Rămâi conectat

Învățământ-Cultură

Consiliul Local a propus mai multe modificări în reţeaua unităţilor de învăţământ din Aiud

Publicat

în

Administraţia locală din Aiud a propus modificărea și reorganizarea reţelei şcolare din municipiul Aiud. Acestea au fost aduse în atenţia Inspectoratului Şcolar Judeţean Alba, potrivit legislaţiei, care le va prezenta ministerului spre aprobare. Propunerile au fost aprobate în şedinţa de CL Aiud care a avut loc marţi, 29 ianuarie 2013.

Potrivit calendarului operaţiunilor desfăşurate de Inspectoratele şcolare cu privire la reţeaua şcolară, aprobat prin OMCTS nr. 6212/2012, Inspectoratele şcolare au obligaţia de a solicita autorităţilor administraţiei publice locale în vederea emiterii avizului conform, respectiv consiliilor locale şi primarilor, proiectul privind reorganizarea reţelei şcolare a unităţilor de învăţământ preuniversitar din raza lor teritorială, în vederea fundamentării proiectului planului de şcolarizare. Ministerul Educaţiei Cercetării Tineretului şi Sportului / Inspectoratele şcolare trebuie să comunice avizul conform/refuzul de a emite avizul conform autorităţilor administraţiei publice locale, privind organizarea reţelei şcolare din raza lor teritorială. Până la data de 31 ianuarie 2013, inspectoratele şcolare înaintează spre avizare Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului reţeaua şcolară din raza teritorială propusă de autorităţile administraţiei publice locale. Inspectoratele şcolare dau publicităţii reţeaua şcolară care va funcţiona în anul şcolar 2013 – 2014.

Reţeaua unităţilor de învăţământ preuniversitar de stat din municipiul Aiud, propuse să funcţioneze în anul şcolar 2013 – 2014, este următoarea:

1. Colegiul Naţional  “Bethlen Gabor” Aiud cu unitate arondată Grădiniţa cu program normal nr.4 Aiud

2. Colegiul  Naţional “Titu Maiorescu” Aiud

3. Colegiul Tehnic Aiud

4. Liceul Tehnologic Agricol “Alexandru Borza” Ciumbrud  cu unitate arondată  Grădiniţa cu program normal Ciumbrud

5. Şcoala Gimnazială “Axente Sever” Aiud cu unitate arondată Grădiniţa cu program prelungit nr. 2 Aiud – s-a propus redobândirea personalităţii juridice în anul şcolar  2013 -2014

6. Şcoala Gimnazială “Ovidiu Hulea” Aiud cu uniăţi arondate: Grădiniţa cu program normal nr. 7 Aiudul de Sus, Grădiniţa cu program normal nr. 8 Aiudul de Sus, Grădiniţa cu program normal Măgina, Şcoala Primară Gîrbova de Jos, Şcoala Gimnazială “Liviu Rebreanu” Aiudul de Sus, Grădiniţa cu program normal Gîrbova de Jos, Grădiniţa cu program normal nr. 1 Aiud

7. Grădiniţa cu program prelungit “Primii Paşi” Aiud – s-a propus redobândirea personalităţii juridice în anul şcolar  2013 -2014 prin fuzionarea Grădiniţei cu program prelungit “Primii Paşi” Aiud cu Grădiniţa cu program normal nr. 3 Aiud.

FOTO: ARHIVĂ




Publicitate
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Învățământ-Cultură

Elevii Școlii „Axente Sever” Aiud au dat un exemplu de implicare: acțiuni de ecologizare în oraș

Publicat

în

Ziua de Curățenie Națională „Let’s Do It, Romania!”, marcată astăzi, 19 septembrie, a fost precedată, la Școala Gimnazială „Axente Sever” Aiud, de două acțiuni de ecologizare desfășurate de elevi în zone diferite ale municipiului.

Elevii clasei a VII-a A, însoțiți de profesoara dirigintă Anda Lupu, au răspuns invitației Primăriei Municipiului Aiud și au participat la o acțiune de ecologizare în Pădurea Legheleu. Activitatea s-a desfășurat cu sprijinul Compartimentului Protecția Mediului și al Serviciului Poliția Locală Aiud.

O altă acțiune a fost organizată de elevii clasei a IV-a B – „Steluțele”, coordonați de învățătoarea Ana-Sorana Scutelnicu. Copiii au intervenit pe Valea Aiudului și în zona stadionului, unde au colectat deșeurile abandonate și au contribuit la igienizarea acestor spații.

Cele două activități au avut același obiectiv: implicarea directă a elevilor în protejarea mediului și în menținerea curățeniei în comunitatea în care trăiesc.

Dincolo de rezultatul concret al acțiunilor de ecologizare, astfel de activități urmăresc formarea unor comportamente responsabile față de mediul înconjurător. Pentru elevi, participarea la acțiuni de acest tip reprezintă și o lecție practică despre responsabilitatea individuală și despre modul în care fiecare membru al comunității poate contribui la păstrarea unui oraș curat.

