplanul în zona Pietrei Secuiului, din Rimetea
Un bărbat de 48 de ani a fost rănit, după ce a căzut cu un deltaplan, miercuri după-amiază, în zona Pietrei Secuiului din Rimetea. Acesta s-ar fi agățat de un arbore și a fost extras de salvamontiști cu ajutorul unui elicopter SMURD dotat cu troliu.


„Accident cu Deltaplanul la Rimetea, intervine echipa Salvamont de la baza Alba Iulia, victima stabila, in imposibilitatea de a coborî. Victima a fost extrasă de către echipajul elicopterului SMURD și predat echipajului de ambulanță la prezent la baza SALVAMONT Rimetea. Pilotul deltaplanului, un bărbat de 48 de ani, a suferit escoriatii faciale și entorsă la unul din membrele inferioare. Este în curs de investigare și se va hotarî daca va fi transportat aerian sau terestru la spital”, a transmis SALVAMONT Alba.
„Miercuri, 22 aprilie 2026, în jurul orei 16.20, polițiștii Secției 3 de Poliție Rurală Aiud au fost sesizați, prin SNUAU 112, cu privire la faptul că, pe raza localității Rimetea, un pilot de deltaplan s-ar fi accidentat. Din cercetările efectuate de polițiști, a reieșit că, un bărbat, în vârstă de 48 de ani, din comuna Florești, județul Cluj, ar fi inițiat un zbor liber cu un deltaplan fără motor, iar un cablu al acestuia ar fi agățat un arbore, moment în care bărbatul a căzut, suferind o leziune la piciorul drept. În urma evenimentului, bărbatul nu a solicitat transportul la spital. Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă”, a transmis IPJ Alba.
Știri din zonă
Amenzi de peste 1.800 de lei aplicate de polițiști, în urma unei acțiuni cu efective mărite organizare în comunele Hopârta, Lopadea Nouă și Rădești
Marți, 21 aprilie 2026, în intervalul orar 10.00-13.00, polițiștii Secției 3 de Poliție Rurală Aiud au desfășurat o acțiune pentru combaterea faptelor de natură penală și contravențională și pentru prevenirea incidentelor care ar putea afecta liniștea cetățenilor.


În cadrul activităților desfășurate, au fost efectuate, prin intermediul aplicației eDAC, 196 de verificări de persoane și 37 de verificări de autovehicule, pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale.
Au fost constatate abateri de natură contravențională, majoritatea la normele legale privind circulația pe drumurile publice, care au fost sancționate cu amenzi în valoare totală de 1.822 de lei, și a fost reținut un permis de conducere.
De asemenea, au fost consiliate 9 persoane aflate în situații conflictuale, pe linia violenței domestice, combaterea violenței domestice fiind un obiectiv prioritar al Poliției Române.
Știri din zonă
Tânăr de 23 de ani din Rădești cercetat de polițiști, după ce a fost depistat în timp ce conducea băut și fără permis un autoturism, pe raza localității Căpud
Luni, 13 aprilie 2026, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Teiuș au oprit, pentru control, pe DC 17, pe raza localității Căpud, un autoturism condus de un tânăr, în vârstă de 23 de ani, din localitatea Rădești.


Din verificări a reieșit că acesta nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule, iar aparatul etilotest a indicat valoarea de 0,08 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul fără permis de conducere.
-



Din Județacum 4 zileCând pică Paștele ortodox și cel catolic 2027, dar și în următorii ani | aiudinfo.ro
-



Din Județacum 3 săptămâniMesaje de Florii 2026. SMS-uri, urări și felicitări care pot fi transmise persoanelor care îşi sărbătoresc onomastica | aiudinfo.ro
-



Mondenacum 8 luniMesaje de Sfânta Maria 2025. URĂRI, FELICITĂRI și SMS-uri care pot fi trimise persoanelor care își serbează onomastica | aiudinfo.ro
-



Mondenacum 2 săptămâniMESAJE de PASTELE ORTODOX 2026. URARI și FELICITARI frumoase de Învierea Domnului | aiudinfo.ro
-



Mondenacum 11 luniSfinții Constantin și Elena 2025. FELICITARI, MESAJE și URARI pentru cei care își sărbătoresc onomastica | aiudinfo.ro
-



Mondenacum 12 luniMESAJE DE 1 MAI 2025. SMS-uri, FELICITARI şi URĂRI care pot fi trimise de Ziua Internaţională a Muncitorilor | aiudinfo.ro
-



Actualitateacum 3 săptămâniNume de femei și bărbați care se sărbătoresc de Florii 2026 | aiudinfo.ro
-



Actualitateacum 6 luniMESAJE, URĂRI și FELICITĂRI de Sfinții Mihail și Gavrill 2025. Trimite-le un SMS celor care își sărbătoresc onomastica | aiudinfo.ro







































