Rămâi conectat

Administrație

Consilierul local Ionela Danciu a depus sesizări la DNA și Poliție în cazul fostului manager al Spitalului de Pneumoftiziologie Aiud, Vasile Vultur

Publicat

în

O anchetă a organelor de cercetare penală a avut loc la Spitalul de Pneumoftiziologie Aiud, după ce consilierul local Ionela Danciu a făcut o sesizare la DNA și Poliția Alba, pentru a se verifica dacă Vasile Vultur a avut studii de specialitate pe perioada în care a ocupat postul de manager.

În replică, Vasile Vultur, a declarat că legea s-a schimbat în vara anului 2014, iar el dăduse concursul în primăvară, în baza altei legi, și și-a încheiat mandatul respectând legislația.

Ionela Danciu a publicat, pe contul ei de Facebook, un răspuns al Poliției Alba, la sesizarea pe care ea o făcuse, în care se arată că faptele sesizate ar putea întruni elementele constitutive ale infracțiunii de abuz în serviciu.

Ionela Danciu a declarat că răspunsul se referă la sesizarea pe care a făcut-o asupra situației în care s-a aflat fostul manager.

”Eu nu am făcut în sesizarea mea încadrare în Codul penal. Eu am făcut o sesizare către DNA și IPJ Alba prin care am cerut să se facă o anchetă și să mi se comunice rezultatul, în cazul în care domnul Vultur Vasile, din ziua în care, a ocupat postul de manager, dacă actele dumnealui de studii corespund cu cerințele postului unui manager de spital. Încadrarea și răspunsul l-au făcut cei de la Poliție. Nu am fost eu cea care a făcut încadrările și care induce o stare. Mi-a venit răspunsul acesta. De ce l-am făcut, de ce l-am postat, pentru că astăzi la ora 14.00 și din cauza că am făcut acel comunicat public (n.r. unul mai vechi), mi se face un proiect de către inițiatorii, printre care și domnul Vultur este semnatar, să mă suspende două ședințe. Ei își doresc să mă elimine pe mine cu orice preț”, a spus Ionela Danciu.

”Astăzi stați „drepti”, mă judecați Când stramb ați fost o vreme? Pe min’ mă judeca doar Dumnezeu Căci pentru voi „putea-ntruni”, sa cred, O fi osanda? Vedeți voi, bravi calai de azi, cum este dara viata? Eu cred în Domnul, voi în draci mă vreți tăcută….soarta!”, a scris consilierul local pe Facebook, atașând răspunsul la sesizarea de mai sus.

• Vasile Vultur, a spus că a existat o anchetă la spital

”A fost o anchetă la noi aici, a luat documentele care justifică legalitatea prezenței mele în perioada respectivă. În 2014 s-a schimbat legea și eu eram cu concursul dat în primăvară și legea s-a schimbat în vară. Eu eram sub mandat și, după ce mi s-a terminat, în condițiile date nu am mai participat la concurs”, a spus Vasile Vultur.

Noua lege prevedea ca funcția de manager într-un spital să fie ocupată doar de cei care sunt juriști, economiști sau medici.

Vasile Vultur subliniază că are studii superioare, fiind subinginer, dar și Școala Națională de Sănătate, pe care susține nu putea să o urmeze dacă nu avea studii superioare.

”Cazuri ca ale mele au fost în toată țara”, a spus Vasile Vultur.

El susține că nu mai îndeplinea condițiile și de aceea nu s-a mai prezentat la un nou concurs.

O solicitare cu privire la stadiul acestei cercetări a fost făcută și la Parchetul de pe lângă Judecătoria Aiud, însă până la ora publicării acestei știri, 13.00, nu s-a primit un răspuns.

Spitalul de  Pneumoftiziologie Aiud se află în subordinea Consiliului Județean Alba.




Administrație

Municipiul Aiud a stabilit modul de organizare a evenimentului „Ziua Recoltei” și a Festivalului „Vin și Trandafiri”

Publicat

în

Consiliul Local Aiud a adoptat, în cadrul unei recente ședințe ordinare, o hotărâre privind organizarea evenimentului „Ziua Recoltei” și a Festivalului „Vin și Trandafiri”, programate pentru data de 3 octombrie 2026. Totodată, aleșii locali au aprobat regulamentul privind desfășurarea activităților comerciale în zona publică în care va avea loc manifestarea.

Potrivit hotărârii, activitățile comerciale se vor desfășura în Piața Agroalimentară „Doctor Constantin Hagea” și în Parcul Municipal Aiud. Amenajarea spațiilor va putea începe în data de 2 octombrie 2026, iar dezafectarea standurilor se va realiza după încheierea evenimentului, cel târziu până duminică, 4 octombrie.

Expozanții își vor amenaja propriile standuri

Amenajarea spațiului expozițional va fi asigurată de fiecare expozant, în funcție de suprafața solicitată pentru amplasarea corturilor. Participanții vor fi responsabili și pentru asigurarea mobilierului necesar expunerii produselor, precum mese, scaune, rafturi sau suporți.

Evenimentul este organizat de Primăria și Consiliul Local Aiud. Administrația locală va pune la dispoziție spațiile necesare pentru amplasarea standurilor și corturilor și va amenaja o zonă specială destinată alimentației publice, amplasată la extremitatea târgului, fără a interfera cu activitatea expozanților.