Reprezentanții Școlii Gimnaziale „Axente Sever” Aiud transmit mulțumiri Primăriei Municipiului Aiud, Compartimentului Protecția Mediului – doamnei Adela Raluca Câmpean – și Serviciului Poliția Locală Aiud pentru organizare, sprijin și implicare.

Prin participarea lor, elevii au demonstrat că educația pentru mediu poate depăși limitele sălii de clasă și poate deveni o formă concretă de implicare în viața comunității.




Citește mai mult

Învățământ-Cultură

Preșcolarii din Aiud au promovat mobilitatea sustenabilă în cadrul unei acțiuni de educație rutieră

Publicat

în

Activitățile organizate la Aiud în cadrul Săptămânii Europene a Mobilității au continuat vineri, 18 septembrie, cu o acțiune de informare și educație rutieră destinată copiilor.

Evenimentul a fost organizat de Inspectoratul de Poliție Județean Alba, în colaborare cu Poliția Locală Aiud, și a inclus tradiționalul Marș al Grădinițelor. La acțiune au participat copii de la Grădinița cu Program Prelungit Nr. 2, Grădinița „Primii Pași” și Grădinița Colegiului Național „Bethlen Gabor”.

Participanții au traversat municipiul Aiud promovând formele de mobilitate sustenabilă, precum mersul pe jos, deplasarea cu bicicleta și utilizarea transportului public.

În centrul municipiului, copiii au participat la o activitate de educație rutieră, în cadrul căreia polițiștii le-au prezentat, într-o formă adaptată vârstei, principalele reguli de siguranță în trafic și importanța unui comportament responsabil în spațiul public.

Programul dedicat Săptămânii Europene a Mobilității va continua în Aiud și în zilele următoare.

Sâmbătă, 19 septembrie, sunt programate acțiuni de curățenie în mai multe zone ale municipiului, la care vor participa reprezentanți ai Penitenciarului Aiud, Jandarmeriei, Inspectoratului pentru Situații de Urgență și Poliției.

Duminică, 20 septembrie, aiudenii sunt invitați să redescopere orașul la pas. Cetatea Aiudului, Parcul Municipal și Muzeul de Științele Naturii vor putea fi vizitate gratuit, în intervalul orar 14:00–16:00.

Luni, 21 septembrie, elevii vor putea participa la concursuri de biciclete și competiții sportive organizate pe Stadionul „Metalul” Aiud.

Seria evenimentelor se va încheia marți, 22 septembrie, cu acțiunea „În oraș fără mașină”, prin care locuitorii sunt încurajați să opteze pentru mersul pe jos, bicicletă sau transportul public.

Evenimentele urmăresc promovarea mobilității sustenabile și a unor alternative de deplasare care pot contribui la un oraș mai accesibil, mai curat și mai sigur pentru locuitorii de toate vârstele.




Citește mai mult

Învățământ-Cultură

„Lecția de hărnicie”: elevii din Aiud învață grădinăritul într-o grădină amenajată în curtea Poliției Locale

Publicat

în

Un grup de elevi din Aiud a transformat o parcelă de teren din curtea Poliției Locale într-o mică grădină de legume, în cadrul unei inițiative menite să îi apropie pe copii de natură și să îi învețe, prin experiență directă, ce înseamnă responsabilitatea, răbdarea și munca.

Ideea proiectului a apărut la începutul acestui an, în urma unei discuții purtate cu învățătoarea Ana-Sorana Scutelnicu despre importanța educației pentru un stil de viață sănătos și despre necesitatea de a-i implica pe cei mici în activități practice încă de la vârste fragede.

Pe parcela pusă la dispoziție, copiii au plantat legume, au îngrijit culturile și au urmărit evoluția plantelor de-a lungul sezonului. Activitatea le-a oferit ocazia să descopere, dincolo de sala de clasă, etapele prin care trece o cultură și munca necesară pentru obținerea alimentelor.

Recent, micii grădinari au fost primiți la Primărie, unde au venit cu un produs pregătit chiar din recolta obținută în grădină: un borcan de zacuscă realizată din legumele pe care le-au cultivat și îngrijit.

Inițiativa urmărește să transforme grădinăritul într-un instrument educațional prin care copiii să învețe despre alimentație sănătoasă, responsabilitate, perseverență și respectul pentru munca gospodărească. Totodată, proiectul valorifică o îndeletnicire tradițională pentru comunitățile din această zonă.

Reprezentanții administrației locale au anunțat că își doresc extinderea proiectului și către alte școli din Aiud. În acest demers ar urma să fie implicați cadre didactice și specialiști care să îi sprijine pe elevi în activitățile de cultivare și îngrijire a plantelor.

Proiectul propune astfel o formă de educație practică, în care lecțiile despre sănătate, natură și responsabilitate sunt completate de experiența concretă a muncii în grădină.




Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Stiri din Alba

Politică

Știrea ta

Societate

Sport

Economie

Din Județ

Articole Similare

aiudinfo, stiri aiud, informatii aiud