Administrație
Consiliul Județean Alba intenționează să modernizeze DJ 142L, între Căpud și DN 14B
Consiliul Județean Alba intenționează ca în acest an să efectueze lucrări de modernizare la drumul judeţean 142 L Ciumbrud – Rădeşti – Meşcreac – DN 14 B, pe o porţiune de 4,372 km, aferenţi sectorului Căpud – Zărieş – Gara Podu de Mureş (Halta Mihalţ – DN 14B).
Tronsonul de drum care va fi modernizat se desfăşoară pe zona de luncă a Râului Mureş, partea carosabilă fiind momentan pietruită şi prezentând defecţiuni specifice acestui tip de drum, care îngreunează circulaţia auto. La finalizarea lucrărilor vor fi asigurate condiţiile necesare de siguranţă şi confort în exploatare.
Pe această porţiune va fi turnat asfalt şi se vor realiza acostamentele, iar scurgerea apelor se va asigura prin şanţuri de pământ şi şanţuri betonate. Totodată, se va realiza accesul la proprietăţi prin intermediul podeţelor şi se va consolida terenul pentru a asigura protecţie în caz de creştere a debitului Râului Mureş.
Până în acest moment a fost realizat studiul de fezabilitate şi aprobaţi indicatorilor tehnico-economici, iar procedura de licitaţie pentru proiectarea şi execuţia lucrărilor va avea loc imediat după data de 12 februarie, dată la care va avea loc şedinţa deliberativului judeţean pentru aprobarea bugetului aferent anului în curs. Valoarea totală a investiţiei, conform indicatorilor tehnico-economici aprobaţi, este de
9,54 milioane lei (inclusiv TVA), din care construcţii + montaj 8,81 milioane lei (inclusiv TVA). Sursa de finanţare este bugetul propriu al CJ Alba.
Modernizarea tronsonului anterior menţionat va facilita deplasarea locuitorilor din zonă spre municipiile Alba Iulia şi Blaj şi se va permite accesul către modul rutier dintre Autostrada A 10 şi DN 14 B, care se construieşte în imediata apropiere. Totodată, va crea o rută alternativă de transport pe direcţia Blaj – Aiud.


Administrație
Dragoș Crișan, primar Aiud: „Autobuzele electrice vor intra în curând pe trasele din Municipiu”
Transportul public local din municipiul Aiud este pe punctul să intre într-o nouă eră. Autobuzele electrice vor intra pe trasele din Municipiu, până la sfârșitul lunii iunie, după ce marți, 26 mai 2026, a fost semnat contractul de delegare a gestiunii serviciului de transport public cu operatorul care va administra transportul public local.


„După mulți ani de așteptare, am făcut ultimul pas necesar pentru ca transportul public din Aiud să devină, în sfârșit, funcțional. Am semnat contractul de delegare a gestiunii serviciului de transport public cu operatorul care va administra transportul public local”, a anunțat, marți, 26 mai 2026, primarul Dragoș Crișan.
Până la sfârșitul lunii iunie, autobuzele electrice vor intra în circulație și vor putea fi folosite de aiudeni, a precizat edilul aiudean.
„Nu evit să spun un lucru clar: proiectul transportului public ecologic este cel mai costisitor proiect implementat vreodată în Aiud, consumând milioane de lei din bugetul local”, a mai spus primarul municipiului Aiud, Dragoș Crișan.
Delegarea gestiunii serviciului de transport public local din municipiul Aiud reprezintă un proces administrativ prin care autoritatea locală transferă operarea transportului public către un operator specializat, în baza unui contract de servicii.
Prin această măsură, administrația locală urmărește modernizarea transportului urban, creșterea calității serviciilor oferite cetățenilor și reducerea impactului asupra mediului. Contractul de delegare va permite operatorului desemnat să administreze traseele, programul de circulație, întreținerea vehiculelor și relația cu călătorii, în conformitate cu standardele stabilite de autoritatea publică.
Administrație
Dragoș Crișan: „Înființarea Clubului Sportiv Municipal reprezintă un pas esențial pentru viitorul sportului din Aiud”
Un nou început pentru sportul aiudean a avut loc ieri, 21 mai 2026, când Proiectul privind înființarea Clubului Sportiv Municipal Aiud a trecut în unanimitate de votul Consiliului Local.


„Înființarea Clubului Sportiv Municipal reprezintă un pas esențial pentru viitorul sportului din Aiud și pentru susținerea tinerilor din orașului nostru. Ne dorim să oferim copiilor și sportivilor condiții mai bune, sprijin real și șansa de a performa acasă, la Aiud. Îl felicit pe colegul meu consilier, Ursa Ionut Claudiu, pentru implicarea și munca depusă în realizarea acestui proiect important pentru comunitatea noastră. Sportul aiudean renaște, iar împreună construim un Club durabil pentru generațiile viitoare!”, a transmis primarul Municipiului Aiud, Dragoș Crișan.
Administrație
Administrația locală din Aiud a obținut o finanțare de 9 milioane de euro pentru reabilitarea Spitalului Municipal
Administrația locală aiudeană a obținut o finanțare majoră de 9 milioane de euro pentru reabilitarea Spitalul Municipal Aiud. Este cea mai mare investiție din istoria spitalului aiudean, de la finalizarea construcției corpului nou în anul 1993.


Proiectul vizează modernizarea completă a corpului vechi al unității medicale. Fondurile provin de la Ministerul Dezvoltării.
„Investiția va duce la îmbunătățirea semnificativă a condițiilor medicale și a infrastructurii spitalicești.Este o etapă majoră în procesul de modernizare a sistemului de sănătate local”, a transmis primarul Municipiului Aiud, Dragoș Crișan.
Acesta transmite mulțumiri ministrului dezvoltării Cseke Attila pentru sprijinul acordat și ministrului sănătății Alexandru Rogobete pentru implicare și susținere.
„Aceasta este a doua victorie majoră recentă, după obținerea a 4,5 milioane de euro pentru modernizarea cartierului Micro. Aiudul continuă să atragă investiții și proiecte importante de dezvoltare”, a mai afirmat edilul din Aiud.
-



Din Județacum o lunăCând pică Paștele ortodox și cel catolic 2027, dar și în următorii ani | aiudinfo.ro
-



Din Județacum 2 luniMesaje de Florii 2026. SMS-uri, urări și felicitări care pot fi transmise persoanelor care îşi sărbătoresc onomastica | aiudinfo.ro
-



Mondenacum 10 luniMesaje de Sfânta Maria 2025. URĂRI, FELICITĂRI și SMS-uri care pot fi trimise persoanelor care își serbează onomastica | aiudinfo.ro
-



Mondenacum 2 luniMESAJE de PASTELE ORTODOX 2026. URARI și FELICITARI frumoase de Învierea Domnului | aiudinfo.ro
-



Actualitateacum 2 luniNume de femei și bărbați care se sărbătoresc de Florii 2026 | aiudinfo.ro
-



Actualitateacum 7 luniMESAJE, URĂRI și FELICITĂRI de Sfinții Mihail și Gavrill 2025. Trimite-le un SMS celor care își sărbătoresc onomastica | aiudinfo.ro
-



Mondenacum 10 luniNume care se sărbătoresc de Sfânta Maria | aiudinfo.ro
-



Actualitateacum 7 luniMuncitor din Sri Lanka reținut de polițiștii din Aiud, după ce a furat banii angajatorului











