De asemenea, Primăria Aiud intenționează să pregătească și un program artistic și de divertisment, care va include, printre altele, momente de muzică folk, workshop-uri și prezentări, pentru a atrage un număr cât mai mare de vizitatori.

Participarea va fi gratuită

În perioada 2–4 octombrie 2026, inclusiv, ocuparea terenului din Piața Agroalimentară „Doctor Constantin Hagea” de către comercianți și ceilalți participanți va fi gratuită. Participarea la eveniment se va face pe baza completării unui formular care va trebui depus la sediul Primăriei Aiud.

Expozanții vor avea obligația să respecte programul minim de funcționare stabilit de organizatori, între orele 11:00 și 18:00. Standurile vor putea funcționa și în afara programului oficial al evenimentului.

Printre obligațiile participanților se numără asigurarea securității propriilor corturi și standuri, menținerea curățeniei în zona de activitate, respectarea normelor de prevenire și stingere a incendiilor și păstrarea standurilor pe întreaga durată a evenimentului.

Produse locale, artizanale și servicii de alimentație publică

Comercianții vor putea desfășura activități de vânzare cu amănuntul a produselor alimentare, artizanale și meșteșugărești, precum și servicii de alimentație publică și agrement. Activitățile se vor putea desfășura în standuri mobile și demontabile, chioșcuri mobile, rulote sau vehicule special amenajate.

Organizatorii vor pune la dispoziția participanților mai multe facilități, printre care racordarea gratuită la rețeaua electrică, iluminat public, surse de apă potabilă, puncte de colectare a deșeurilor și servicii de salubrizare a zonei.

Comercianții vor avea obligația de a respecta legislația în vigoare privind activitatea comercială, protecția consumatorilor și condițiile igienico-sanitare. De asemenea, aceștia trebuie să dețină documentele care le atestă calitatea de comerciant.

Regulamentul interzice abandonarea deșeurilor pe domeniul public, inclusiv a uleiului alimentar uzat, jarului sau tăciunilor, precum și expunerea sau comercializarea produselor în afara suprafeței alocate. Totodată, este interzisă comercializarea substanțelor toxice, inflamabile sau explozive și a altor produse interzise de lege.

Salubrizarea Pieței Agroalimentare „Doctor Constantin Hagea” va fi asigurată de Serviciul Public de Interes Local Administrația Patrimoniului Local Aiud, iar ordinea publică va fi asigurată de Poliția Locală Aiud.

 

Constantin PREDESCU




Citește mai mult

Administrație

Aiudul marilor proiecte prinde contur: Coridorul de Mobilitate Urbană, unul dintre cele mai importante proiecte pentru dezvoltarea municipiului

Publicat

în

Primarul municipiului Aiud, Dragoș Ionuț Crișan a declarat astăzi, că mai multe firme s-au înscris la licitația pentru realizarea Coridorului de Mobilitate Urbană, unul dintre cele mai importante proiecte pentru dezvoltarea orașului.

„Am atras peste 8,3 milioane de euro din fonduri nerambursabile, iar proiectul se află în ultima etapă importantă înainte de demararea lucrărilor și anume, desemnarea constructorului.După finalizarea licitației, trecem de la planuri la muncă în teren: kilometri de trotuare modernizate, piste pentru biciclete, rigole și câte un Park&Ride la fiecare intrare în oraș”, a declarat edilul din Aiud.

Potrivit primarului, proiectul este finanțat în cadrul Priorității 4: „O Regiune cu mobilitate urbană durabilă”, Acțiunea 4.1 – Dezvoltarea mobilității urbane durabile in Municipiile Regiunii Centru iar autoritatea de management este Agenția pentru Dezvoltare Regională Centru (ADR Centru).

 

Constantin PREDESCU




Citește mai mult

Administrație

Primăria Aiud le cere cetățenilor să folosească responsabil apa potabilă, în contextul secetei prelungite

Publicat

în

Primăria municipiului Aiud reia apelul către cetățeni pentru utilizarea responsabilă a apei potabile din rețeaua publică, în contextul perioadei prelungite de secetă, al temperaturilor ridicate și al consumului crescut.

Potrivit administrației locale, aceste condiții pun o presiune suplimentară asupra sistemului public de alimentare cu apă, iar consumul excesiv poate duce la scăderi ale presiunii în rețea sau chiar la întreruperi temporare ale furnizării.

Pentru a evita suprasolicitarea rețelei, Primăria Aiud le solicită locuitorilor să nu utilizeze apa potabilă pentru activități precum:

– udarea grădinilor, gazonului și a spațiilor verzi;
– irigații și activități agricole;
– umplerea piscinelor;
– spălarea autovehiculelor, curților, aleilor sau a altor suprafețe.

Pentru aceste activități, municipalitatea recomandă folosirea unor surse alternative, precum puțuri, fântâni sau foraje proprii.

„Apa potabilă este o resursă limitată și esențială”, transmite Primăria Aiud, care face apel la responsabilitatea cetățenilor pentru menținerea continuității alimentării cu apă și protejarea acestei resurse.

Administrația locală le mulțumește aiudenilor pentru înțelegere și spirit civic și le recomandă să reducă, pe cât posibil, consumul de apă potabilă în această perioadă.




Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Stiri din Alba

Politică

Știrea ta

Societate

Sport

Economie

Din Județ

Articole Similare

aiudinfo, stiri aiud, informatii aiud